Gheorghe Cimbir: „Mi-am dorit să nu plătesc pentru energie și să am o casă „inteligentă” 

Gheorghe Cimbir și-a construit o „casă pasivă”, care are un consum de energie egal cu zero, iar toate sistemele inginerești pot fi monitorizate și setate în regim real, prin internet, chiar de pe telefonul mobil. Mai mult, această casă chiar produce energie pe care o livrează în rețea. Inginer de profesie, omul de afaceri Gheorghe Cimbir a aplicat, în propria casă, practic toate tehnologiile de producere și consum de energie regenerabilă şi de eficientizare energetică, soluţii pe care întreprinderea gestionată le poate oferi clienților. Gospodăria consumă anual doar cca 20% din energia regenerabilă produsă, restul fiind livrată în rețea.  

„Am început construcția casei în anul 2013 și am planificat din start toate rețelele și comunicațiile, însă la replanificarea unei case deja construite, lucrările ar costa mai scump”, povestește antreprenorul, arătând spre curtea mică din spatele casei, unde, printre panouri fotovoltaice, sunt ascunse sub gazonul verde trei puțuri cu adâncimea de 65 de metri. Instalația geotermală iarna încălzește casa de 180 de metri pătrați, iar vara o răcește.  

Pompa de căldură consumă energie electrică în valoare de cca 400 de lei pe lună, adică în jumătate față de încălzirea pe gaze naturale. În general, costurile de încălzire a unei case pornesc de la gradul și calitatea izolării termice, spune Gheorghe Cimbir.  O casă din anii 60 ai secolului trecut, construită după tehnologiile de atunci, consumă până la 24 metri cubi de gaz pe metru pătrat pe an, cele mai noi, construite până în anul 2001 consumă cca 15 metri cubi de gaze pe metru pătrat pe an, iar începând cu 2010 tehnologiile au permis construcția de case ce consumă 8-10 metri cubi de gaze pe metru pătrat/an.
Deși consumul de gaze la metru pătrat este folosit ca unitate de măsură pentru eficiența energetică a unei locuințe, casa pasivă nu este conectată la rețeaua de gaze naturale. Chiar și la bucătărie stă o plită electrică prin inducție, mult mai eficientă decât o plită obișnuită.

Această casă are pereții izolați cu polistiren extrudat cu grosimea de 15 cm, iar acoperișul – cu celuloză ignifugată, injectată sub presiune. Acesta este un material organic, obținut prin reciclarea hârtiei, și are o conductivitate termică mai mică decât a vatei minerale sau polistirenului. Pentru a evita efectul de „termos”, casa are un sistem de ventilare, prevăzut cu recuperator de căldură – un tub cu pereții ceramici, prin care trece aerul cald, preluat din încăpere, transferând aproximativ 85% din temperatura sa. Atunci când aerul proaspăt intră în cameră, el este încălzit, astfel reducându-se cheltuielile de încălzire în perioada rece a anului. 

Casa se încălzește și răcește prin pardoseli. Acest tip de sistem este capabil să asigure confortul în casă, utilizând minimum de resurse și spațiu, pentru că suprafața de încălzire a pardoselii este mai mare decât a echipamentului standard de încălzire (radiatoare, convectoare etc.). Aerul încălzit se ridică uniform spre tavan și se răspândește prin toată camera. Asta nu provoacă diferențe de temperatură și asigură încălzirea constantă a încăperii pentru că aerul cald se ridică de la pardoseală spre tavan. Temperatura optimală pentru organismul uman, în timp de iarnă este: la nivelul pardoselii +24⁰C, la nivelul corpului +20⁰C, iar în regiunea capului +16⁰C. Este exact ceea ce poate asigura încălzirea prin pardoseli.

Culmea este că toate aceste tehnologii nu mai sunt atât de scumpe cum se crede. Potrivit proprietarului, în ultimii ani, la producerea sistemelor de încălzire prin pardoseli se folosesc materiale autohtone, iar acest fapt permite economii suplimentare. De asemenea, companiile autohtone pun la dispoziție pompe de căldură la fel de eficiente ca cele de import.

Pentru că a vrut să încerce toate tehnologiile, Gheorghe Cimbir a instalat și panouri solare pentru încălzirea apei calde, dar și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice. Doar de la începutul anului curent, acestea au produs 28 de mii de kW/h, care au fost livrați către Gas Natural Fenosa. Pentru energia electrică produsă, omul de afaceri a primit un tarif de 1,92 lei pentru un kW/h, aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, și e mândru că a reprezentat Contractul N 1 la livrarea energiei  în rețea.  Conform legii privind energia regenerabilă, au dreptul să producă și să vândă energie electrică doar persoanele juridice cu capacități de generare de minim 10 kw.

