CE banner 1160x100 bej 02

moldova logoÎn perioada 13-18 ianuarie 2015, țara noastră a fost promovată ca destinație turistică sub noul brand –Pomul Vieții, în cadrul expozițiilor Vakantiebeurs din Utrecht, Olanda și Ferien-Messe în Viena, Austria. Această premieră a fost posibilă datorită suportului oferit de Proiectului USAID CEED II în cadrul programului de promovare a Moldovei ca destinație turistică.

La aceste expoziții s-au prezentat cu succes cei mai mari tur-operatori, prestatori de servicii din domeniului turismului și vinării: „Tatra-Bis” SRL, „Air Moldova” I.S.C.A, "Infoturism Grup" SRL (Amadeus Travel Lufthansa City Center), “Et Cetera Wines” SRL, “Solei-Turism” SRL, “AeroTur” SRL, “MoldovaTur” SRL, Cricova”S.A.

Domnul Sergiu Botezatu, Manager Superior de Proiecte al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Moldova, precizează că Agenția sprijină eforturile depuse la toate nivelele în dezvoltarea industriei turismului în Moldova, care este o industrie multilaterală importantă ce contribuie la creșterea economică a țării.

Peste o sută de mii de persoane precum şi mii de experţi din sectorul turistic iau parte anual la aceste evenimente dedicate industriei cu cea mai mare creștere la nivel mondial. Vakantiebeurs este unul din cele mai importante evenimente turistice de consum din lume, cu peste 1.400 de expozanți, Ferien-Messe fiind principalul tîrg de profil din Austria ce se adresează publicului larg, care la ediția din 2015 a întrunit mai mult de 700 de expozanți din peste 70 de ţări și este evenimentul internaţional cu oferte de vacanţe, călătorii şi agreement. Scopul acestor expoziții este de a oferi potențialilor vizitatori informații actualizate cu privire la cele mai noi oferte, produse și destinații. Vinurile și gastronomia rămîn a fi cele mai atractive produse turistice față de care vizitatorii au araătat un interes sporit.

Ambasadorul RM în Regatul Țărilor de Jos, Dl. Emilian Brenici și Ambasadorul RM în Austria și Slovacia, Dl Andrei Popov, au vizitat stand-urile Moldovei în cadrul expozițiilor și au remarcat prezența profesionistă a companiilor participante. Reprezentanții mass media străină au arătat un interes sporit față de Moldovei și noua sa imagine și și-au exprimat dorința de a vizita țara noastră.

Moldova va participa cu noul brand la expozițiile de turism EMITT în Istanbul, Turcia, ITF Slovakiatour în Bratislava, Slovacia, ITB Berlin, Germania, TTR București, Romania, Tour salon în Poznan, Polonia, WTM în Londra, Marea Britanie. Toate aceste evenimente au un rol major în vederea promovării și sensibilizării potențialilor vizitatori.

Bugetul de promovare din cadrul Programului Național al Industriei Turismului pentru anul 2015 constituie 100.000 euro și este format din fonduri guvernamentale, ale donatori străini și contribuții din sectorul privat.

Informații suplimentare puteți găsi pe : www.moldovaholiday.travel

img 105531Companiile care doresc să devină sposor principal al Jocurilor Olimpice din 2020, de la Tokyo, vor trebui să achite cel puţin 15 miliarde de yeni (aproximativ 110 milioane de euro), a anunţat, luni, presa niponă, informează AFP.



Potrivit Kyodo News, şapte companii, între care şi constructorul de automobile Toyota, producătorul de bere Asahi şi operatorul de telefonie NTT Docomo, se află pe lista firmelor care îşi doresc să devină Gold Sponsor.



În cazul în care cifra prezentată de Kyodo News este corectă, s-ar înregistra o creştere faţă de suma cu care Coca-Cola a devenit sponsor al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012 - 86 de milioane de euro.



Sponsorul principal al JO-2020 va putea folosi logoul Jocurilor Olimpice şi sloganurile în reclamele sale până la finalul anului 2020.



