CE banner 1160x100 NEW

INSECURTITATE 2 APRILIE 1070x600

  • Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova, afirmă că dacă Vladimir Putin va pierde războiul cu Ucraina, acesta nu va da înapoi și va merge mai departe, misiunea de a-l opri revenind celor care conduc azi lumea.
  • Fostul ministru susține că Ucraina trebuie ajutată cu arme pentru a face față acestui război și i-a criticat pe cei se declară neutri în loc să-l înfrunte pe Putin.
  • Anatol Șalaru susține că Germania și Franța sunt părinții lui Putin, punctând atitutudinea conciliantă a acestora față de liderul de la Kremlin.

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova, afirmă că dacă Vladimir Putin va pierde războiul cu Ucraina, acesta nu va da înapoi și va merge mai departe, misiunea de a-l opri revenind celor care conduc azi lumea, scrie alephnews.ro..

Fostul ministru susține că Ucraina trebuie ajutată cu arme pentru a face față acestui război și i-a criticat pe cei se declară neutri în loc să-l înfrunte pe Putin. Anatol Șalaru susține că Germania și Franța sunt părinții lui Putin, punctând atitutudinea conciliantă a acestora față de liderul de la Kremlin.

Anatol Șalaru mai spune că transnitrenii nu sunt cointeresați în acest război deoarece ei se bucură de beneficiile acordului de asociere cu Ue. Peste 60% din exporturile din Transnistria merg în UE, iar principalii parteneri sunt din România.

Prezentăm principalele declarații ale fostului ministru al Apărării din R. Moldova, Anatol Șalaru, sâmbătă, la emisiunea InSecuritate, de la Aleph News și SMART TV:

Anatol Șalaru: Putin se va opri acolo unde va fi oprit de cei care au azi puterea în lume și de cei care au capacitățile necesare să-l oprească. Ucraina este doar primul pas al lui Putin și asta o înțelegem din discursurile politicienilor ruși, din analiza serviciilor de inteligence și din ceea ce spun și ucrainenienii care au luat mulți prizionieri ruși. Noi, cei din R. Moldova, din Ucraina îi cunoaștem pe ruși, știm că ei niciodată nu au renunțat la planurile lor imperialiste de a se extinde. Putin, în celebra lui cuvântare de la Conferința de securitate din 2007 de la Munchen a spus foarte clar ce vrea. Unii au crezut că Putin a glumit, că a fost o eroare, iar alții, în discuții cu diplomați ruși au spus nu, este foarte serios și este mult mai grav decât credeți voi. Și astăzi, la fel.

Anatol Șalaru: Dacă Putin ar fi vrut să cucerească Ucraina, avea multe modalități, în afară de cea militară, de a o cuceri. El a atac în primul rând orașele rusești din Ucraina – Mariupol, Harcov, Herson. În Harcov 90% din populație sunt ruși. Mariupol, la fel, Herson la fel. Și în Kiev cam jumătate sunt ruși. Dacă el ar fi vrut să-și atragă de partea lui populația rusofonă, etnicii ruși din Ucraina nu ataca și nu omora în primul rând rușii din Ucraina. Pentru el este o etapă în acest război pe care l-a declanșat. Putin este un tip care a ajuns la 70 de ani și-a pierdut interesul pentru viață, pentru că are tot ce și-a dorit vreodată pe lumea asta,  și-a atins toate scopurile și acum caută o miză,  ceva important pentru care merită să lupte ca să-i fie viața interesantă.  Pe el nu-l interesează soarta cetățenilor ruși. Cred că dacă va pierde Ucraina în acest război, pofta lui Putin va spori și va merge mai departe. Nu degeaba unii spuneau că Putin îi urăște foarte mult pe polonezi. S-ar putea să dea o lovitură și cu arma nucleară tactică asupra Varșoviei sau asupra oricărui alt oraș pentru a intimida.

