CE banner 1160x100 bej 02

DSC 0183Chişinău, 24 octombrie 2014----10 tineri din Zona de securitate şi 31 de tineri de pe malul stâng al Nistrului au împărtăşit cele mai bune practici de antreprenoriat şi au discutat viitoarele colaborări de afaceri în cadrul unei conferinţe de două zile organizate de AXA Management Consulting şi Camera de Comerţ şi Industrie din regiunea transnistreană. Evenimentul face parte dintr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a încrederii”.

În prima zi de conferinţă, tinerii au împărtăşit experienţele lor în iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, după care, în cadrul a două sesiuni, au lucrat asupra planurilor de dezvoltare a afacerilor din perspectiva provocărilor identificate şi au creat o platformă de colaborare ce va facilita dezvoltarea parteneriatelor viitoare pentru tinerii antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Astăzi tinerii au vizitat  doi beneficiari din localităţile Chetrosu, raionul Anenii Noi şi Ustia, raionul Dubăsari, care au dezvoltat afaceri în domeniul agricol şi în cel al serviciilor. Tinerii antreprenori s-au mai întâlnit în acelaşi format în cadrul unei conferinţe organizate în luna mai, la Tiraspol.

Tinerii antreprenori care participă în proiectul susţinut de Uniunea Europeană şi PNUD au fost selectaţi în baza unui concurs de planuri de afaceri. Proiectul conţine două componente, fiind implementat în Zona de securitate şi în regiunea transnistreană, iar concursul a fost destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. În cadrul proiectului finanţat de UE şi PNUD, tinerii selectaţi, în afară de un grant de până la 15 mii dolari SUA, beneficiază de consultanţă individuală pentru o perioadă de 10 luni şi de asistenţă pentru procurarea echipamentelor şi materiei prime necesare pentru demararea sau dezvoltarea afacerilor. La momentul actual, cei 41 de beneficiari de pe ambele maluri ale Nistrului au procurat echipamentele necesare şi au demarat afacerile cu succes, creând deja 150 de locuri noi de muncă.

Prin acest proiect, Programul UE-PNUD de promovare a încrederii îşi propune să creeze oportunități de angajare pentru tinerii din Zona de securitate şi regiunea transnistreană şi să sporească încrederea între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru ca ei împreună să-şi ridice nivelul de trai.

Pentru mai multe detalii despre proiect vizitaţi:

http://axa.md/news/Concurs-de-Planuri-de-Afacere---quotCrearea-oportunitilor-de-angajare-pentru-tinerii-din-zona-de-securitatequot-Data-limit-/166

Prin Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Uniunea Europeană şi PNUD sprijină financiar şi tehnic activităţile comune ale oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în cinci domenii-cheie: dezvoltarea afacerilor, a societăţii civile, renovarea infrastructurii sociale, ocrotirea sănătăţii şi protecţia mediului ambiant. Acest Program este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,600,000 Euro, acordați de Uniunea Europeană (9,500,000 Euro) și PNUD (1,100,000Euro).

Mai mult despre SCBM lahttp://www.md. undp.org/confidence-building-measures-programme-projects

Urmăriţi-ne pe Facebook: Poduri de incredere peste Nistru- Мосты доверия через Днестр

Pentru informaţii suplimentare:

Victor Draguțan, manager de proiect, Business și Societate Civilă, Programul UE-PNUD “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Tel: (+373) 22839873, E-mail:

Natalia Costaş, consultant în comunicare Programul SCBM, Tel: (+ 373) 69221141, E-mail: 

image-AF2A 4ECD377ALaptopurile de tip Chromebook sunt tot mai vandute la nivel global, cifra fiind in crestere, in special datorita unei bune strategii a companiei Google.

Vanzarile de Chromebook-uri au crescut de la un trimestru la altul cu 67%, scrie Digital Trends. Vanzarile au fost mai mari in perioada iulie-septembrie decat aprilie-iunie. Informatiile provin dintr-un studiu facut de compania de profil ABI Research.

Se pare ca noua strategie aplicata de Google a dat rezultate. Compania americana s-a concentrat asupra nevoilor studentilor si educatiei.

