CE banner 1160x100 NEW

19001891 big1551965141Guvernul a aprobat astăzi, prin asumare de răspundere, un proiect de lege care prevede modificarea formulei de indexare a pensiilor, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Astfel, dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creșterea prețurilor pentru anul precedent, conform noii formule, acestea vor fi indexate în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii 3 ani. Respectiv, aprobarea acestui proiect de lege va permite indexarea pensiilor cu 5,3% din 1 aprilie curent, de aproape 2 ori mai mult decât după formula veche.

„Prin formula veche, indexarea pensiilor era joasă la nivel de 3%. De aceea, după discuțiile pe care le-am avut cu toți colegii de la ministerele vizate, am decis să mergem pe modificarea formulei. Vreau să-i dezamăgesc pe cei care au demonstrat până acum că sunt specialiști la VORBE, iată că noi suntem oamenii faptelor, dăm dovadă de responsabilitate și realizăm FAPTE. Cei care au vorbit până acum, vor vorbi și în continuare. Iar cei care au muncit și au realizat lucruri frumoase, vor munci pentru oameni și în continuare”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, prim-ministrul s-a referit la speculațiile prin care guvernul este acuzat că nu își asumă răspunderea pe toate proiectele. „Procedura de asumare este una la care se recurge în cazuri de excepție. Cât ține de indexarea pensiilor și cei 600 de lei pentru pensionari și pentru deținătorii de alocații sociale, aceste proiecte trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie. De aceea, nu avem timp și nu reușim până la formarea unei majorități parlamentare ca aceste proiecte de legi să fie votate în parlament”, a precizat șeful executivului.

eu fotoProiectul este finanțat de UE și este implementat de Agenția Germană de Cooperare Internațională (GIZ).
Acesta va oferi organizațiilor neguvernamentale din zonele Centru, Nord, Sud, precum și UTA Găgăuzia să primească granturi pentru a facilita participarea și implicarea cetățenilor în planificarea și furnizarea serviciilor publice, monitorizarea activităților autorităților, precum și participarea activă la procesul decizional.
Cetățenii vor putea participa la dezbaterea și soluționarea problemelor din domeniul ecologiei și sănătății, împreună cu autoritățile pe care le vor stabili prioritățile și vor găsi soluții. După cum era de așteptat, cel puțin 18 organizații neguvernamentale și circa 3,2 mii cetățeni vor participa la proiect. În același timp, cel puțin 25 de grupuri de cetățeni vor putea monitoriza achizițiile publice, tarifele, problemele din diverse domenii.
Managerul proiectului Christina Otto, a declarat miercuri la lansarea proiectului că multe probleme la nivel local trebuie abordate împreună cu cetățenii, iar furnizarea de servicii de înaltă calitate este posibilă numai cu participarea diferitelor grupuri sociale, inclusiv tineri, vârstnici, și comunitățile etnice. Ea a menționat că este necesar să se sporească gradul de conștientizare a cetățenilor în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a țării: ecologie, alimentare cu apă, gestionarea deșeurilor, eficiența energetică.
Proiectul este planificat să fie implementat până la sfârșitul anului 2021.
261d9ad86ec9a55d99e7b8b3e4320bc1Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va institui posturi fiscale la comercianții de flori din țară pentru a monitoriza activitatea acestora în ajunul Zilei internaționale a femeii, marcate la 8 martie, informează MOLDPRES.

În total, în zilele de 6 și 7 martie curent în țară vor activa peste 40 de posturi fiscale care vor supraveghea activitatea contribuabililor din acest domeniu.  

Potrivit SFS, acțiunile sunt organizate în contextul creșterii cererii de flori în ajunul sărbătorilor, fapt ce duce la sporirea riscului de încălcări fiscale, și anume: neutilizarea mașinii de casă și control la efectuarea decontărilor în numerar în scopul diminuării veniturilor și respectiv a impozitelor și taxelor aferente bugetului.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare, iar cumpărătorilor - să solicite bonul de casă la procurarea florilor.