Anatol Șalaru: Rușii merg pe ideea că Occidentul, liderii politici sunt slabi, nu sunt personalități gen Margaret Thatcher, Churchill,  Reagan. Nu sunt. Astăzi la conducerea UE și NATO sunt niște funcționari birocrați care au ajuns acolo în urma unei conjuncturi și care niciodată nu o să-și asume soarta Europei. Deci noi ducem lipsă de lideri. În Europa astăzi nu sunt lideri. Cu părere de rău. Se întâmplă exact ce a fost în 1938 când Hitler a semnat cu Chamberlain, când Europa a zis haideți să lăsăm și asta, și asta, că el se oprește aici, nu merge mai departe. Hitler râdea de Chamberlain și zicea lasă, că sunt foarte slabi, nici nu ai cu cine discuta, nu ai adversari pe măsura lui. Și astăzi se întâmplă la fel.  A apărut sintagma Putin înțelege. Toți spuneau noi am vorbit cu Putin, el înțelege, el știe, el nu o să meargă mai departe, acolo rușii suferă, acolo e genocid, că acolo ucrainenii își bat joc de ruși, că acolo e nu știu ce, că sunt vrăbii care poartă arme nucleare, că sunt rațe care dau cu virusul care îi omoară doar pe ruși, parcă virusul cere pașaportul, niște aberații din astea pe care mulți europeni le-au crezut. Iar marea putere europeană Germania și a doua mare putere europeană Franța sunt cele mai corupte țări din Europa și ăștia ne învață pe noi cum să luptăm cu corupția. La ei se începe de la cancelar. Toți au primit bani. Schroeder e angajat în Rusia, fostul prim-ministru al Franței este angajat în Rusia, primește salariu. Lui Putin îi place să-și bată joc de ei.

„Putin are doi părinți în Europa, Germania și Franța, care l-au crescut, l-au alimentat cu bani, l-au hrănit cu bani, l-au încurajat

Anatol Șalaru: Iar cei care l-au crescut pe Putin… el are doi părinți în Europa, Germania și Franța, și un frate în Italia, care l-au crescut, l-au alimentat cu bani, l-au hrănit cu bani, l-au încurajat, l-au primit, i-au dat oameni, i-au creat toate condițiile. Aceste țări din UE au pus pe primul loc bunăstarea lor economică, în  detrimentul securității europene. Deci bunăstarea economică, avantajele economice ale propriilor țări, în detrimentul UE. Pe timpul  lui Trump, oamenii de afaceri din SUA i-au propus Germaniei să construiască terminale cu gaz lichefiat , cu banii lor, în Germania ca să aducă gazul lichefiat din SUA. Și nu numai din SUA, de oriunde din lume. Și Merkel a spus Nu, luăm de la ruși gaz, de la Gazprom. Și astăzi ce se întâmplă? A semnat Biden cu Ursula von der Lyen un acord prin care SUA va investi în aceste terminale, va aduce gaz lichefiat, să asigure măcar 30% din gazul pe care îl livra Rusia. Deci Putin a fost crescut, încurajat de către aceste țări și de câte ori Polonia le-a spus nu faceți, voi nu-i cunoașteți, ei nu au cuvânt, ei nu respectă obligațiile, ei au alte interese. Și Germania ce a făcut? A amendat Polonia, au marginalizat-o în UE și pe alții care au spus la ce se pot aștepta, iar  astăzi îi văd că sunt foarte marcați de tragedia poporului ucrainean, au deschis porțile pentru refugiați.

Anatol Șalaru: Eu l-am ascultat pe Stoltenberg pe care îl cunosc personal, pe care l-am apreciat, dar de ieri nu-l mai apreciez, care a zis cu tot curajul din dotare, că  sarcina voastră principală este să evităm un conflict cu Rusia. Ok, evitați conflictul. Să lupte Ucraina pentru voi. Ucraina demonstrează tuturor că ei sunt acum în avangarda luptei pentru libertate și pentru o Europă liberă. În lupta cu răul, cel care pozează în persoană neutră, de fapt, se dă de partea răului fiindcă nu poți să fii neutru când mor mii și mii de oameni nevinovați în Ucraina, sute de copii omorâți. Merkel să se spele bine, să caute detergenți să spele sângele de mâini pentru că e și pe mâinile ei. Și Hollande, și Sarkozy și inclusiv Macron, care, cu orice ocazie când intră în criză, îl sună pe Putin, că altceva nu are ce face.

