CE banner 1160x100 bej 02

хиросима

Președintele rus Vladimir Putin a reluat amenințările privind folosirea armelor nucleare, adesea numite ”arme nucleare tactice”. Ce este, de fapt, o armă nucleară tactică și care este diferența față de o armă nucleară obișnuită. Care este riscul ciupercilor atomice pentru Europa, în cazul unui atac nuclear.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Moscova știe că „urmările vor fi grave”, dacă în Ucraina se va folosi armament nuclear. „Eventualitatea folosirii oricăror arme nucleare este încă redusă, dar consecințele potențiale sunt foarte mari, așa că trebuie să luăm lucrurile în serios”, a declarat Stoltenberg la CNN.

Potrivit estimărilor, Rusia ar deține aproape 5.977 de focoase nucleare – cele mai multe din lume, după SUA, potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani, aproximativ 1.900 dintre acestea fiind focoase „non-strategice”, cunoscute ca arme nucleare tactice.

Arme tactice vs arme strategice

Armele tactice se referă la armele concepute pentru a fi utilizate pe un câmp de luptă limitat, cum ar fi, de exemplu, pentru distrugerea unei coloane de tancuri sau a unui portavion, dacă sunt folosite pe mare.

Aceste focoase, cu randamente explozive de 10 până la 100 de kilotone de dinamită, sunt numite și cu „randament redus”.

De ajuns pentru a provoca distrugeri uriașe, așa cum s-a întâmplat în 1945 la Hiroshima și Nagasaki

Dar cele mai puternice focoase nucleare „strategice” ale Rusiei au randamente de 500 până la 800 de kilotone și sunt concepute pentru a distruge orașe întregi.

Sintagma „randament redus” pentru armele tactice poate induce în eroare, deoarece randamentele explozive de 10 până la 100 de kilotone sunt suficiente pentru a provoca distrugeri uriașe, așa cum s-a întâmplat în 1945, când americanii au aruncat bombe atomice asupra celor două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. Acele bombe aveau echivalentul a aproximativ 15 și, respectiv, 21 de kilotone de dinamită.

Cele mai multe decese în urma unui atac nuclear au loc în primele secunde de la detonare

Cele mai multe decese survenite în urma unui atac nuclear au loc în primele secunde de la detonare; în funcție de puterea bombei, o rază în zona imediat de sub detonare – numită hipocentru – va fi distrusă în proporție de 99%.

Exploziile inițiale de la Hiroshima și Nagasaki au ucis, pe loc, aproximativ 70.000, respectiv, 35.000 de oameni, iar mai târziu alte zeci de mii de oameni au murit din cauza radiațiilor emise.

Profesorul Alex Wellerstein, director la Stevens Institute of Technology din New Jersey, spune că diferența reală a armelor nucleare nu constă în puterea lor de distrugere, ci în ceea ce reprezintă țintele lor.

„Bombele atomice din Japonia au fost, de fapt, atacuri „strategice” menite să terorizeze și să distrugă moralul comandanților japonezi, pentru a-i face să se predea”, a scris Wellerstein pe blogul de securitate Outrider. Fostul secretar american al Apărării, James Mattis, declara, în 2018, că nu există nicio diferență.

„Nu cred că există vreo „armă nucleară tactică”. Orice armă nucleară folosită în orice moment este o schimbare strategică”, afirma acesta.

Ce va fi dacă Rusia recurge la aceste arme

Rusia și, anterior, Uniunea Sovietică, a construit și întreținut un depozit mare de arme nucleare tactice. Ideea generală era că folosirea unei arme nucleare pe un câmp de luptă le-ar fi oferit comandanților o opțiune de a putea împiedica înfrângerea, fără a recurge la utilizarea celor mai puternice arme nucleare. Și care, în cazul unui contraatac, ar fi generat „sfârșitul civilizației”, conform Federației Oamenilor de Știință. Pe site-ul său, organizația numește această gândire „defectuoasă și periculoasă”.

„Armele nucleare tactice introduc o mai mare ambiguitate, sporind posibilitatea ca o țară să creadă că ar putea scăpa cu un atac limitat”, susține organizația.

Unele analize susțin această teorie. Un comentariu publicat de Sidharth Kaushal și Sam Cranny-Evans de la Royal United Services Institute (RUSI) din Marea Britanie spune că utilizarea armelor nucleare tactice împotriva centrelor de comandă sau a bazelor aeriene din Europa ar putea limita victimele civile în zonele învecinate.

Ar ucide sute de mii de civili și ar provoca zeci de mii de răniți. Ar urma o panică la nivel global

Folosirea unei arme nucleare tactice în Coridorul Sulwaki, granița terestră dintre aliații NATO, Polonia și Lituania, care separă Kaliningradul rusesc de Belarus, ar putea cauza sute de victime civile. În Europa, „o singură detonare nucleară ar ucide, probabil, sute de mii de civili și ar provoca zeci de mii de răniți. Apoi, ploile radioactive ar putea contamina zone mari din mai multe țări”, susține Campania Internațională de Abolire a Armelor Nucleare (ICAN).

