Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Juriul  concursului „ITineret – Viitorul începe cu tine” s-a întrunit  în prima sa şedinţăMiercuri la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor s-au întrunit în primă şedinţă membrii juriului ca vor evalua proiectele înscrise la concursul „ITineret – Viitorul începe cu tine” - o competiţie dedicată tinerilor pasionaţi de tehnologiile informaţionale. Preşedinte a fost ales Victor Beşliu, şef catedra automatică şi tehnologii informaționale/Facultatea calculatoare, informatică şi microelectronică, din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova (UTM), iar secretar – Liubovi Platonov, consultant superior Direcţia Elaborare Politici (DEP).

Membrii juriului au aprobat mecanismul de evaluare a lucrărilor şi au stabilit că vor motiva în scris punctele acordate pentru originalitatea, utilitatea pentru comunitate, funcţionalitatea sau calitatea proiectului. De asemenea, s-a stabilit că fiecare membru al juriului va avea dreptul să se autosuspende dacă autorul lucrării este un student al său, o cunoştinţă apropiată sau o rudă.
Ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, prezent la şedinţă, a spus că juriul va avea o sarcină pe cât de dificilă, pe atât de responsabilă. „Doar de Dvs. depinde cine va fi în lista câştigătorilor. Avem încrederea că numărul mare de specialişti consacraţi care formează juriul va asigura o evaluarea corectă şi profesionistă, astfel încât în lista câştigătorilor să fie incluşi doar cei mai buni”, a mai adăugat Oleinic.

Juriul  concursului „ITineret – Viitorul începe cu tine” s-a întrunit  în prima sa şedinţăConcursul „ITineret – Viitorul începe cu tine” se desfăşoară în perioada 26 aprilie – 19 iunie 2010 pe întreg teritoriul Republicii Moldova. La concurs pot să participe elevi şi studenţii. Ei pot înscrie concepte, proiecte în stadiul de elaborare sau proiecte realizate la 3 categorii: site-uri web, aplicaţii şi grafică. Câştigătorii concursului vor fi premiaţi cu 6 laptop-uri, 6 netbook-uri şi 6 seturi de dispozitive multimedia. 100 de tineri care vor trimite cele mai bune proiecte, vor fi invitaţi la o tabără IT, unde specialişti IT din Moldova şi din străinătate vor susţine workshop-uri, seminare, prezentări etc.
Concursul este desfăşurat sub patronajul ministrului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic. Partenerii proiectului sunt companiile Moldtelecom, Moldcell, Microsoft, StarNet şi SunComunications.

Detalii despre concurs pe «www.itineret.md»

Lista membrilor juriului:

Victor BEŞLIU - Universitatea Tehnică din Moldova
Mihaela IACOB - Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor
Liubovi PLATONOV - Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor
Constantin GAINDRIC - Academia de Ştiinţe,
Institutul de Matematică şi Informatică
Iurie MOCANU - Ministerul Educaţiei
Eugen SPĂTARU - Ministerul Tineretului şi Sportului
Vitalie CÂRHANA - Universitatea de Stat din Moldova
Eugen CABAC - Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi
Inga CAMERZAN - Universitatea de Stat din Tiraspol
Ion BOLUN - Academia de Studii Economice
Oleg DANILCEAC - Universitatea „B.P.Haşdeu” din Cahul
Ion ROŞCA - SA „Moldtelecom”
Constanţa POPA - „Moldcell” S.A.
Aurelia SALICOV - „”StarNet” SRL
Serghei ŞMIGALIOV - Microsoft Moldova
Valerii PASECINICOV - ””Sun Communications” SRL

Miercuri, 19 Mai 2010 00:00

Businessul extrem în Moldova

În ajunul sezonului estival devine actuală problema alegerii locului pentru odihnă.

În Moldova nu există mare şi plaje amenajate, în schimb sunt din belşug drumuri proaste, locuri pitoreşti şi mulţi doritori de odihnă activă.