În afara sponsorului principal, Gold Partner, va fi ales pentru JO şi un "Official Partner", care va trebui să contribuie cu 6 miliarde de yeni (aproximativ 44 de milioane de euro). De asemenea, compania care va deveni "Official supporter" va trebui să achite între un miliard şi trei miliarde de yeni.

http://www.zf.ro/
b14487ae73b63263c1830021f968c4e8cf2424919601 thumbOmul de afaceri american Ron Burkle îşi scoate la vânzare penthouse-ul de 37 de milioane de dolari, pe care l-a cumpărat în 2007 cu 17 milioane de dolari. Reşedinţa a fost până mai recent un spaţiu închiriabil, numit Sky Studios, unde s-au filmat numeroase episoade din serialul american Sex and the City. De exemplu, în cazul în care Richard încearcă să convingă Samantha el de fapt îi pasă de ea.

De asemenea, acolo a fost sărbătorite nunta lui Jerry Seinfeld și ziua de naștere lui Chelsea Clinton.



Penthouse-ul se întinde pe trei etaje, are 6 dormitoare, o grădină pe acoperiş şi un teatru.
a keyed elevator takes you to a glass encased grand room that had132235468583709f1e7b7bd598563ea458f1b35 960 1e7659b4b664524c799df29830a320d1b13a727d9 960 18ab4f971258dc300ffe9859991940e66bee57593 960 1
192824f9f109557b452d8b77f7a35e3e62ac4c45 960 1


Sursă: http://curbed.com/
UIMSP a organizat primul eveniment cu participarea sectorului medical din RMUsatiy1


Pe 20 ianuarie curent la Chișinău a avut loc un eveniment național, organizat de Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Sănătății al RM. La întrunire au participat peste 100 de manageri ai instituțiilor medicale naționale și raionale din toate regiunile țării și reprezentanți ai sectorului medical privat. De asemenea, evenimentul a fost onorat cu prezența de către Andrei Usatîi, ministrul Sănătății al RM, Wicher Slagter, șeful interimar al Delegației UE în RM, domnul Horia Cristian, vicepreședintele Comisiei Parlamentare pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României, Jarno Habicht, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în RM, Veronica Arpintin, Managerul Național pentru Moldova al Echipei de susținere a micului business, BERD ș.a.

Obiectivul reuniunii a fost de a discuta și a identifica soluții pentru asigurarea durabilității reformelor în sistemul de sănătate autohton, prin eficientizarea costurilor în medicină.

Olga Șchiopu, președinte, Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova: „Prin activitatea noastră, ne propunem să contribuim la sporirea nivelului de calitate a serviciilor medicale autohtone, asigurarea accesului la tehnologii și inovații în acest domeniu, dar și la dezvoltarea infrastructurii de servicii medicale. Prin inițierea transferului de experiență cu UE vom reuși împreună să implementăm indicatori de performanță în sectorul medical. Acest fapt va contribui inevitabil la racordarea sistemului de sănătate din RM la standardele de calitate europene.”

Invitatul special al intrunirii a fost domnul Horia Cristian, medic chirurg, vicepreședintele Comisiei Parlamentare pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României. Speakerul a susținut prezentarea cu genericul: „Pot serviciile medicale de calitate să coste mai puțin?”, împărtășind cu participanții experiența României și a Uniunii Europene la acest capitol.

Despre UIMSP

medconferUniunea Instituţiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova a fost înfiinţată în luna noiembrie 2014 de către mai multe instituții medicale private: Clinica „Sancos”, Clinica stomatologică „Fala Dental”, Spitalul Internațional Medpark, Centrul medical „Excellence”, Centrul Medicină de Laborator „Eurolab”, Centrul Medical „Extramed”, Centrul de Diagnostic German și Centrul Medical „Magnific”. Organizaţia şi-a propus să devină o platformă care facilitează comunicarea dintre autorităţi şi sectorul medical privat și public, pentru a contribui la accelerarea dezvoltării serviciilor medicale de calitate, competitive și accesibile pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

Obiectivele UIMSP sunt: elaborarea și implementarea indicatorilor de performanță la nivel național, eliminarea monopolului din sectorul medical; elaborarea criteriilor transparente în domeniul sănătății pentru Parteneriatul Public Privat, organizarea instruirilor în domeniul managementului medical pentru specialiștii din sector, precum și evaluarea performanțelor medicale.

