Duminică, 11 Iunie 2023 04:13

Preparatul care devine toxic dacă este reîncălzit. Toată lumea face această greșeală în bucătărie

1674737320 3 140

Ouăle, carnea preparată insuficient și peştele sunt considerate cele mai periculoase alimente din punctul de vedere al infecţiilor digestive. Dar mai există încă un preparat care devine toxic dacă este reîncălzit.

dacă nu știați, orezul reîncălzit, aparent inofensiv, ne poate contamina cu ciuperci sau cu bacterii care ne pun în pericol sănătatea. Orezul poate să conţină Bacillus cereus, bacterie care trăiește în sol şi este rezistentă la căldură, potrivit Jerusalem Post, scrie capital.ro

Dacă orezul este lăsat la temperatura camerei, aceste bacterii se vor multiplica și pot produce toxine (otrăvuri) care duc la vărsături sau diaree. Cu toate acestea, manipularea corectă a alimentelor poate preveni îmbolnăvirea.

După gătire, orezul lăsat la temperatura camerei poate găzdui diverse bacterii, pe măsură ce se înmulțesc și eliberează toxine dăunătoare. Uneori, poate duce la intoxicații alimentare cu Bacillus cereus, cunoscute sub numele de „sindromul orezului prăjit”.

Puteți evita acest lucru dacă aveți mare grijă când pregătiți și să păstrați orezul, după ce l-ați gătit. Pentru a reduce la minimum riscul unei infecţii, se recomandă răcirea rapidă a orezului, imediat după ce a fost gătit şi, dacă vrem să-l păstrăm pentru mai târziu, sub nicio formă nu trebuie lăsat pe masă sau pe aragaz.

Pregătirea și păstrarea orezului

Spălarea mâinilor este un bun început atunci când vine vorba de pregătirea alimentelor. Deși spălarea orezului îi poate schimba textura și poate elimina diferite bacterii și metale grele care pândesc printre boabe, de B. cereus nu vom scăpa prea ușor. Acest lucru se datorează faptului că bacteriile sunt încorporate în boabe.

După ce a fiert, orezul trebuie servit imediat, cald sau răcit rapid, și apoi pus într-un recipient la frigider sau la congelator.

Evitați să lăsați orezul fiert afară mai mult de o oră! Este foarte riscant să mâncați orezul care a stat ore întregi în dulap, pe masă sau chiar pe aragaz, la temperatura camerei. De altfel, spun medicii, nici în frigider nu ar trebui să stea mai mult de o zi.

Cum se încălzește orezul

Orezul poate fi încălzit la microunde sau la abur, dar este sigur să faceți acest lucru doar dacă a fost imediat băgat la rece, depozitat corespunzător.

Dacă orezul a stat afară câteva ore, reîncălzirea lui ar putea crește riscurile. Acest lucru se datorează faptului că încălzirea, răcirea și reîncălzirea oferă bacteriilor dăunătoare, precum B. cereus, șansa de a se dezvolta. Rețineți că ”sindromul orezului prăjit” nu este specific orezului prăjit și se poate face din orice aliment.

Cât de periculos este ”sindromul orezului prăjit”

Toxiinfecția alimentară cu B. cereus poate fi fatală în cazuri grave și, deși a devenit cunoscută sub numele de sindromul orezului prăjit, poate apărea și din cauza altor alimente, cum ar fi pastele. Un studiu de caz din 2011 a stabilit că un student de 20 de ani a murit din cauza intoxicării cu B. cereus la zece ore după ce a mâncat paste vechi de cinci zile.

Un caz similar a avut loc în 2003, când o familie a mâncat salată de paste, veche de 8 zile, ducând la moartea unui bărbat și la spitalizarea celor cinci copii. Pe lângă orez și ciupercile sunt periculoase, chiar dacă au nutrienți și proteine. Ciupercile își schimbă compoziția în ingrediente toxice atunci când sunt reîncălzite.