Noua lege privind promovarea surselor de energie regenerabilă prevede că orice persoană fizică va putea livra energie în rețea, însă intrarea în vigoare a acesteea a fost amânată pentru 2018. Omul de afaceri speră că această lege va deschide accesul multor proprietari de case către energia regenerabilă. „Acum, surplusul de energie este livrat gratuit în rețea de cei care au panouri fotovoltaice cu capacitate mai mică de 10 kW, iar costul acumulatoarelor capabile să asigure cu energie o casă este încă prea mare pentru o persoană fizică”, spune Gheorghe Cimbir, care și-a instalat în gospodărie și acumulatoare de energie. Acestea însă au o capacitate suficientă doar pentru a susține funcționarea panourilor solare, ce au nevoie de anumite cantități de energie electrică pentru a evita fierberea apei în zilele prea însorite.

Toate sistemele inginereşti aplicate sunt monitorizate şi reglate de la distanţă, prin reţeaua de telefonie mobilă. Direct din telefonul mobil proprietarii pot vedea consumul de energie în timp real.
Modelul aplicat la această casă de locuit poate fi preluat de instituţiile publice sau gospodăriile rezidenţiale din ţară, iar entuziaștii oameni de afaceri sunt gata să ofere atât consultanță, cât și servicii de proiectare și instalare a tuturor tehnologiilor de producere a energiei regenerabile. Pentru informații suplimentare, apelați la numărul de tel. 069124364, 069144264.

Și-a început afacerea de la un roi de albine prins din întâmplare, iar acum are zeci de stupi pe lângă casă și se bucură de profituri tot mai mari. Este istoria lui Ion Rău, un tânăr din Talmaza, Ștefan Vodă, care și-a făcut un adevărat regat al mierii după ce a beneficiat de un grant din partea Uniunii Europene.

De la un roi, la sute de familii de albine

Ion a sperat mereu să își deschidă o afacere în satul lui de baștină, ca să muncească acasă, alături de soție și cei trei copii. Și-a îndeplinit visul după ce a participat la un concurs de granturi finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Cu banii obținuți, peste 9.400 de euro, a cumpărat o sută de stupi, o centrifugă de stors mierea și alte utilaje. Și dacă la început avea un singur roi de albine, acum prisaca e de nerecunoscut. Stupii colorați în nuanțe pastelate adăpostesc peste 130 de familii de albine - toată averea zumzăitoare a familiei.

A învățat cum să își administreze afacerea pe parcursul celor 14 luni în care a beneficiat de serviciile unui consultant personal, angajat în cadrul proiectului. Cu ajutorul aceluiași specialist a însușit și regulile de bază ale gestionării afacerii. Ca să dezvolte constant afacerea, învață încontinuu, iar soluțiile le găsește pe Internet. „Studiez mult și, astfel, lumea albinelor devine tot mai clară pentru mine”, spune bărbatul. Totuși, îi sfătuiește pe cei care vor să se ocupe de producerea de miere să facă un stagiu la o prisacă și să „fure” din meserie, chiar dacă asta ar presupune o lună sau două de voluntariat.

„Am încercat mai multe afaceri, dar în albinărit m-am regăsit pe deplin. Îmi place mult această meserie și am înțeles deja că își merită pe deplin investițiile de timp și bani”, povestește Ion.

„Pentru noi, afacerea înseamnă să fim acasă, alături de copii”

În toate eforturile soția îi este alături, iar în câteva săptămâni, timp în care a căpătat imunitate la înțepături, aceasta a ajuns șefă la prisacă. Pentru Veronica Rău afacerea înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a ține familia la un loc. „Nu mai suntem nevoiți să ne gândim la munca peste hotare. Putem lucra acasă. Vedem cum cresc copiii și asta e cel mai important”.

E drum lung până când mierea ajunge în borcane, astfel încât apicultorii petrec uneori și 14 ore pe zi printre albine. Vara efortul e mai mare, dar lucrul nu se termină nici în perioada rece, când trebuie să aibă grijă să fie rezerve suficiente de hrană sau să nu intre vreo rozătoare în stup.

Tot ce obțin e sută la sută natural. Mierea o scot de câteva ori pe an și o vând preponderent la Chișinău, iar la comercializare îi ajută Nicolae, fratele lui Ion.

Acum lucrează la amenajarea camerei de extragere – o încăpere specială unde mierea este scoasă din faguri și depozitată în vase. Aici muncește Nadejda, prima angajată la prisaca soților Rău.

„Nu avem nevoie să muncim în altă parte”

La un an după ce și-au extins afacerea, au înțeles deja că vânzarea de miere le poate asigura un trai decent. „De când am mărit prisaca nu avem nevoie să muncim în altă parte. Ne descurcăm cu ce câștigăm acasă. E o afacere inteligentă care ne aduce și profit, și împlinire sufletească”, spune antreprenorul.

Și pentru că lucrurile merg strună, se gândesc să își lărgească business-ul, să mai angajeze oameni sau să practice pastoralul. Asta ar însemna să transporte stupii de la un cules la altul în zone unde sunt plante în floare. Un alt vis e să își deschidă un atelier de tâmplărie pe lângă casă. Astfel, iarna, când e mai puțin de lucru la prisacă, ar putea meșteri stupi pentru gospodăria lor și pentru vânzare.

