Pe 29 mai 2026, la Castel Mimi, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat Gala Businessului Moldovenesc 2026 — unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoașterii performanței, competitivității și excelenței în mediul antreprenorial din Republica Moldova.
Evenimentul a reunit peste 300 de participanți, printre care reprezentanți ai autorităților publice, lideri ai companiilor naționale, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai societății civile.
În cadrul Galei au fost desemnați laureații concursurilor naționale:
- „Marca Comercială a Anului 2025”, ediția a XXIII-a;
- „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, ediția a XII-a;
- „Premiul Calității în Învățământul Dual”;
- Nominalizarea specială „Antreprenoriat Social”.
În deschiderea evenimentului, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a felicitat companiile participante și laureații pentru contribuția lor la dezvoltarea economiei naționale și promovarea unei culturi de afaceri bazate pe performanță și responsabilitate.
„Gala Businessului Moldovenesc reprezintă o platformă de recunoaștere a companiilor care investesc în calitate, dezvoltare durabilă, inovare și competitivitate. Prin aceste concursuri, promovăm exemple de succes și încurajăm antreprenorii să transforme performanța și responsabilitatea într-un standard al mediului de afaceri din Republica Moldova”, a declarat Sergiu Harea.
În cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat rolul esențial al mediului de afaceri în dezvoltarea economiei naționale și promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare.
Iulian E. Iorga, Director al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în mesajul său de salut, a menționat că: „În anul în care Republica Moldova se apropie ireversibil de Uniunea Europeană, iar AGEPI este nemijlocit implicată în cea mai amplă reformă legislativă a țării – armonizarea legislației cu standardele UE, vă promit în numele Agenției două lucruri concrete – vom continua armonizarea cu normele europene pentru ca marca dumneavoastră înregistrată în Moldova, să aibă același nivel de protecție ca în orice stat UE; și vom investi în continuare în servicii moderne – proceduri rapide, transparente, digitalizate – pentru ca timpul pe care îl pierdeți pe formalități să se transforme în timp dedicat creșterii afacerii.”
Reprezentanții autorităților publice au remarcat, de asemenea, importanța consolidării parteneriatului dintre instituțiile statului și mediul antreprenorial.
Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a subliniat importanța susținerii producătorilor autohtoni și a colaborării dintre autorități și sectorul privat, evidențiind rolul esențial al mediului de afaceri în dezvoltarea economică a Republica Moldova și necesitatea creării unor condiții favorabile pentru creștere și competitivitate.
„Mesajul de bază este destul de simplu. Noi trebuie să promovăm producătorii de Republica Moldova. Noi, cei din partea autorităților publice avem un lucru simplu, dar în același timp destul de complicat, de a crea condiții pentru creșterea economică și pentru dezvoltarea sectorului privat din Republica Moldova. Pe de altă parte, majoritatea dintre voi, cei care sunteți aici, reprezentanții sectorului privat, sunteți forța motrice în spatele creșterii economice a unui stat, inclusiv a Republicii Moldova. Motiv pentru care „jos pălăria” pentru tot ce faceți. De-a lungul anilor, sectorul privat s-a reorientat spre standarde internaționale, spre calitatea pe care noi toți ne-o dorim. Sectorul privat este, de fapt, cel care crește și cel care ne face și pe noi să ne bucurăm de rezultatele care fiecare dintre noi, fie ca o comunitate, fie ca un stat, fie ca o asociație de business, le înregistrăm în parcursul nostru de creștere economică. Mersi mult pentru tot ce faceți, pentru că sunteți alături, în pofida oricăror probleme care există. Noi vom susține în continuare sectorul privat din Republica Moldova. Doar împreună putem să reușim.”
Vladimir Bolea, vviceprim-ministru, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a evidențiat contribuția importantă a mediului de afaceri la promovarea imaginii Republica Moldova pe piețele europene, apreciind reziliența și performanțele companiilor autohtone și reafirmând angajamentul autorităților de a susține dezvoltarea sectorului privat și consumul produselor locale.
„Stimați oameni de afaceri, astăzi pentru voi este o zi în care se pune accentul pe munca voastră, pe realizările pe care le aveți. Noi toți, guvernarea, administrația publică centrală este extrem de mândră de faptul că avem companii naționale care se dezvoltă în fiecare an, care duc faima despre Republica Moldova pe toată piața europeană. Avem companii care au devenit transnaționale, avem vinuri care practic au cucerit toată Europa, fiecare a doua sau a treia sticlă de vin care se vinde în România este a noastră. Avem exportatori în Europa și practic în toate magazinele europene noi astăzi putem găsi producție de a noastră, lucru care ne face extrem de mândri de voi, de oamenii care faceți afaceri în Republica Moldova în perioade extrem de complicate, cu crize una după alta, care lovesc în mod direct în afaceri. Noi suntem siguri că vom reuși să creăm un cadru în care voi să vă puteți dezvolta armonios. Noi vom încerca de fiecare dată să fim alături de voi prin programe de suport. Trebuie să consumăm producția autohtonă și să susținem producătorii autohtoni”.
Concursul „Marca Comercială a Anului 2025”, organizat de CCI a RM în parteneriat cu AGEPI, a reunit în acest an 71 de companii participante, fiind înregistrate 129 de nominalizări și 22 de companii participante noi. Concursul include 14 categorii, evaluate în baza criteriilor de profesionalism și a preferințelor de consum, oferind o platformă de recunoaștere a companiilor care investesc în dezvoltarea brandurilor, promovarea imaginii corporative și consolidarea relației de încredere cu consumatorii.
Totodată, concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” a evidențiat companiile care implementează standarde moderne de management al calității și contribuie la dezvoltarea produselor și serviciilor competitive.
Pe parcursul celor 12 ediții ale concursului, au fost înregistrate 593 de companii participante. În anul curent, la concurs s-au înscris 41 de laureați și 7 diplomați, dintre care 14 companii participă pentru prima dată.
În cadrul Galei au fost acordate și distincțiile pentru cea-a de-a doua ediție a Concursului „Premiul Calității în Învățământul Dual”, dedicate companiilor implicate activ în formarea profesională a tinerilor, precum și nominalizarea specială „Antreprenoriat Social”, care promovează organizațiile și întreprinderile cu impact social și contribuție activă la dezvoltarea comunităților.
Programul serii a inclus momente artistice susținute de Moldovan Youth Orchestra și un repertoriu muzical dedicat unei seri consacrate performanței, parteneriatelor și excelenței.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul partenerilor: AGEPI, CNA, UNFPA, Institutul de Standardizare, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, MOLDAC, moldcell, GIZ Moldova, LED – Liechtenstein Development Service, AO „Educație pentru Dezvoltare”, Fundația Est-Europeană, precum și al partenerilor Galei – Castel Mimi, ZEEKR Moldova, Kaufland, ICS Molltex Group, SDS Ekip și Coca-Cola HBC Moldova, dar și a partenerilor media: TVR Moldova- partener media general, Jurnal TV, Agrobiznes, Agro Media, Agro TV Moldova, IPN, Moldpres, Moldova în PRogres, My business, NewsMaker.md, Next, ONE TV, realitatea.md, bani.md.
Prin organizarea Galei Businessului Moldovenesc, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova reconfirmă importanța promovării performanței, calității și competitivității în mediul antreprenorial și susține dezvoltarea unei economii moderne, bazate pe integritate, inovație și responsabilitate.
Evenimentul poate fi urmărit live aici: https://www.facebook.com/chamber.md/videos/1694103311621517