Poze: Agenția de comunicare full service „Proimagine”, MyBusiness.md



EBRDlogoBanca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este pregătită să-și mărească participația la Victoriabank, a treia ca mărime bancă din Moldova, cu scopul de a restabili guvernanța corporativă a băncii și de a asigura performanța ei financiară sănătoasă în continuare.



BERD, care în prezent deține 15.06 la sută din acțiunile Victoriabank, a solicitat și a primit aprobarea regulatorului de a-și mări participația până la 50%. BERD însă nu a stabilit deocamdată mărimea exactă a pachetului de acțiuni pe care îl va achiziționa, aceasta depinzând  de evoluțiile de pe piață.



Măsurile întreprinse de Bancă vin după ce activitatea consiliului de administrație al Victoriabank a fost suspendată printr-o hotărâre judecătorească, fapt ce a creat o situație în care acționarii, inclusiv BERD, nu pot exercita influența asupra managementului Victoriabank.



Henry Russell, Director al departamentului BERD pentru instituții financiare din Moldova, Belarus, Ucraina și Balcanii de Vest, a declarat: "Scopul nostru este să obținem o participație semnificativ mai mare la Victoriabank care să ne permită să restabilim guvernanța corporativă la această bancă de importanță sistemică și să asigurăm ca activitatea ei să rămână independentă, profesionistă și orientată spre succes comercial."



BERD a investit în acțiunile Victoriabank în 1995, alături de fondatorii băncii, pentru a sprijini o bancă privată, deținută de oameni de afaceri locali, disciplinată din punct de vedere comercial și cu înalte standarde de integritate și guvernanță corporativă. Acest scop a fost zădărnicit în 2006, atunci când controlul asupra consiliului de administrație al Victoriabank a trecut către un grup de acționari netransparenți, inacceptabili pentru BERD și alți acționari.



"Probleme ce țin de transparență și guvernanță în sectorul bancar din Moldova, împreună cu un sistem judiciar slab, au implicații negative asupra investițiilor și a stabilității sectorului financiar," a adăugat domnul Russell.



"Vom continua să lucrăm îndeaproape cu guvernul și autoritățile de reglementare din Moldova pentru a asigura ca doar investitorii transparenți, respectabili și demni de încredere să poată deține acțiuni la Victoriabank și în băncile din țară la mod mai general. Sectorul bancar trebuie să servească economia țării și nu interesele unor grupuri netransparente."



Anul trecut, Guvernul Republicii Moldova a inițiat măsuri pentru a reforma mediul de afaceri și a promova buna guvernare, inclusiv în sectorul bancar. Conform unui memorandum de înțelegere semnat cu BERD, părțile au convenit să creeze un registru unic și absolut transparent al acțiunilor băncilor din Moldova. Acesta va permite investitorilor, creditorilor, mass-mediei și publicului larg să acceseze informații cu privire la beneficiarii băncilor.



După o serie de tranzacții netransparente cu acțiuni ale băncilor, BERD – anterior un creditor major al sistemului bancar din Moldova – a suspendat noi afaceri cu băncile deținute de acționari netransparenți. Finanțarea BERD pentru sectorul bancar a scăzut de patru ori de la peste 40 de milioane de euro în 2010 la puțin peste 10 milioane de euro în 2014. Alte instituții financiare internaționale – care, împreună cu BERD, reprezintă cea mai importantă sursă de finanțare pe termen lung pentru sistemul bancar din Moldova – de asemenea au întrerupt finanțarea instituțiilor financiare locale în care structura de proprietate rămâne netransparentă.

Comunicat de presă

Mashkova 1Compania NetInfo SRL se ocupă de dezvoltarea de software-uri și oferirea serviciilor IT din anul 1996.


„Ne-am început activitatea prin dezvoltarea software-urilor pentru bănci, - a spus directorul NetInfo, Elena Mașcova. – Deși, cu timpul, am plecat din sectorul bancar din Moldova, dar și acum continuăm să lucrăm în domeniul financiar, însă cu parteneri străini, deja. Avem clienți din Turcia și Suedia, SUA. Iar pe piața internă lucrăm cu produsul software „Doctor Eleks”.

