CE banner 1160x100 NEW

legendarele masti create de glebus sainciuc pot fi admirate la muzeul de arta din chisinau foto

În această perioadă, Muzeului Naţional de Artă al Moldovei găzduiește o expoziţie dedicată marelui artist, Glebus Sainciuc. În cadrul evenimentului sunt prezentate 100 de măști din paper-maché din colecția privată a familiei artistului, cât și lucrări de pictură şi grafică din patrimoniul muzeului.

Artistul plastic a lăsat drept moştenire aproximativ 300 de piese unice, iar colecţia impunătoare de măşti a fost culeasă, de-a lungul timpul, de familia maestrului şi susţinută de către autorităţi.

Expoziția, care se numește „Glebus Sainciuc - 100 ani de la naștere”, va rămâne deschisă pentru public până pe data de 8 septembrie.

apiterŞi-a transformat pasiunea faţă de apicultură în afacere.

Un cuplu din satul Ţaul, raionul Donduşeni, şi-a deschis o agropensiune, unde vizitatorii au posibilitatea nu doar să guste din miere, dar şi să facă terapie cu zumzet de albine. Persoanelor care doresc să petreacă timpul departe de zgomote le sunt puse la dispoziţie căsuţe amplasate chiar în prisacă.

Soţii Guţu şi-au deschis o casă a mierii încă în 2015, însă au decis să extindă serviciile, astfel încât vizitatorii să aibă posibilitatea să rămână aici peste noapte.

"Avem paturi pentru odihnă a oamenilor, cu condiţii. Sunt procurate condiţionere, trebuie să le instalăm, unele detalii nu am reuşit, dar în viitorul apropiat totul va fi", a menţionat Ion Guţu, proprietarul pensiunii.

Terapia cu zumzet de albine este "noutatea" pensiunii.

"Am făcut nişte găuriţe şi am pus plasă metalică ca aerul din stup să vină în această căsuţă şi în căsuţa aceasta, uitaţi aşa se odihnesc. Aici puteţi să citiţi, să dormiţi, să faceţi ce vreţi. Aici va fi o mică pernuță", a explicat Iulia Guţu, proprietara pensiunii.

"Întăreşte sistemul imunitar, întăreşte sistemul cardiovascular, sistemul osos. Este binevenit pentru tot şi sistemul respirator", a precizat Ion Guţu.

Iar la cuptorul cu lemne din curte, vizitatorii pot găti bucate în aer liber. Primii oaspeţi veniţi la "Casa Mierii" au rămas impresionaţi de cele văzute.

"- O să veniţi la albino-terapia? - Numaidecât. Asta este sănătatea omului, mai ales pentru noi că am trecut de 60, este o minune. Aer curat, un parc", a spus un vizitator.

"Foarte frumoasă, o idee minunată şi sunt bucuroasă pentru vecini. Minunat, mai rar aşa. În sânul naturii desigur că întotdeauna este frumos, este bine", a menţionat o femeie.

Pentru afacere, familia Guţu a beneficiat de 400 de mii de lei din partea Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Fiica lor a fost cea care i-a ajutat să aplice pentru a obţine finanţarea.

"Eu rămân la ideea că în Moldova este un potenţial foarte mare, noi avem tot ce este autentic moldovenesc, un potenţial foarte mare care trebuie promovat", a declarat Elena Guţu,  fiica proprietarului de pensiune.

Familia Guţu a primit susţinere şi din partea autorităţilor publice locale.

"Primăria a alocat lotul de pământ care îl vedeţi acum, alături de parcul naţional din satul Ţaul, cu 62 de hectare. Ne bucură faptul că sunt oameni de bună credinţă care se alătură de noi ca să meargă să fie dezvoltat turismul în satul Ţaul", a precizat Mitrica Andronii, primarul satului Ţaul.

În timpul apropiat, lista serviciilor se va extinde. Aici va fi angajat un bucătar, un maseur, dar şi un nutriţionist.

publika.md

f3a4975bebf393fe30a33a85989d6fb4„Acum muncim pentru a elimina toate schemele de corupție instituite de fostul regim, prin care se fura din banul public. Dacă economiile pe care o să le facem în urma eliminării schemelor de corupție ne vor permite, vom încerca să reducem povara fiscală pentru toți”. Declarația aparține premierului Maia Sandu și a fost făcută la întrevederea cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, transmite IPN.