„Serviciile de urgență nu ar fi capabile să răspundă eficient și o panică răspândită la nivel global ar declanșa proteste în masă și perturbări economice grave”, menționează ICAN.

Sursă: capital.ro

невролог

Unul dintre cei mai renumiți doctori neurochirurgi de la noi a spus care este cheia spre fericire. El i-a îndemnat pe români să procedeze întocmai, dezvăluind că a făcut și anumite experimente în acest sens.

Medicul neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea le-a spus tuturor românilor cum poți fi fericiți. Renumitul medic le-a recomandat oamenilor să evite tot ce influențează negativ sistemul nervos și să se bucure de muzică. Mesajul său a fost transmis în contextul în care, sâmbătă, 1 octombrie, se marchează Ziua Internaţională a Muzicii.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea, membru onorific al Academiei Române, recomandă românilor să asculte muzică.

”Rămâneţi pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulţi centri nervoşi. (…) Muzica lui Mozart este frumoasă, te face să pluteşti”, a declarat specialistul într-un interviu pentru Agerpres.

Muzica, a continuat neurochirurgul, joacă un rol esențial pentru dezvoltarea fătului, dar și în timpul copilăriei, și, nu în ultimul rând, în momentele de boală.

”Am făcut şi anumite experimente, pe care le-am şi publicat, în care pacienţilor în comă le-am pus şi muzică, muzica ce le place lor. (…) Le-am pus căştile, psalmi şi cântece bisericeşti. Îi înviorează. Se vede pe faţa lor că dintr-odată se produce un fenomen de fericire. Muzica face această ridicare a funcțiilor cerebrale”, susține medicul.

Sfatul său: ”Închideţi breaking news-urile, închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi”.

„Muzica ne influenţează total. Muzica nu face parte din neuroştiinţe, adică din neurochirurgie sau neurologie. Muzica face parte din cu totul altceva, face parte din fiinţa noastră. Datorită acestei muzici impactul pe care îl primim prin sistemul auditiv se difuzează în întreg creierul şi are loc o emulaţie, o infuziune a tuturor centrilor nervoşi. Staţi undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitaţi-vă în sus, uitaţi-vă în jos, şi, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mişcare cerebrală cu totul deosebită şi începeţi să plutiţi, intraţi într-o transă. De ce se produce această transă? Pentru că muzica deschide foarte mulţi centri nervoşi. Centrii nervoşi, ca nişte luminiţe, încep să se conecteze între ei şi dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în faţa noastră şi încep să se deschidă treptat, treptat”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membru onorific al Academiei Române.

Ce fel de muzică să ascultăm? Renumitul medic neurochirurg vine cu o serie de recomandări.

„Rămâneţi pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulţi centri nervoşi, element esenţial care s-a dovedit pe bază de RMN funcţional. De ce Mozart şi de ce nu Beethoven sau Bach, nu ştiu să explic exact. Dar muzica lui Mozart este frumoasă, te face să pluteşti”, ne spune medicul.

6930f36945

Volodimir Zelenski este distrus! Ziua de care el și poporul ucrainean se temeau cel mai mult a venit. Rusia a schimbat harta Europei. Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor din sudul Ucrainei, ocupate de armata rusă.

Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor din sudul Ucrainei, ocupate de armata rusă

Potrivit unor decrete prezidențiale publicate joi seară, 29 septembrie 2022, Vladimir Putin a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei, cu doar o zi înainte ca Guvernul de la Moscova să finalizeze anexarea lor la Rusia, scrie capital.ro.

„Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţei de stat a regiunilor Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei”, scrie în decretele prezidențiale semnate, joi seară, de Vladimir Putin. Menționăm că aceste decrete au intrat în vigoare în ziua semnării lor.

Potrivit acestor decrete prezidențiale, Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie în conformitate cu principiile general acceptate și normele legislației internaționale, încadrate în Carta ONU, luând, totodată, în considerare voința locuitorilor ucrainene din acele regiuni, în care au fost organizare referendumuri.

Kremlinul urmează să găzduiască vineri, de la ora 12.00 GMT, o ceremonie specială în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie la Rusia. În cadrul acelei ceremonii, Vladimir Putin va ţine „un discurs substanţial”, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează agenția de presă AFP.

Ucrainenii au votat pentru unirea cu Rusia

Marți, 27 septembrie 2022, autorităţile pro-ruse din Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie au revendicat victoria votului favorabil pentru anexarea acestor teritorii la Rusia, în cadrul așa-ziselor referendumuri.

În urma referendumurilor, autoritățile pro-ruse au spus că majoritatea voturilor din Doneţk sunt PRO anexarea acestei regiuni la Rusia, la fel s-a întâmplat și în Lugansk. După numărarea tuturor buletinelor de vot, administrația pro-rusă din Herson a spus că 87,05% dintre votanţi au pus ştampila pe „Da”, adică sunt în favoarea alipirii regiunii respective la Rusia. La Zaporojie, cifrele au fost și mai mari. După numărarea tuturor buletinelor de vot, comisia electorală a precizat că 93,11% dintre cetățenii ucraineni care au votat îşi doresc să devină parte a Federaţiei Ruse.