Reieşind din această situaţie, considerăm că ideea organizării odihnei extreme în Moldova este foarte actuală.

Ideea constă în organizarea unui traseu auto extrem.

Pentru aceasta vom avea nevoie de un loc pitoresc, situat undeva în pădure, departe de oraş, care să dispună de teren accidentat. Anume acolo putem organiza adevărate curse extreme pe perioada vacanţei.

Businessul extrem în MoldovaDupă identificarea locului urmează să achiziţionaţi automobilele respective. Acestea pot fi modele de «Niva» sau «Volga» — nu contează, important e ca automobilele să fie adaptate la traseul ales.

În fine, trebuie să găsiţi potenţialii clienţi. Potrivit datelor statistice, cei mai mari doritori de senzaţii tari sunt businessmanii şi lucrătorii oficiilor, cu atît mai mult că aceste categorii de persoane dispun de mijloacele financiare necesare.

Sarcina principală constă în organizarea a 2-3 curse, pentru că ulterior acţionează principiul «radioului de buzunar» şi clienţii singuri vă vor găsi.

Acest business nu este doar unul sezonieri, deoarece fiecare anotimp are farmecul şi priorităţile sale.

Pentru legalizarea acestei activităţi veţi avea nevoie de permisiune pentru folosirea locului ales. De asemenea, în timpul desfăşurării curselor este necesară prezenţa ambulanţei.

Veniturile vor depinde de taxa stabilită pentru curse şi de bunăstarea clienţilor.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md

Moldtelecom dă start unui nou proiect social „O zonă de acces Internet Wi-Fi gratuit în sectorul Centru al capitalei”. Prin acest proiect, compania şi-a propus să faciliteze accesul societăţii la servicii avansate de Internet Wi-Fi pe o perioadă nelimitată, creând o zonă special amenajată cu mai multe bănci publice şi arbuşti decorativi în scuarul Moldtelecom, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al societăţii.

Proiectul este lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale, marcată pe 17 mai. Astfel, persoanele care dispun de un terminal WI-Fi şi se află în preajma edificiului Moldtelecom, vor putea accesa serviciul Internet nelimitat.

Acţiunea în cauză exprimă solidaritatea Operatorului Naţional de telecomunicaţii SA „Moldtelecom” cu programul mondial lansat curent de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor „O viaţă mai bună în oraş prin intermediul TIC”, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor şi sporirii nivelului de trai a comunităţii urbane prin facilitarea accesului la servicii tehnologic avansate, se menţionează în comunicat.

www.info-prim.md

Marți, 18 Mai 2010 00:00

Prognoza valutară pentru 18.05.10

 

EUR/USD: După scăderea de ieri la nivelul anului 2006, euro s-a stabilizat cât de cât pe parcursul zilei şi a crescut uşor, însă nu a reuşit să-şi menţină poziţiile mai sus de cota $1,24; în prezent euro se tranzacţionează la $1,2340 şi există semne că euro ar mai putea creşte şi astăzi, a comunicat pentru Info-Prim Neo directorul portalului Financial Brains, Dr. Sveatoslav Mihalache.

Prognozele pesimiste, care preziceau că după trecerea nivelului de $1,2330 cota de $1,20 este iminentă, nu s-au adeverit. Cu atât mai mult par excesiv de pesimiste prognozele conform cărora în perechea EUR/USD va apărea semnul egalităţii.

Totuşi, pentru a vorbi despre o restabilire a monedei unice europene, ar trebui mai întâi să vedem cota de $1,25. Unul dintre semnele că euro ar putea creşte e că participanţii pieţei vor începe să-şi închidă poziţiile de vânzare, după care, în jur de $1,26-27, acestea ar putea fi redeschise.

Nivelele de rezistenţă pentru astăzi sunt situate la $1,2410; $1,2480.
Nivelele de suport: $1,2310; $1,2270; $1,2230.

EUR/MDL: Ratele pentru astăzi: în jur de 15,63 lei, la cumpărare, şi în jur de 15,85 lei, la vânzare.

