CE 1160x100 4 2

Joi, 03 Decembrie 2020 09:50

Să nu treci cu radiera peste propriul trecut, ţinut, până nu demult, în rame poleite cu aur

bezrabotitsaAşa cum înţelegem noi, dicţionarele au ca şi primă misiune definirea exactă sau cât mai succintă a noţiunilor. Caut definiţia cuvântului ŞOMER şi dicţionarul scrie dincolo de liniuţă: “Persoană aptă de muncă, dar fără un contract de muncă şi care caută un loc de muncă”. Fraza pare să fie scoasă din Codul Muncii. O altă definiţie spune: “Muncitor manual sau intelectual care, în condiţiile economiei capitaliste, nu are de lucru, care nu se poate angaja nicăieri, care şomează”. Se pare că de data aceasta, pe lângă lingvişti se aflau şi ideologii care aveau grijă să atribuie acest fenomen unui sistem anume. Fără lingvişti şi fără ideologie, un poet definea noţiunea de şomer mai exact decât toate dicţionarele: Umblând în sus şi-n jos pe bulevard, A poposit la umbră sub un gard, Şi-i trist fiindcă nimeni nu-l întreabă Dac-a mâncat ori dacă are treabă”.

Ei bine, calitatea de şomer este una care nu trebuie să fie redusă doar la faptul că cineva nu are de lucru şi rămâne dincolo de uşa casei sau de poarta curţii. Calitatea de şomer are ca şi evoluţie, de multe ori, stări de depresie profundă, conflicte, derapaje irecuperabile, vieţi distruse şi alte suferinţe pentru care încă nu poate fi aplicate careva aparate de măsurare. Iată de ce, în încercarea de a aborda, cu instrumentariul economic şi social, această problemă, permitem de data aceasta şi puncte de vedere de ordin moral, spiritual, omenesc.

Datele din octombrie arată că anul acesta au fost înregistraţi oficial circa 40 mii de şomeri. Însă numărul celor care nu lucrează este mult mai mare. Insistăm însă mai departe pe distincţia dintre şomer şi cel care nu lucrează, diferite fiind şi stările pe care le suportă fiecare dintre aceştia.

Statisticile arată că peste 67 de mii de cetăţeni care sunt în căutarea unui loc de muncă au fost înregistraţi oficial în Moldova în perioada ianuarie-octombrie 2020, majoritatea dintre ei fiind din municipiul Chişinău.

Trebuie să recunoaştem că mediul rural este în continuare unul care are capacităţi limitate în eventualitatea oferirii de locuri de muncă, locuri care ar garanta o remunerare lunară constantă. Acest gol este acoperit cu munci în propriile gospodării sau pe terenurile aflate în proprietate privată, iar “remunerarea” capătă conturul asigurării casei cu produsele (preponderant agricole) de care are nevoie casa. Banul este scos din relaţia individ-muncă, iar posibilitatea de a-l încasa este oferită tradiţional de muncile sezoniere care, de obicei, cuprind puţine zile din calendarele anilor.

Ponderea şomerilor înregistraţi din mediul rural a fost mai mare decât a celor din mediul urban – 58,6 la sută (24336) şi, respectiv, 41,4 la sută (17149).

În pofida celor scrise mai sus, se constată că ponderea populaţiei ocupate în agricultură în R. Moldova depăşeşte cu mult ponderea populaţiei ocupate în agricultură din ţările europene. Spre exemplu, în Belgia acest indicator a constituit doar 2,5 la sută din ansamblul populaţiei ocupate, în Danemarca – 4,4%, în Franţa – 4,7%, în Germania – 3,2%, în Olanda – 3,6%, în Portugalia – 11,6%, în Grecia – 20,4%. Acum patru ani în agricultura Moldovei earu angajaţi 30,3 la sută din populaţia ocupată. Putem însă vorbi despre tendinţe care anticipează cote apropiate de cele din unele ţări europene. Argument este faptul că în anul 2000 în agricultura ţării lucrau 50 la sută din cei angajaţi în economie. Aşadar, intrarea tehnologiilor avansate în agricultură, mecanizarea şi automatizarea unui şir de procese vor reduce continuu numărul angajaţilor. Urmările acestor tendinţe sunt evidente: se vor reduce costurile produselor agricole, dar puţinele locuri de muncă care vor fi, vor avea de cealaltă parte a balanţei oameni rămaşi fără un loc de muncă.

