Republica Moldova a început să importe masiv porumb. Care este prețul unui kilogram
În ultimele două săptămâni au crescut semnificativ importurile de porumb în țară, arată datele statistice de la vamă. Anterior autoritățile dădeau asigurări că avem suficiente cereale în țară și securitatea alimentară nu este pusă în pericol.
Potrivit mold-street.com, este vorba de un volum de circa 200.000 de tone de porumb, contractate în ultimele două luni din import, în special de către producătorii de alcool etilic (spirt), care au cerere mare pentru produsul lor în condițiile în care a crescut cererea de preparate antiseptice și antibacteriene ca urmare a pandemiei de Covid-19.
Un alt factor este recolta extrem de mică de porumb din țară, cauzată de seceta ce a lovit țara.
În consecință, pe piața internă există un deficit de porumb, iar prețurile la grăunțe au urcat de la 3,0-3.50 lei la 4,0 lei kilogramul și chiar, pe alocuri, au ajuns la 4,5 lei/kg.
Astfel, putem constata că dacă anul trecut și în prima jumătate a acestui an Republica Moldova a fost exportator net de porum livrând peste hotare peste un milion de tone, apoi în a doua jumătate a acestui an situația s-a inversat.
Specialiștii spun că nu putem vorbi despre o criză alimentară, pentru că recoltarea porumbului în țară încă nu s-a finalizat. Totuși, datele preliminare arată o recoltă de circa 3,5 ori mai mică la porumb decât în anul 2019, când au fost recoltate peste 2 milioane de tone.
Prețul pentru grâu rămâne relativ stabil deja de câteva săptămâni, dar producătorii agricoli nu se grăbesc să vândă, fiind în așteptarea unui preț mai bun.
Prețurile la semințele de floarea soarelui sunt în creștere și au ajuns deja la 8,70-8,80 lei pentru un kilogram. Aceasta deja a dus la o scumpirea a uleiului de floarea soarelui.
Compania HiSky își deschide bază principală la Aeroportul Iași. Curse spre Dublin și Frankfurt derulate de operatorul din Republica Moldova
O nouă companie aeriană va opera în curând de pe Aeroportul Internațional Iași. Operatorul HiSky din Republica Moldova va deschide baza principală pe România de la Iași, urmând a derula curse externe către mari orașe din Europa. Prima aeronavă care va staționa la Iași este un Airbus A320, urmând ca baza să fie completată și cu alte aeronave ale companiei aeriene din țara vecină
Ieșenii vor putea zbura peste câteva săptămâni spre noi destinații europene. O companie din Republica Moldova își va deschide o bază la Aeroportul Iași. Compania HiSky a adus la Iași o aeronavă Airbus A320, aeronavă care va staționa în Capitala Moldovei. Compania va deschide curse spre Dublin, Capitala Irlandei, sau Frankfurt, unul din cele mai importante orașe din Germania, ambele zboruri urmând a fi operate de la Iași.
Operatorul HiSky a început să deruleze curse aeriene din vara acestui an de pe Aeroportul din Chișinău, Republica Moldova. Din România a fost ales Aeroportul Iași ca bază, aeronava Airbus A320 fiind prima care a ajuns în Capitala Moldovei, unde va staționa până la primul zbor.
„Am pornit cu acest proiect ambițios printr-o simplă discuție cu directorul Aeroportului Iași acum câteva luni. S-a dorit ca ieșenii să aibă propria companie aeriană aici la Iași. În urma discuției, am demonstrat că am realizat acest lucru. În câteva săptămâni, până la finalul anului, vom începe operarea de la Iași prin curse regulate. Primele curse vor fi spre Dublin și Frankfurt. Celelalte curse vor fi adăugate pe parcurs. Nu ne orprim aici. Vrem să mărim flota cu încă două aeronave de același tip, aeronave ceva mai tinere. Vrem să formăm o bază locală pe Iași”, a spus Iulian Scorpan, directorul companiei HiSky din Republica Moldova.
Căpșuni ecologice, la început de noiembrie. Este vorba de o plantație în satul Hristoforovca, raionul Ungheni
O plantație de căpșuni rodește, la început de noiembrie, în satul Hristoforovca din raionul Ungheni. Soții Vizitiu, ea de 64 și el – de aproape 70 de ani, nu se lasă de agricultură. Toată viața lor au crescut fructe, legume și flori. Acum, ajunși la pensie, par să fie mai energici ca niciodată. Muncesc în doi, iar în aceste zile, se dedică micii plantații de căpșuni.
De mai bine de 13 ani, Petru Vizitiu din satul Hristoforovca crește căpșuni în câmp deschis. El spune că anume căpșunile îi aduc cea mai mare satisfacție dar și venit, pentru că, de fapt, este o cultură rentabilă. Petru, împreună cu soția Galina, au 3 copii și 7 nepoți. Ei spun că se străduie anume pentru cei mai mici, iar principala lor preocupare este să obțină o roadă pur ecologică. De aceea, insistă să cultive fructele fără substanțe chimice, doar cu compost făcut în gospodărie. Asta și din motiv că toată familia consumă fructe și legume de pe plantația proprie.