SFS a mai instituit asemenea posturi fiscale în capitală în perioada 13-15 februarie curent. Astfel, în timpul monitorizării comercianților de flori, volumul livrărilor efectuat, conform datelor mașinilor de casă și control, a constituit 1,9 milioane de lei sau cu 263% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce este net superior volumelor înregistrate în afara perioadei posturilor fiscale.

4d3fb588904493ad890ae73c140437deCamera de Comerț și Industrie bulgaro-chineză intenționează să implementeze în Transnistria cîteva proiecte importante de investiții pentru dezvoltarea tehnologiilor de tip blockchain și producția de criptovalute, transmite Noi.md.
Potrivit Camerei de Comerț și Industrie a Transnistriei, despre aceasta au declarat reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie bulgaro-chineză condusă de președintele acesteia, Viktor Azmanov, în cadrul unei întîlniri cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Transnistriei. Oaspeții au fost interesați de posibilitatea încheierii unui acord reciproc avantajos cu reprezentanții companiei de administrare a Zonei Economice Libere pentru dezvoltarea tehnologiilor blockchain în Transnistria.
În cadrul ședinței, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Transnistriei, Iurii Ganin, i-a prezentat părții bulgare situația economică din regiune, a vorbit despre exporturile și importurile cu țările UE, despre industria transnistreană în ansamblul, pecum și despre posibilitățile energetice ale Transnistriei și despre particularitățile tranzitului resurselor energetice.
Un accent deosebit s-a pus pe schimbările recente în legislația transnistreană privind investițiile, în ceea ce privește beneficiile și preferințele. Partea bulgară și-a exprimat dorința de a-și amplasa ferma de mining pe teritoriul zonei Tehnopark, folosind avantajele prevăzute de legea actuală privind investițiile, precum și garantarea condițiilor de afaceri stabile.
După cum s-a menționat, planurile Camerei de Comerț și Industrie bulgaro-chineză includ implementarea a două proiecte de investiții în valoare de 3 milioane și 15 milioane de euro. CCI Transnistreană a declarat că este gata să ofere investitorilor străini consultanța necesară.


noi.md

 Ледолтер

Republica Moldova este un stat prioritar de colaborare pentru  Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), în curând urmând a fi pusă în aplicare o nouă strategie de cooperare bilaterală, aceasta fiind o continuitate a strategiei pentru anii 2016 – 2020. Declarația a fost făcută de directorul administrativ al ADA, Martin Ledolter, în cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Moldova la Viena, Victor Osipov. 


În context, Martin Ledolter, a menționat că începând cu 2004 până în prezent, ADA a implementat în Republica Moldova 17 proiecte în domeniile dezvoltării rurale, apă şi sanitaţie, educaţie, protecţia mediului înconjurător, infrastructura economică şi servicii, în valoare de circa 16 milioane de euro, lucru care constituie o mândrie pentru instituția respectivă. „În viitor, Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, în cooperare cu UE, se așteaptă la o cooperare și mai eficientă cu autoritățile Republicii Moldova în sectoarele de o importanță majoră pentru cetățenii țării și economia națională. Intenționăm să ne axăm, în special, pe domeniile deja exploatate pentru a asigura o performanță a reformelor deja implementate”, a punctat directorul ADA. 


La rândul său, ambasadorul Victor Osipov a adus mulţumiri pentru proiectele implementate de ADA în Republica Moldova, exprimându-şi încrederea că implicarea Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, se va extinde, inclusiv în domenii precum infrastructura socială, guvernare şi societatea civilă, industrie, etc.

mfa.gov.md

 to go

Producătorul Cetigcan SRL din localitatea Bardar a lansat o nouă serie de produse sub brandul "Bucate TO GO la pachet".

Compania Cetigcan SRL din localitatea Bardar este specializată în fabricarea produselor congelate: pelmeni, colțunași, pizza, bucate din carne, aluat etc. Conform mybusiness.md, recent producătorul a lansat o nouă serie de produse sub brandul "Bucate TO GO la pachet". E vorba de produse gata preparate: colțunași, pelmeni, clătite sau chiar frigărui, care necesită încălzite doar un singur minut în cuptorul cu microunde.