„Armata rusă nu a fost niciodată o armată capabilă să lupte”

Anatol Șalaru: Cei din anturajul lui Putin l-au hrănit, i-au dat informația pe care voia să o audă întotdeauna. Armata rusă nu a fost niciodată o armată capabilă să lupte. Ați văzut cum s-a terminat în Afganistan, au luptat atâția ani cu un popor rămas în urmă cu câteva sute de ani și totuși nu au putut învinge. Spuneți-mi un război pe care l-a câștigat Rusia fără ajutorul cuiva. Nu există. Chiar și marea legendă cu Napoleon în Rusia când rușii au dat foc Moscovei, au ars zeci de mii de răniți, Napoleon nu putea înțelege de ce nu a întâmpinat niciun fel de rezistență, iar țăranii au trecut toți de partea lui, nu existat niciun război de gherilă, nu a existat nimic. El nu înțelegea de ce ăștia și-au dat foc la oraș, iar țarul a fugit la Sankt Petersburg. Marii conducători de oști au pierdut toate bătăliile, dar îi spuneau țarului că le-au câștigat. Exact așa e și cu Putin. A spus că noi am cheltuit 5 miliarde de dolari în Ucraina să fidelizăm populația, am crescut coloana a 5-a, noi am întărit armata, noi avem cele mai tari și de fapt banii ăștia… 90% s-au furat. E bine că s-au furat că acum armata rusă ar fi fost mult mai puternică.

Foamea, frigul, demoralizarea ar putea opri armata lui Putin”

Anatol Șalaru: Ucraina are nevoie de o rețea densă de rachete antiaeriene pentru a doborî avioanele și rachetele lansate din afara Ucrainei. Poate să lanseze de pe navele lor militare și de pe Marea Azov, Marea Caspică, din Belarus. Din câte înțeleg eu, Ucraina nu vrea să răspundă la atacurile din Belarus ca să nu dea motiv Belarusului de a intra în acest război. Încet-încet, de exemplu avioanele rusești nu mai fac atâtea zboruri deasupra Ucrainei. Înainte ei aveau 200 de zboruri pe zi, iar acum au fost zile când nu a fost niciun zbor. Cei din ultimele avioane doborâte erau ofițeri, locotenenți, primii erau maiori, locotenent colonel, colonel, fiindcă nu au experiență de zbor. Jumătate din echipajele de zborale rușilor s-au cam terminat, deși au adus 450 de avioane în jurul Ucrainei pentru invazie, în jur de 110 au fost deja doborâte și o parte din echipaj. Plus că, spun experții,  procentul este mai mare deoarece 10-15% din aceste nave suferă lovituri, dar nu cad. Sunt avariate, ajung la aeroport și asta necesită mai mult timp. Patru elicoptere rusești deasupra unei localități au fost doborâte de unul, toate odată. Pur și simplu sunt speriați. Unii nu mai vor să zboare.

Anatol Șalaru: Rusia nu domină spațiul aerian nici electronic. Unul dintre dispozitivele speciale electronice pe șenile moderne a fost capturat de ucraineni. Un dispozitiv foarte modern, foarte sofisticat a zis că îl trimit în America să se ocupe americanii de el. Plus că  au capturat dispozitivele de pe avioanele rusești, care răspund la rachetele antiaeriene. Sunt codificate și se identifică dacă e al tău sau e străin și urmează să le schimbe pe toate deoarece devin ineficiente avioanele, pot fi doborâte.

Anatol Șalaru: Foamea, frigul, demoralizarea ar putea opri armata lui Putin. Țineți minte celebra coloană de 65 de km de tancuri și blindate? Aceleia îi trebuie o coloană identică cu cisterne de motorină care să le aprovizioneze. Un tanc din ăsta consumă 300-400 l motorină la 100 de km. Deci rezervorul la un tanc modern rusesc, 1400 l ajunge pentru 300 km în linie dreaptă. Dar ei dacă au stat acolo 4-5 zile, s-au încălzit și, în afară de asta, sistemele în care funcționează pe tancurile moderne, au nevoie de energie. Bateriile  trebuie alimentate și se folosesc, se ard, alea au rămas fără motorină, fără nimic. Cum să-l pornești de acolo? Ucrainenii cu echipele lor mobile, bine pregătite, le-au distrus aprovizionarea, le-au tăiat căile de acces și au rămas pur și simplu mii și mii de oameni  izolați. Îngheață de frig. Sunt zone în care jumătate din efectivul lor militar a degerat, are degerături. A fost filmată acum câteva zile o coloană de camioane cu lemn de foc tăiat. Le-a trimis lemne să facă focul să nu moară de frig. Plus că populația locală este foarte ostilă…

exportDin cauza războiului din Ucraina, exporturile Republicii Moldova au scăzut de trei ori, susține expertul economic, Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în țara noastră au scăzut exporturile de trei ori, iar acum în mare parte activitatea economică ar fi blocată. Ioniță spune că situația ar fi fost mai ușoară, dacă ar fi existat rute de transport de marfă pe râuri. Un asemenea proiect de lege ar fi fost propus încă în 2012, dar documentul a rămas în aer, transmite  Tv8.md