Șefa cabinetului de miniștri a reiterat intenția autorităților de a avea reguli clare, transparente, care să ofere siguranță angajatorilor în raport cu investițiile pe care aceștia le fac și a accentuat că dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare. ,,Noi credem că sectorul privat este cel mai important din perspectiva creării locurilor de muncă și asigurării unor salarii mai mari cetățenilor. Totodată, trebuie să facem ordine în sectorul public, în special la întreprinderile de stat. Când vom reuși să eliminăm toate schemele de furt al banilor publici, când toți agenții economici vor achita impozite, astfel încât să avem suficiente resurse la buget pentru a onora toate plățile către cetățeni, sper să putem diminua povara fiscală pe mediul de afaceri”, a declarat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, în cadrul discuțiilor, Maia Sandu a menționat că executivul așteaptă din partea mediului de afaceri corectitudine și respect pentru angajați și consumatori. Potrivit premierului, Guvernul este în proces de elaborare a unui Plan de acțiuni care va veni să sprijine domeniul afacerilor și a invitat reprezentanții businessului din țară să participe la consultările proiectului Planului de Acțiuni, inclusiv pe marginea politicii fiscale, care vor avea loc în timpul apropiat.

ipn.md

b1a788e9066e3550c1ce4e3600aa865fDin momentul lansării programului de acordare a cetățeniei prin investiții, Moldova a câștigat 545 de mii de euro. Banii pot fi învestiți în proiecte de infrastructură, de îmbunătățire a sistemelor de irigare sau de modernizare a transportului public, se arată într-un comunicat emis de concesionarul programului, Henley & Partners. În total, șase persoane s-au ales cu cetățenie moldovenească.

„Henley & Partners are plăcerea de a anunța trei noi procese finalizate cu succes privind obținerea cetățeniei prin investiții, prin care Republica Moldova a devenit mai bogată cu șase cetățeni. Din momentul lansării programului, au fost înregistrate și procesate cu succes cinci aplicații, care au adunat 545 de mii de euro, ce pot fi investiți în proiecte de o valoare suverană și socială incontestabilă”, se arată în comunicat.

Potrivit companiei, programul poate oferi „un flux de venituri permanente pentru Moldova, care pot fi investite strategic și transparent în proiecte ce îmbunătățesc viața tuturor cetățenilor”. „Au fost deja identificate proiecte care vor genera peste 400 de milioane de euro în investiții străine directe și 10 mii de noi locuri de muncă în Republica Moldova”, a mai menționat Henley & Partners.

Compania a subliniat că „așteaptă cu nerăbdare” să lucreze în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și cu cetățenii moldoveni „pentru a reevalua și a relansa pe deplin programul de obținere a cetățeniei prin investiții”.

Pe 31 iulie, Parlamentul a decis instituirea unui moratoriu asupra acordării cetățeniei moldovenești prin investiții.

Anterior, ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a spus că, până la finele lunii iunie, doar două persoane au beneficiat de acest program. Este vorba de doi antreprenori – unul din India și altul din Australia. Alte 34 de cereri se aflau atunci pe rol. El a mai menționat că, dacă programul va fi anulat, statul ar urma să achite milioane de euro consorțiului de companii care gestionează proiectul.

Și președintele Igor Dodon a anunțat, anterior, că țara noastră nu va mai primi alte cereri, în afara celor 34 de solicitări deja existente. Șeful statului a spus că printre solicitanți au existat și companii cu proprietari dubioși.

Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost lansat în noiembrie 2018.

d85c5a3133 200cropSunt în drept autorităţile administraţiei publice locale să acorde întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) scutiri suplimentare la impozitul pe bunurile imobiliare?