Acum mai trebuie doar ca Parlamentul de la Moscova să voteze un document care oficializează integrarea acestor regiuni ucrainene în componența Rusiei.

La scurt timp după numărătoarea voturilor, fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, a scris pe contul său de Telegram: „Bine aţi venit acasă, în Rusia!”

Referendumurile pentru anexarea estului Ucrainei la Rusia sunt doar „un spectacol de propagandă”

Vă amintim că, vinerea trecută, Mihailo Podoliak, consilier prezidențial al lui Volodimir Zelenski, a calificat referendumurile organizate de Guvernul de la Moscova drept un „spectacol de propagandă”.

„Încă o dată despre crucial. Astăzi, în teritoriile ocupate, nu există nicio acțiune în justiție numită „referendum”. Este doar – 1. Spectacol de propagandă pentru z-conscripție. 2. Teritoriul Ucrainei care are nevoie de o eliberare imediată”, a scris Mihailo Podoliak pe contul său de Twitter.

de3008ec597a4471c3bca96c9c7c61f5A pus pe roate o afacere inedită care cucereşte inimile femeilor şi face mai uşoară viaţa bărbaţilor. Vorbim despre Mihaela Vodă, o tânără de 31 de ani din Cahul, care vinde abonamente la florărie.

Beneficiarii acestor tichete primesc, cu o anumită regularitate, flori proaspete de sezon. Mihaela Vodă spune că ideea i-a venit în Marea Britanie, acolo unde asemenea afaceri se bucură de popularitate, transmite publika.md.

"Florile vin în cutie. Vin cu un ghid de aranjare şi femeia când primeşte florile îşi aranjează florile aşa cum vrea ea, după dispoziţia ei şi după creativitatea ei", a spus Mihaela Vodă, antreprenoare din Cahul.

Tânăra are o regulă de aur - florile care ajung la beneficiari sunt mereu proaspete, culese din serele producătorilor autohtoni: "Clienţii noştri primesc flori autohtone şi de sezon din mai multe considerente.

Susţinem producătorii locali, florile mereu sunt diferite, dacă în ianuarie putem să avem lalele, în august avem eustome şi, în permanenţă, avem o noutate".

Antreprenoarea spune că cei mai mulţi clienţi sunt bărbaţi care cumpără abonamente pentru soţii sau mame. Totuşi, la serviciile Mihaelei Vodă apelează şi întreprinderi mari. Daniela Polevoi este manager de resurse umane în cadrul unei companii care oferă flori angajaţilor de ziua lor.

"Nu mai este necesar să alegi tu flori, bazându-te pe încrederea unor companii profesioniste îţi este mult mai uşor să aduci bucurie în casă, în familie, în companie", a explicat Daniela Polevoi, manager resurse umane.

La început, Mihaela Vodă achiziţiona materia primă de la florari. Recent, tânăra a reușit să construiască în Cahul o seră performantă, unde anul împrejur poate creşte flori. Antreprenoarea a reuşit să-şi extindă afacerea datorită unui grant de 270 de mii de lei obținut în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare, o inițiativă implementată cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii.

"Grantul obţinut de la Organizaţia Internaţională a Muncii ne-a ajutat să ne creştem încrederea şi să ne validăm convingerea că această idee are şansa să fie iubită de către public", a declarat Mihaela Vodă, antreprenoare din Cahul.

2021 05 11T182029Z 405697823 RC2UDN94KMW1 RTRMADP 3 ISRAEL PALESTINIANS JERUSALEM 2048x1365

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat, recent, că Guvernul României a început discuțiile cu Israelul pentru a cumpără sistemul de apărare Iron Dome („Domnul de Fier”). „Nu este niciun vis, este o aspiraţie a noastră”, a spus Vasile Dîncu.

România ar putea fi primul stat din UE cu sistem de apărare Iron Dome

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat, recent, că Guvernul României a început deja discuțiile cu oficialii israelieni despre achiziționarea sistemului de apărare Iron Dome („Domnul de Fier”). Potrivit spuselor sale, în prezent, România lucrează pentru reînnoirea unui acord în domeniul militar cu Israelul, acord care include şi producţia de elemente de protecţie balistică, „nu neapărat din Iron Dome” în țara noastră.

„Nu este niciun vis, este o aspiraţie a noastră. Am discutat despre asta cu omologul meu israelian, am fost, am văzut mai multe elemente din industria de armament israelian. Am început procedurile pentru a discuta despre asta. Iron Dome este o tehnologie nouă, aflată oarecum sub embargo, Statele Unite, Israelul sunt cei care gestionează acest lucru, noi avem însă mari şanse pentru ca în viitor să ne protejăm şi cu ajutorul acestei tip de protecţie antibalistică nou”, a declarat, marți seară, Vasile Dîncu, în cadrul unei emisiuni TV de pe Digi 24.

Guvernul de la București a decis să cumpere sistemul de apărare antirachetă Iron Dome („Domul de Fier”), după vizita de săptămâna trecută a lui Vasile Dîncu în Israel. În cazul în care Guvernul de la București va reuși să încheie un contract cu Guvernul de la Ierusalim, atunci România ar deveni primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care cumpără acest sistem.