„Doctor Eleks” este un sistem de informații destinat instituțiilor medicale de diferite niveluri: de la spitale mari și până la cabinete medicale private. În Chișinău, el a fost prezentat pentru prima dată în toamna anului 2010, în cadrul expoziției internaționale „Moldmedizin”. Iar astăzi este deja instalată în 22 de De04instituții medicale din Moldova. Trebuie menționat faptul că dezvoltatorul sistemului „Doctot Eleks” este compania ucraineană „Eleks”, un vechi partener de-al firmei „NetInfo”.

„Noi nu doar vindem în Moldova sistemul „Doctor Eleks”, ci îl și adaptăm, adică ne ocupăm de ceea ce se numește „localizare” și include traducerea interfeței sistemului în limba de stat, configurarea sistemului după cerințele legislației noastre, după particularitățile de funcționare a pieței moldovenești de servicii medicale ș.a. În comparație cu Ucraina, la noi medicina lucrează un pic altfel. De exemplu, acolo nu există polițe de asigurare medicală obligatorie, nu este un astfel de sistem complicat de raportare, impus de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu există un sistem uniform de evidență și identificare a cetățenilor și, respectiv, nu apare cerința de a citi informațiile de pe buletinul de identitate sau din polița de asigurare.

De14Fiecare client înseamnă minim jumătate de an de lucru, iar pentru instituțiile medicale mari poate fi și mai mult timp. De exemplu, cu Centrul Republican de Diagnosticare Medicală lucrăm deja de trei ani. Pentru astfel de centre, unde sunt conectate mai bine de 200 de calculatoare și utilaje de diagnosticare, implementarea programului reprezintă un proces lung, alcătuit din numeroase etape”.

„Pe lângă localizarea sistemului, - continuă Elena Mașcova, - noi lucrăm și la extinderea funcționalității lui, dezvoltăm module separate. Căci sortimentul de utilaje de laborator și de diagnosticare este enorm și noi suntem puși în situația de a rezolva personal problemele legate de integrarea sistemului și a utilajului, De07care sau nu se găsește în Ucraina, sau, pur și simplu, anterior nu a existat o cerere similară pentru integrare. De exemplu, atunci când am început să implementăm „Doctor Eleks” în Centrul de Medicină de Laborator „Eurolab”, a apărut problema integrării noilor analizatoare bidirecționale. A trebuit să dezvoltăm modulul necesar pentru lucrul cu acest tip de utilaje”.

Arcadie Glavațkii, managerul „NetInfo” este șeful direcției „Doctor Eleks”. Dânsul a spus că în Ucraina sunt peste o sută de instituții medicale care utilizează acest sistem. De asemenea, el funcționează și în multe clinici din Polonia, Belarus, Rusia și Grecia.

Sistemul necesită să fie configurat la necesitățile unei anumite instituții. Să fie introdus întregul personal, programul de lucru, lista de servicii, lista de prețuri. De17Setul de șabloane medicale permite reducerea cantității de informație introdusă în timpul vizitei pacientului: se minimalizează scrisul de mână, în sistem fiind introduse lista de simptome, iar medicului nu-i rămâne decât să le bifeze pe cele necesare. Ca rezultat se obține un text legat, care poate fi, pur și simplu, salvat și imprimat. Totodată, este important faptul că sistemul permite formarea unor rapoarte financiare, cu stocarea datelor în sistemul de contabilitate, atât conform serviciilor acordate, cât și conform specialiștilor: câți pacienți a avut un anumit medic, câte servicii au fost oferite de către acesta. Toate aceste rapoarte sunt destinate managerilor de instituție.

„După implementarea sistemului, noi nu renunțăm la clienți, ci continuăm să le oferim servicii de susținere.

