E aproape un an de când Rusia a invadat la scară largă Ucraina, dând naștere celei mai mari crize de securitate de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.
Războiul rus de cucerire purtat din obsesia președintelui Vladimir Putin de a reface imperiul e blocat în Ucraina, unde Armata ucraineană rezistă eroic cu ajutorul sprijinului occidental, în pofida faptului că în toamna anului trecut Rusia a anexat ilegal vaste teritorii ucrainene pe care nici măcar nu le controlează.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul reputatului think tank New Strategy Center, în cadrul primei ediții din acest sezon a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic, difuzată săptămânal de DefenseRomania, a atras atenția că în cazul în care Rusia va reuși să învingă Ucraina următoarea care va fi ocupată de ruși va fi Republica Moldova.
Coșmarul geostrategic al României: Rusia pe Prut sau Dunăre și din nou graniță comună
Cu rușii pe Prut ori la Gurile Dunării, George Scutaru consideră că aceste scenarii ar fi „coșmarul geopolitic al României”.
„Trebuie să înțelegem că dacă ne-am confrunta cu o victorie a Rusiei în Ucraina nu ar fi doar Ucraina înfrântă. În acest moment la nivelul întregii propagande ruse retorica e foarte clară: Rusia se luptă cu SUA și NATO iar o victorie ar fi una a autoritarismului lui Vladimir Putin. Dacă s-ar ajunge chiar și la o victorie parțială, adică ocuparea litoralului sudic al Ucrainei, sunt absolut convins că în situația respectivă Rusia ar ocupa și Republica Moldova”, a precizat George Scutaru.
Acesta a explicat că scenariul ar fi cel clasic folosit de ruși:
„Ar reintra imediat în vigoare retorica drepturilor istorice, s-ar găsi pretextele unor așa-zise politici de asuprire a populațiilor rusofone, a transnistrenilor. Rusia nu ar ezita să ocupe Republica Moldova, fapt ceea ce ne-ar aduce în situația deosebit de dificilă din punct de vedere strategic, din perspectiva mea coșmarul geostrategic al României, să-i avem din nou pe Dunăre sau pe Prut”, arată Scutaru.
Armata rusă trebuie oprită în Ucraina
Expertul a arătat că România are toate motivele să ofere în continuare sprijin Ucrainei pentru a rezista în fața invaziei ruse. El subliniază că indiferent de problemele istorice din trecut pe care România și Ucraina le-au avut, e crucial să existe o Ucraină independentă între noi și Federația Rusă.
„Din acest motiv România prin tot ceea ce poate trebuie să ajute Ucraina. Putem în primul rând prin poziționare geografică. Noi ajutăm foarte mult Ucraina cu exporturile pe care le facem prin porturile românești de la Dunăre și Marea Neagră. Sunt deja peste 12 milioane de tone de cereale ale Ucrainei care sunt exportate.
Jucăm un rol foarte important și indiferent de problemele istorice care au mai fost sau care mai sunt, cum e atitudinea Ucrainei față de minorități, între noi și Rusia trebuie să existe acest stat independent numit Ucraina. Pentru că în caz contrar consecințele pentru România la scară istorică vor fi mult mai grave. Mă refer peste 30-40-50 de ani. România va avea de suferit dacă va avea graniță comună cu Rusia”, a conchis George Scutaru.






Starea actuală a industriei sfeclei de zahăr este în pericol. În condițiile crizei urmare a majorării de aproape trei ori a prețurilor la resursele energetice și cel al îngrășămintelor erbicidelor, pesticidelor s-a majorat costul cultivării sfeclei de zahăr, susține Cristina Tîșcu de la Asociația Uniunea producătorilor de zahăr din Republica Moldova.
Jandarmii au dezafectat recent, lângă Rouen, cea mai mare fabrică de țigări contrafăcute de până acum din Franța. Fabrica dispunea de toate facilitățile pentru a realiza, ambala și expedia tone de țigări contrafăcute, inclusiv un spațiu de locuit pentru ca lucrătorii să nu fie nevoiți să-și părăsească postul, transmite AFP.

Directorul Departamentului II CSI al Ministerului rus de Externe, Alexey Polishchuk, a lansat un atac la adresa autorităților din Republica Moldova. Reacția sa a venit după o declarație făcută de Alexandru Musteață, directorul Serviciului de Securitate și Informații, cu privire la un atac iminent al Rusiei.
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc sâmbătă, 14 ianuarie, pe Sfântul Vasile cel Mare, considerat ocrotitorul săracilor. În această zi, există obiceiul de a umbla cu semănatul și este marcat Anul Nou pe stil vechi.
Autoritățile fac ordine la adresele la care figurează sute de locatari. După o primă serie de verificări, 1000 de persoane din Republica Moldova, cu dublă cetăţenie, au domicliile din România anulate. E un abuz, susține o companie care îi ajută pe moldoveni să obțină aceste acte. A primit însă replică de la Direcția de Evidență a Populației: abuz este când un om ia în spațiu 200 de persoane, la o adresă, doar într-o zi.