Cei doi soți sunt siguri că afacerea lor e cu bătaie lungă, deoarece consumul de miere crește constant, mai ales la oraș. Iar ca să estimeze cât de bogat va fi anul, nu au nevoie să aștepte până în toamnă, ci doar până la prima extragere de miere, când aurul dulce e pus în borcane și transportat la piață sau magazin.

Ion Rău este unul din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere. Unul din avantajele proiectului este, potrivit bărbatului, faptul că a avut ocazia să cunoască mai mulți tineri antreprenori cu afaceri similare, inclusiv în stânga Nistrului.

„M-a impresionat experiența Nataliei Porhun, care are o afacere cu miere în stânga Nistrului. Ea are și o rasă de albine care este mai rar întâlnită. Cu timpul, aș vrea să cumpăr câteva familii de la ea, ca să le aduc la Ștefan Vodă”, spune Ion Rău.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Tentativă eşuată. Un bărbat cu dublă cetăţenie, moldovenească şi română, a încercat să treacă de controlul poliţiştilor de frontieră de la vama Albiţa, având ascunse în bagaje 30 de stile de coniac (divin) cu timbru de acciză Republica Moldova, - scrie publika.md.

Bărbatul se afla la volanul unui automobil înmatriculat în Italia.

Alcoolul în valoare de 405 de lei româneşti (echivalentul a 1.857 de lei moldoveneşti) a fost confiscat.

De asemenea, bărbatul s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei româneşti (echivalentul a 22.935 de lei moldoveneşti) şi indisponibilizarea autoturismului până la plata sancţiunii.

Foto: drive2.ru

Investițiile în portul Giurgiulești au însumat, din momentul creării acestuia, $68,7 mln, dintre care $0,2 mln – în ianuarie-iunie 2017 18.09.2017.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, cea mai mare parte a investițiilor în portul Giurgiulești (91,1%) a fost efectuată de către investitorul general, compania Danube Logistics – $50,1 mln, dar și compania Trans Cargo Terminal, care a construit și operează terminalul cerealelor, investind $12,5 mln. Mari investitori mai sunt Trans BulkLogistics - $4,2 mln; Arbomax - $0,9 mln; Iunasistem - $0,7 mln și alții.

Conform datelor de la 1 iulie 2017, în port sunt înregistrați 54 de rezidenți care dețineau 118 autorizații pentru diferite genuri de activitate: 46 pentru comerțul angro, 30 pentru prestarea serviciilor, 19 pentru activitate de transport, 9 pentru construcții, 14 – pentru alte tipuri de activități. Anul trecut au fost înregistrați 7 rezidenți noi.

Numărul personalului companiilor rezidente din portul Giurgiulești era la sfârșitul trimestrului II din 2017 de 453 de oameni, în creștere cu 7,5% față de perioada similară din anul trecut. Cei mai mulți oameni sunt angajați în companiile Danube Logistics (170), Trans Cargo Terminal (111) și Trans Bulk Logistics (60).

Salariul mediu din port este de aproximativ 7,4 mii lei (cu 11% mai mare decât în aceeași perioadă din 2016), iar fondul de salarii al rezidenților portului Giurgiulești a fost de 19,7 mln lei sau cu 17,2% mai mare decât n ianuarie-iunie 2016. În trimestrul II din 2017, rezidenții portului au transferat la bugetul de stat sub formă de impozite și taxe 261,3 mln lei sau cu 19,4% mai mult decât în aceeași perioadă din anul trecut. Din suma totală, 113,1 mln lei reprezintă taxe de acciz, 134,7 mln lei – TVA 1,5 mln lei – impozitul pe venit, 4,8 mln lei – taxe vamale, 5,1 mln lei – contribuții la fondul de asigurări sociale. În același timp, la sfârșitul perioadei de raportare, datoria rezidenților față de buget era de 290 mii lei.

InfoMarket.md

Ludmila Abramciuc și soţul ei Ivan Damaschin și-au lansat afacerea în 2008, atunci când biocombustibilul în Moldova era o noutate, iar piață pentru acesta nu exista. Acum, în 2017, ei pot produce suficient biocombustibil pentru a încălzi aproape 80 de școli. „Dacă atunci când începeam afacerea oamenii întrebau ce sunt brichetele, acum consumatorii cunosc tipurile de brichete și aleg minuțios produsul care li se potrivește”, spune Ludmila Abramciuc.

Întreprinderea de familie „Ecobricheta” SRL și-a amplasat producerea în municipiul Bălți și furnizează biocombustibil în zona de nord a țării. Pe parcursul a 9 ani, întreprinderea a schimbat câteva locații, iar în acest an a cumpărat o hală de 5 000 de metri pătrați în una dintre zonele industriale ale orașului. Acum, adaptează noua clădire la procesul de producție, amenajează spații de stocare a materiei prime și produselor finite, amplasează liniile de producție a brichetelor, ce au nevoie de spații largi și pardoseală solidă.