De05În permanență apare ceva nou, de exemplu, inovația recentă – integrarea cu site-ul instituției medicale. Ea este necesară pentru ca pacientul să se poată programa la medic pe Internet, să-și urmărească rezultatele analizelor, comentariile medicului și să-și vadă toate documentele. Prin intermediul poștei electronice, sistemul poate trimite pacienților notificări, reamintindu-le de vizită: „Nu uitați, mâine la 10 AM, în cabinetul cutare”. Sau să trimită rezultatele analizelor pe adresa de e-mail a De06pacientului, dacă persoana a acceptat. Și „Doctor Eleks” o face automat, îndată ce laboratorul a realizat analizele. Este imposibil să se încurce analizele, deoarece pe fiecare eprubetă este plasat codul unic al pacientului.

Schema de procurare a sistemului „Doctor Eleks” este cât se poate de flexibilă – există varianta de colaborare de lungă durată, cu plata în rate și este o variantă cu închiriere. Dar cel mai popular mod este cel de procurare a „Doctor Eleks” cu ajutorul granturilor europene. „Suntem acreditați de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, - a spus în încheiere Arcadie Glavațkii, - ca și consultanți care oferă servizii de furnizare și implementare a sistemului medical informațional „Doctor Eleks”, care este inclus în programul de granturi BERD. Multe dintre instituțiile medicale, care astăzi utilizează acest sistem, l-au procurat printr-o compensare parțială sau totală prin astfel de granturi”.



Articol pregătit de MyBusiness.md






cosm Carolina2Marii producători, care au propriile afaceri în domeniul producției cosmetice și de parfumerie, nu pot să nu recurgă la utilizarea componentelor chimice în realizarea produselor, luând în considerare faptul că cele naturale expiră repede. Anume acest “punct slab” al industriei cosmetic permite noilor producători să apară pe piață, oferind consumatorilor produse cosmetice bazate pe ingrediente naturale și ocupând, astfel, o poziție stabilă.

Așa a procedat tânărul antreprenor Carolina Portarescu, care și-a focusat activitatea pe realizarea produselor cosmetice ecologice sub marca comercială Carolush Beauty.

În prezent Carolush Beauty oferă amatorilor cosmeticelor naturale (numărul cărora crește anual atât între femei, cât și între bărbați) o varietate mare de creme pentru diferite tipuri de ten (inclusiv cel problematic sau matur), scruburi, parfumuri uscate, balsame pentru buze, șamponuri, săpunuri.

“Produsele naturale pentru piele hand-made mereu au fost cerute pe piață, în ciuda firmelor cosm2dominante în industria cosmetică. Totuși, produsele cosmetice realizate din elementele naturale, pe lângă faptul că îngrijesc pielea, tratează iritație, erupții cutanate, umflături, alimentează și hidratează. Cosmetica naturală produsă de mine e adresată amatorilor și persoanelor care au observat deja diferența dintre utilizarea componentelor naturale și a celor chimice. Produsele cosmetice bazate pe elementele ecologice ne permit să îngrijim pielea într-o manieră absolut sănătoasă, astfel încât ea nu conține ingrediente “nocive” și, respectiv, nu va avea efecte negative”, - ne spune fondatorul Carolush Beauty Carolina Portarescu.

Totul a început de la o pasiune studențească. “Am început să experimentez acum zece ani în perioada de studenție. Atunci nu-mi dădeam seama că aceasta îmi va cosm3deveni meseria de bază. Dar am fost foarte pasionată și citeam despre tot ce are legătură cu produsele cosmetice, metodele de îngrijire a pielei și rețetele de realizare a diverselor creme”. Cu timpul, hobby-ul se transformase în producție în condiții casnice de cosmetice, care se transformase într-o sursă suplimentară de venit și, într-un final, se dezvoltase într-o mica afacere.

În prezent, Carolush Beauty oferă mai mult de 20 de tipuri de produse (printre care sunt creme, scruburi, parfumuri uscate, praf de dinți, săpun). Prețul minim e de 40 lei pentru balsam de buze, 250 lei pentru cremă împotriva psoriazisului.

Anul respectiv dorim să mai oferim spre vânzare deocosm1dorante, parfumuri-spray, seria de creme-lux, compoziția cărora, după cum afirmă Carolina Portarescu, nu are analoage în lume.