PETRU VIZITIU, AGRICULTOR: „Tot timpul (de tăiat pauza) mă gândeam că mănânc eu și nepoții mei. Înainte de plantare introducem gunoi, îngrășăminte organice. Introducem normal, așa, până la 10 kg la metru pătrat sau în volum mai mare – până la 100 de tone la hectar.”
CĂTĂLINA GRAUR, REPORTERĂ TV8: „În plantația familiei Vizitiu toamna are miros de primăvară, tufele de căpșuni au chiar și floricele, acestea însă riscă să nu devină căpșuni, în acest an, pentru că timpul se răcește deja. Chiar și așa, cele care au reușit să se coacă sunt dulci, iar cel mai important este că sunt crescute natural.”
Anul împrejur, soții Vizitiu nu mai știu de odihnă. Munca le este prea dragă ca să renunțe, mai ales că oamenii din sat știu că, în fiecare sezon, bărbatul are ceva de vânzare. De când se știe, el își vinde marfa la piața din oraș.
PETRU VIZITIU, AGRICULTOR: „Iarna, creștem răsad pentru mai mulți legumicultori din raion. Ei s-au deprins, ne dau comandă, ce soi, și le creștem. Suntem cei mai ieftini la răsad din raion.”
Galina, soția bărbatului muncește cot la cot cu el de când s-a pensionat. 40 de ani a fost profesoară de limba franceză, iar acum, spune femeia, este la „odihna bine meritată”, adică în câmp.
GALINA VIZITIU, AGRICULTOARE: „Avem deja peste vreo 20 și ceva de ani, că eu mai mult eram cu condeiul în mână. MUSCA 0255-0304 Cândva, când activam în calitate de pedagog, soțul era singur la câmp. Atunci aveam 7 lucrători sezonieri, cu ziua, zilieri li se mai zice.”
Plantația de căpșuni nu a avut de suferit prea mult din cauza secetei din această vară, deoarece a fost irigată. Totuși, bărbatul spune că sistemul de irigare a fost funcțional abia din luna mai și nu din martie, cum era bine să se întâmple. Asta din motiv că asociația responsabilă abia atunci a racordat sistemul de irigare la rețeua de aprovizionare cu apă.
PETRU VIZITIU, AGRICULTOR: „Anul acesta, după hotărârea Guvernului, trebuia să fie transmisă sistemul de irigare asociațiilor de irigare, dar a fost un conflict de interese între unii șefi și, până s-a rezolvat, s-a întârziat și am pierdut, practic, prima roadă total.”
Afacerea cu căpșuni a familiei Vizitiu se întinde pe o suprafață de trei hectare. De regulă, sezonul de recoltare începe în iunie și durează până în noiembrie.
Jucarii Star Wars, abandonate in saci de gunoi, vandute cu 400.000 de lire sterline

Un cuplu din Marea Britanie a descoperit intr-un garaj plin cu saci de gunoi, care le-au fost lasati mostenire prin testament de un vecin, o veritabila comoara de jucarii inspirate din franciza cinematografica "Star Wars", ce au fost vandute la licitatie cu circa 400.000 de lire sterline (443.000 de euro), informeaza AFP.
Cei doi soti britanici, care locuiesc in Stourbridge, un oras din Anglia, nu stiau la inceput ce ar fi trebuit sa faca cu toti acei saci umpluti cu papusi si nave spatiale pe care vecinul lor le colectionase timp de mai multe decenii, relateaza cotidianul The Times.
Fiul lor a fost acela care a avut surpriza sa descopere valoarea jucariilor, dupa ce a apelat la serviciile unui comisar de licitatie, rugandu-l sa estimeze colectia, care includea o serie de figurine aflate inca in ambalajul original.
"Multe erau usor umede, din cauza modului in care au fost depozitate, dar aceasta este cea mai frumoasa colectie de obiecte 'Star Wars' pe care am avut ocazia sa o vad vreodata", a declarat pentru cotidianul britanic acel expert, Chris Aston, reprezentant al casei de licitatii Aston's Auctioneers.
"Am primit solicitari din partea unor colectionari din lumea intreaga care si-au exprimat interesul, iar noi eram convinsi ca licitatia se va desfasura cu bine", a adaugat el.
Printre obiectele scoase la vanzare se afla o figurina ce reprezenta un comandant al Star Destroyer, una dintre navele flotei Imperiului Galactic. Figurina in cauza, una dintre singurele doua exemplare cunoscute in zilele noastre si care se afla inca in ambalajul sau original, a fost vanduta cu 32.500 de lire sterline (peste 36.000 de euro).