Acum trei zile, Guvernul a anunțat că a elaborat o serie de măsuri pentru susținerea agricultorilor. Mai exact, vor fi subvenționate cu 30 la sută accizele la motorină și va fi compensată o parte din dobânda la creditele accesate de agricultori. Hotărârea urmează să fie aprobată la ședința Executivului, săptămâna viitoare. 

gazoprovodAdrian Negrescu, analist financiar, a vorbit despre ce ar urma să facă România având în vedere condițiile impuse de Rusia referitoare la gaz.

Analistul a comentat declarația ministrului Energiei, Virgil Popescu, privind modurile în care România va fi afectată de hotărârea Gazprom de a sista exporturile de gaze către Europa. Iată ce le-a scăpat din vedere autorităţilor române scrie money.ro.

Potrivit ministrului Energiei, “România nu este afectată de această decizie, de acest decret al preşedintelui Putin.

„România nu are un contract direct cu Gazprom, contractele de import de gaze sunt făcute de entităţi private din România cu entităţi private din Uniunea Europeană, sau chiar subsidiare românești ale acestor entităţi private, contractele fiind atât în lei, cât şi în euro şi dolari.

Deci nu putem vorbi despre o schimbare a politicii comerciale în importul gazelor românești”, a mai spus ministrul Energiei la Antena 3.

“Nu e chiar foarte clar ceea ce ne spune domnul Popescu, pentru că el ne spune că nu crede dânsul că nu vom fi afectaţi.

Vă spun acest lucru pentru că firmele celor două offshore-uri prin care importăm gazele din Rusia depind de Gazprom.

Ce poate face România?

Iar dacă Gazprom va decide că nu va mai livra gaze în România acele offshore-uri cu siguranța se vor racorda politicii de la Moscova.

Pe de altă parte, ce spune domnul Popescu şi are dreptate este faptul că nu vom fi afectaţi la fel de mult ca alte ţări.

Dar şi noi va trebui să intrăm în procesul ăsta de raționalizare a consumului de gaze.

Avem marele noroc şi ghinion că, consumatorii noștri mari industriali sunt închiși acum din cauza prețului mare la gaze şi din această perspectivă s-ar putea să nu ne afecteze foarte mult.

Întradevăr Europa va intra într-o perioadă extrem de dificilă cu o raționalizare cumplită a gazelor cu efecte concrete din punct de vedere economic si, din păcate, un val de recesiune care ne va afecta şi pe noi în cele din urmă”, a explicat Adrian Negrescu, analist financiar, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.

 ofer n vremuri de r zboi Cum este traversat o osea din Ucraina mp nzit de mine antitanc b font color red VIDEO font b

O înregistrare publicată pe Twitter arată modul în care mai mulți șoferi circulă pe o șosea de lângă Kiev, blocată cu mine antitanc.

Potrivit înregistrării de pe Twitter, imaginile sunt realizate la Borodyanka, lângă Kiev. Din imagini se poate vedea că pe șosea este format un baraj de mine antitanc. Totuși, șoferii reușesc să treacă de baraj, printre minele „plantate” pe șosea pentru a bloca ofensiva rusă, scrie ziare.com.

mezeluriNitriții și nitrații sunt aditivi alimentari care pe eticheta produselor alimentare pot fi găsiți sub următoarele forme:
E249 – nitrit de potasiu
E250 – nitrit de sodiu
E251 – nitrat de sodiu
E252 – nitrat de potasiu

Aditivii alimentari amintiți mai sus sunt folosiți în industria alimentară pentru că fac posibilă îmbunătățirea conservării alimentelor, oferind în același timp o culoare roz apetisantă mezelurilor, cum ar fi jambonul, crenvurștii. Producătorii care le folosesc mai susțin că acești aditivi ajută la lupta împotriva botulismului, o afecțiune neurologică gravă cauzată de o bacterie prezentă în alimentele neconservate.