Răspunzând la întrebarea, de unde Carolush Beauty face rost de ingrediente și cutii pentru cosmetică, Carolina a răspuns: “În Moldova achiziționez doar mierea și acele plante, care nu conțin adaosuri chimice (urzică, levănțică, mentă, melisă, romaniță, gălbenele). Altele sunt furnizate din străinătate. La procurare țin cont de anumite particularități. Cel mai bun ulei de cocos e produs pe Filipine, ulei de cacao în Venezuela, unt de Shea în Burkina Faso (tot de aici îl procură și brandurile internaționale renumite cum ar fi L’Occitane, L’Oreal, The Body Shop). Personal, folosesc doar ingredientcosm4ele certificate USDA Organic, Quality Assurance International, Ecocert. Deoarece ingredientele de bază sunt procurate peste hotare pentru valuta străină, prețurile variază în dependență de fluctuațiile cursului valutar. Dar luând în considerare puterea de cumpărare destul de joasă a populației Republicii Moldova, prețurile pentru produsele de bază rămân aceleași. Cât despre ambalaje, e importantă atractivitatea cutiei doar în vânzarea cosm5cosmeticei en gros. De acord, e important designul cutiei, însă e cu mult mai important conținutul acesteia”.

Referitor la dificultățile de promovare a cosmeticei printre consumatori moldoveni, Carolina Portarescu a remarcat că reacțiile clienților sunt absolut diferite, dar majoritatea au o atitudine pozitivă. “Potențialii consumatori sunt oamenii de rând, care citesc, călătoresc și care au trecut la un mod sănătos de viață și tind spre condiții ideale de trai”.


Articol pregătit de MyBusiness.md






Duminică, 18 Ianuarie 2015 14:39

Teddy „reali” pe bani reali

IrinaИрина ЗлобинаÎn ultimul timp, în SUA și Europa de Vest se observă un adevărat boom pentru jucăriile de pluș handmade: ursuleții Teddy, confecționați manual. Ei sunt colecționați, li se dedică expoziții specializate, concursuri și premii. Există și un fel de „Oscar” adaptat – cel mai prestigios premiu pentru meșterii-teddyști, „Golden George”. Cel mai scump Teddy, confecționat în anul 1929, a fost vândut la o licitație pentru 90 de mii de dolari. Și în Moldova au început să apară specialiști în realizarea ursuleților Teddy.

Deocamdată, Irina Zlobina este singura meșteriță autohtonă, care confecționează Teddy în stilul lor veridic. Jucăriile ei au fost recunoscute și în străinătate, iar cu puțin timp înainte de Revelion, ursulețul „Wally” al Irinei s-a calificat pe locul întâi pe categoria sa în cadrul concursului „The International Teddy Bear Artists Awards”, din Marea Britanie.

- Fiica mea m-a influențat în alegerea hobby-ului. Când a împlinit o lună, mi-am dorit să confecționez o jucărie pentru ea, - a spus Irina Zlobina. – Căutând pe Internet ce aș putea Teddy3face, pentru a nu fi periculos pentru un bebeluș, am găsit ursuleții Teddy. Mi-au plăcut foarte mult. S-a dovedit că există numeroase cărți, reviste, dedicate realizării unor astfel de ursuleți, ba chiar și niște comunități de meșteri. Aceste jucării sunt mai mult pentru adulți, decât pentru copii. Teddy care sunt confecționați manual se colecționează. Deoarece acești ursuleți sunt unici, se obișnuiește să li se dea și câte un nume.

Primul ursuleț l-am confecționat în baza unei schițe străine în vara anului 2012. Am încercat să realizez ursuleți în diferite stiluri (există numeroase direcții – clasică, realistă, avangardistă, fantasy ș.a.), pentru a înțelege care dintre ele îmi place mai mult. Mă pasionează ursuleții realiști, realizarea lor îmi aduce o plăcere imensă. Însă mi-am dorit să creez ceva propriu și să nu mai copii schițele cuiva. Mai bine de un an în urmă, am început să-mi inventez schițele proprii, chiar dacă nu am diplomă de croitoreasă, ci doar niște baze puse la lecțiile de educație tehnologică din școală. Am diplomă de contabil.