Israelul a vândut sisteme de apărare Iron Dome doar armatei americane

Iron Dome a intrat în arsenalul defensiv al Israelului în anul 2011. De atunci, el și-a dovedit importanța în numeroase lupte împotriva Gaza (luptele dintre Israel și Gaza sunt o parte a conflictului israeliano-palestinian ce se desfășoară pe teritoriul Fâșiei Gaza – o mică regiune din Orientul Mijlociu, parte a Palestinei Istorice în sudul coastei de est a Mării Mediterane).

Fiecare baterie costă aproximativ 150 de milioane de dolari americani, iar fiecare rachetă interceptoare costă 50.000 de dolari americani. Până acum, Israelul nu a reușit să comercializeze sistemul de apărare Iron Dome, vânzând doar două bucăți armatei americane pentru suma de 373 de milioane de dolari americani, scrie ziarul israelian Haaretz.

Potrivit news.ro, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a precizat că, în cadrul programelor de înzestrare a căror valoare estimată depăşeşte 100 de milioane de euro pentru care MApN a solicitat deja şi a primit aprobarea Parlamentului de la București, este inclus şi Programul „Sistem integrat de arme SHORAD/ VSHORAD”. Fondurile pentru finanţarea acestui program sunt planificate pentru perioada 2025-2030. Momentan, nu au fost luate decizii privind modul de desfăşurare al achiziţiilor.

мигполицияÎn ultima săptămână, polițiștii de imigrări din Brașov în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov au desfășurat acțiuni și controale, care au vizat, în principal, societățile comerciale și angajatorii care utilizează ca forță de muncă, cetățeni străini.

„În perioada 19-23 septembrie., politiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Brașov au efectuat, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, controale la trei societăți comerciale, scopul fiind prevenirea și combaterea muncii nedeclarate, scrie bizbrasov.ro.

Ca urmare a activităților desfășurate, în două cazuri nu au fost constatate nereguli, iar în cel de-al treilea caz a fost identificată o societate comercială, care a primit la muncă un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 23 ani, aflat în ședere ilegală și fără a deține aviz de muncă, conform prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Din verificări a reieșit că cetățeanul străin a intrat legal pe teritoriul României, fiind titular al unui drept de ședere temporară în scop de studii, însă nu a părăsit teritoriul țării la data încetării acestui drept.

Pe numele reprezentantului societății comerciale a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei.

***

Străinii titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României, fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă, cu timp parțial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.

14890510 1712729869046326 1012424126512024776 o 696x464

Întrebat, într-o emisiune difuzată duminică, de Digi 24, dacă a crescut gradul de conformare voluntară la plată, şeful ANAF, Lucian Heiuş, a precizat că acesta a ajuns la 86 la sută.

”Astăzi putem să discutăm de un grad de conformare la declarare de 95 la sută, de conformare la plată de 86 la sută”, a declarat Lucian Heiuş, scrie money.ro.

Întrebat, de asemenea, dacă a devenit mai uşor de plătit, şeful ANAF a explicat că nu este greu, dar că sunt foarte multe firme care nu au cont bancar.

”Nu mi se pare greu. Nu este greu astăzi să faci o declaraţie şi să o depui, nu este greu nici să faci o plată. În schimb, am constatat, făcând diverse analize, există undeva în jur de 300.000 de agenţi economici care nu au cont bancar. ANAF nu are nicio vină. Nu au cont bancar prin care să îşi ruleze plăţile, veniturile, lucrează numai prin numerar. Am fost la fel de surprins. Mai mult, o parte dintre ei sunt înregistraţi în scopuri de TVA. Totalul este 1,6 milioane. O firmă din patru din România nu are cont bancar”, a subliniat Heiuş.

Şeful ANAF a adăugat că lucrează la modificarea Codului de procedură fiscală.

”Acum lucrez la o modificare la Codul de procedură fiscală prin care încerc să reglementez acest aspect. Îmi este teamă că s-ar putea să ne lovim de nişte directive europene, nu poţi să îi impui cuiva să îşi deschidă un cont bancar. Pe de altă parte mi se pare anormal să înfiinţezi o firmă, primeşti toate înregistrările, dar nu te mai duci să deschizi un cont curent la bancă cum este normal. Şi vii în data de 25, dacă vii, cu plăsuţa şi plăteşti nişte impozite cash la trezorerie. Cei care nu au cont bancar sunt prinşi într-o analiză de risc că ceva se întâmplă acolo”, a declarat Lucian Heiuş.

5a10cf6c2042fd5d127bf113b718174aTot mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, aflaţi în Rusia, încearcă disperaţi să ajungă acasă. Dar au soluţii destul de puţine. Ei pot folosi fie avionul, ce-i drept la preţuri exorbitante, fie autobuzul. În ambele cazuri, trebuie să aibă mare noroc să prindă un loc liber. Şi ministerul de Externe de la Chişinău anunţă că se înregistrează o creșterea considerabilă a cererilor de perfectare a titlurilor de călătorie din Federația Rusă.