O figurina reprezentand un Jawa - fiinte umanoide de pe planeta fictiva Tatooine, care poarta pelerine cu gluga si au ochi stralucitori -, in ambalajul sau original - una dintre cele doar 10 exemplare cunoscute in lume - a fost vanduta cu 27.280 de lire sterline (peste 30.000 de euro).
O serie de opt figurine inspirate din filmul "Star Wars: Episode VI - Return of the Jedi", cumparate cu mai putin de 2 lire sterline la inceputul anilor 1980, s-au vandut cu 1.400 de lire sterline (1.550 de euro).
Indiferent daca este vorba despre o casca purtata de un Storm Trooper - soldat din infanteria Imperiului Galatic - sau despre un ochi al lui R2D2, micutul robot care apare in toate cele noua filme din seria "Star Wars", obiectele de colectie inspirate din una dintre cele mai faimoase francize cinematografice din lume ii atrag, de multi ani, pe colectionari, care sunt dispusi sa plateasca sume exorbitante pentru a intra in posesia unor astfel de obiecte.
O figurina care il reprezinta pe Luke Skywalker, comercializata ca o jucarie pentru copii in 1978, a fost vanduta in 2015 in cadrul unei licitatii organizate de casa Sotheby's si de eBay contra sumei de 25.000 de dolari americani (peste 21.000 de euro).
Medicamentul care va face parte din tratamentul COVID! E ieftin și toată lumea îl cumpără din farmacii
Un medicament foarte cunoscut va face parte din tratamentul pentru covid-19.
Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 în unul dintre cele mai mari studii clinice din Marea Britanie, care va analiza dacă acest medicament ar putea reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge la persoanele diagnosticate cu această boală, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Oamenii de ştiinţă din spatele studiului clinic RECOVERY, care analizează o gamă de potenţiale tratamente pentru COVID-19, au declarat că vor include în teste aspirina, utilizată în mod obişnuit pentru proprietatea de a subţia sângele.
„Există o justificare clară pentru a crede că aceasta (aspirina) ar putea fi benefică, şi este sigură, ieftină şi disponibilă pe scară largă”, a declarat Peter Horby, cercetător din cadrul studiului clinic.
Pacienţii infectaţi cu noul coronavirus prezintă un risc mai mare de formare a cheagurilor de sânge din cauza trombocitelor (plachete sangvine) hiper-reactive, celule cu rol important în coagularea sângelui şi oprirea sângerării. Aspirina este un agent antiplachetar şi poate reduce riscul de formare a cheagurilor, se arată vineri pe site-ul studiului clinic RECOVERY.
Cel puţin 2.000 de pacienţi urmează să primească în mod aleatoriu 150 de miligrame de aspirină zilnic, împreună cu tratamentul obişnuit. Datele obţinute de la aceşti pacienţi vor fi comparate cu cele rezultate de la cel puţin alţi 2.000 de subiecţi care vor primi tratamentul standard pentru COVID-19, potrivit site-ului.
Datorită proprietăţii de a subţia sângele, aspirina creşte riscul de sângerare internă, iar o doză prea mare administrată de-a lungul unei perioade extinse de timp a fost asociată cu afectarea rinichilor, notează Reuters.
Printre alte tratamente testate în cadrul studiului clinic RECOVERY se numără antibioticul comun azitromicină şi cocteilul din anticorpi de sinteză al companiei Regeneron, care a fost utilizat pentru tratarea simptomelor COVID-19 ale preşedintelui american Donald Trump.
Studiul clinic RECOVERY a fost primul care a demonstrat că dexametazona, un steroid care este de asemenea ieftin şi disponibil pe scară largă, ar putea salva viaţa unor persoane grav bolnave cu COVID-19.
De asemenea, a demonstrat că hidroxiclorochina, un medicament antimalaric, promovată la un moment dat de preşedintele Trump, nu a prezentat niciun efect benefic pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.
Banca Națională a Moldovei a redus cu încă 0,1 p.p. rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la un nou minim istoric de 2,65% pe an
Decizia a fost luată vineri de Comitetul Executiv al BNM.
De asemenea, Banca Națională a scăzut cu 0,1 p. p. ratele dobânzii la împrumuturile și depozitele overnight. În special, a fost redusă rata dobânzii la creditele overnight de la 5,25% la 5,15% și la depozitele overnight - de la 0,25% la 0,15%. După cum a fost menționat de BNM, decizia este orientată spre susținerea cererii agregate interne, a procesului de creditare și a economiei în ansamblu și a fost luată în urma aprobării, în cadrul ședinței de astăzi, a Raportului asupra inflației nr. 4, 2020.