USD/MDL: Contrar aşteptărilor echipei Financial Brains, creşterea dolarului a continuat şi ieri, acesta tranzacţionându-se pe piaţa interbancară la nivel de 12,72 lei. Fundamentul acestei creşteri este deocamdată neclar.

Astăzi dolarul se va cumpăra la 12,68 – 12,70 lei şi se va vinde la 12,79 – 12,80 lei.

Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fb.md sau www.financialbrains.eu

www.info-prim.md

Мошенничество как инфекция по уничтожению бизнеса (часть 2)Semnele escrocheriei

Abateri în evidenţa contabilă primară:

• Înregistrări contabile expirate, achitări duble;
• Rechizite similare ale furnizorilor şi beneficiarilor;
• Documente ce nu au o consecutivitate logică;
• Înscrisuri dubioase de mână pe documente;
• Prezentarea copiilor în locul originalelor documentelor;
• Un număr mare de companii debitoare sau creditare;
• Deficit sau surplus de casă;
• Efectuarea plăţilor cu întârziere semnificativă.

Devierea de la mărimile medii (normale) ale unor indicatori:

• Deficite sau surplusuri neaşteptate;
• Majorarea restului;
• Devieri de la specific;
• Diferenţe neclare în carateristicile fizice;
• Procurări în excedent, multe alte semne ce ţin de necorespunderea datelor din documente cu situaţia reală sau de anumite tendinţe nestandarde.

Devierea unor indicatori financiari finali de la mărimile (tendinţele) medii (normale ):

• Majorarea veniturilor în paralel cu reducerea rezervelor materiale de producere
• Majorarea veniturilor în paralel cu reducerea rulajului de casă;
• Majorarea rezervelor în paralel cu reducerea datoriei creditoare;
• Majorarea volumuli vânzărilor în acelaşi timp cu majorarea preţului unei unităţi de producţie;
• Majorarea vânzărilor în paralel cu reducerea restului;
• Majorarea stocurilor şi reducerea cheltuielilor pentru deservirea depozitelor;
• Modificări inexplicabile în bilanţul contabil;
• Insuficienţa capitalului fix;
• Datorii mari, ponderea majoră a cheltuielilor conexe;
• Creşterea mai rapidă a cheltuielilor faţă de creşterea veniturilor;
• Dificultăţi la perceperea datoriei debitoare şi alte probleme legate de circulaţia banilor.

Devieri inexplicabile (anomalii) în activitatea întreprinderii:

• Activitatea desfăşurata la limita crizei;
• Tranzacţii stranii sau de proporţii, (în aparenţă) avantajoase, la finele perioadei de raportare;
• Dependenţa de producţie, comercializarea a doar 1-2 unităţi (servicii);
• Implicarea întreprinderii în litigii judiciare de proporţii;
• Structura întreprinderii excesiv de complexă;
• Lipsa direcţiei de audit intern;
• Predilecţie pentru operaţiuni cu risc sporit;
• Modificări frecvente în structura conducerii de vârf şi a membrilor Consiliului de directori;
• Tranzacţii de proporţii cu parteneri afiliaţi;
• Schimbarea frecventă a consultanţilor juridici.

Semne ale escrocheriei cu participarea auditorilor:

• Schimbarea frecventă a auditorilor externi;
• Refuzul sau tergiversarea prezentării informaţiei necesare auditorilor;
• Lipsa direcţiei sau specialistului în audit intern;
• Refuzul auditorului de a prezenta conculzii sau dezacordul auditorului cu informaţia prezentată în documentele financiare.

Semnele escrocheriei în cadrul relaţiilor cu organele fiscale şi alte organe licenţiate:

• Retragerea licenţei sau probleme cu deservirea licenţelor;
• Controale frecvente ale organelor de control;
• Probleme permanente cu organele fiscale sau cu alte organe de control.

Semnele escrocheriei în raport cu partenerii:

• Presiuni persistente de fuziune, vânzare sau absorbţie de către alte firme;
• Reorganizarea structurii relaţiilor dintre parteneri, ce conduce la slăbirea poziţiilor întreprinderii Dvs.

Semnele de escrocherie în relaţiile cu furnizorii sau beneficiarii:

• Un număr dubios de mare de beneficiari sau furnizori noi;
• Prezenţa unor beneficiari sau furnizori care nu au fost supuşi unui anumit control;
• Numeroase litigii judiciare cu partenerii de afaceri.

Atenţia personală faţă de fiecare angajat Vă va ajuta nu numai să identificaţi escrocul dar şi să preveniţi intenţiile de furt. Or, schimbările materiale în viaţa angajatului vor deveni vizibile. Desigur, nu face să-l bănuieşti pe fiecare care şi-a cumpărat un costum nou. Însă, din start, în cadrul convorbirii, poate fi identificat nivelul de bunăstare al angajatului: dacă are automobil, apartament etc.

Lista de mai sus poate fi considerată ca un test
al escrocheriei şi poate fi citit cel puţin o dată în trimestru. Dacă multe din cele descrise vi s-a întâmplat în realitate, atunci nu aţi intrat în zadar pe pagina noastră şi aţi ajuns cu lectura până aici.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md

Escrocheria – infecţia ce distruge businessul (partea I)

Camera de Comerţ şi Industrie organizează două expoziţii specializate, la ChişinăuAgenţii economici ce activează în sectoarele: prelucrarea metalului, industria constructoare de maşini, electrotehnică şi electronică îşi pot promova produsele şi serviciile în cadrul a două expoziţii specializate, ce vor avea loc în perioada 23 — 25 iunie 2010, la Chişinău.

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei (CCI) invită întreprinzătorii să participe la expoziţiile «Electrotehnică. Electronică. Automatică. Construcţie de aparate. Tehnică de iluminare», ediţia a III-a, şi «Industria constructoare de maşini. Prelucrarea metalului. Maşini-unelte şi instrumente. Sudare», ediţia a IV-a.

Expoziţiile sunt organizate de CCI, cu susţinerea oficială a Ministerului Economiei al Republicii Moldova. La ele pot fi expuse maşini, utilaje, piese, tehnologii, produse finite, servicii, software.

Camera de Comerţ şi Industrie organizează două expoziţii specializate, la ChişinăuConform şefei Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI a Moldovei Marina Petrova, programul de afaceri al expoziţiilor prevede desfăşurarea seminarelor, meselor rotunde, prezentărilor de produse şi companii. «Spre deosebire de ediţiile precedente, în premieră, va avea loc „Bursa de utilaj de mâna a doua, utilaj recondiţionat şi modernizat“, unde vor putea fi achiziţionate, la preţ convenabil, diverse echipamente.

Această modalitate de reutilare a întreprinderilor este foarte răspândită peste hotare: companiile vând echipamentul pe care nu îl mai folosesc, iar întreprinzătorii interesaţi pot să procure utilaj recondiţionat, modernizat, economisind resursele financiare.

De asemenea, preconizăm să organizăm programul „Vizitator profesionist“. Specialiştii în domeniu, precum şi companiile ce doresc să achiziţioneze sau să iniţieze relaţii de colaborare cu anumiţi potenţiali parteneri, pot completa un formular-cerere, iar noi vom asigura prezenţa acestora la expoziţie.

Camera de Comerţ şi Industrie invită să participe la expoziţii toate companiile ce vor să-şi promoveze produsele şi serviciile şi vor să-şi găsească noi parteneri de afaceri în Moldova şi peste hotare», a menţionat Marina Petrova.

La ediţia precedentă a expoziţiilor au expus 60 de agenţi economici din Moldova, Ucraina şi România, standurile fiind vizitate de cca 5 mii de vizitatori.

Întreprinderile interesate se pot adresa la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Direcţia Târguri şi Expoziţii,
tel/fax: +373 22/ 23-84-10; 21-07-25; 21-14-42,

e-mail: ; .