O singură companie aeriană operează zboruri de la Moscova spre Chişinău, cu escală în Erevan, Armenia. Un bilet costă, în această perioadă, nici mai mult, nici mai puţin de 6.000 de euro, scrie tvrmoldova.md.

TELEFON REPREZENTANT COMPANIE AERIANĂ: „Aşa deci, Moscova-Erevan-Chişinău cea mai apropiată dată este 26 septembrie. Este la 4 dimineaţa şi vă spun preţul în euro, probabil. 6.000 de euro este biletul. A rămas în clasa "Advantage", cele mai scumpe. Destinaţia finală Chişinău preţul 6.000 de euro? Dacă destinaţia Erevan este alt preţ, adică mai ieftin. Au mai rămas practic 5 locuri. Asta e din cauza războiului? Da, fluxul este foarte mare şi sunt câteva zboruri pe zi, de asta se cumpără foarte repede. Chiar nu avem.”

Mai este o opţiune pentru a ajunge pe calea aerului în Republica Moldova, prin Istanbul. Un bilet pentru un astfel de zbor costă 270 de euro, triplu faţă de acum câteva zile, înainte ca Vladimir Putin să anunţe mobilizarea parţială.

TELEFON REPREZENTANT COMPANIE AERIANĂ: „Pe mâine este cu Air Moldova dar sunt ultimele 2 locuri, în genere sunt ultimele 2 şi trebuie să reuşim să le luăm, încă dacă reuşim. Zborul e la 16.20. 270 (n.r euro) de persoană. Fără bagaj, doar cu bagajul de mână. Ultimele 2, în genere, disponibile.”

A treia opţiune pentru basarabeni să ajungă acasă este autocarul. Curse de la Moscova sunt de patru ori pe săptămână. Şi aceste bilete sunt la mare căutare.

TELEFON REPREZENTANT COMPANIE TRASPORT AUTO: „Preţul biletului e 200 de euro. Prin Europa. În câte zile se ajunge din Moscova la Chişinău? Două zile jumătate. Din Moscova trebuie să rezervaţi din timp pentru că acolo s-a început mai mare... mai multe persoane vor să meargă şi autocarele sunt pline. Mai din timp se bronează.”

Şi datele ministerului de Externe arată că a crescut foarte mult numărul de solicitări din partea cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi în Rusia, pentru titlurile de călătorie fără de care nu pot reveni acasă.

TELEFON DANIEL VODĂ purtător de cuvânt, ministerul de Externe: „În legătură cu creșterea considerabilă a numărului de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, MAEIE a dispus prelungirea programului acesteia în zilele de weekend. Autoritățile examinează și posibilitatea redistribuirii personalului diplomatic pentru activități consulare în cazul menținerii cererii sporite din partea cetățenilor țării noastre.”

Amintim că titlul de călătorie poate fi folosit o singură dată pentru a reveni în Republica Moldova, dacă titularul a pierdut paşaportul, i-a expirat sau a fost furat.

кофе

Orice dimineață bună începe, pentru mulți, cu o cafea tare, gata să ofere energia de care avem nevoie întreaga zi. V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă în organism dacă adăugați diferite condimente în cafea?

Vestea bună este că există ingrediente extrem de sănătoase pe care le puteți adăuga în cafea, care pot stimula metabolismul și pierderea în greutate. O opțiune delicioasă este cafeaua în care adăugăm pudră de cacao. Un strop din acest condiment va da cafelei o aromă intensă și specială, potrivit Fitwirr, scrie capital.ro

Ce conține pudra de cacao

Puteți folosi fie pudră de cacao neîndulcită, fie cacao obișnuită. Ambele provin din planta de cacao. Pudra de cacao este mai procesată, iar căldura care se emană în timpul procesării distruge o parte din nutrienți.

O lingură de pudră de cacao naturală/neîndulcită conține:

12 calorii
0,5 grame de grăsime
3 grame de carbohidrați
0 grame de zahăr adăugat
2 grame de fibre.

Beneficii mai puțin știute: reduce inflamația, ajută la pierderea în greutate

Puțină lume știe că acest ingredient este plin de minerale, antioxidanți, fitonutrienți și fibre. De asemenea, pudra de cacao conține calciu, cupru, fier, mangan, magneziu, fosfor, potasiu și zinc. Flavonoidele și alți antioxidanți din cacao pot reduce inflamația.

Efectele pozitive ale acestui ingredient asupra neurotransmițătorilor pot ajuta la îmbunătățirea stării de spirit și a energiei. Nu în ultimul rând, pudra de cacao poate ajuta la stimularea metabolismului și la pierderea în greutate, reducând grăsimea abdominală.

Studiile au arătat că includerea în dietă a acestui ingredient, folosit de obicei la prăjituri, poate contribui la accelerarea metabolismului și a pierderii în greutate.

Un studiu recent a constatat că șoarecii cărora li s-au administrat suplimente cu pudră de cacao au avut rate mai scăzute de creștere în greutate. De asemenea, șoarecii care au primit animite doze de cacao au avut rate mai scăzute de inflamație. Concluzia autorilor studiului a fost aceea că pudra de cacao poate împiedica absorbția grăsimilor alimentare.