Conform noii runde de prognoză, rata anuală a inflației se va diminua ușor până la sfârșitul anului curent, iar începând cu trimestrul II 2021 va consemna o traiectorie ascendentă, ajungând spre finele orizontului de prognoză la nivelul inflației-țintă. Ultima dată, BNM a modificat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt pe 9 septembrie, când a fost redusă cu 0,25 p. p. - de la 3% la 2,75%. Următoarea întâlnire privind promovarea politicii monetare va avea loc pe 9 decembrie 2020.
BNM a declarat că monitorizează constant situația macroeconomică cauzată de consecințele pandemiei și, în timp util, fără a pune în pericol principalul său obiectiv de a asigura stabilitatea prețurilor, va lua măsurile necesare pentru a menține un nivel adecvat de lichiditate. pentru băncile autorizate în sprijinul unui sistem bancar viabil și stabil.
De ce n-ar trebui să ne sperie dublarea datoriei externe în ultimii 10 ani?
Datoria externă a Moldovei s-a dublat în anii 2009-2019. În anul trecut datoria externă totală era de 7 miliarde 536 milioane dolari. Zece ani în urmă aveam o datorie de 3 miliarde 715 milioane de dolari SUA.
Creşterea datoriei, relevată în recentul raport „International Debt Statistics 2021” al Băncii Mondiale, s-ar părea că ar trebui să ne dea frisoane reci pe şira spinării. Să ne îngrijoreze. Ne înglodăm în datorii? Mai ales că datoriile externe totale ale Ucrainei şi Federaţiei Ruse s-au majorat într-un ritm mai lent. Este însă puţin probabil să ne intereseze faptul că în multe din cele 120 de ţări cu venituri mici şi medii, incluse în raport, datoriile au crescut mai mult.
În cei zece ani s-a împrumutat statul, dar mai ales companiile private, au luat bani pe care i-au investit în afaceri, proiecte de infrastructură, dezvoltarea economiei, însă mărimea acestor împrumuturi, cum ai socoti, nu a ajuns la cota de alarmă.
Da, suntem o ţară mică cu o economie pe măsură, veniturile statului au crescut, an de la an, mult mai puţin decât am vrut în 2020, când pandemia a dus la stoparea multor activităţi. Unele din cheltuieli în ultimii zece ani au fost acoperite din împrumuturi şi granturi externe, care au fost mult mai mici decât se aşteptau autorităţile.
Indiferent însă cum au evoluat cifrele, pur şi simplu, atunci când tragem linie, trebuie să fim atenţi la o singură cifră: care este ponderea datoriei în Produsul Intern Brut, pentru a vedea cât este de sustenabilă atragerea de noi împrumuturi. Şi această cifră arată gradul de îndatorare a unei ţări. R. Moldova a fost şi este considerată o ţară cu un grad de îndatorare mic. De exemplu, datoria publică totală (internă şi externă) a R. Moldova, raportată la Produsul Intern Brut, a depăşit uşor nivelul de 27,1 la sută în anul 2018 şi a fost printre cele mai mici între statele europene. La acel moment, media pe Uniunea Europeană, cu care R. Moldova are acord de asociere, era de peste 81 la sută.
Este adevărat că, începând cu anul 2015, acest indicator a început să crească, cunoscând un punct de maxim 44,2 la sută din PIB în anul 2016. Această creştere de 16,3 puncte procentuale se datorează faptului că circa 13 miliarde de lei, care au fost garanţii în cazul fraudei bancare, au fost puse pe seama contribuabililor, astfel datoria publică practic “a explodat”. Ulterior însă aceasta a fost în continuă scădere coborând la 25 la sută în 2019. Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, datoria externă publică a statului raportată la PIB pentru anul 2019 a fost de 16,3 la sută.
“Indicatorii datoriilor indică faptul că poverile acestora pot contribui esenţial la vulnerabilităţile economice din ţările cu venituri mici şi medii. Povara datoriei externe a ţărilor cu venituri mici şi medii rămâne moderată. Raportul datoriei externe faţă de PIB a fost în medie de 26 la sută la sfârşitul anului 2019, doar marginal mai mare decât media din 2018 de 25 la sută, iar raportul dintre datoria externă şi veniturile din export s-a deteriorat uşor, crescând până la o medie de 107 la sută de la 101 la sută în 2018”, se arată în raportul Băncii Mondiale.
Ce mai arată raportul Băncii Mondiale?
Datoria publică a R. Moldova şi datoria garantată de stat au crescut de la 809 milioane de dolari în 2009 la 1,464 miliarde de dolari în 2019. Potrivit experţilor Băncii Mondiale, datoria Moldovei faţă de creditorii multilaterali (organizaţiile internaţionale) a crescut de 2,3 ori în ultimii 10 ani – de la 524 milioane de dolari – la 1,226 miliarde de dolari, în timp ce datoria către creditorii bilaterali, în aceeaşi perioadă, a scăzut cu puţin peste 15% – de la 256 milioane de dolari în 2009 la 214 milioane de dolari SUA în 2019.
