Specialiștii IT sunt invitați să participe la un atelier de lucru pentru elaborarea unui instrument de evaluare a serviciilor publice prestate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Evenimentul este organizat de Laboratorul de Inovații Sociale din Moldova (MiLab) – proiect comun al PNUD Moldova și Cancelariei de Stat – în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC și CNAS și se va desfășura în perioada 12 – 26 septembrie 2017. Doritorii să participe la atelier trebuie să se înregistreze on-line până pe 8 septembrie, 18:00.
Timp de două săptămâni, participanții trebuie să conceapă aplicații prin care, pe de o parte, cetățenii să aibă posibilitatea reală să-și manifeste gradul de satisfacție față de modul în care au fost deserviți, iar, pe de altă parte, funcționarii să poată efectua rapoarte analitice pe baza reacțiilor respective.
Astfel, instituțiile publice vor putea evalua obiectiv gradul în care procedurile de operare corespund cu necesitățile cetățenilor, îmbunătățind astfel calitatea serviciilor prestate. Datele vor fi utilizate pentru a ajusta serviciile publice, astfel încât acestea să fie centrate pe nevoile reale ale oamenilor.
Participanții la atelier vor fi ghidați de mentori, iar un juriu profesionist va evalua la final soluțiile prezentate. Echipa care va dezvolta cea mai bună soluție IT la atelier se va alege cu 10.000 de dolari, oferiți de PNUD Moldova. Premiul va fi acordat pentru dezvoltarea și implementarea soluției propuse.
În vara lui 2017, experții MiLab au efectuat o serie de interviuri și discuții de tip focus grup în șapte oficii teritoriale ale CNAS situate în Chișinău, Ialoveni, Cahul, Bălți și Comrat. Echipa de cercetare a analizat diverse aspecte ale experienței utilizatorilor, stabilind atitudinile, comportamentele și provocările respondenților atunci când sunt întrebați în ce măsură sunt satisfăcuți de calitatea serviciilor prestate.
Inițial acest instrument pilot de evaluare a serviciilor publice va fi testat în cadrul oficiilor teritoriale ale CNAS, ulterior fiind integrat și în alte instituții publice.
Vineri, 01 Septembrie 2017 11:03
PNUD va acorda 10.000 USD pentru o aplicație IT care va colecta opiniile cetățenilor față de calitatea serviciilor prestate de CNAS
Publicat în
Business Noutăţi