Cum să preparați cafeaua cu pudră de cacao

Cel mai bun mod de a adăuga pudră de cacao în cafea este să puneți mai întâi acest condiment în ceașcă, apoi turnați o cantitate mică de cafea și amestecați, astfel încât să se formeze o pastă groasă. Apoi adăugați restul de cafea.

Deoarece pudra de cacao are o aromă bogată, intensă, ar fi bine să începeți cu o cantitate mai mică, cum ar fi o linguriță, și să creșteți cantitatea, în funcție de gust.

Consumul zilnic de două-trei cești de cafea a fost asociat cu un risc de 10% până la 15% mai mic de a suferi de boli de inimă, insuficiență cardiacă sau chiar de deces prematur, indică un nou studiu, citat de CNN.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au urmărit peste 400.000 de persoane din Regatul Unit, timp de cel puțin un deceniu, și au descoperit că ”obiceiul de a bea cafea a avut fie un efect neutru, ceea ce înseamnă că nu dăunează, fie a fost asociat cu beneficii pentru sănătatea inimii”.

стартапы
De la transformarea propriei localități într-un „hub regional” cu mașini electrice și până la tururi virtuale în diferite locuri ale țării – tinerii antreprenori din Moldova au idei de afaceri, multe idei, dar nu toate ajung să fie realizate. Motive sunt multe: începând de la finanțare și terminând cu lipsa experienței sau a cunoștințelor necesare pentru a face ca lucrurile să meargă. Ei au nevoie să fie susținuți. Incubatoarele regionale de afaceri și programele lor pentru tinerii antreprenori le oferă posibilitatea să-și dezvolte potențialul.

Locul unde afacerile înfloresc

În anul 2017 la Călărași a fost creat Incubatorul de Afaceri. Acesta este al zecelea incubator din cele 11 deschise în Republica Moldova cu sprijin tehnic și financiar din partea Uniunii Europene, scrie diez.md.

În acest an, Incubatorul de Afaceri din orașul Călărași a împlinit cinci ani de la inaugurare. Și în acest timp, de serviciile incubatorului au beneficiat 84 de companii rezidente, dintre care 42 se regăsesc și la moment în instituție. Incubatorul le oferă șansa persoanelor care au o idee de business să o implementeze și să înceapă să lucreze la ea. Rezidenții beneficiază de suport informațional, au ocazia de a fi parte în diverse programe pentru antreprenorii începători, iar spațiile pe care le închiriază sunt la cel mai redus preț de pe piață.

Victor Ambroci, directorul incubatorului de la Călărași, spune că acest loc este o școală de business unde antreprenorii cu idei și planuri de afaceri au șansa să-și realizeze visurile.

„Majoritatea companiilor care vin în incubator sunt start-upuri ce se află la început de cale și doresc să-și ia avântul. Mulți rezidenți au ideea, dar nu știu cum să o implementeze. Aici deja noi, echipa managerială, îi ajutăm pe parcursul a trei ani de zile să își dezvolte afacerea pas cu pas.”

Rezidenții sunt ajutați cu documentele necesare de la Agenția Servicii Publice, iar dacă vorbim despre afacerile culinare – cu autorizație sanitară de la Centrul de Sănătate Publică.

„Noi îi ghidăm ca afacerea să meargă cât mai repede și să se accelereze. Îi facem rezidenți cu acte în regulă, încheiem contractul și atunci trei ani ei sunt pe mâini bune.”

Perioada de incubare a unei companii durează trei ani, timp în care beneficiază de un preț al chiriei mult mai mic decât cel care este pe piață:
# 30 % în primul an;
# 60 % în al doilea an;
# 80 % în al treilea an.

„Pentru aceasta și au fost create incubatoarele – să reducă rata de falimentare a companiilor și să dezvolte întreprinderile mici și mijlocii în regiuni. În primii trei ani de activitate fiecare a doua companie, conform statisticilor din lume și din Republica Moldova, este supusă falimentului.”

Totodată, Incubatorul de Afaceri Călărași este unicul incubator din țară care oferă posibilitatea să devii rezident virtual. Poți să-ți înregistrezi compania în incubator, să ai adresă juridică în el, să primești poșta, dar fizic să nu fii prezent. Rezidenții virtuali achită o taxă de 1 500 de lei anual pentru a beneficia de serviciile incubatorului și de asistența echipei manageriale.

„Cei care au nevoie pot beneficia de un credit de 60 000 de lei cu dobânda de 0 %. Dacă compania este la început de cale poate accesa acest suport. De asemenea, rezidenții pot accesa cu ajutorul nostru programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului [ODA] «Start pentru Tineri», «Femei în afaceri» sau «PARE 1+1»”, menționează Victor Ambroci.

La momentul dat, spectrul de activități din cadrul Incubatorului de Afaceri din Călărași este unul foarte divers. Astfel, aici sunt găzduite servicii de contabilitate, ateliere de croitorie, atelier de patiserie, atelier de reparație a calculatoarelor, un centru de dezvoltare personală, sală de sport, studio de înregistrări, consultanță privind modul sănătos de viață, saloane de înfrumusețare etc. Toate cele 42 de companii din cadrul incubatorului generează anual o cifră de afaceri de 15 milioane de lei. Dintre care în jur de 1 milion de lei se întorc indirect în bugetul local.