Autorităţile deliberative şi reprezentative ale administraţiei publice locale sunt în drept să acorde întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) scutiri sau amânări la plata impozitului pe bunurile imobiliare pe anul fiscal respectiv, în caz de:
a) calamitate naturală sau incendiu, în urma cărora bunurile imobiliare, semănăturile şi plantaţiile multianuale au fost distruse sau au fost deteriorate considerabil;
b) atribuire a terenurilor pentru evacuarea întreprinderilor cu impact negativ asupra mediului înconjurător. În acest caz pot fi acordate scutiri de impozit pe durata normativă a lucrărilor de construcţie (art. 284 alin. (1) din Codul fiscal).

Sunt în drept autorităţile administraţiei publice locale să acorde persoanelor fizice-cetăţeni scutiri suplimentare la impozitul pe bunurile imobiliare?

Autorităţile deliberative şi reprezentative ale administraţiei publice locale sunt în drept să acorde persoanelor fizice cetățeni scutiri sau amânări la plata impozitului pe bunurile imobiliare pe anul fiscal respectiv, în caz de:
a)calamitate naturală sau incendiu, în urma cărora bunurile imobiliare, semănăturile şi plantaţiile multianuale au fost distruse sau au fost deteriorate considerabil;
b) atribuire a terenurilor pentru evacuarea întreprinderilor cu impact negativ asupra mediului înconjurător. În acest caz pot fi acordate scutiri de impozit pe durata normativă a lucrărilor de construcţie;
c) boală îndelungată sau deces al proprietarului bunurilor imobiliare confirmate prin certificat medical sau, respectiv, prin certificat de deces.

Care sunt documentele ce servesc drept temei pentru acordarea de scutiri la impozitul pe bunurile imobiliare pentru persoanele fizice-cetăţeni?

Documentele care servesc drept temei pentru acordarea scutirii la impozitul pe bunurile imobiliare sunt:
— pentru persoanele de vârstă pensionară — legitimaţia de pensionar;
— pentru invalizii de gradul I şi II, invalizii de gradul III (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afganistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.Cernobîl) — legitimaţia de pensionar cu indicarea cauzei invalidităţii; — pentru familiile participanţilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei RM şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia, pentru familiile militarilor căzuţi în acţiunile de luptă din Afganistan şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia, pentru familiile care au copii invalizi în vârstă de până la 18 ani şi pentru familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Cernobîl şi persoanele care au fost întreţinute de aceştia — legitimaţia care confirmă dreptul la înlesniri (pct. 76 al Instrucţiunii cu privire la modul de calculare şi achitare la buget a impozitelor funciar şi pe bunurile imobiliare nr. 11 din 04.09.2001).

sfs.md

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9ZWY1OThlMTM0OTA5NzQ4OGRlYjkzZTUwNjM4YjgwNWE.thumb

Un britanic folosește zilnic un aparat de zbor pentru a se deplasa la birou. El spune că modul neobișnuit de transport îl face să fie „plin de energie, idei și foarte motivat” la locul de muncă.

Tom Prideaux-Brune parcurge 30 de kilometri din orășelul Sherborne către Semley, în Dorset, Marea Britanie. El folosește un dispozitiv asemănător parapantei, doar că în acest caz este una motorizată. Bărbatul își pune aparatul în spate, securizându-l cu un ansamblu de curele, apoi face câțiva pași pentru a-și lua avânt, până când se desprinde de sol. El călătorește cu o viteză de aproximativ 50 de kilometri la oră, cu toate că alte paramotoare pot merge mai repede, potrivit BBC.

Prideaux-Brune admiră peisajele rurale până ajunge la biroul său, unde, nu întâmplător, lucrează ca director de marketing la o firmă internațională de paramotoare.

Cu toate că nu este singura persoană care apelează la acest mijloc de deplasare, paramotorul nu este lipsit de riscuri. Un prieten de-al bărbatului a murit anul trecut, după ce dispozitivul lui a atins, în timpul zborului, un cablu electric și s-a prăbușit.

Potrivit studiilor, e indicată evitarea zborului deasupra apelor, deoarece acolo au loc cele mai multe accidente.

De asemenea, folosirea parapatei motorizate poate fi folosită doar în zonele rurale, întrucât zborul cu acest dispozitiv este interzis de legea aviației. Un alt aspect foarte important înainte folosirii unui paramotor este vremea. E indicat să nu se anunțe ploi și cerul să fie senin, spune Prideaux-Brune.

1067219 5d44191f550c2Traficul în punctele de trecere a frontierei din Moldova și România va fi fluidizat în august. Măsura se ia având în vedere că în această perioadă fluxul traversărilor crește cu până la 40% pe fonul revenirii diasporei acasă, dar pentru că mulți moldoveni au planificate vacanțe peste hotare.

Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi în punctul de trecere Leușeni, între șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași Victor-Dumitru Mariniuc.

Responsabila de comunicare cu presa din cadrul Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a declarat pentru IPN că aceste măsuri țin de suplimentarea numărului de angajați ai poliției de frontieră. Vor fi deschise toate benzile de circulație și, la necesitate, va avea loc schimbul de fluxuri. La fel, sunt formate grupuri de suport care merg spre cele mai solicitate puncte de trecere, precum Leușeni, Palanca, Tudora, Giurgiulești-Galați și comunică cu călătorii privind cauzele aglomerărilor.

Potrivit șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, cetățenii trebuie să se bucure de cele mai bune servicii, fără a diminua din importanța angajamentelor de asigurare a securității frontierei. Totodată, Rosian Vasiloi a venit cu solicitarea către partea română să se facă un schimb de contacte între managerii punctelor de trecere privind fluxurile atestate, în contextul ultimelor remanieri de personal.

Victor-Dumitru Mariniuc, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, consideră că problemă pe dimensiunea fluidizării traficului poate fi rezolvată având buni comunicatori, care să explice cetățenilor că se depune tot efortul, prin suplimentarea forțelor și mărirea ritmului de control la trecerea frontierei.

Poliția de Frontieră susține că, în comun cu autoritățile partenere și cu atribuții la frontieră, și-a propus pe parcursul următoarelor săptămâni să aplice toate pârghiile reale și funcționale pentru crearea unor condiții confortabile și lejere la trecerea frontierei de stat.

ipn.md

med vjkRecoltă mai bogată de miere de floarea soarelui. În acest an, apicultorii speră să obţină până la şase mii de tone de produs. Aceştia cred că îşi vor putea realiza toată marfa deoarece cererea pe piaţa externă a crescut.

Totodată ei dau asigurări că preţul va rămâne neschimbat.

Andrei Becciev din localitatea Bardar, raionul Ialoveni are aproape 200 de stupi de albini. Bărbatul spune că în această perioadă are mult de lucru, iar în acest an recolta este chiar mai mare decât anul trecut.

Bărbatul, care îşi duce stupii cu albini tocmai la sudul Moldovei, spune că mierea are o culoare deosebită, şi un gust mult mai intens în acest an.

Bărbatul extrage mierea cu ajutorul unor utilaje performante, iar în mai puţin de 10 minute, poate scurge până la 50 de kilograme de miere. De obicei, apicultorul este ajutat de tatăl său.

Un kilogram de miere de floarea soarelui, la preţ angro, costă între 30 şi 40 de lei. Potrivit, preşedintelui Asociaţiei Apicultorilor din Moldova, peste 80 de procente din mierea produsă în ţara noastră este exportată pe piaţa Uniunii Europene.

În acest an, specialiştii speră ca recolta totală a mierii de albini să ajungă până la şase mii de tone.

brynzanMinistrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brinzan, a făcut delcaraţia pentru presă, reamintind că costul total al proiectului de interconectare a sistemelor energetice din Moldova și România este de 270 de milioane de euro, iar acesta este finanțat integral de partenerii de dezvoltare.
Vadim Brinzan a explicat că, costul construirii stației în Vulcănești este estimat la 200 de milioane de euro, iar alte 70 de milioane de euro - destinate construirii unei linii electrice Vulcanesti-Chişinău de 400 kV, modernizarea și extinderea stațiilor din Chișinău și Vulcănești. Implementarea proiectului de construcție a stației back-to-back va dura aproximativ 4-5 ani.
Ministrul a spus că a angajat un consultant pentru elaborarea documentației tehnice. Producătorii potențiali de echipamente pentru stație, care sunt interesați să le furnizeze în Moldova, încep să vină la Guvern, în special, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Siemens, care au făcut o prezentare, iar alte companii se arată interesate în acest sens. Vadim Brinzan a subliniat că acesta este un proiect foarte important pentru Moldova, iar atunci când stația din Vulcănești va fi pusă în funcțiune în 2024 sau mai devreme, toate necesităţile de energie electrică din Moldova pot fi satisfăcute prin importul de electricitate prin această stație. „Apoi, se va face sincronizarea cu rețelele UE prin Ucraina, care lucrează în prezent în această direcţie și ne vom sincroniza automat impreună”, a menționat ministrul. Amintim ca, Moldova și Ucraina iau măsuri pentru integrarea sistemelor lor energetice în sistemul energetic al UE. În iunie 2017, a fost semnat un acord privind condițiile pentru integrarea viitoare a sistemelor de alimentare din Moldova și Ucraina cu ENTSO-E (Rețeaua europeană a operatorilor de transport a energiei electrice).
În aprilie 2018, Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare și acțiuni comune între ministerele relevante din cele două țări, menite să asigure procesele de integrare europeană pentru a realiza funcționarea sincronă a sistemelor de energie din Ucraina și Moldova cu ENTSO-E.

12367Pornind de la definiția valorii de tranzacție, care cuprinde „toate plățile efectuate sau care urmează să fie efectuate de cumpărător către vânzător sau către o persoană terță, care are rolul să îndeplinească obligația vânzătorului, ca o condiție de vânzare a bunurilor importate”, atât redevențele, cât și taxele de licență constituie parte a plății pe care o efectuează cumpărătorul pentru mărfuri.

Astfel, la determinarea valorii în vamă, în baza prețului efectiv plătit sau de plătit, se includ redevențele și taxele pentru licențe referitoare la mărfurile de evaluat, pe care cumpărătorul este obligat să le achite, direct sau indirect, în situația în care:
• sunt legate de mărfurile supuse evaluării; şi
• constituie o condiţie a vânzării acestor mărfuri.

Respectiv, în cazul în care tranzacția de import implică și achitarea unor sume ce țin de redevențe/royalty și taxe pentru licență, agentul economic/reprezentantul este obligat să declare organului vamal despre aceste plăți la momentul completării tipizatei declarației pentru valoare D.V.1, potrivit procedurii stabilite.

În situația în care sumele pentru redevențe sau taxa de licență nu pot fi stabilite cu exactitate la momentul vămuirii (potrivit clauzelor contractuale), agentul economic este în drept să declare o valoare în vamă provizorie. În acest caz, determinarea definitivă a valorii în vamă se amână și mărfurile sunt plasate în liberă circulație, cu respectarea unor condiții.

Declararea și achitarea drepturilor de import aferente valorii redevențelor sau taxei de licență stabilite cu caracter definitiv se efectuează la cererea scrisă a declarantului, prin întocmirea deciziei de regularizare de către organul vamal.

Pentru întocmirea deciziei de regularizare și asigurarea repartizării valorii redevenței sau taxei de licență conform articolelor din declarația vamală respectivă, operatorul economic este obligat să pună la dispoziția autorității vamale toate elementele constitutive referitoare la denumirea, cantitatea, unitatea de măsură, numărul de referință a declarației vamale în detaliu.

Totodată, agentul economic are posibilitatea, conform legislației, să declare și să achite drepturile de import pe baza clasificării tarifare a mărfurilor pentru care se percepe cea mai mare taxă vamală.

Neachitarea drepturilor de import aferente sumelor redevențelor/royalty și taxei de licență în termenii stabiliți se sancționează în conformitate cu prevederile Codului Vamal.

Normele privind includerea plăților respective în calculul valorii în vamă sunt stipulate în Acordul privind aplicarea Articolului VII al GATT, Legea cu privire la tariful vamal nr.1380/1997 și Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin HG nr. 974/2016.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații la acest subiect, puteți contacta operatorii Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal la numărul de telefon (+373 22) 574 111 sau adresa întrebarea Dvs. prin intermediul poștei electronice: .

customs.gov.md