În prezent, la „Ecobricheta” funcţionează în paralel trei  linii de producere de brichete, iar  pe viitor numărul acestora va creşte.  30 de angajaţi ai companiei şi personal subcontractat sunt parte a procesului de transformare a deşeurilor în biocombustibil şi livrare a acestuia la beneficiar.

Ludmila Abramciuc şi soţul ei Ivan Damaschin sunt beneficiarii  Programului de leasing al Proiectului Energie şi Biomasă datorită căruia au beneficiat, din fonduri europene, de echipamente de producere a biocombustibilului, cu posibilitatea de plată a acestora în rate, cu 0 % TVA,  comisioane bancare şi alte taxe. 

 „Ecobricheta” SRL s-a orientat din start către consumatorii casnici. „Spre deosebire de colegii noștri, alți producători de brichete, care au ales să lucreze cu instituțiile publice, noi am mers în sate, treptat am informat oamenii și ne-am creat o rețea de clienți fideli”, spune Ludmila Abramciuc. Mai mult de jumătate din familiile din Republica Moldova se încălzesc cu sobe individuale, iar brichetele au un randament cu 50% mai mare decât lemnul de foc, consumat în volum de peste 130 de mii de tone în anul 2015. Înlocuind lemnul de foc cu brichete, consumatorii nu doar își reduc costurile, ci reduc și defrișarea pădurilor.

Preocupați de problemele de mediu, cei doi parteneri și-au extins afacerea într-o zonă conexă – reciclarea deșeurilor din cauciuc. A fost achiziționat și testat echipamentul, care va produce biogaz prin piroliză, iar acesta va fi utilizat la uscarea materiei prime pentru brichete – rumegușul de lemn și cojile de floarea soarelui.

Acum, „Ecobricheta” SRL cumpără resturile de floarea-soarelui de la agricultori și fabricile de ulei din Bălți, Nisporeni și Ciadâr-Lunga.  Însă, odată cu cererea a crescut și prețul materiei prime – dacă acum trei ani o tonă de coji de floarea soarelui costa 400 de lei, acum aceasta a ajuns la preţul de 1300 de lei. Din acest motiv, cei doi producători sunt nevoiți să importe materie primă din Ucraina, iar pe viitor intenționează să și-o producă singuri. Ei au arendat 62 de hectare  de teren agricol pe care vor sădi salcie energetică, plantă ce crește până la 3 cm pe zi și generează cca 25 de tone de masă lemnoasă la hectar. Aceasta le va genera o bună parte din materia primă necesară.

Datorită instruirilor și vizitelor de studiu în țările europene, organizate de Proiectul Energie și Biomasă, am înțeles cât de importante sunt cunoștințele pentru a face bani, povestește Ludmila Abramciuc.  „Toți producătorii de biocombustibil și-au început activitatea în garaje și spații industriale părăsite, majoritatea nu aveau planuri de afaceri sau viziune clară asupra afacerii. Însă am văzut cât de automatizate și bine puse la punct sunt astfel de produceri în UE și am investit pentru a ajunge la un nivel calitativ nou”, a declarat femeia de afaceri.

Un taximetrist din Finlanda, care lucrează cu o Tesla Model S din decembrie 2014, a reuşit să înregistreze un parcurs de peste 400.000 de kilometri în doar trei ani! Un interviu cu bărbatul l-a făcut portalul Helsingin Sanomat, - scrie autoblog.md.

Potrivit lui Ari Nyyssönen, în tot acest timp singura reparaţie seriosă a fost legată de acumulatori (set de 85 kWh, ce s-a întâmplat concret nu se menţionează), servodirecţia s-a defectat şi a fost înlocuit un motor electric. În rest nimic grav nu s-a întâmplat, iar o parte din problemele menţionate mai sus au fost rezolvate datorită garanţiei.

Astfel, având o autonomie medie de 400 de kilometri şi un parcurs de 400.000 de kilometri, maşina a putut rezista la 1.000 de cicluri de reîncărcare completă.

Juha Pyrhonen, un profesor de la Universitatea Tehnică din oraşul Lappeenranta, citat în acest reportaj, a declarat că acest număr de cicluri de reîncărcare este încă unul mic. Cea mai modernă tehnologie din prezent poate rezista până la 15.000 de cicluri de reîncărcare, iar într-un astfel de mod electromotoarele se pot roti până când se va parcurge cu maşina 10 milioane de kilometri.

O moldoveancă stabilită în Arizona, SUA, Efimia Climov, și-a deschis propria afacere- un azil pentru bătrânii americani chiar în propria casă, se arată într-un reportaj Moldova Times.

Pe lângă îngrijire medicamentoasă strictă, coordonarea vizitelor și evidența administrativă, bătrânii din casa Efimiei Climov au parte și de un program de divertisment: jocuri, manichiură, coafură. Moldoveanca descrie azilul drept "o casă obișnuită unde bătrânii au parte de 24 de ore de îngrijire".

Efimia Climov este originară din Mileștii Mici și a emigrat în Statele Unite zece ani în urmă. Moldoveanca spune că în SUA este relativ ușor să îți deschizi o afacere, iar statul te ajută foarte mult. În cazul în care ai o istorie de credit bună poți beneficia și de ajutor financiar.

unimedia.info

În fiecare zi, 106 oameni pleacă definitiv din Republica Moldova, arată un studiu realizat de Magenta Consulting. Potrivit Barometrului Opiniei Publice, 57% dintre moldovenii rămași acasă ar pleca dacă ar avea ocazia. Datele oficiale ale Ministerului de Externe arată că peste 800.000 de moldoveni sunt deja peste hotare. Majoritatea indică sărăcia drept principala cauză pentru care au emigrat sau ar face-o pe viitor, motiv ce rămâne constant de-a lungul timpului. Statisticile seci sunt confirmate de istoriile a două femei cu care am discutat — Zina Drăguțan și Irina Fedco, diferite ca vârstă, localitate de origine, perioada când au plecat și țara de destinație, potrivit unui material publicat pe Impuls TV.

PARTEA I: Profesoara moldoveană din Treviso

Zina Draguțan se numără printre sutele de mii de moldoveni plecați în străinătate pentru o viață mai bună. Ne-am întâlnit în iunie, când revenise pentru scurt timp din Italia ca să-și perfecteze actele de divorț. A venit la interviu însoțită de unul dintre cei doi fii ai săi, pe care i-a lăsat acasă acum 18 ani.

În 1999, fosta profesoară de istorie și filosofie a decis, în 24 de ore, cum spune ea, să se mobilizeze și să pornească la muncă peste hotare. „Au fost multe cauze care m-au determinat să iau așa o hotărâre, dar cea mai mare era sărăcia și nedreptatea de atunci”, își amintește femeia, vorbind cu un ușor accent italienesc. Recunoaște că unul dintre cele mai puternice sentimente cu care a emigrat a fost ura față de țară.

„Am plecat legal, dar nu pentru a ajunge în Italia, ci în Olanda. Însă după ce am ajuns în Germania, autobuzul ne-a dus în Italia și ne-a lăsat pe toți acolo. Știam că merg să muncesc, dar mai mult de „Bună ziua” și „La revedere” nu știam niciun cuvânt în italiană. Aveam cu mine un vocabular și învățam câteva fraze. Nimeni nu mă aștepta. Așa a fost începutul. În decurs de două săptămâni mi-am găsit de lucru. Prima frază pe care am învățat-o a fost „Eu vreau să lucrez”, iar „Eu vreau să cumpăr pâine” a fost a doua”, deapănă amintiri Zina Draguțan.

După câteva săptămâni, deja știa cum să le trimită bani acasă celor doi copii, care aveau pe atunci 14 și, respectiv, 15 ani. La început, s-a angajat în calitate de guvernantă în familia proprietarului unei rețele de magazine și a lucrat acolo timp de trei luni. Despre Italia și italieni, fosta profesoară are doar cuvinte de laudă. „Se auzeau povești că venim acolo să slugărnicim. Nu este adevărat, italienii s-au comportat foarte bine, au fost onești. Eu am fost foarte norocoasă”, spune ea.

Cu toate că se acomodase la Treviso, dorul de casă o chinuia. „Nu existau computerele și telefoanele moderne și trebuia să alergi la o cabină publică din centrul orașului pentru a suna acasă. Și nu știai dacă îi găsești acasă pe copii. Era foarte greu, te culcai seara cu gândul la copii și dimineața te trezeai tot cu gândul la ei, fiindcă nu i-ai auzit de o săptămână. Când mi-am permis să-mi cumpăr și eu primul telefon mobil, îmi părea că a coborât Dumnezeu din ceruri pentru mine. Puteam suna acasă, să știu unde-mi sunt copii, și așa a început să fie mai ușor”, povestește femeia.

Zina Drăguțan, care muncea clandestin la Treviso, a revenit pentru prima dată acasă abia după doi ani de la plecare. S-a întors cu gând să rămână în Republica Moldova, întrucât în Italia încă nu intrase în vigoare legea Bossi-Fini, care, din 2002, le oferă dreptul la permis de ședere străinilor cu contract de muncă și loc de trai. „M-am angajat din nou la școală la Strășeni, am reluat lucrul cu plăcere, dar mă simțeam un pic schimbată. Am venit acasă cu idei noi, numai că la ideile și cerințele mele iarăși au început a lipsi banii. Fiind și mamă, și tată la doi copii, a trebuit din nou să plec în străinătate”, își amintește fosta profesoară.

Din 2003, Zina Drăguțan vine acasă doar în vizită, trăindu-și viața între Italia, unde lucrează, și SUA și Moldova, unde îi sunt copiii. Și, de fiecare dată când revine la baștină, constată cu tristețe că „totul se schimbă din rău spre mai rău”.

„Lumea spune că noi avem cultură, noi știm să cântăm, să dansăm, să spunem poezii. Asta nu e cultură, nu face parte din valori, sunt obiceiuri. Dacă în 1999 mai existau valori, acum nu există valori, există numai corupție. E cuvântul care ne definește. Pot spune că sunt și eu coruptă. Dacă vin aici și am nevoie de un certificat și-mi trebuie de urgență, trebuie să corup pe cineva, să dau bani. Dacă nu corupi pe cineva, nu obții nimic. Noi, cei veniți, ne cunoaștem de departe, iar ei ne văd de departe și ne cer bani”, spune femeia.

Zina Drăguțan e sceptică în privința politicienilor moldoveni și nu crede în promisiunile lor. „La noi e ca pe vremea lui Lăpușneanu acum: toți cer capul lui Moțoc. Au vrut capul lui Moțoc, l-au găsit pe Filat. A trecut timpul și oamenii au văzut că nu s-a schimbat nimic, au găsit alt cap de cerut”, spune femeia. Crede că majoritatea celor rămași acasă nu vor să schimbe mersul lucrurilor și că trădarea este una dintre metehnele principale ale moldovenilor, inclusiv a celor plecați peste hotare. „Moldovenii trădează la cel mai înalt nivel. De asta și trăim prost. Moldoveanul te trădează pentru un post de muncă sau pentru orice altceva. Nu există solidaritate printre moldoveni peste hotare”, e de părere Zina Drăguțan.

Potrivit ei, Republica Moldova are nevoie de schimbări profunde, iar accentul trebuie pus pe educație și reforme făcute din temelie. „Acum se fac reforme dictate de sus, dar e stricat poporul și de jos”, adaugă protagonista.

După 18 ani petrecuți în Italia, cel mai mult o sperie întrebarea despre revenirea acasă. „Mă tem de răspunsul pe care am să-l dau. Mă tem să mă întorc. Nu zic că m-am schimbat mult, dar mi s-a schimbat mentalitatea. M-aș întoarce cu plăcere, în satul Recea, satul meu de baștină, dar la noi lumea ezită să se întoarcă cu fața spre sat. M-aș întoarce, chiar și la mai puțin, dar să nu mă confrunt cu corupția și nedreptatea. Pentru că, fiind peste hotare, eu m-am obișnuit cu legea și să respect legea”, recunoaște Zina Drăguțan.

PARTEA A II-A. De la Londra, cu drag

La sute de kilometri de Italia, unde e stabilită Zina Drăguțan, trăiește și muncește o altă moldoveancă — Irina Fedco. Tânăra de 26 de ani, originară din Soroca, s-a stabilit la Londra acum un an și jumătate. Irina spune că și-a dorit să plece în momentul în care a descoperit cum este fraudat un concurs de angajare la Casa Națională de Asigurări Sociale, unde depusese și ea dosarul.

„M-am simțit ca la școală când unii colegi au început să scoată fițuici și să aibă testele făcute. La o instituție de stat, cu salarii mizere. După asta m-am întrebat de ce să rămân într-o țară care nu are nevoie de mine?”, povestește Irina.

Chiar dacă a emigrat în condiții și vremuri diferite, Irina numește aceeași cauză a plecării sale ca și Zina Drăguțan — sărăcia și salariul mizer. După studii de licență în domeniul contabilității și o scurtă experiență de muncă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, tânăra se arată dezamăgită de sistemul bugetar și de remunerarea proastă pentru munca prestată la stat.

„Lucrând conform profesiei, mi-am dat seama că nu pot, elementar, să mă întrețin pe mine, o singură persoană. Aveam noroc că deja aveam unde trăi, nu trebuia să plătesc chiria, dar, pur și simplu, nu puteam să mă întrețin o lună din salariul pe care-l aveam”, își amintește Irina.

Acum un an și jumătate, tânăra a urmat sfatul unor amici deja stabiliți la Londra și a rămas și ea în capitala britanică. La scurt timp, s-a angajat ca floristă, job ce o definește, spune ea. În cele două zile de odihnă pe săptămână, Irina reușește să călătorească în diferite țări ale lumii și afirmă că nu a petrecut nicio lună fără a vizita o nouă destinație. Recunoaște că escapadele îi sunt spontane, iar biletele — low cost. „Înainte mergeam cu multe genți, iar acum m-am învățat să călătoresc doar cu rucsacul”, zâmbește tânăra.

Irina spune că momentele de nostalgie pentru Moldova nu o copleșesc prea des, dar când dorul pune stăpânire pe ea e din cauza oamenilor dragi de acasă. „În Moldova mi-a rămas fratele, buneii, alte rude, prietenii. E o senzație specială când ești acasă, poți, bunăoară, să ieși în grădină și să rupi câțiva castraveți sau cireșe. E altfel”, crede Irina.

Tânăra face parte din categoria de migranți pe care autorii unui studiu publicat de Biroul pentru Relații cu Diaspora o numesc generația secundă. Și ea a emigrat din Republica Moldova asemeni părinților săi, stabiliți în Grecia de mulți ani.