„Acești indicatori ne-au ajutat să luăm trofeul «Incubatorul Anului 2020». Dintre cele 42 de companii prezente în incubator 35 sunt start-upuri, 27 sunt gestionate de tineri și 21 de companii sunt administrate de femei. Per total au fost create 149 de locuri de muncă.”

Incubatorul dispune și de un program de accelerare al afacerilor. Asta presupune un spațiu dotat cu laptopuri, tablă interactivă și o bibliotecă antreprenorială. Programul este destinat pentru persoanele care au o idee de afaceri, vin la incubator, și echipa managerială încercă să vadă dacă ideea este bună pentru a fi implementată la nivel local sau regional. Pe parcursul a trei luni aceste persoane beneficiază de mentorat și elaborează un plan de afaceri. În cadrul incubatorului ei sunt ghidați câte o oră sau două pe zi. Mentoratul este gratuit timp de trei luni de zile. Deja după trei luni de mentorat aceste persoane pot accesa un program ODA. Atunci pot deveni chiar și rezidenții incubatorului.

„Avem 19 beneficiari care au trecut prin acest accelerator. O parte din ei au devenit și rezidenți ai incubatorului beneficiind de accelerare și suport prin diferite programe. Unii au accesat acest program doar cu o idee să vadă dacă ar merge. Ideea a fost bună, au câștigat finanțarea și au dotat birourile personale cu toate cele necesare.”

Incubatorul de Afaceri de la Călărași a fost deschis în 2017 cu susținerea financiară a Uniunii Europene în valoare de 8,5 milioane de lei, în parteneriat cu Ministerul Economiei, ODA și Consiliul raional Călărași.

Pagina de Facebook a incubatorului o puteți găsi aici. Datele de contact ale managerului incubatorului, Victor Ambroci: 060 88 86 14 sau e-mail – .

Călărași – „hub regional pentru mobilitate electrică”

Odată cu începerea războiului în țara vecină din Est mulți oameni din Moldova au început să cumpere mașini electrice. Motivul – prețurile mari la combustibil. Această cerință de pe piață este satisfăcută de către Andrei Pînzaru – un tânăr din Călărași care a decis încă în pandemie să dezvolte localitatea și să o transforme într-un „hub regional pentru mobilitate electrică”. Așa a început să aducă mașini electrice din China.

După ce a studiat șase ani în China și încă trei ani a locuit acolo a decis să se întoarcă acasă și să aducă un know-how.

„Eu m-am dus în China cu ideea de-a aduce ceva bun acasă. Pe mine toți mă întrebau dacă nu vreau să rămân acolo. Răspunsul a fost de la început unul clar – nu. În 2015 China a început a investi masiv în mașinile electrice, am văzut cum se dezvoltă la ei totul și am pus ochiul pe ele. Tehnologia era deja gata, și am decis să aduc aceste mașini în Moldova”, ne povestește Andrei.  

Tânărul ne spune că pandemia l-a ajutat să-și dezvolte acest business. Având în vedere că se afla în țară și nu putea pleca peste hotare a început să interacționeze cu mai mulți oameni, să cerceteze piața locală, să identifice necesitățile ei. Timpul petrecut acasă l-a motivat să acționeze și să implementeze ideea inițială cu care a venit din China – mașinile electrice.

„Am fost primii care am adus mașinile electrice din China în Republica Moldova. N-am inventat nimic, n-am construit aceste mașini. Pur și simplu am văzut ce este bun acolo și am decis să implementez și la noi. Acest lucru a devenit posibil în anul 2019, când China a adoptat o lege care permite ca mașinile de mâna a doua să fie scoase din țară și să fie vândute. După ce am făcut primul import de mașini au început și alții să facă același lucru, și s-a început valul”, menționează Andrei.

Totuși, odată cu începerea războiului din Ucraina au crescut prețurile pentru mașinile electrice. Dacă în anul 2020 Andrei putea aduce o mașină în țară și să o vândă la un preț de 13 800 de euro, acum aceeași mașină este deja la un preț de 18 000 de euro. Diferența de aproximativ 5 000 de euro este din cauza transportului. Companiile maritime nu mai debarcă mașinile în portul de la Odesa, dar în porturile din Grecia, Turcia etc.

Pe lângă mașinile electrice propriu-zise, Andrei aduce din China și piese la comandă pentru ele. Și după cum spune chiar el, acesta este unul dintre avantajele pe care le are el în comparație cu concurenții săi.   

Andrei a fost ajutat la început de cale de către Incubatorul de Afaceri Călărași. Acolo arendează un oficiu pe care l-a făcut sediul juridic al companiei. Beneficiile de a deschide o companie în incubator, după cum spune Andrei, sunt consultările de business de care poți beneficia dar și cheltuielile minime pe care le ai.