Am contactat artiști din Germania, Marea Britanie și SUA, i-am întrebat unele detalii și ei mi-au deschis câteva dintre secretele lor. Primii ursuleți Teddy i-am confecționat din blană artificială. Apoi s-a dovedit că în acest scop se utilizează un material special, mohair, care, încă din anul 1902, se realizează într-un mod special (lâna de capră se plasează pe o bază de Teddy1in). Îl comand din Germania sau Elveția, de pe niște magazine online speciale, destinate ursuleților Teddy, unde se găsesc toate elementele necesare pentru ei – de la ochi la schelet, precum și instrumentele necesare pentru lucru.

Cumpăr mohair de dimensiuni mici, exact pentru un ursuleț, pentru a nu repeta ideile; piele de căprioară și ochișorii din sticlă. Confecționez manual ghearuțele, dinții din argilă polimerică, pe care o pun în cuptorul de la aragaz, iar năsucurile, buzele, limbile, orbitele pentru ochi – din argilă epoxidică (ea se întărește singură). Acest tip de lut este utilizat în taxidermie (pentru aceste detalii din animalele împăiate). Argila este moale, ca și plastilina și poate fi vopsită. Ursuleții mei deschid și închid ochii, gurițele; își mișcă lăbuțele și capul, - își împărătșește secretele meșterița.

Inițial, rudele nu o susțineau pe Irina, zicând: „Pentru ce îți trebuie? La noi nu va merge acest tip de jucării”. Însă, tatăl ei și-a schimbat părerea atunci când a vizitat expoziția de ursuleți Teddy din Kiev, unde Zlobina și-a adus primul ursuleț din mohair, realizat în baza unei schițe proprii. El a fost procurat de către un colecționar din Italia. Clienții de bază ai Irinei sunt din străinătate, în mare parte din SUA. Printre ei sunt și colecționari, care au deja mai bine de 200 și chiar 300 de astfel de jucării. Aceste persoane rezervă o cameră separată pentru ursuleți. Teddy2Deocamdată, în Moldova încă nu a ajuns moda cu Teddy, de aceea și cererea aici este destul de mică. Dacă există comenzi locale, ele sunt pentru ursuleții din blană artificială, căci ei sunt mai ieftini. Un Teddy din mohair costă între 250 și 400 euro, iar cel din blană artificială – până la 100 de euro.

Deocamdată, pentru Irina ursuleții rămân a fi un simplu hobby. Dacă tot ești în concediu de maternitate, de ce să nu te ocupi cu ceea ce îți place? Însă, ea a realizat faptul că nu-și dorește să se întoarcă la contabilitatea plictisitoare.

- Dacă ursuleții mei vor plăcea oamenilor și va exista o cerere pentru ei, atunci, când va crește fetița, hobby-ul meu se poate transforma în afacere, - presupune meșterița. – În permanență inventez ceva, creez schițe noi și îmi perfecționez abilitățile artistice. Fiecare ursuleț de-al meu este unic. Mi-aș dori să îi arăt unui număr mare de persoane care apreTeddy4ciază acest domeniu. De aceea, în aprilie îmi doresc să plec la cea mai mare expoziție din lume de ursuleți Teddy, în Münster (Germania), unde se adună colecționarii, pictorii-teddyști, producătorii, comercianții, furnizorii și, pur și simplu, iubitorii de ursuleți. Mi-ar plăcea să fac cunoștință cu alți meșteri, inclusiv cu cei cu care comunic pe Internet, căci ei toți vor participa. Voi aduce 10 ursuleți la expoziție, unul dintre care, „Milka”, participă la concurs. Îmi doresc nu doar să am ocazia să demonstrez lucrul meu, dar și faptul că și în Moldova se confecționează ursuleți Teddy. În țara noastră eu sunt singura care îi realizez în stil realist. Din alte direcții, există și un alt meșter pe ursuleții clasici.



Articol pregătit de MyBusiness.md




rs 560x415 130916180506 560.wahlberg.cm.91613 copyActorul Mark Wahlberg va extinde lanţul de restaurante fast-food pe care îl deţine împreună cu fraţii săi şi intenţionează să deschidă şapte noi localuri în New York, potrivit contactmusic.com.