Experiența ei coincide și cu datele studiului IASCI „Inovaţie în migraţia circulară — Migraţie şi dezvoltare în Moldova”, realizat de NEXUS MOldova, potrivit căruia, în ultimii patru ani, ponderea tinerilor de 18–29 ani care emigrează a crescut la 66%.

„Pentru mine e dureros să văd ce se întâmplă acasă. Nu cred că e foarte aproape schimbarea”, spune, resemnată, tânăra moldoveancă.

PARTEA A III-A: Cuvântul experților

Potrivit expertului în domeniul migrației și dezvoltării Dorin Toma, fenomenul masiv al plecărilor peste hotare a cetățenilor moldoveni a demarat la începutul anilor 2000, fiind determinat de o combinație a crizelor economice interne și externe, menținându-și intensitatea până în anul 2012.

„Motivul principal pentru care moldovenii plecau peste hotare consta în lipsa oportunităților de angajare în Moldova și în oportunitatea de îmbunătățire rapidă a nivelului de trai. De exemplu, în timp ce în Republica Moldova venitul mediu anual pe economie este de 3 400 USD (Biroul Național de Statistică, 2017, „Evoluția câștigului salarial mediu lunar”), venitul mediu anual al unui moldovean stabilit peste hotare este de aproximativ 16 000 USD anual („Inovaţie în migraţia circulară — Migraţie şi dezvoltare în Moldova: Studiu de piaţă” / Nicolaas de Zwager, Ruslan Sintov; NEXUS Moldova, 2014)”, spune Dorin Toma.

Potrivit specialistului, care face referire la studii de referință, 1 din 4 cetățenii moldoveni stabiliți peste hotare pe termen lung erau șomeri înainte de a migra, pe când rata de angajare a acestora în țările de destinație este aproape deplină — peste 97%. Același studiu arată că cei mai mulți dintre cei care pleacă pe termen lung au 30–44 de ani, constituind aproape 40% din numărul total al emigranților. Alți aproape 30% sunt tineri de 18–29 de ani. Pentru 72% dintre moldoveni, migrația e cauzată de factori economici, lipsa banilor fiind unul dintre motivele principale și în prezent, și acum 20 de ani.

Dorin Toma consideră că reîntoarcerea și implicarea activă în dezvoltarea Republicii Moldova depinde, în mare măsură, de realizarea obiectivelor personale și prezența oportunităților clare de angajare sau de continuare a afacerii. „Intenția de reîntoarcere permanentă a migranților din Moldova este, în continuare, una semnificativă, totuși se atestă o tendință de scădere (de la 71% în 2009, la 59% în 2012)”, adaugă expertul.

Astfel, în Republica Moldova se conturează un tablou care arată că cei care pleacă sunt tineri, iar dorința lor de a reveni acasă nu crește. „Există vreo soluție?”, l-am întrebat pe Dorin Toma. „Dezvoltarea unui mediu satisfăcător și motivant de reîntoarcere pentru persoanele cu aptitudini și cunoștințe valoroase pentru țară, care vor spori potențialul național de dezvoltare, trebuie să se bazeze pe inițiative inovatoare, bine gândite și cu viziune de termen mediu și lung”, a răspuns specialistul.

Sursă:http://provincial.md

Crengile rupte după ninsorile din aprilie l-au scăpat de griji. Mihai Braga, patronul unei fabrici din brichete, nu a mai avut nevoie să caute materie primă pe la toți agricultorii din regiune, - comunică publika.md.

El a adunat crengile strânse de pe străzile Chișinăului, le-a tocat din proprii bani și le-a transformat în peleți din rumeguș din lemn. O tonă de peleți sunt vânduți cu 2500 de lei și echivalează cu aproape cinci metri steri de lemn.

Una dintre marile provocări ale oamenilor care fac afaceri cu peleți este găsirea materiei prime. Antreprenorii trebuie să facă o înțelegere cu un agricultor care are livezi, care să i le ofere gratis.

În acest an Mihai Braga a prins momentul și a făcut o înțelegere cu Primăria Chișinău. Astfel, a reușit să obțină materie primă cât pentru întreg sezonul.

"Sunt cazuri în care agricultorii ni se propun contra plată aceste crengi. Însă tocarea lor este un proces destul de costisitor și sigur că, dacă acestea să fie cumpărate aceste crengi, deja nu se mai merită. Niciodată nu au fost procurate, întotdeauna au fost oferite gratis și noi le-am tocat", a spus antreprenorul Mihai Braga.

Mihai Braga are această afacere de patru ani. Investițiile au fost de aproape un milion de lei, dar clienții nu au întârziat să apară. Acum, că oamenii au început să se pregătească de sezonul de iarnă, în fabrică e mare agitație. Muncitorii muncesc de zor, pentru că odată cu frigul, apar și mai mulți cumpărători.

"Nu aș spune că e greu. Ne convine lucrul. Numaidecât că suntem bucuroși că e acasă. Nu mai facem cheltuieli pentru drumuri."

