Joi, 07 Martie 2019 15:05

Guvernul a modificat formula de indexare a pensiilor

19001891 big1551965141Guvernul a aprobat astăzi, prin asumare de răspundere, un proiect de lege care prevede modificarea formulei de indexare a pensiilor, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Astfel, dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creșterea prețurilor pentru anul precedent, conform noii formule, acestea vor fi indexate în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii 3 ani. Respectiv, aprobarea acestui proiect de lege va permite indexarea pensiilor cu 5,3% din 1 aprilie curent, de aproape 2 ori mai mult decât după formula veche.

„Prin formula veche, indexarea pensiilor era joasă la nivel de 3%. De aceea, după discuțiile pe care le-am avut cu toți colegii de la ministerele vizate, am decis să mergem pe modificarea formulei. Vreau să-i dezamăgesc pe cei care au demonstrat până acum că sunt specialiști la VORBE, iată că noi suntem oamenii faptelor, dăm dovadă de responsabilitate și realizăm FAPTE. Cei care au vorbit până acum, vor vorbi și în continuare. Iar cei care au muncit și au realizat lucruri frumoase, vor munci pentru oameni și în continuare”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, prim-ministrul s-a referit la speculațiile prin care guvernul este acuzat că nu își asumă răspunderea pe toate proiectele. „Procedura de asumare este una la care se recurge în cazuri de excepție. Cât ține de indexarea pensiilor și cei 600 de lei pentru pensionari și pentru deținătorii de alocații sociale, aceste proiecte trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie. De aceea, nu avem timp și nu reușim până la formarea unei majorități parlamentare ca aceste proiecte de legi să fie votate în parlament”, a precizat șeful executivului.