Produsele sunt ambalate în vid, iar setul mai conține o farfurie, o furculiță de unică folosință și o pungă cu sos. În dependență de produs, se oferă diverse tipuri de sos: smântână, maioneză, ketchup. Este o soluție perfectă pentru cei ce iau masa la birou, o alternativă pentru tăiețeii instant din plic, atât de populari pe piața din Moldova, sau pentru bucatele gata preparate din secțiile culinare ale supermarketelor.

Un pachet de pelmeni și colțunașii cu diverse umpluturi se vor vinde la un preț de circa 30 lei (240-260 g.), frigăruii vor costa 39-42 lei, iar clătitele cu carne - 42 lei pentru 200 grame.

În alte state, acest tip de mâncare este foarte popular, supermarketurile având secții întregi destinate produselor congelate de tip “to go”. Este soluția perfectă pentru persoanele care nu au timp să-și pregătească propriile bucate calde.

IMG 6212IMG 6213IMG 6214

În prezent, producătorul negociază cu mai multe rețele de supermarketuri din capitală, iar timpul va arăta dacă produsele de tip "to go" vor deveni populare și în rândul consumatorilor din Moldova.

madein.md

3347Grupul german Suedzucker, cel mai mare producător european de zahăr intenţionează să închidă o fabrică din Polonia cu o capacitate anuală de 50.000 de tone. Se întâmplă în cadrul unui amplu program de restructurare destinat contracarării scăderii preţurilor la zahăr scrie economica.net.
Potrivit sursei citate, anunţul privind închiderea fabricii din Polonia vine la aproximativ o săptămână după ce Suedzucker a informat că va înceta producţia la două fabrici din Franţa, Eppeville şi Cagny, cu o capacitate anuală combinată de aproximativ 450.000 de tone. Cu o lună mai devreme aceeaşi companie a anunţat că va închide două fabrici din Germania cu o capacitate combinată de 200.000 de tone pe an.

Potrivit programului de restructurare prezentat de Suedzucker la începutul anului, grupul german vrea să îşi reducă volumul de producţie cu aproximativ 700.000 de tone pe an şi să realizeze economii de 100 milioane de euro pe an, din cauza scăderii preţului zahărului.

La sfârșitul anului trecut, cotaţiile futures la zahăr brut au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, în contextul unei pieţe mondiale supra-aprovizionate.

După ce în anul 2007 Uniunea Europeană şi-a liberalizat piaţa zahărulu sistem de preţuri minime garantate şi cote de producţie protejate s-a încheiat.

Liberalizarea a dat producătorilor mai multă libertate pentru a se extinde şi a exporta. Chiar și așa, această producţie suplimentară a venit pe o piaţă deja supra-aprovizionată şi a declanşat un declin global al preţurilor.

1522076308 1461836637 sob svora sobakAutoritățile publice locale din Chișinău își doresc să rezolve odată și pentru totdeauna problema cîinilor fără stăpîni din capitală, scrie Noi.md cu referire la unele declarații făcute de primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu.

Edilul capitalei a anunțat că din 6 martie, timp de trei zile, în Chișinău se va afla o misiune a colegilor din România.
Aceștea vor instrui personalul de la Centrul de Sterilizare și totodată vor steriliza circa 150 de cîini maidanezi din capitală.
Primarul a cerut autorităților responsabile să meargă la toate șantierele de construcție din oraș cu o inspecție și să ceară agenților economici ca odată cu terminarea construcției blocurilor de locuit să nu fie lăsate drept moștenire și problema cu cîinii care s-au înmulțit pe șantier. 
”Toate șantierele care sînt în construcții cresc cîini și îi lasă să se înmulțească, iar cînd se dă în exploatare casa, cîinii rămîn în stradă. Atunci cînd mergeți să faceți inspecția șantierelor, să nu uitați și de această problemă”, a menționat edilul capitalei.


noi.md

ce4cfc8cea4156bff899ffd5c5c748adCondamnat la nouă ani de detenţie într-un dosar de escrocherie, avocatul-vedetă, Valerian Mînzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializate, este vizat într-un nou dosar de escrocherie, care se află pe rolul Judecătoriei Bălți, - scrie zdg.md.