Gospodarii și-au făcut deja provizii pentru iarnă și au cu ce se încălzi și în serile mai reci. Sofia Pîrgar, din satul Zîmbreni, se încălzește cu peleți deja de patru ani. Pentru această iarnă, femeia a cumpărat două tone de peleți cu cinci mii de lei. În iernile în care făcea focul cu lemne, cheltuielile ajungeau și la zece mii de lei.

"E mai ușor de făcut focul și dau căldură ca și lemnele. Lemnele sunt mai scumpe și trebuie de tăiat, de căutat transport. E mai costisitor", a spus locuitoarea satului Zîmbreni, Ialoveni, Sofia Pîrgar.

Potrivit specialiștilor care implementează proiectul Energie şi Biomasă, în perioada 2011-2016, consumul de energie produsă în R. Moldova, din surse regenerabile, a atins cota de 13%, cea mai mare pondere revenind energiei din biomasă.

Statele UE dezbat în prezent o „declarație de la Bruxelles”, care va deveni documentul oficial de lucru la summit-ul din toamnă.

Membrii Parlamentului European doresc renunțarea la taxele de roaming între UE și Georgia, Moldova și Ucraina, precum și alte avantaje care să facă Parteneriatul Estic mai atrăgător înaintea unui summit programat la toamnă.

Potrivit unui proiect cuprinzând recomandări ale Parlamentului European pentru alte instituții europene cum sunt Comisia Europeană și Consiliul European, în pregătirea summit-ului din noiembrie de la Bruxelles al Parteneriatului Estic, legislatorii europeni vor un model atrăgător numit „Parteneriatul Estic+” pentru țările care au încheiat acorduri de asociere: R. Moldova, Georgia și Ucraina. Printre propuneri se numără renunțarea la taxele de roaming în telefonia mobilă, noi tarife comerciale preferențiale, dezvoltarea internetului de mare capacitate în bandă largă și altele.

Proiectul văzut de Europa Liberă spune că asemenea înlesniri ar putea fi oferite și Armeniei, Azerbaidjanului și R. Belarus odată ce ele vor fi gata pentru strângerea relațiilor.

UE a abolit taxele de roaming pentru cei 28 de membri ai ei în luna iunie, după mai bine de un deceniu de discuții politice și legislative. Surse de la Bruxelles au declarat Europei Libere că o înlesnire similară pentru vecinii UE este deocamdată nerealistă, dar a fost discutată și de diplomați din țările UE.

Ideea ar fi ca la summit-ul din noiembrie să se anunțe că UE și țările-partenere ar dori să abolească taxele de roaming, dar și să se atragă atenția că procesul este de durată – cum a fost și în cazul țărilor din Uniune.

Proiectul care urmează să fie discutat mai întâi la o întâlnire a comisiei de politică externă din Parlamentul European, la 14 septembrie, mai sugerează ca executivul european împreună cu Banca Europeană de Investiții (BEI) „să propună aranjamente pentru implementarea unui nou Plan European de Investiții pentru Ucraina și alte țări din Parteneriatul Estic care au făcut cele mai multe progrese pe calea reformelor”.

Proiectul prevede o sporire neprecizată a capacității de împrumut a BEI, cifrată acum la 1,6 miliarde de euro pe an și înființarea unui fond pentru Ucraina care să se concentreze asupra investițiilor publice și private, a infrastructurii sociale și economice și a creșterii capacității de absorbție (a ajutoarelor străine).

În privința sancțiunilor împotriva Rusiei, parlamentarii europeni spun că sunt hotărâți „să susțină unitatea de acțiune dintre membrele UE pentru menținerea unei presiuni colective asupra Rusiei, mai ales prin măsuri restrictive consolidate”.

În text este menționată nevoia „restabilirii suveranității depline a Ucrainei în Crimeea, a Georgiei în Osetia de Sud și Abhazia și a Moldovei (în Transnistria) și de a pune capăt amenințărilor cu asasinate sprijinite de stat, război cibernetic, dezinformare și alte tipuri de destabilizare”.

Corespondentul UE la Bruxelles Rikard Jozwiak spune că propunerea Parlamentului European ar mai putea fi amendată înainte de adoptarea ei în plen, în noiembrie, dar obiectivul ei principal este să facă presiuni asupra Comisiei și a unor țări din UE care sunt mai puțin entuziasmate de Parteneriatul Estic.

Statele membre în UE dezbat în prezent o „declarație de la Bruxelles” care va deveni documentul oficial de lucru la summit-ul din toamnă.

Principala temă de discuție între diplomați este dacă declarația să cuprindă o propoziție despre „recunoașterea aspirațiilor europene” ale unor țări ca R. Moldova, Georgia și Ucraina, care își doresc toate să devină membre în Uniune, au obținut regim liberalizat de vize și au acorduri de asociere funcționale.

Asemenea propoziție a fost inclusă în declarația de la Riga a precedentului summit al Parteneriatului Estic din 2015, dar Germania și Olanda au deocamdată rețineri s-o repete, potrivit unor diplomați europeni care cunosc temele de discuție, dar au cerut să le fie respectat anonimatul.

europalibera.org