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită întreprinzătorii din municipiul Chişinău să participe la seminarul «Inventarierea actelor permisive eliberate de către Autoritatea Publică Centrală», care va avea loc la 12 mai curent, cu începere la ora 14:00, în incinta CCI a RM, bd. Ştefan cel Mare nr. 151.

Evenimentul este organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în parteneriat cu proiectul USAID|BIZTAR şi Ministerul Economiei, cu scopul de a informa reprezentanţii mediului de afaceri despre toate tipurile de acte permisive elaborate de către Autoritatea Publică Centrală.

Participarea este gratuită.

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la tel: 22 33 10; 24 51 48; tel/fax: 24 42 83, sau e-mail: ; .

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

În toată lumea băncile comerciale sunt instituţii orientate spre obţinerea profitului şi nu se ocupă cu niciun fel de acte filantropice. Pe de altă parte, însă, sistemul bancar nu are nevoie de probleme legate de nerestituirea creditelor şi falimentul celor care trebuie să întoarcă un împrumut.

“ProCredit Bank” şi Banca Naţională se pronunţă pentru transparenţa sistemului bancarAcest lucru este valabil atât în perioade liniştite, cât şi în timpul crizei. O declaraţie în acest sens a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, în cadrul prezentării Campaniei «Ce trebuie să cunoaşteţi despre o bancă», lansată de Banca Comercială «;ProCredit Bank» S.A.

Scopul acestei campanii este de a informa persoanele fizice despre ceea ce înseamnă a lucra cu o bancă, despre avantajele şi riscurile aferente diferitelor servicii bancare.
Potrivit managerului general al BC «ProCredit Bank», Ilinca Rosetti, această capmanie este adresată tuturor consumatorilor potenţiali, dar mai ales tinerilor întreprinzători şi studenţilor.

Un obiectiv-cheie al campaniei este publicarea broşurei «Ce trebuie să cunoaşteţi despre o bancă» destinată persoanelor fizice. În această publicaţie sunt prezentate într-o manieră simplă şi accesibilă drepturile şi obligaţiile care rezultă din procurarea unor anumite servicii bancare şi despre cele mai importante lucruri despre sistemul bancar din Republica Moldova.

Pentru a fi accesibilă publicului larg broşura va fi distribuită cu un tiraj de 10 mii de exemplare prin intermediul ziarului «Săptămâna» în calitate de supliment tuturor abonaţilor, în ediţia de vineri, 7 mai 2010. Ulterior, publicaţia va putea fi obţinută gratuit în orice filială din Moldova a băncii «ProCredit Bank». În total, în Chişinău, Bălţi şi alte oraşe ale ţării activează 24 de filiale ale acestei bănci.

Broşura este editată în limba de stat şi prezintă o amplă informaţie despre felul în care puteţi alege banca potrivită, tipurile de credite, deosebitele dintre ratele anuale ale creditelor, formarea optimală a bugetului familiei etc.

De asemenea, în perioada 03-21 mai a anului curent, «ProCredit Bank» va desfăşura câte «o lecţie despre bancă» în cele mai mari centre universitare din ţară.

х х х

Banca Comercială «ProCredit Bank» S.A. face parte din grupul de bănci «ProCredit», prezent în 21 de ţări în Europa de Est, America de Sud şi Africa. Pe piaţa financiară «ProCredit Bank» se poziţionează ca fiind «banca din vecinătate», o bancă social responsabilă, care oferă o gamă largă de servicii şi produse bancare simple şi accesibile în condiţii avantajoase.

Această tactică a început să dea roade. Astfel, în anul 2009, când majoritatea băncilor din Moldova au înregistrat înrăutăţirea indicilor săi, «ProCredit Bank» a majorat volumul creditelor aproape de 1,5 ori comparativ cu anul precedent.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md

Sâmbătă, 24 Aprilie 2010 00:00

Idei de afaceri fără investiţii mari

Mulţi ne întreabă, cum poate fi pornită o afacere fără prea mari investiţii? Anume pentru această categorie avem o idee de afaceri excelentă.