Datoria externă pe termen lung a Moldovei a crescut per total de 2,5 ori în ultimii 10 ani – de la 2,011 miliarde dolari (2009) la 5,074 miliarde de dolari în 2019.
Raportul Băncii Mondiale nu cuprinde situaţia din acest an, când economia a fost grav afectată de pandemie. Potrivit datelor preliminare ale Băncii Naţionale a Moldovei pentru trimestrul II al acestui an, datoria externă brută a crescut faţă de începutul anului cu 5,0 la sută şi a înregistrat 7 785,38 milioane de dolari SUA, ceea ce constituie 66,1 la sută raportat la PIB.
Datoria externă publică şi public garantată a reprezentat 27,6 la sută din totalul datoriei externe, însumând 2 146,98 milioane de dolari SUA, în creştere cu 11,9 la sută faţă de începutul anului. Principalul creditor al statului a rămas Grupului Băncii Mondiale cu o pondere de 33,7 la sută din total, urmat de Fondul Monetar Internaţional cu 31,4 la sută şi Banca Europeană pentru Investiţii – cu 14,4 la sută.
Datoria externă privată negarantată s-a cifrat la 5 639,40 milioane de dolari SUA.
Care este situaţia prognozată pentru alte părţi ale lumii?
Cheltuielile guvernamentale semnificative pentru combaterea pandemiei de coronavirus vor împinge datoria publică până la un nivel record, de aproape 100% din Produsul Intern Brut mondial în acest an, însă această majorare ar putea fi doar un eveniment singular dacă creşterea economică îşi va reveni în anul următor, a anunţat Fondul Monetar Internaţional.
În ultimul său raport cu privire la supravegherea bugetară, publicat cu ocazia reuniunilor de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale, Fondul a estimat că deficitele bugetare guvernamentale se vor majora până la 12,7% din PIB, de la 3,9% din PIB în 2019, o creştere de aproape nouă puncte procentuale.
“Ceea ce vedem este o creştere singulară a datoriei în 2020 şi apoi o stabilizare după 2021, şi chiar o uşoară tendinţă descrescătoare în 2025”, a declarat directorul Departamentului de Afaceri Fiscale de la FMI, Vitor Gaspar. Potrivit acestuia, deşi datoria publică va rămâne la un nivel ridicat de aproape 100% din PIB, reluarea creşterii economice şi nivelul extrem de redus al dobânzilor vor ajuta la diminuarea deficitelor bugetare primare.
“Diferenţa între nivelul dobânzilor şi creştere este nu doar negativă, dar, în conformitate cu prognozele noastre, mai negativă decât era înainte de COVID-19. În aceste condiţii, dobânzile reduse joacă un rol important în dinamica datoriei”, a apreciat Vitor Gaspar.
Anterior, FMI a sfătuit guvernele să profite de nivelul redus al dobânzilor pentru a investi în infrastructură. Potrivit estimărilor Fondului, o creştere a investiţiilor publice în infrastructură de 1% în PIB ar putea impulsiona PIB-ul cu 2,7% şi ar crea între 20 şi 33 de milioane de locuri de muncă.
Miercuri însă, FMI a subliniat că există o diferenţă între perspectivele fiscale ale statelor membre, în condiţiile în care economiile avansate îşi asumă cea mai mare creştere a poverii datoriilor, în timp ce ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu sarcina mai dură de a-şi reveni de pe urma pagubelor economice, în condiţiile în care mai mulţi oameni vor ajunge în sărăcie.
Potrivit FMI, economiile avansate vor înregistra o creştere a deficitelor bugetare cu 11% din PIB, în condiţiile în care în SUA acesta se va majora cu 11 puncte procentuale, până la 18,7% din PIB, iar în Canada va creşte până la 20% din PIB.
În cazul statelor emergente, care au resurse mai puţine, deficitele bugetare, ca raport în PIB, se vor dubla până la 11%.
De la debutul pandemiei de coronavirus, guvernele au făcut un efort financiar fără precedent, injectând aproape 12 000 miliarde de dolari în economia mondială.
Vlad Bercu
Vladimir Socor: Cu 16%, Renato Usatîi reprezintă un coşmar pentru Republica Moldova
Rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova sunt, în opinia analistului politic Vladimir Socor, conform aşteptărilor, fără surprize. De fapt, menţionează acesta, o surpriză moderată o constituie procentajul moderat obţinut de Renato Usatîi din partea Partidului Nostru şi de Violeta Ivanov de la Partidul Şor, Andrei Năstase ajungând abia pe locul cinci.
„Pe mine mă îngrijorează în mod deosebit faptul că Renato Usatîi, care a obţinut peste 16%. El devine ceea ce în limba engleză se numeşte „king maker” cel care determină numirea regelui într-un stat medieval. Acest rezultat prefigurează într-o oarecare măsură componenţa viitorului Parlament”, a declarat Socor pentru Jurnal TV.