Riscurile pentru sănătate

Dar trebuie să știți că acești E-uri adăugați în alimente reprezintă un pericol pentru sănătate.

Când sunt ingerate, aceste substanțe pot contribui la formarea de compuși cancerigeni în stomacul nostru: numite nitrozaminele. Aceste substanțe sunt clasificate drept substanțe cancerigene probabile pentru om (categoria 2A) de către Agenția Internațională pentru Cercetare împotriva Cancerului (IARC), deoarece favorizează dezvoltarea cancerului colorectal, al doilea cel mai mortal tip de cancer după cancerul pulmonar și cancerul de stomac. Nitriții pot crește riscul de a dezvolta boli de sânge sau hematologice, în special la persoanele din grupurile de risc.

Unde se găsesc acești aditivi alimentari cancerigeni?

Cu toate aceste riscuri pentru sănătate acești aditivi alimentari sunt autorizați pentru utilizare în R. Moldova în o serie de categorii de produse alimentare.

Platforma CE CONSUM EU a studiat hotărârea de Guvern Nr. 229 din 29-03-2013 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, inclusiv cele aproape 180 de pagini din Anexa 1 care se referă la lista națională a aditivilor alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare şi condițiile de utilizare a acestora. În cele ce urmează vă prezentăm lista categoriilor de produse alimentare unde acești aditivi alimentari sunt autorizați pentru utilizare.

Întâi de toate trebuie să știți că nitriții și nitrații fac parte din categoria de aditivi alimentari, alţii decât coloranţii şi îndulcitorii și au fost incluși în Grupa V de aditivi alimentari, punctele ”h” și ”i”.

Nitriții și nitrații – E 249, E 250, E 251 și E 252 – sunt autorizați în special în produse din carne. Anexa 1 a hotărârii de Guvern Nr. 229 din 29-03-2013 conține o categorie aparte despre utilizarea nitriților și nitraților în produsele din carne:

Produse din carne conservate în mod tradiţional, cu prevederi specifice referitoare la nitriţi şi nitraţi:
Produse tradiţionale din carne conservate prin imersie în soluţie de saramură (produse din carne conservate prin imersie în soluţie de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente)
Produse tradiţionale din carne, conservate prin uscare (procedeul de conservare prin uscare presupune aplicarea uscată a amestecului de conservare care conţine nitriţi şi/sau nitraţi, sare şi alte componente pe suprafaţa cărnii, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare
).

Alte produse din carne, conservate în mod tradiţional (procedeele de conservare prin imersie şi conservare prin uscare, utilizate în combinaţie sau cele în care se includ nitrit şi/sau nitrat într-un produs compus sau în care soluţia de conservare se injectează în produs înainte de preparare)”.

Dar, acești aditivi alimentari sunt autorizați în alte categorii de produse alimentare, după cum urmează :

Nitrați (E 251, 252):

  • brânza de pastă dură, semidură şi semimoale,
  • lapte pentru brânză de pastă dură, semidură şi semimoale,
  • brânzeturi categoria de produse maturate dure, semidure şi semimoi,
  • analogi de produse lactate categoria analogi de brânză pe bază de produse lactate,
  • hering şi şprot marinat.

Totodată, în Uniunea Europeană, doza maximă de nitriți autorizată în carnea procesată este de 150 mg/kg. În Franța doza utilizată este de 120 mg/kg și va scădea în curând la 90 mg/kg. În R. Moldova doza maximă autorizată este de 150 mg/kg. Deja, este de responsabilitatea ANSA (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor) să verifice dacă aceste doze se respectă și să informeze consumatorii în acest sens.

Spre o interzicere a nitriților și nitraților

În Uniunea Europeană în ultimii ani sunt purtate discuții contradictorii cu privire la utilizarea în produsele alimentare a acestor aditivi. În Franța, care și de această dată își manifestă poziția de lider în UE în ceea ce privește securitatea alimentară (după interzicerea unui alt aditiv alimentar cancerigen dioxidul de titan E171), trei mari asociații de consumatori și-au unit eforturile pentru a cere interzicerea nitriților și nitraților în alimente. Din noiembrie 2019 și până în prezent mai bine de 362 000 de cetățeni au semnat petiția prin care se cere interzicerea acestor aditivi care prezintă un risc real pentru sănătatea populației. Este vorba de altfel despre o problemă crucială de sănătate publică, mii de noi cazuri de cancer ar putea fi astfel prevenite.