Desigur, presupunerea este reală doar dacă nu vom insista în vederea aducerii în sate a unor produceri, inclusiv industriale, cu mari capacităţi de absorbţie a forţei de muncă. Un model de acest gen sunt întreprinderile de cablaje care au făcut marele pas spre satele noastre. Acţiuni similare au întreprins şi unele întreprinderi din industria textilă, însă respectivele unităţi economice se confruntă constant cu insuficienţă de angajaţi.

Din totalul şomerilor înregistraţi pe parcursul a 10 luni ale anului curent, 34,2% au vârsta cuprinsă între 16 şi 35 ani (14159). Nivelul de pregătire al şomerilor înregistraţi arată că cei mai mulţi (63,3%) au studii primare/gimnaziale/liceale şi nu deţin o calificare profesională. Lipsa unei calificări îngustează dramatic câmpul de acţiu­ne, de aici şi puţinele soluţii pe care le au şomerii din categoriile respective. Structura şomerilor, inclusiv care necesită suport suplimentar pe piaţa muncii este următoarea: tineri 16-24 ani – 9,5% (3947 şomeri), tineri 16-29 ani – 18,4% (7636 şomeri), persoane de etnie romă – 4,9% (2031 şomeri), persoane reîntoarse de peste hotare – 3,4% (1411 şomeri), şomeri cu dizabilităţi – 2,0% (847 şomeri), cetăţeni străini – 0,1% (44 şomeri).

O abordare separată cer problemele de angajare cu care se confruntă persoanele trecute de 50 de ani. Această abordare diferă de la o ţară la alta, iar plasarea în câmpul muncii a acestor persoane nu trebuie să fie lăsată exclusiv pe seama angajatorilor. În Statele Unite ale Americii, bunăoară, pot fi văzuţi frecvent oameni, mult trecuţi de 50 de ani, care lucrează mai ales în reţeaua comercială. Producătorii de mărfuri prezenţi în marele reţele comerciale angajează oameni în vârstă care le promovează mărfurile fie că e vorba de burghiuri, de lămpi, vopsele, salopete sau lopeţi. Nu e un gen de muncă care cere eforturi mari, probabil sunt remuneraţi pentru câteva ore de lucru şi nu se cere calificare exclusivă. În final, la plăţile sociale pe care le are, o persoana angajată mai ridică nişte bani cu care acoperă o parte din costurile vieţii. Mai important e însă că aceste persoane nu se simt neglijaţi, respinşi, uitaţi.

De cele mai multe ori statul coparticipă la remunerarea lor, fie prin bugetări directe, fie prin scutiri de taxe acordate angajatorului.

R. Moldova îşi are legislaţia adaptată la situaţiile în care se află o categorie sau alta de indivizi scoşi pe tuşă, însă nu se poate vorbi de protecţia sută la sută a acestora. În spatele unor formulări un pic confuze, persoanele trecute de cincizeci de ani deschid cu greu uşile angajatorilor sau, şi mai trist, nu le deschid deloc.

Legislaţia statului vecin pare un pic mai îngăduitoare şi chiar mai clară. “Guvernul a decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei”.

Spuneam că noţiunea de şomer nu trebuie să fie tratată strict în formatul definiţiei din dicţionare. Şi asta, pentru că a fi şomer înseamnă, de cele mai multe ori, să se prăbuşească cerul peste tine, să te simţi marginalizat în totalitate, să te simţi inutil şi chiar inapt să faci faţă unor situaţii mai complicate, să nu dormi când res­tul lumii doarme, să pui la îndoială valorile esenţiale şi să treci cu radiera peste propriul trecut ţinut, până nu demult, în rame poleite cu aur.

E poate prea tristă această deschidere de paranteze, dare ea trebuie să fie cel puţin citită, dacă nu luată în seamă.

Constantin Olteanu

capital.market.md

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика