Prim-ministrul Scoției Nicola Sturgeon caută o cale legală pentru a putea organiza un nou referendum de independență. Londra însă o trimite la plimbare

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat marţi că este aproape gata să ofere mai multe detalii despre cum ar putea noul parlament scoţian să convoace un referendum de independenţă fără consimţământul guvernului britanic, care a transmis că nu este momentul potrivit pentru o astfel de discuţie, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Premierul britanic Boris Johnson şi partidul său conservator, aflat în opoziţie în Scoţia, se opun ferm unui nou referendum de independenţă, insistând că această chestiune a fost închisă prin referendumul din 2014, când independenţa Scoţiei a fost respinsă cu un raport de voturi de 55% la 45%.
Însă partidele pro-independenţă au obţinut majoritatea în Parlamentul scoţian în urma alegerilor desfăşurate anul trecut, ceea ce în interpretarea şefei guvernului scoţian îi dă un ”mandat democratic incontestabil” de a merge mai departe cu planurile referendumului.
Lideră a formaţiunii pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon este o critică înverşunată a lui Boris Johnson şi a Brexitului, ea invocând ieşirea Regatului Unit din UE drept principal argument în favoarea obţinerii independenţei Scoţiei.
Premierul Johnson a refuzat să emită ordinul ”Secţiunea 30” care ar permite desfăşurarea referendumului, dar Nicola Sturgeon caută o cale să organizeze acest referendum către sfârşitul anului viitor chiar şi fără acel ordin.
”Dacă sprijinim democraţia aici în Scoţia, trebuie să găsim o cale de a merge mai departe, la nevoie şi fără un ordin Secţiunea 30 (…) Totuşi, trebui să o facem legal”, a spus ea într-un discurs, adăugând că încă lucrează asupra acţiunilor de urmat şi va reveni asupra acestui subiect.
În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic a subliniat că poziţia acestuia nu s-a schimbat. ”Nu este un lucru asupra căruia premierul crede că oricare dintre cele două guverne ar trebui să se axeze într-un moment în care acum se confruntă cu provocări semnificative”, a indicat acesta.
Cine este românca ce a creat de la zero în Romania o afacere de 2 miliarde de euro şi care are peste 8.000 de angajaţi şi 900 de unităţi

„Anul 2022 se anunţă unul plin de provocări, volatilitatea caracteristică ultimilor doi ani de pandemie fiind amplificată acum şi de efectele inflaţiei galopante cu care ne confruntăm“, au transmis reprezentanţii grupului din industria farmaceutică. Totuşi, extinderea şi consolidarea sunt în continuare în planul conducerii Catena-Fildas, atât pentru lanţul de farmacii, cât şi pentru distribuitorul de medicamente.
În total, Catena număra la finalul lui 2021 o reţea de 900 de farmacii la nivel naţional, iar Fildas are 15 depozite de medicamente în toată ţara. Peste 8.100 de oameni lucrează în total în grupul farmaceutic, în cele două divizii de retail şi distribuţie de medicamente, scrie businessmagazin.ro.
Fildas-Catena este un grup construit în ultimele trei decenii de antreprenoarea Anca Vlad şi se numără printre cele mai puternice afaceri antreprenoriale din România.
Grupul Catena-Fildas a ajuns la 2 miliarde de euro afaceri cumulate din farmacii şi distribuţie în 2021, în creştere cu 8% faţă de anul anterior, din calculele ZF pe baza datelor de la companie.
Preţul benzinei din SUA a depăşit 5 dolari pe galon pentru prima oară în istoria ţării

Preţul mediu la nivel naţional naţional pentru benzina fără plumb a crescut la 5,004 dolari pe galon, pe 11 iunie, de la 4,986 dolari cu o zi mai devreme, au arătat datele AAA.
Preţurile ridicate alei benzinei sunt o bătaie de cap pentru preşedintele Joe Biden şi pentru democraţii din Congres, în timp ce fac eforturi să-şi menţină controlul la limită asupra Congresului, în perspectiva alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie, scrie money.ro.
Biden a folosit numeroase pârghii pentru a încerca să scadă preţurile, inclusiv o eliberare record de barili de petroldin rezervele strategice ale SUA, derogări de la regulile pentru producerea de benzină de vară şi sprijinirea marilor ţări din OPEC pentru a creşte producţia.
Cu toate acestea, preţurile carburanţilor au crescut în întreaga lume din cauza unei combinaţii între redresarea cererii, sancţiunile asupra producătorului de petrol Rusia, după invadarea Ucrainei, şi reducerea capacităţii de rafinare.
Călătoriile rutiere din SUA au rămas relativ puternice, cu doar câteva puncte procentuale sub nivelurile anterioare pandemiei, chiar dacă preţurile au crescut. Totuşi, economiştii se aşteaptă ca cererea să înceapă să scadă, dacă preţurile vor rămâne peste 5 dolari pe baril o perioadă mai lungă.
”Nivelul de 5 dolari este locul de unde am putea observa o distrugere a cererii de benzină”, a spus Reid L’Anson, economist senior la Kpler.
Ajustând pentru inflaţie, preţul mediu al benzinei din SUA încă este cu aproximativ 8% sub maximele din iunie 2008, de aproximativ 5,41 dolari pe galon, conform cifrelor Departamentului de Energie al SUA.
„Moldova nu a fost vreodată în pericol” – interviu cu analistul militar american Edward Luttwak

Analistul militar american Edward Luttwak, unul din cei mai respectați, dar si controversați experți, crede că în acest moment, Rusia și Ucraina „sunt blocate într-un coridor, din care nu există decât o ieșire: un plebiscit”.
Din 25 februarie, mai spune Luttwak într-un interviu cu Europa Liberă (RFE/RL) „cea mai bună opțiune pentru Putin ar fi fost să se oprească, pur și simplu, să se retragă din Ucraina și să trateze totul drept un incident”, scrie moldova.europalibera.org.
Dar cum se știe, armata rusă și-a continuat ofensiva în Ucraina, iar acum – crede Luttwak – nu ar exista decât șansa unui plebiscit, organizat însă după toate regulile democratice, nu ca referendumul din 2014, din Crimeea.
Iar dintre țările regiunii, Moldova – în opinia lui Luttwak – nu a fost și nici nu este amenințată.
Edward Luttwak se numără printre cei mai căutați strategi militari ai timpurilor moderne, a consiliat Pentagonul, președinți și primi miniștri din lumea întreagă. Născut în România celui de Al Doilea Război Mondial din părinți evrei, Luttwak a crescut în Italia și Anglia, înainte de a ajunge în Statele Unite.
Este cunoscut pentru stilul său direct, câteodată brutal de a argumenta. Concluziile sale pot fi de multe ori contraintuitive, cinice dar argumentate solid. Luttwak este autorul unor studii care au devenit lucrări de referință în orice academie militară.
„Moldova este o țară cu multe probleme, dar lăsându-le la o parte, nu am crezut vreun moment că Moldova este amenințată”, spune expertul american, care precizează că nu a crezut și nici un crede în așa-numitul scenariu „moldovenesc” (și anume că trupele ruse ar invada Moldova), dar nici în scenariul „transnistrean” (că Rusia ar folosi regiunea separatistă ca un cap de pod în vreo operațiune militară îndreptată împotriva Moldovei sau a Ucrainei).
În regiunea transnistreană, argumentează Luttwak, Moscova are circa 1.500 de militari „neantrenați și în vârstă”. „Populația din Transnistria este în vârstă, pentru că tinerii pleacă”, așa că cele două scenarii erau de la bun început „fanteziste”.
„Moldova nu a fost , în opinia mea, niciodată amenințată, și nu este amenințată nici astăzi”, conchide Luttwak, care crede că adevărata întrebare despre viitorul Moldovei este alta: „Când va atinge România acel nivel de dezvoltare socială și economică care să-i facă pe moldoveni să voteze sau un guvern să ceară unirea cu România. Aceasta este singura întrebare serioasă.”
În opinia analistului american, acel moment nu este departe, România nu numai că este membră a Uniunii Europene, dar nivelul de trai crește semnificativ, are „o economie funcțională, o guvernare funcțională, tot ce trebuie”.
Revenind la invazia Rusiei în Ucraina, Edward Luttwak argumentează că Vladimir Putin a făcut un calcul greșit de la bun început, nu pentru că „ar fi înnebunit”, ci pentru că a crezut ceea ce credea toată comunitatea militară rusă (dar și cea americană): războiul din Ucraina se va termina „înainte să înceapă”, pentru că va fi un „război de generația a patra”, „high-tech”, folosind „inteligență artificială”. Ar fi explicația petru care Rusia a înaintat în Ucraina cu o forță „mult prea mică, pentru a controla militar o țară de dimensiunile Ucrainei”. Surpriza a fost că ofensiva rusă s-a lovit de ceea ce Luttwak numește „patrioți europeni cu arme convenționale”, adică luptătorii ucraineni.
Pe 25 februarie, crede Edward Luttwak, la o zi după lansarea invaziei, Putin trebuia să renunțe, să se retragă – evitând și toată avalanșa de sancțiuni care a urmat.
A ales altă cale, suntem în a patra lună de război în Ucraina și întrebarea este când și cum se va încheia războiul?
Singura soluție ar fi un plebiscit, nu un referendum ca în Crimeea, în 2014, ci un plebiscit în Luhansk și Donețk, organizat cu minuțiozitate, controlat și garantat de comunitatea internațională, care să fie acceptat, de la bun început de Ucraina și Rusia.
„Un plebiscit real”, explică Edward Luttwak, organizat „după toate regulile din 1919...stabilite în urma Tratatului de la Versailles”. De ce ar fi o ieșire din război? „Pentru că Zelenski, ca un președinte ales democratic, nu are mandatul de a ceda teritorii, dar trebuie să accepte voința liber-exprimată a locuitorilor” din cele două regiuni. Iar pentru Putin ar fi singura cale de a încheia războiul cu o soluție acceptată internațională, care ar duce la ridicarea sancțiunilor.
Ar fi, în opinia lui Luttwak, și soluția optimă pentru aliații occidentali, care – în opinia lui – „nu vor o victorie totală a Ucrainei, chiar dacă Ucraina ar fi dispusă să facă toate sacrificiile pentru a o obține”. Multe lucruri s-au schimbat din 24 februarie, continuă analistul american, dar unul a rămas neschimbat „Federația rusă este o mare putere care poate trece și peste 20 de înfrângeri ca în Ucraina și tot rămâne o mare putere”.
Moment istoric pentru Armata Română: Au avut loc trageri cu sistemul care îl îngrozește pe Putin

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că la Capu Midia au avut loc trageri, în premieră, cu sistemul HIMARS din dotarea Armatei Române, în marja unor exerciţii.
Potrivit MApN, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General Ion Bungescu”, din Capu Midia, au avut loc în premieră, în perioada 8-10 iunie, trageri cu sistemul HIMARS intrat în înzestrarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice “Alexandru Ioan Cuza” în anul 2021, scrie money.ro.
“Tragerile au avut loc în marja exerciţiilor „Unirea 22″ şi „Viforul 22″, desfăşurate de structuri din cadrul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” în baza unui scenariu fictiv, care au avut ca scop exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor pentru asigurarea sprijinului prin foc al unei grupări de forţe care desfăşoară operaţia de apărare a litoralului”, a explicat MApN.
Conform sursei citate, achiziţionarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea „Capabilităţii de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” – HIMARS.
Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.
“Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul NATO”, a precizat MApN.
Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, acţionează, pentru îndeplinirea misiunilor, independent sau integrat cu celelalte sisteme. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.
Sistemul HIMARS şi-a dovedit maturitatea operaţională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operaţiilor militare.
Femeile care au îmblânzit albinele. Cum să dezvolți o afacere într-un domeniu tradițional bărbătesc

Dacă până nu demult, în rândurile apicultorilor vedeai prea puține femei, acum, numărul prisăcilor îngrijite de acestea crește. Ele au reușit să „îmblânzească” albinele și treptat să depășească stereotipurile. Totuși, în prezent, doar 8% din cele 7.696 de prisăci incluse în Registrul Național al Apicultorilor al Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) sunt deținute de femei.
Prisăcile Lizei Mămăliga din satul Todirești, Ungheni, și Cristinei Bacaliuc, din satul Andrușul de Jos, Cahul, se numără printre cele 8%. Ambele apicultoare sunt energice, curioase și fascinate de albine și munca lor, scrie euneighbourseast.eu.
Pesmeții tăvăliți în miere
Elizaveta Mămăliga are 33 de ani, este o tânără mămică și femeie de afaceri, care a muncit mult pentru a-și crea un viitor frumos în satul său natal. Liza, așa cum îi spun membrii familiei și cei care îi trec pragul casei, nu stă nicio clipă locului, preluând această practică de la albinele pe care le îngrijește. Se trezește dis-de-dimineață, își face un ceai din florile culese din grădină și își întocmește planul pentru întreaga zi – ordinea și implicarea în munca pe care o faci este cheia succesului oricărei afaceri, consideră tânăra.
După ce a finalizat studiile, Liza a început să răscolească ofertele de muncă. Nu-și imagina că ar putea sta ore în șir într-o bancă, lucrând la ghișeu. Voia să încerce să creeze ceva nou, dar ce? O bursă de studii în Germania i-a atras atenția. Tinerii din întreaga lume aveau posibilitatea să învețe de la experți cu renume cum să-și pună pe roate propria afacere.
Albinele i-au venit primele în minte. Printre albini și stupi a trăit toată viața. Anume de ele sunt legate și cele mai frumoase amintiri din copilărie, când copiii vecinilor veneau la ea și tata le aducea câte o farfurie plină cu faguri. Își amintea cât de gustoși erau pesmeții tăvăliți în mierea proaspătă de salcâm sau cum se ascundeau după stupii colorați de la prisaca de lângă pădure.
Așa a fost lansată mica afacere de familie. „Era 2012. Atunci, la ședințele apicultorilor sau târguri vedeai doar bărbați mai în vârstă. Nimeni nu te lua în serios. Eram tânără și eram apicultoare. Se gândeau că am cumpărat mierea și acum încerc să o vând, dar neîncrederea lor m-a motivat și mai mult să continui să învăț și să vreau să aduc apicultura la alt nivel și ca tot mai mulți tineri să fie implicați în acest domeniu”, recunoaște Liza, iar pe chip îi răsare un zâmbet ștrengar.
„Apicultura este o provocare”
Pe parcursul acestor ani a reușit să-și atingă scopul. Acum are 80 de familii de albine, iar cu mierea pe care o produce reușește să facă și batonașe nutritive naturale cu alune, prune și alte fructe bogate în vitamine populare și apreciate pe piața Uniunii Europene.
De asemenea, ea produce tinctură de propolis, lumânări din ceară și seturi de ceaiuri din plantele culese în propria grădină. „Îmi place să încerc chestii noi. Vreau să-mi testez ideile”, râde Liza, îmbrăcându-și costumul și luând afumătorul cu care liniștește albinele. Este timpul să le facă o vizită să se asigure că ele se simt bine și nu le lipsește ceva.
„Îmi place că petrec timpul în sânul naturii. Când lucrez cu albinele simt toate anotimpurile, toate florile, câmpurile, este o conexiune cu natura. Apicultura mi se pare o provocare – ai multe probleme de soluționat, trebuie să iei decizii, uneori, la minut. Nu ai timp să te plictisești, iar fiecare an este parcă diferit”, mărturisește Liza.
Scopul ei este să promoveze produsele locale, naturale și cât mai puțin procesate. „Vreau să dezvoltăm idei noi de produse, să aducem bani în economia locală, să creăm locuri de muncă, să facem lucrul care ne place. Iar albinele, după cum știm, sunt foarte importante pentru biodiversitate, pentru polenizare, pentru agricultura ecologică. Vrem ca tot ceea ce facem să aibă un impact pozitiv și să nu facem compromisuri care ar afecta mediul”, adaugă Liza, în timp ce soarele străpunge norii grei și începe să încălzească căsuțele vopsite în galben și albastru împrăștiate la marginea pădurii.
„Mereu cu ochii pe prognoza meteo”
Într-o căsuță cu un nivel, se aude motorul liniștit al aparatului care transformă mierea într-o cremă aerată și omogenă, îmbogățită cu scorțișoară și ghimbir. Cristina stă aplecată spre bolul imens din inox, urmărind fiecare rotație. Acesta este noul ei laborator, unde creează produse deosebite din mierea pe care o culege în propria prisacă.
Cristina Bacaliuc este din satul Andrușul de Jos, Cahul, și este apicultoare. În 2014 au început să îngrijească două familii de albine, iar acum au ajuns la 300.
„Soțul învăța apicultura și îmi povestea tot felul de curiozități despre albini, cum fiecare își are rolul ei, pe care-l joacă indiferent de ce s-ar întâmpla. Eram încântată și am zis să vin să-l ajut și eu. Apoi, nu am mai vrut să plec. Îmi place să le aud zumzetul, te liniștește și lucrăm bine împreună [cu albinele]”, râde Cristina, lăsând crema să curgă încet într-un borcănaș. Ia puțină miere cu un bețișor de lemn și gustă. Este important să fie cremoasă și să se topească instant pe vârful limbii, ne spune ea, lansând din nou mecanismul de amestecare.
„În timpul verii mă trezesc odată cu albinele și mă odată culc cu ele. Sunt mereu cu ochii pe prognoza meteo. Știu la ce oră are să răsară soarele, în ce direcție va bate vântul, când are să plouă și când va fi bine… Cel mai mult îmi place ziua când este extrasă mierea, atunci vedem rezultatul muncii noastre de un an”, spune Cristina.
Ea nu caută căi ușoare și depune mult efort ca îngrijirea albinelor să se transforme într-o afacere de lungă durată cu care ar vrea să se ocupe și cei trei feciori care acum se zbenguie printre stupi.
Un fost premier al R. Moldova a fost la un pas de moarte în Bucegi: Ne place să ne plângem că în România totul merge rău, nu a fost așa

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, a suferit un acident în Munții Bucegi, iar după ce a fost salvat, el le transmite mulțumiri salvamontiștilor români.
Ion Sturza a scris pe pagina sa de Facebook că a suferit un accident grav chiar pe 1 iunie, scrie spotmedia.ro.
„Ultimul pas, ultimul pasaj cu gheață și zăpadă pe o brână mai ciudată și... hăul... Norocul (dacă se poate vorbit aici de noroc) a fost că am reușit să mă regrupez și stabilizez înainte de segmentul vertical. La un pas de... Am fost stabilizat pe munte de doi mountaneers (alpiniști - n.r.) inimoși care - cu riscul vieții - au coborât către mine până au venit cei de la Salvamont. Știu că le-a fost extrem de greu, le auzeam vocile tot mai alarmate. Nu știu cine sunt, știu doar atât: unul din ei îmi povestea că el crede în Dumnezeu și că totul va fi bine! Și chiar a fost”, spune fostul premier, care speră că o să îi găsească pe cei care i-au salvat viața.
Potrivit fostului premier moldovean afirmă că cei de la Salvamont de la Piatra Arsă au venit foarte repede.
„Am reușit să fac câteva sute de metri de picioare fără a pune în pericol viața salvatorilor. SMURD Sinaia – stabilizat, oxigenat și transportat la Unitatea de Urgență Ploiești. Preluat, triat, testat, chirurgie, stabilizat. Văzând aglomerația mare de la Urgență, am preferat să nu ocup patul cuiva și am fost transferat la Centrul de recuperare de la Enayati Medical City din București. Prietenul meu Wargha Enayati și echipa sa au făcut minuni. Acum sunt bine și scriu prostii pe Facebook”, glumește Sturza.
Fostul premier a spus că în România nu totul merge rău, dar „ne place să ne plângem”.
„În cazul dat nu a fost așa. Servicii de la stat (Salvamont, SMURD), serviciile de salvare, cele private de recuperare de la Enayati au acționat și cooperat eficient. Dar cel mai important oamenii - profesioniști, empatici. Le mulțumesc mult. Da, încep să-mi fac un proces de conștiință - un hobby personal a pus pe jar zeci de oameni. Evident, s-au activat (pentru prima dată!) toate asigurările pe care le întrețin de zeci de ani. E important să le ai în cazul nefericit al unui accident.
Dar și faptul că am făcut o greșeală aproape fatală de începător - nu te bagi pe panta instabilă plină de gheață și zăpadă deasupra prăpastiei. Nu este delușorul pentru lunecuș din cartier. Nu mergi singur și neasigurat pe brâna cunoscută pentru multiple accidente fatale în condiții mult mai bune”, mai scrie Ion Sturza.
Acesta afirmă că în urma episodului în care a fost la un pas să își piardă viața, a învățat o lecție. „Nu fii arogant și încrezător. Muntele nu fuge, tu zbori! Practic acest sport deja de zeci de ani. Am făcut aproape toate traseele majore de hiking din lume - Himalaya, Caucaz, Alpi, Kili, Ghețarii din Ecuador, Patagonia... Nici un accident major!
A fost să se întâmple pe munțișorii de acasă, pe un traseu pe care l-am făcut de zeci de ori. Echipat ca la carte și în condiții fizice foarte bune. Dar știți ce? Poate eu încă aiuresc sub influenta sedativelor, dar poți să mori și căzând în propria baie. Pentru ce trăim, doar pentru plăceri banale trupești, bani și karaoke bar?! Nu știu când voi reveni pe munte. Dar voi reveni la sigur! Sănătate să aveți!”, a scris mai Ion Sturza.
Omul de afaceri Ion Sturza a fost premier al Republicii Moldova în perioada martie - decembrie 1999.
Ucraina are foarte mult ulei ieftin. Cum influențează blocada din țara lovită de război piața globală a produselor agroalimentare

În timp ce Europa se confruntă cu o creștere accelerată a prețului la ulei din cauza ofertei limitate, Ucraina are prea mult ulei ieftin, astfel că procesarea s-a oprit aproape integral în marile unități. În plus, nu există premise prea bune pentru anul comercial care va urma nici din perspectiva producțiilor de floarea-soarelui. Pe de altă parte, Rusia reușește să își securizeze exporturi pe tot mai multe piețe, în ciuda interdițiilor și a greutăților logistice.
Conform estimărilor locale, Ucraina va produce în acest an comercial doar 10-13 milioane de tone de semințe de floarea-soarelui, cu 37% mai puțin decât anul trecut. Acest lucru va duce la o scădere cu 18% a producției de ulei, până la 4,2 milioane de tone, cu impact asupra exporturilor viitoare, scrie economica.net.
„Foarte mulți procesatori de mari dimensiuni și-au oprit deja producțiile pentru că au deja prea mult ulei. Noi nu aveam aceeași problemă ca restul Europei. Avem în continuare mult ulei ieftin pentru care nu mai există cerere. Sunt peste 5 milioane de ucraineni care au părăsit țara din cauza războiului, iar alții au murit”, a explicat analista ucraineană Masha Belikova, în cadrul unui webminar organizat de agenția de raportare FastMarkets.
Înainte de război, Ucraina acoperea 42% din exporturile globale de ulei de floarea-soarelui, cele mai mari cantități ajungând în India și China, ceea ce nu se mai poate întâmpla acum din cauza costurilor logistice mult prea mari. Acum, cele mai mari cantități ajung în UE pentru că livrarea se poate face preponderent terestru. Se mai pot livra cel mult 1,5 milioane de tone pe lună față de 4 milioane înainte de invazie.
Incendiu la o importantă mănăstire din estul Ucrainei

Un incendiu a cuprins sâmbătă, 4 iunie, altarul principal al unei faimoase mănăstiri din orașul Sviatohirsk, situată în estul Ucrainei.
Incendiul a fost anunțat de Biserica Ortodoxă Ucraineană într-un comunicat, arată CNN.
Ca urmare a ostilităților, un incendiu de mare amploare a izbucnit pe teritoriul Lavrei Tuturor Sfinților. (...) Făcările au cuprins templul (n. r. altarul) principal”, se arată în comunicatul Bisericii.
Nu s-au raportat victime. Altarul original datează din 1526, potrivit Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Lavra Sviatohirsk, cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Pesterilor, este o veche manastire ortodoxa aflata în apropierea localității Sviatohirsk, arată crestinortodox.ro.
Ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkachenko, scrie pe Facebook:
”Eparhia [eparhia] Donețk a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a confirmat că în acest templu, pe lângă călugări și călugărițe, se aflau 300 de refugiați, printre ei cu dizabilități și vârstnici, și aproape 60 de copii, printre care nou-născuți”.
Mănăstirea se află sub patronajul Patriarhiei Ortodoxe de la Moscova, scrie ziare.com.
After russia's bombardment wooden All Saints Monastery of Svyatogorsk Lavra is on fire. It's affiliated w/ Moscow Patriarchate. On 30.05 russsia killed 4 monks here. Would Patriarch Kiril finally call president putin 2 end the war or would he continue blessing russia's army? pic.twitter.com/3HI3sjQnf4
— Ukrainian Mission to OSCE & UN in Vienna (@UKRinOSCE) June 4, 2022
Republica Moldova are 4.007 de milionari
Nu mai puțin de 4.007 persoane fizice au raportat venituri de peste un milion de lei fiecare în 2021, anunță Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Venitul total obținut de acestea este de 12,83 miliarde lei, iar impozitul pe venit achitat, de 838 milioane lei.
Numărul persoanelor care au obținut venituri de peste un milion a crescut cu 1.045 față de anul anterior. Cea mai mare sumă a venitului declarat de o persoană fizică în anul 2021 în baza declarației pe venit a fost de 153,6 milioane lei. Cea mai tânără persoană, care a raportat venituri de peste un milion de lei are 18 ani, iar cea mai vârstnică – 88 ani, scrie anticoruptie.md.
În total, anul trecut au achitat impozut pe venit 1,52 milioane de contribuabili – persoane fizice. Suma veniturilor obținute, conform informațiilor prezentate de acestea, se cifrează la 83,3 miliarde lei, iar impozitul pe venit reținut la sursa de plată și declarat constituie 6,08 miliarde lei.
Persoanele fizice obțin cea mai mare parte din venituri din salarii – peste 76,05 % din total. Cetățenii moldoveni mai au venituri din dividende, care reprezintă 11,12 % din veniturile totale dar și din transmiterea în folosință sau posesie a proprietăților imobiliare și mobiliare. Din aceste surse provin 3,14 % din veniturile cetățenilor moldoveni, declarate la Fisc.