мины одесса

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat la Digi 24 că în Marea Neagră s-a minat masiv, cel puţin în zona malului ucrainean, precizând că este posibil ca aceste mine să ajungă şi în zona noastră.

“Mina venea din barajul de la Odesa. Informaţiile din timpul unui conflict armat trebuie să le luăm ca atare. Partea ucraineană cu care am vorbit cu câteva zile înainte, când se punea această problemă, mi-a spus că ruşii au minat. Evident că probabil şi partea ucraineană a minat zona pentru a nu putea să intre în zona lor vasele…Într-un conflict armat este o practică militară”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la Digi 24.

El a precizat că zona este survolată de elicoptere pentru identificarea unor astfel de mine.

“Indiferent cine a minat în Marea Neagră s-a minat masiv în zona malului ucrainean cel puţin şi atunci există posibilitatea ca mine desprinse din sistem să fi pornit în plutire peste tot. S-a mai şi bombardat în acea zonă. Mi-a spus un diplomat ucrainean că zone care au fost minate au fost şi bombardate la întâmplare, adică cu greşeli de artilerie şi e clar că aceste mine s-ar putea să ajungă şi zona noastră. Am trimis elicoptere, avem elicoptere care survolează marea în acest moment. Nu s-a văzut populaţie de mine care să fi scăpat. Dar sunt mine care au ajuns în Bosfor. Cu siguranţă vor mai fi, trebuie să fim foarte atenţi. Dispozitivul nostru este bine pus la punct”, a explicat ministrul Apărării.

El a precizat că a vorbit cu ministrul Apărării din Italia şi în zona Mării Negre vor veni două dragoare de mine din ţara respectivă şi posibil şi un vas de comandă.

O mină marină plutind în derivă a fost observată, luni dimineaţă, de un pescador, în Marea Neagră, la 70 de kilometri de Capul Midia, iar în zonă a fost trimisă o navă militară pentru neutralizarea acesteia. Misiunea s-a încheiat cu succes, iar nava a revenit, luni seara, în portul militar Constanţa.

MWRjMjk2MmE4ZmE3MTA0MDdlZDFjMjc0MTNkYWMzOTU.thumb

O mină marină în derivă a fost observată luni dimineață, în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia, informează Ministerul Apărării Naționale.

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD - Explosive Ordnance Disposal), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă, potrivit Ministerului Apărării Naționale, scrie Digi24.

Mina a fost observată de pescadorul românesc „Olimpus 1”. Comandantul pescadorului a informat autoritățile române în jurul orei 8.10.

Șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat ca în raionul maritim în care a fost sesizată mina să fie declanșată o misiune de cercetare și intervenție.

Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că 420 de mine plutesc în acest moment în derivă în Marea Neagră, după ce mai multe furtuni au rupt cablurile de ancorare care fixează aceste mine de fundul mării, a informat în 21 martie Reuters. Minele fuseseră plasate de apărătorii ucraineni în zonele portuare, pentru a împiedica vasele rusești să se apropie de țărm.

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş.

оскар 2022

Chiar și vedetele ce vor fi prezente mâine la gala premiilor Oscar trebuie să prezinte 2 teste PCR negative la control.

Duminică dimineață (ora României) în Los Angeles va avea loc ceremonia de decernare a celor mai importante trofee din industria cinematografică mondială. Nominalizații și invitații vor păși pe covorul roșu doar cu testele făcute și rezultat negativ. Recomandarea organizatorilor (Academia americană de Film) la ediția de anul trecut, când i-au condiționat pe cei care au venit din afara Hollywood-ului să stea carantină 5 zile înaintea galei, nu mai este valabilă. Masca de protecție va fi obligatorie în interiorul Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles, faimoasa sală ce va găzdui evenimentul, scrie money.ro.

Românii (și moldovenii, - mybusiness.md) pot vedea ceremonia în direct, în dimineața de 28 martie (cu începere de la ora 03.00), pe platfrma VOYO. Este singurul loc unde ceremonia poate fi văzută integral. A doua zi, un rezumat al ceremoniei va fi difuzat pe Pro Cinema (cu începere de la 20.30. Inițial, ceremonia urma să aibă loc la începutul anului însă a fost amânată din cauza situației epidemiologice.