În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, care cel mai probabil s-ar putea desfăşura în primăvara lui 2021, atunci partidele lui Renato Usatîi şi Ilan Şor vor fi în mod clar reprezentate în Parlament, ceea ce ar fi un lucru foarte rău pentru Republica Moldova, consideră analistul politic.
„Renato Usatîi în postura de făcător de regi, sau arbitru al situaţiei, este un coşmar pentru Republica Moldova. Un asemenea partid nici nu ar trebui să existe în Republica Moldova. Renato Usatîi este un proiect politic al mai multor forţe politice.
El a trecut rând pe rând dintr-un proiect politic în altul. El a aterizat din Rusia plin de bani pe care îi împrăştia în dreapta şi în stânga în 2014, avere cu o origine total neexplicată, probabil obţinută prin cine ştie ce aranjamente interlope în Rusia”, a adăugat Vladimir Socor.
Mai mult decât atât, expertul a ţinut să amintească faptul că Usatîi a fost cel care l-a făcut preşedinte pe Dodon în 2016 susţinându-l în turul al doilea, iar acum acelaşi Usatîi, desigur va încerca să-şi precupeţească susţinerea pentru Maia Sandu în al doilea tur.
„E o situaţie mizerabilă dacă Maia Sandu ajunge să depindă de voturile lui Usatîi, pentru ca să devină preşedinte”, a punctat Socor, adăugând că ascensiunea politică a lui Renato Usatîi este grav dăunătoare pentru Republica Moldova, este un risc de securitate naţională la adresa statului pentru că „noi nu am ştiut niciodată cine se află, realmente, în spatele lui Usatîi şi a banilor săi”.
Starea bugetului public şi regimul accizelor în următorii trei ani
Un test de rezistenţă pentru economia moldovenească, mai ales în plan bugetar, s-a produs după luna martie 2020, odată cu declanşarea pandemiei. Starea bugetului public naţional şi a politicii fiscale, în special privind accizele în următorii trei ani, au fost subiectul şedinţei ordinare a Clubului Presei Economice.
Starea bugetului public
Ministrul Finanţelor, Sergiu Puşcuţa, a declarat că, potrivit datelor operative, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat după nouă luni ale acestui an cu un deficit de 5,4 miliarde lei. „În iulie-august, încasările bugetare au revenit la nivelul din aceeaşi perioadă a anului 2019, după ce în aprilie s-a înregistrat o scădere cu 30%, iar în luna mai – cu 15%”, a spus ministrul.
Iniţial a fost planificat un deficit bugetar în sumă de 7,6 miliarde sau de 3,25% din PIB. „Intenţia a fost de a face investiţii capitale majore din contul bugetului de stat şi în mod special, în infrastructura drumurilor, acea infrastructură care ar face R. Moldova mai atractivă. În primele două luni, din punct de vedere bugetar, lucrurile au mers foarte bine. Deja aveam în vedere rectificarea bugetului la jumătate de an şi majorarea veniturilor. Însă, în aprilie am resimţit rezultatele pandemiei. A fost o lună de şoc, veniturile au scăzut cu 30 la sută”, a menţionat ministrul în cadrul şedinţei Clubului Presei Economice.
Tranşa de urgenţă de la Fondul Monetar Internaţional în sumă de 239 milioane de dolari a venit într-un moment de cumpănă. Ministerul Finanţelor a procedat însă cum nu se putea mai bine, a folosit doar o mică parte din bani, cea mai mare parte fiind „păstrată pentru vremuri mai grele”. Mai ales că din luna mai situaţia a început să se amelioreze treptat. Luna mai a fost încheiată cu minus 15% la veniturile bugetare. În iunie s-a ieşit pe plus. Veniturile din iulie au fost comparabile cu perioada similară a anului precedent, iar cele din august au fost în scădere cu 3%. Încasările din septembrie au fost la nivelul anului 2019.
Din start, la elaborarea bugetului pentru anul 2020 s-a luat în calcul o creştere macroeconomică de 3,8%. Ulterior însă prognozele au fost revizuite în scădere, fiind estimată o descreştere a PIB de 4,5%. “Trimestrul doi al anului s-a soldat cu o descreştere economică nominală de 14% în raport cu PIB, iar pe primul semestru, chiar ţinând cont de corectările sezoniere, avem o descreştere a PIB de 7,1%. Observăm că descreşterea PIB este şi mai profundă decât cea care a fost reflectată în rectificările din aprilie şi iulie a legii bugetare”, explică Sergiu Puşcuţa.