Idei de afaceri fără investiţii mariO mulţime de oameni în fiecare zi completează diferite acte şi formulare-tip, însă nu fiecare ştie unde aceste documente pot fi găsite şi mai ales, cum trebuie completate. Tocmai de aceea o idee interesantă ar fi deschiderea unei agenţii, care să ofere servicii de completare a diferitor acte!

Cine sunt potenţialii clienţi?

Înainte de toate, aceste servicii s-ar bucura de succes în rândul celor care lucrează cu «hârţoagele». Mulţi dintre noi s-au ciocnit cu situaţia când un document completat incorect era întors, iar aceasta înseamnă pierdere de timp şi bani.

De asemenea, la serviciile Dvs. cu siguranţă vor apela persoanele care nu cunosc Internetul, iar numărul acestora este destul de mare. În calitate de potenţiali clienţi pot fi, de asemenea, persoanele care apeleaza la unele instituţii speciale:

• Secţiile de paşapoarte — completarea anchetelor;
• Inspectoratele fiscale — prezentarea dărilor de seamă standard;
• Organul cadastral teritorial — perfectarea documentelor pentru imobil;
• Multe alte instituţii.

Pentru organizarea acestui business este nevoie de:

• Arendat o încăpere, de dorit nu departe de instituţiile pentru care veţi completa actele;
• Calculator conectat la reţeaua Internet.

De asemenea, veţi avea nevoie de toate documentele necesare, majoritatea pot fi descărcate din Internet, inclusiv cu explicaţiile respective.

Nu uitaţi nici de publicitate. Efectul scontat poate fi atins plasând publicitate în ziarul «Makler», pe stâlpii din apropierea instituţiilor respective şi nemijlocit în sediile acestor instituţii (inspectorate fiscale, bănci etc).

Profitul unei asemenea agenţii va creşte în cazul în care veţi instala xerox, scaner, printer; veţi comercializa birotică şi formulare.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md

Articolul 190 al Codului Penal al RM defineşte escrocheria ca: “… dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere”.

Escrocheria - infecţia ce distruge businessul (partea I)Pe lângă criza economică, pe piaţa Moldovei s-a instalat criza faţă de propriii angajaţi. Furtul în Moldova a devenit o tradiţie, iar lucrul este greu de imaginat fără „chilipir”.

Acest fapt ar putea fi explicat de sărăcia din ţara noastră, dar şi de faptul că peste 50 de ani furtul a fost singura metodă de a supravieţui şi s-a transformat într-un comportament, bazat pe instinctul de autoconservare.

La întreprinderile unde există o evidenţă contabilă adecvadă, se fac revizii şi inventarieri, sunt stabilite raiduri interne clare, cazurile de escrocherie nu pot trece neobservate.

Cel ce lucrează pentru bani, încă nu s-a învăţat să fure

Angajatul care lucrează o perioadă de timp în acelaşi loc, învaţă sistemele de evidenţă, de control şi de securitate şi poate utiliza ulterior aceste cunoştinţe pentru a întreprinde acţiuni ilegale. Asemenea delicvenţii sunt greu de depistat, deoarece procedurile standarde de angajare nu oferă informaţii complete despre persoana dată. Iar cei de la fostul loc de muncă nu doresc să afişeze faptele depistate, pentru a nu prejudicia imaginea firmei şi pentru a evita litigiile judiciare de durată.

Conducerea întreprinderii trebuie să înţeleagă că angajatul recurge la escrocherie din două motive: din dorinţa de a fura şi posibilitatea de a fura. Posibilitatea de a fura apare la cei care deţin funcţii de administrare şi control şi/sau cei care au acces la bunurile materiale. Dorinţa de a fura apare sub influenţa unor factori externi (datorii, situaţii excepţionale, evidenţa neadecvată a bunurilor materiale şi de producţie), sau interni (de regulă, motievel sunt legate de remunerarea muncii, însă pot fi şi alte motive).