Nominalizările pentru cea de-a 94-a ediție a râvnitelor Premii Oscar au fost anunțate online pe pagina academiei sus amintită. Cele mai multe nominalizări le-a primit ”The Power of the Dog”, o producție Netflix, care a întrunit 12 nominalizări, dar și noua producție a clasicei ecranizări ”Dune”, cu 10 nominalizări. În total, 276 de lungmetraje înscrise aspire la Oscar pentru ”cel mai bun film”.

DB4d5sFXcAUZQgFDepistarea unor traficanți de carne vie la granița Ucrainei a alertat Interpolul. Organizația Internațională de Poliție a decis să trimită o echipă în Republica Moldova pentru a verifica taberele de refugiați.

Vineri, 25 martie, Organizația Internațională de Cooperare a Forțelor de Poliție (Interpol) a anunțat că a trimis o echipă în Republica Moldova, pe fondul temerilor că traficanții de carne vie ar putea face victime printre refugiații ucraineni, notează BBC.

Cei de la Interpol au primit informații conform cărora persoane care fac parte din rețele de trafic uman au fost depistate la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova.

Țintele acestor traficanți sunt persoanele vulnerabile, în speță ”copiii, în special minorii neînsoțiți”, anunță organizația. În următoarele zile, agenții Interpol vor face verificări la Chișinău și în taberele de refugiați de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

Publicația britanică scrie că statul vecin a primit până în prezent aproape 380.000 de ucraineni. Asta, în condițiile în care populația Moldovei este de puțin peste 2,6 milioane de locuitori.

”Copiii și minorii neînsoțiți sunt deosebit de vulnerabili la exploatarea de către traficanți”, a avertizat Interpol.

În urmă cu câteva zile, Sky News scria că traficanții răpesc copii mici pentru a-i vinde bandelor de crimă organizată din Europa și forțează femeile disperate, multe dintre ele după ce și-au părăsit partenerii în Ucraina, să ajungă în sclavie și prostituție.

Autoritățile se tem că multe femei sunt păcălite online, pe site-uri precum Facebook, înainte de a ajunge la graniță.

Conform sursei citate, traficanții nu sunt întotdeauna bărbați. Femeile sunt adesea folosite, pentru că au tendința de a ridica mai puține suspiciuni și au mai multe șanse să câștige încrederea femeilor refugiate.

fanatik.ro

безлюдное село румыния

Refugiații ucraineni pot să devină soluția pentru satele românești nepopulate. Primarii le oferă case și terenuri gratis, dacă vor să se stabilească în România.

Celor care vor să se stabilească aici, primarii le oferă case și terenuri gratis ca să salveze localitățile depopulate și îmbătrânite, din care localnicii au plecat.

Un exemplu foarte bun în acest sens este satul Răchiș, aflat la 40 km de Alba Iulia, unde la ultimul recensământ avea doar 6 locuitori, dar foarte multe case goale, scrie stirileprotv.ro.

Însă, la un moment dat, un tânăr a renovat 12 aceste case goale, iar autoritățile le oferă gratuit ucrainenilor care vor să rămână.

Au existat inițiative de acest fel și în alte locuri. În Păltiniș, Botoșani, primarul le dă ucrainenilor 200 de case și terenuri.

„Vorbind cu cetățenii ei au spus: lăsam casele atât cât este nevoie, ba chiar le lăsăm definitiv, dar cu condiția să fie oameni gospodari, să păstreze acele bunuri și chiar să le dezvolte”, a spus Costel Romanescu, primar Păltiniș, potrivit sursei citate.

De asemenea, un sociolog clujean consideră, însă, că nu este suficient ca primarii să le ofere case, ci sunt și alte lucruri de care trebuie să țină cont pentru ca ucrainenii să se poată integra în comunități:

„Învățarea limbii, integrarea în micro-rețele comunitare, relații de prietenie – elemente care ar putea să ducă la integrarea și la fixarea lor în comunități din România. Apoi, cred că un ansamblu de măsuri care să vizeze locurile de muncă pentru adulți și cadrul educational”, a declarat Ioan Hosu, sociolog Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Pagina 89 din 557