„Dacă nu ai un flux de bani care să-ți asigure arenda, salariile etc., atunci businessul tău se va duce în jos. Incubatorul te scutește de aceste probleme. Achităm un preț preferențial pentru arendă, care este mult mai mic decât media pe piață. Incubatorul ne oferă spații dotate cu tot ce este necesar. Pur și simplu vii aici și începi a lucra la ideea ta de business pe care o ai.”

Contractul rezidenților cu incubatorul este de trei ani. După acest termen fiecare decide dacă să mai rămână în el sau să plece. Andrei a decis – va rămâne în continuare la Incubatorul de Afaceri Călărași.

În luna august 2022 afacerea lui Andrei a împlinit doi ani de activitate. Acum tânărul își dorește să instaleze prima stație de încărcare electrică cu standard chinez în Călărași, ca în câțiva ani orașul său natal să devină epicentrul mașinilor electrice din Moldova. Pentru a realiza acest lucru Andrei se gândește să acceseze un grant.

Tururile virtuale sunt o realitate

Idei de a dezvolta afaceri am găsit și la sudul Republicii Moldova, în orașul Cahul. Acolo i-am întâlnit pe Oleg și Petru – absolvenții facultății de Informatică a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Ambii au făcut licența în informatică, iar acum sunt studenți la masterat în aceeași universitate.

Tinerii au decis să-și deschidă o afacere inedită – să creeze excursii virtuale cu ajutorul inteligenței artificiale. Spun că această ideea le-a venit în pandemie, când toți se aflau în case și vizitele de la distanță au devenit chiar un lucru necesar.

„Prima dată mi-a venit ideea să fac tur virtual pentru muzeu. Oamenii să poată accesa online un site, să achite biletul și să vadă tot ce se află în interior. Dar timpul să fie limitat, să ai la dispoziție o oră pentru a vedea toate exponatele. Ar fi un plus atât pentru noi, cât și pentru muzeu – ar putea avea vizitatori virtuali”, spune Oleg.

Oleg și Petru se cunosc de mult timp, au stat în aceeași cameră la cămin. Spun că asta i-a apropiat. Iar pasiunea lor comună – informatica –, a fost acel element ce i-a unit și determinat să lucreze împreună.

Tinerii menționează că vor să creeze o hartă a Moldovei, împărțită pe regiuni, unde să fie amplasate anumite locuri pe care oamenii să le viziteze virtual: muzee, restaurante, teatre, hotele și apartamente/case care se vând sau se dau în chirie. Site-ul pe care îl creează tinerii se numește „fortal.md” și în curând va fi lansat.

„Va fi o hartă interactivă, unde orice persoană ar putea vedea de exemplu 10 restaurante din Cahul și să decidă unde vrea să facă nunta. Asta i-ar lua 30 de minute, dar nu o zi întreagă dacă ar merge fizic”, ne spune Oleg.

Petru specifică faptul că încă n-au început colaborarea cu anumite localuri, dar acest lucru urmează. Vor mai întâi să-și creeze un portofoliu pe care să-l poată arăta potențialilor clienți. Din acest motiv acum ei lucrează la prima excursie virtuală a unui bloc de la universitate: „După ce vom avea proiectul gata integral vom putea uimi și potențialii clienți cu serviciul nostru”.

Pentru ca rezultatul final să fie unul încă mai bun, tinerii au nevoie de un calculator mai puternic pentru procesarea imaginilor și de un aparat de fotografiat performant.

„Panoramele pe care le facem sunt de o rezoluție foarte mare. Din acest motiv și avem nevoie de un calculator mai bun. Ceea ce ține de modificarea pozelor utilizăm Photoshop. Deja programul care face turul este creat de către noi”, menționează Oleg.

Tinerii au participat în luna iunie, timp de o săptămână, la prima Tabără de antreprenoriat organizată de „EU4Moldova: Startup City Cahul”, la care au aflat cum pot iniția, administra și dezvolta cu succes o afacere. Ei spun că au avut nevoie să cunoască mai multe despre partea legislativă în ceea ce ține de gestionarea afacerii.

„Am învățat legislația și contabilitatea. Am înțeles cum să desfășurăm din punct de vedere legal businessul. Coordonatorii ne-au oferit informațiile necesare ca să avem o viziune mai clară. Mai mult ca atât, am primit și un ghid cu materiale adiționale”, povestește Petru.

Pe lângă tabăra de antreprenoriat „Startup City Cahul”, care este un proiect implementat de ATIC, cu asistența financiară a UE și în parteneriat cu Ambasada Suediei, Oleg Cîrchelan a participat și la Hackathonul Start-Up City Cahul.

„La primul Hackathon am participat cu ideea de stații de așteptare autonomă. Am luat primul loc. A doua oară am participat cu un proiect ce ține de instalarea camerelor de luat vederi și securitate. Deja de trei ani acest proiect este o afacere activă. Împreună cu Petru instalăm sisteme de supraveghere și securitate. Cel puțin peste 40 de camere am instalat. Au fost cazuri când datorită camerelor noastre s-a reușit să se găsească infractorul.”

Oleg Cîrchelan și Petru Terzi sunt și participanții organizației „Startup Students” unde activează în departamentul echipei de IT.

Pagina 85 din 567