Lanţul de restaurante fast-food Wahlburgers a fost înfiinţat de actorul Mark Wahlberg şi de cei doi fraţi ai săi, Donnie, fost membru al trupei New Kids on the Block, şi Paul, care este bucătar profesionist, în anul 2012, în Boston, oraşul natal al vedetei.

Cei trei fraţi au anunţat planuri de extindere a afacerii lor în Canada şi Marea Britanie.

Totodată, potrivit unor relatări din presa americană, lanţul Wahlburgers va deschide şapte restaurante în New York, în cursul acestui an, iar proprietarii doresc să deschidă unul şi în Las Vegas.

Mark Wahlberg are o biografie ieşită din comun, chiar şi pentru standardele hollywoodiene. După ce a stat în închisoare pentru trafic de droguri şi vătămări corporale, a făcut parte dintr-o "boy's band". A devenit apoi un cântăreţ de rap de succes şi a fost imaginea celebrei mărci de lenjerie intimă Calvin Klein. S-a impus ca actor cu rolul din "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights", în 1997. Mark Wahlberg a mai putut fi văzut în "Planeta maimuţelor", "Jaf în stil italian", "Lunetistul" şi "Max Payne". Actorul s-a remarcat recent şi în pelicula "The Fighter/ Luptătorul", în care a jucat alături de Christian Bale şi Melissa Leo, cu un rol pentru care a primit cea de-a doua nominalizare la Oscar, în calitate de producător. Wahlberg a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea din filmul "Cârtiţa/ The Departed" (2006), regizat de Martin Scorsese.

http://www.mediafax.ro/
millenium logoDe la finele lunii februarie 2015 fermieri, aflați în zona sistemelor de irigare, reabilitate în cadrul programului Compact, finanțat de guvernul SUA prin Corporația ”Provocările Mileniului”, vor avea posibilitate să procure echipamente de irigare în leasing. Modelul de procurare va fi cel aplicat în cunoscutul proiect 2KR.

”În acest scop, au fost rezervate 2 mil. dolari SUA”, – a menționat într-un interviu directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova Valentina Badrajan.

Potrivit afirmațiilor ei, portofoliul de credite, debursat în decursul perioadei 2011-2014 a fost de peste 9 mil. dolari.

În patru ani au fost oferite 52 de împrumuturi, circa 75 la sută din aceste mijloace au fost utilizate pentru crearea capacităților frigorifice.

Acestea s-au majorat cu 29 mii tone. Din anul trecut am extins aria de utilizare resurselor creditare, inclusiv pentru construcția de sere și procurarea echipamentelor de irigare. Și va fi foarte bine dacă din luna februarie a anului curent posibilitatea de a procura echipamente de irigare o vor avea și fermierii mai mici, care nu dispun de gaj. Leasingul este o soluție, — a specificat ea.

Valentina Badrajan a mai spus că, în prezent se depun eforturi pentru a informa fermierii, micii producători despre posibilitatea de procurare a echipamentelor în leasing din zona sistemelor de irigare reabilitate. Acestea sunt funcționale, asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare oferă servicii, tarifele fiind stabilite de membrii asociațiilor.

Procurarea echipamentelor de irigare, inclusiv în leasing, se desfășoară în cadrul programului de creditare pentru infrastructura post-recoltare prevăzut de componenta Compact.

”Tranziţia la agricultura performantă”. Valoarea acestuia este de 12 mil. dolari. Împrumuturile sunt oferite pentru post-recoltare și anume construcția depozitelor frigorifice, a terenurilor aferente acestora, procurarea echipamentului pentru prelucrarea și sortarea fructelor, legumelor si strugurilor, precum și a echipamentului de laborator pentru controlul calităţii.

De asemenea pentru, procurarea camioanelor, remorcilor pentru transportarea produselor agroalimentare pe piețele locale sau externe. Creditele sînt acordate prin intermediul băncilor locale.

Programul Compact, care mai are o componentă – reabilitarea drumurilor se implementează în Moldova în perioada 2010 – 2015. În sprijinul acestuia Corporația SUA Provocările Mileniului a oferit Moldovei un grant în sumă de 262 mil. dolari.

http://monitorul.fisc.md/