Potrivit lui, pe acest fundal a crescut brusc deficitul bugetar. „Dacă la început de an eram criticaţi pentru un deficit de 7,6 miliarde de lei, acum toţi au acceptat 16 miliarde de lei şi astfel de situaţii sunt în multe state, lovite de criză. S-a schimbat şi mesajul organismelor financiare internaţionale. Dacă la începutul pandemiei se spunea: găsiţi programe de asistenţă socială, daţi bani, susţineţi persoanele vulnerabile. Acesta era mesajul: daţi, daţi, finanţaţi, finanţaţi. Acum mesajul este altul, trebuie de continuat proiecte investiţionale, trebuie de alocat investiţii capitale din buget. Este altceva, se pune accent nu doar pe cheltuieli de consum curent, dar şi pe mai multe cheltuieli investiţionale pentru susţinerea sectorului real al economiei. Paradigma s-a schimbat, pentru că s-a înţeles faptul că criza va dura ani de zile. Multe ţări au început să crească deficitul bugetar. Aceste schimbări le-am resimţit şi în ultima discuţie cu FMI”, afirmă ministrul Finanţelor.
Vine o perioadă mai dificilă, tradiţional, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cheltuielile bugetare cresc, prin urmare Ministerul Finanţelor a luat măsuri pentru a se asigura că, în această perioadă, în trezorerie există suficiente resurse pentru a acoperi cheltuielile urgente.
“La 1 octombrie, în conturile trezoreriale ale bugetului de stat erau disponibile în jur de 4 miliarde lei, dintre care 144 milioane de dolari şi 31 milioane euro, bani pe care i-am primit în aprilie de la FMI. Este o pernă de siguranţă care să asigure o stabilitate financiară în orice circumstanţă”, a spus ministrul. El s-a arătat sigur că bugetul va face faţă tuturor conturilor care o să fie înaintate către plată. Toate componentele bugetare au solduri disponibile în conturi. În mod special, ministrul s-a referit la bugetele locale, care aveau în conturi 1,8 miliarde lei.
Ministrul Finanţelor a dat asigurări că la începutul anului 2021, în bugetul ţării vor fi cel puţin 2 miliarde lei, care sunt necesare în primele două săptămâni ale noului an, când încasări în trezorerie încă nu ajung, economia practic este în stagnare, dar există cheltuieli obligatorii. Sergiu Puşcuţa presupune că până la sfârşitul anului 2020, nivelul deficitului bugetar va fi mult mai mic decât cel planificat, 17,5 miliarde lei la bugetul public naţional, inclusiv 16,9 miliarde lei – la bugetul de stat.
Regimul accizelor
La rândul său, Dorel Noroc, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, a prezentat principalele măsuri de politică fiscală şi vamală pentru anul 2021. Acesta s-a referit la scutirile acordate persoanelor fizice, uniformizarea cotelor impozitelor pe venit, regimul fiscal al dividendelor distribuite persoanelor juridice, regimul fiscal şi social al profesiilor juridice, diminuarea numerarului în economie, posibilitatea includerii taxei rutiere în cota accizei aferentă produselor petroliere şi altele.
Se propun a fi operate mai multe schimbări, ne vom referi doar la accize, care vor fi stabilite pe o perioadă de trei ani. „Este o acţiune salutabilă pentru mediul de afaceri şi buget pentru că oferă o previzibilitate”, a declarat în şedinţa Clubului Presei Economice secretarul de stat. Potrivit acestuia, cotele accizelor la produsele din tutun, produsele alcoolice şi produsele petroliere sunt determinate de următorii factori: maximizarea veniturilor la buget, care este şi principala sursă de creştere a veniturilor; reducerea treptată a consumului, angajamentele din Acordul de Asociere RM-UE şi de cotele în ţările vecine şi riscurile asociate de contrabandă.
Cu cât vor creşte accizele? Proiectul prezentat pentru discuţie de Ministerul Finanţelor prevede o creştere anuală a accizelor pentru tutun cu 15 la sută, dar nu mai puţin de 834 lei în 2021 până la nu mai puţin de 1103 lei în 2023.
Pentru produsele petroliere se propunere o majorare în mărimea PIB-ului nominal, de 9 la sută, iar pentru produsele alcoolice, având în vedere că am atins nivelul minim european – o creştere de 5 la sută.
Potrivit proiectului, accizele la benzină se preconizează să fie majorate de la 6496 lei pentru o tonă în 2021, la 7082 lei în 2022 şi 7719 lei în 2023, minimum directiv în UE fiind de 467 euro.
Accizele la motorină vor creşte de la 2734 lei per tonă în 2021, la 2980 lei în 2022 şi, respectiv, 3248 lei în 2023, minimul directiv în UE fiind de 392 euro pentru o tonă.
Următorul moment vizează autoturismele şi în special autoturismele de lux, în valoare mai mare de 600 mii de lei. Potrivit formulei propuse, vor fi impozitate suplimentar aproximativ 1 100 autoturisme anual, ceea ce reprezintă 4% din totalul autoturismelor importate anual. Cota accizei la autoturismele de lux va constitui de la 3% până la 15%, la autoturismele în valoare de 600 mii până la 1,8 milioane.