Conform informațiilor disponibile pe portalul instanțelor, prima ședință în acest dosar este programată pentru 19 martie curent.

Reprezentanți ai Procuraturii Generale ne-au informat că dosarul a fost pornit în primăvara anului 2018, în baza unei plângeri depuse de o locuitoare a municipiului Bălți. În cursul urmării penale, procurorii au stabilit că în vara anului 2016, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul vânzării unei spălătorii auto din centrul Capitalei, Mînzat a dobândit de la victimă 61 de mii de euro. Imobilul în cauză nici măcar nu îi aparținea lui Mînzat, iar prejudiciul cauzat victimei nu a fost restituit.

QktvwXiRakIOdată cu venirea primăverii, primăria Capitalei anunţă că, pe străzile capitalei vor fi reinstalate limitatoarele de viteză. Totodată, pe mai multe artere va fi reînoit iluminatul public. Anunţul a fost făcut la şedinţa primăriei, de responsabilii direcţiei transport. Potrivit poliţiei municipale, lucrările trebuie făcute în ritm alert, în condiţiile în care, de la începutul anului în Chişinău au fost înregistrate deja peste 180 de accidente rutiere.

Potrivit poliţiei, 25% din accidentele care s-au produs în capitală, au avut loc noaptea. Una din cele mai periculoase străzi, în acest sens, este şoseaua Munceşti.

"Să fie iluminate străzile îndeosebi şoseaua Munceşti, fiindcă aceste patru accidente rutiere care au avut loc, au decedat 3 persoane şi 11 sunt traumatizaţi. Toate accidentele practic s-au produs pe timp de noapte", a spus şeful adjunct al Direcţiei de poliţie a Municipiului Chişinău, Silviu Muşuc.

Şeful direcţiei transport, Vitalie Butucel spune că în prezent, pe această arteră, muncitorii efectuează lucrări de modernizare a iluminatului public.

"Pe acest tronson de drum unde sunt piloni vechi, aceştia au fost expertizaţi, urmează a fi demontaţi foarte mulţi piloni, plus de tras o reţea nouă de cabluri, plus corpuri noi de tip led", a spus şeful Direcţia Transport, Vitalia Butucel.

Iluminatul stradal urmează a fi reabilitat şi pe alte 10 străzi din capitală, printre care: Calea Moşilor, Calea Ieşilor, bulevardul Moscovei şi strada Kiev.

În acest scop, din bugetul municipal au fost alocaţi 15 milioane de lei. Între timp, şeful Întreprinderii Municipae "Ex Drupo" a ţinut să precizeze că la mijlocul lunii martie, urmează a fi lansată procedura de procurare a vopselei, pentru marcajul rutier din toată Capitala. Odată cu marcajul, pe străzi vor fi reinstalate şi limitatoarele de viteză.

"Odată ce vom avea vreme bună, fără umiditate, vom începe să aplicăm marcajul, a spus şeful Exdrupo, Marcel Zastancean.

Primarul interimar al Capitalei a avut şi unele sugestii privind calitatea vopselei, care urmează a fi procurată pentru marcaj, în acest an.

"Sper că măcar de data asta nu veţi cumpăra vopsea din asta ca oja pentru unghii, care se spala după prima ploaie", a spus primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

Iar pretenţiile edilului nu s-au oprit la marcaj. Codreanu le-a făcut din deget şi responsabililor de la Întreprinderea Municipală Spaţii Verzi, care de săptămâna trecută au început lucrările de curăţare a copacilor de pe străzile Capitalei.

"Să blochezi 6 străzi în centrul oraşului pentru că ai de evacuat două crengi în ora de vârf este crimă. Şi atunci când eu îi fac observaţie tractoristului să mute tractorul ca să permită să treacă toate maşinile şi el începe a striga este la fel obraznic şi urât",  a spus primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.

"Tractoristul care lucra este de trei zile angajat şi nu s-a orientat în situaţie", a spus şeful spaţii Verzi, Srghei Carp.

Codreanu le-a sugerat subalternilor să mai lase scaunele confortabile din birouri şi să meargă în teren, alături de subalterni.

publika.md