Pentru a-şi realiza intenţiile, escrocii au nevoie de două condiţii: incompetenţa şi lipsa de loialitate a personalului şi conducerii. De notat că, lipsa de loialitate se bazează de cele mai multe ori pe mitocănia conducătorilor întreprinderii, adică există problema culturii joase a tehnologiilor de management. Există multe exemple când persoanele de încredere ale conducerii – rudele sau cunoştinţele – aduc mari daune companiei.

Bine gândit – pe jumătate făcut

Înşelăciunea – în cazul escrocheriei, săvârşite prin înşelăciune, persoana operează cu fapte inexistente şi denaturează datele. Înşelăciunea poate avea loc în diferite circumstanţe.

Abuzul de încredere — utilizarea de către făptaş a încrederii faţă de sine însuşi. Deseori, conducerea întreprinderii are încredere în angajat ca în propria persoană şi îi încredinţează gestionarea multor lucruri.

Nedivulgarea (tăinuirea) — cea mai răspândită metodă de escrocherie, în care vinovatul se plânge pe oboseală şi pe faptul că a uitat. Cuvintele escrocului corespund cu realitatea, dar însăşi realitatea este descrisă parţial. Escrocheria, săvârşită astfel, are un risc minim.

Dezorientarea
 — este o tergiversare intenţionată a examinării problemei. Escrocul vorbeşte despre orice, dar mai puţin la subiect. Interlocutorul primeşte o sumedenie de informaţie adiţonală, ce nu are nicio legătură cu tema discutată. Acest procedeu este utilizat în special de liderii politici.

Inversarea – schimbarea cu locurile, înlocuirea „negrului” cu „albul”. Drept exemplu poate servi inlocuirea scopurilor: când un interes este prezentat drept interesul altei persoane.

Semi-adevărul — este un mix de minciuntă sfruntată şi informaţie veridică; reflectarea tendenţioasă a faptelor. Metoda semi-adevărului este utilizată pentru evitarea unei turnuri nedorite a discuţiei şi pentru a câştiga interlocutorul de partea sa. Adevărul este spus parţial pentru a nu da de bănuit. Or, fiind convinşi de justeţea a trei cuvinte, le trecem cu vederea pe celelalte treizeci.

Cum să aflăm?

Asistenţii mutuali (persoanele de încredere) sunt o sursă eficientă de informaţie privind escrocheriile printre angajaţii întreprinderii. Este important ca cele mai periculoare sectoare (contabilitatea, secţiile de aprovizionare, comercializare, paza, depozitele) să fie acoperite de asistenţi corecţi şi bine instruiţi.

Convorbirile telefonice, poşta electronică, mesajele prin fax ale angajaţilor întreprinderii. Prin analiza sistematică a acestor materiale ar putea fi depistate semenele unor operaţiuni de escrocherie, despre care vom vorbi mai jos. În contractele individuale de muncă ale angajaţilor trebuie să existe o prevedere privind dreptul angajatorului de a colecta informaţie din sursele menţionate.

„Ajutori”cu iniţiativă. Deseori, martorii, iar uneori şi participanţii la escrocherie, conştientizând un potenţial pericol pentru ei sau întreprindere, comunică desprea aceasta conducătorului.

Materialele auditorilor, reviziilor, inventarierilor şi altor operaţiuni de control. Escrocheria, la fel ca şi alte infracţiuni, lasă urme. Este important ca specialiştii, care se ocupă cu activităţile de control, să fie competenţi.

Funcţionarea unei linii pentru recepţionarea mesajelor anonimce, aşa-zisa „linie fierbinte”. În acest scop se utilizează: roboţii telefonici, cutia poştală pentru scrisori pe teritoriul întreprinderii, recepţionarea mesajelor la telefonul mobil şi alte mijloace de recepţionare a mesajelor anonime sau semnate.

Va urma ...

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md

Escrocheria – infecţia ce distruge businessul (partea II)