„Un subiect pe larg discutat în societate este includerea taxelor rutiere în accize la produsele petroliere. Părerile sunt diferite, există pro şi contra. Actualmente, taxa rutieră este stabilită în funcţie de capacitatea motorului, masa şi numărul de pasageri. Dezavantajul sistemului actual constă în lipsa unei corelaţii strânse între gradul de utilizare a infrastructurii drumurilor şi mărimea taxei rutiere. În acest sens, se propune modificarea mecanismului actual de achitare a taxei pentru drumuri de către autovehiculele înmatriculate în R. Moldova prin excluderea acestei taxe concomitent cu majorarea accizei la produsele petroliere. În acest sens, mărimea taxei rutiere suportată de către contribuabil va fi direct proporţională cu cantitatea de produse petroliere consumată. Astfel, măsura dată va avea ca efect o redistribuire a poverii fiscale în partea ce ţine de mărimea taxelor rutiere suportate, de la contribuabilii care consumă mai puţin produse petroliere, către contribuabilii care consumă mai mult produse petroliere, respectiv frecvenţa utilizării infrastructurii drumurilor şi mărimea mijlocului de transport este mai mare”, a menţionat Dorel Noroc, secretar de stat la Ministerul Finanţelor.
Sistemul de încasări va fi schimbat, dar nu şi sistemul de utilizări. În acest caz pentru agricultori va fi aplicat un sistem de subvenţionare.
Experţii şi oamenii de afaceri prezenţi la şedinţa Clubului Presei Economice au formulat mai multe propuneri, dar şi critici privind politicile fiscale. Directorul pentru dezvoltare al companiei Zernoff, Alexandr Oganesean, a apreciat drept discriminatoriu faptul că acciza la spirtul utilizat în parfumerie şi farmaceutică este similar cu cel pentru băuturile alcoolice. „E un subiect care trebuie discutat separat şi foarte atent”, a declarat secretarul de stat.
În opinia economistului Veaceslav Ioniţă, ar trebui să fie efectuată o reglementare distinctă şi o taxare distinctă pentru bere, vin şi alcool. „Produsele mai nocive să fie taxate mai mult. Acest lucru este valabil şi pentru articolele de tutun”, a spus expertul.
Vlad Bercu
Măsurile speciale de investigaţii în reţelele de comunicaţii electronice
Asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice se realizează exclusiv de către subdiviziunea tehnică specializată a SIS, cu utilizarea unor mijloace tehnice speciale, conectate, în caz de necesitate, la echipamentul furnizorilor.
Ordinul comun al Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național Anticorupție și Serviciului Vamal pentru aprobarea Regulamentului privind modul de organizare şi efectuare a măsurilor speciale de investigaţii în reţelele de comunicaţii electronice (nr.53/405/83/307-O din 15.09.2020) a fost publicat în Monitorul Oficial din 23 octombrie 2020.
Potrivit Regulamentului, în scopul efectuării de către SIS a asigurării tehnice a interceptării comunicărilor, furnizorii, indiferent de tipul de proprietate, sunt obligaţi să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare, la cererea SIS, datele referitoare la producătorul, tipul şi caracteristicile tehnice ale echipamentelor utilizate, schemele amplasării echipamentelor în încăperile furnizorilor, topologia fizică şi logică a reţelelor de comunicaţii electronice, coordonatele geografice ale staţiilor de radiocomunicaţii şi canalelor radio utilizate în ariile de acoperire a staţiilor, protocolul utilizat între componentele echipamentelor furnizorilor, tipul şi intervalul de transmisiune a semnalizării și alte date tehnice necesare SIS pentru organizarea şi efectuarea interceptării comunicărilor.
De asemenea, furnizorii trebuie să permită şi să asigure din punct de vedere tehnic conectarea la interfeţele echipamentelor furnizorului a mijloacelor tehnice speciale ale SIS și să asigure permanent şi continuu condiţiile tehnice necesare pentru conectare, precum și să asigure situarea încăperilor în care utilajele speciale se conectează la interfeţele echipamentelor furnizorilor la o distanţă de maxim 25 m de încăperea cu echipamentul furnizorilor.
Pentru asigurarea posibilităţii de a prezenta informaţiile solicitate, furnizorii sunt obligaţi să păstreze toate informaţiile disponibile, necesare pentru identificarea şi urmărirea sursei de comunicaţii electronice şi să asigurare prezentarea acestor informaţii organelor împuternicite. Informaţiile ce ţin de serviciile de telefonie mobilă sau fixă vor fi păstrate o perioadă de un an, iar cele ce ţin de reţeaua Internet – de 6 luni.
De asemenea, furnizorii vor prezenta lunar sau la solicitare, actualizările datelor tehnice necesare pentru realizarea interceptării.