In 2014 se vor vinde, conform estimarilor, nu mai putin de 4,1 milioane de asemenea laptopuri. Cifra ramane mica in comparatie cu vanzarile inregistrate de Microsoft, insa este in continua crestere.

Cele mai multe astfel de laptopuri se vor vinde in viitor in vestul Europei si in zona Asia-Pacific. Acum, astfel de produse ieftine se vand cel mai bine pe continentul nord-american, zona in care in acest an vor fi comercializate 78% din Chromebook-uri.

Cresterea la nivel european ar putea fi si mai mare, caci Samsung a decis recent sa isi retraga afacerea din acest sector de pe batranul continent.

Acer este compania cu cel mai mare succes pe piata laptopurilor Chromebook, ea fiind urmata de Samsung si HP.

http://www.ziare.com/

Apple-hacker-AntiSecHackerii vizează din ce în ce mai des smartphone-urile, în încercarea de a obţine date bancare pentru a sustrage banii victimelor, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP.

Într-o perioadă de 12 luni, a crescut de şase ori numărul utilizatorilor de telefoane mobile cu sistemul Android care au fost vizaţi de atacuri online vizând obţinerea unor date bancare, arată un studiu realizat de compania de securitate informatică Kaspersky Labs, în colaborare cu Interpol.

Potrivit studiului, 60% dintre programele folosite de hackeri împotriva sistemului Android în perioada august 2013-iulie 2014 au fost dezvoltate pentru sustragerea de date bancare şi inclusiv a banilor deţinuţi în conturi de clienţi.

Studiul vizează în special telefoanele prevăzute cu sistemul de operare Android, care reprezintă 85% din piaţa de telefonie mobilă. "Este de înţeles de ce hackerii dezvoltă un număr mare de programe pentru a ataca telefoanele cu sistemul Android: în prezent, smartphone-urile sunt din ce în ce mai mult folosite pentru cumpărături sau servicii online", explică autorii studiului.

Cel mai mare număr de utilizatori de telefoane cu sistemul Android vizaţi de atacurile hackerilor se află în Rusia. De asemenea, au fost vizaţi utilizatori din Ucraina, Spania, Marea Britanie, Vietnam, Malaysia, Germania, India şi Franţa.

În cele 12 luni, utilizatorii au anunţat aproximativ 3,4 milioane de atacuri lansate de hackeri. Numărul atacurilor lunare a crescut de 10 ori în perioada august 2013-martie 2014. Cele mai multe atacuri sunt realizate prin intermediul programelor "Trojan-Banker" şi "Trojan-SMS", prin care hackerii încearcă să obţină acces la conturile bancare ale clienţilor.

http://www.zf.ro/

gerbMoldUrmare a indicației Prim-ministrului Iurie Leancă, în baza consultărilor din cadrul Consiliului Economic, a fost afișată online, fără solicitarea oricăror comisioane, informaţia cu caracter public privind întreprinderile din Republica Moldova.

Până acum, accesul la această informație cu caracter public era limitat, iar pentru obținerea ei solicitanții trebuiau să achite plăți ale căror mărime varia de la 36 până la 540 lei în dependență de tipul și termenul de obținere a informației. Urmare a deschiderii datelor, această informație va fi disponibilă online fără aplicarea oricărui tarif.

În Republica Moldova sunt înregistrate circa 150 000 întreprinderi, informația despre care a fost deschisă astăzi. Datele vor fi actualizate lunar. 

Linkul la setul de date: 

http://date.gov.md/ckan/ro/dataset/11736-date-din-registrul-de-stat-al-unitatilor-de-drept-privind-intreprinderile-inregistrate-in-repu

Secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului

indexPracticile bune de comunicare a Serviciului Fiscal de Stat cu contribuabilii prin intermediul serviciilor electronice fiscale, au pus bazele iniţiativei de conectare gratuită la aceste servicii a agenţilor economici, inclusiv a neplătitorilor de TVA. Acţiunile respective au la bază Hotărârea Guvernului nr.164 din 05.03.2014, prin care s-a dispus implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-declaraţii), încît cel puțin 60% din declaraţiile fiscale să fie depuse prin internet.
Reieşind din cele expuse, neplătitorii de TVA, vor beneficia de acces la toate serviciile fiscale electronice, ca metodă alternativă la mecanismul clasic de interacţiune şi raportare fiscală - pe suport de hîrtie, nefiind însă obligatorie.
Astfel, începînd cu data de 20.10.2014 a fost iniţiată procedura de programare preventivă a doritorilor pentru conectare la serviciul enunţat, care poate fi efectuată apelînd numărul de telefon (022) 822-222. Respectiv, agentul economic, în persoana directorului şi a contabilului-şef, la data şi ora comunicată de operator se va prezenta la unul dintre Centrele de Conectare Regională stabilite de Î.S. „Fiscservinform”, după cum urmează:

  1. CCR pe mun. Chişinău - mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162, et. 2, oficiul 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare);
  2. CCR pe mun. Bălţi - mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, nr. 128 (în incinta IFS teritorial pe mun. Bălţi);
  3. CCR pe mun. Comrat - mun. Comrat, str. Comsomolului, nr. 20 (în incinta IFS teritorial pe mun. Comrat).


Adiţional, Vă informăm că procedura de abonare va fi lansată din 03.11.2014. În acest mod, pentru a beneficia de acces la serviciile fiscale electronice este necesar de a prezenta în momentul conectării următorul set de documente:
copia buletinului de identitate a persoanelor responsabile ale entităţii (conducător şi contabil-şef sau altă persoană împuternicită în modul stabilit), însoţită de original;
ordinul de desemnare ori procura de împuternicire a persoanei responsabile de prezentarea documentelor fiscale electronice prin intermediul serviciilor fiscale electronice, semnate de conducătorul entităţii raportoare, cu aplicarea ştampilei (conducătorul şi contabilul-şef vor fi aceiaşi ca şi în informaţia din Sistemul Informaţional al SFS);
originalul şi copia procurii autentificate notarial privind împuternicirea persoanei cu dreptul de a semna dările de seamă fiscale din numele entităţii raportoare, de a semna Acordul de conectare la serviciile fiscale electronice şi de a ridica semnătura (în cazul persoanelor ce substituie conducătorul şi/sau contabilul-şef, în cazul altor persoane decît conducătorul şi contabilul-şef, precum şi în cazul prezentării numai a persoanei indicate în ordinul/procura de împuternicire a persoanei responsabile);
copia extrasului din Registrul de stat al unităţilor de drept /Registrul de stat al persoanelor juridice, eliberat nu mai tîrziu de 15 (cincisprezece) zile înainte de data prezentării acestuia Operatorului, însoţită de original, dacă în SISF lipseşte informaţia privind modificarea persoanei responsabile.
ştampila entităţii raportoare.
Ulterior procedurii de conectare, fiecare agent economic va primi gratuit 2 (două) semnături electronice de autentificare și posibilitatea de utilizare nelimitată a serviciilor electronice fiscale.
Reamintim că aceste servicii au fost implementat în anul 2009 cu scopul de a facilita interacţiunea persoanelor fizice şi juridice cu Serviciul Fiscal de Stat pe aspecte ce ţin de raportare fiscală.
Pentru utilizarea serviciilor enunţat, contribuabilul are nevoie de un calculator cu conexiune la internet şi un instrument de autentificare (semnătură electronică, digitală sau mobilă). Serviciile electronice fiscale sunt disponibile 24/24, oferind posibilitatea expedierii documentelor fiscale de oriunde. Adiţional, utilizarea acestor servicii presupune performanţă, comoditate, economie de timp şi resurse, precum şi certitudinea onorării la timp a obligaţiunilor fiscale.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Centrul Unic de Apel al SFS la numărul de telefon 0800 1525 (apel gratuit) sau vizitaţi portalul servicii.fisc.md.

PhotoMath-screenshot1-640x360Elevii, dar si profesionistii care lucreaza cu cifre, au acum la dispozitie o aplicatie pentru smartphone care rezolva ecuatii matematice.

PhotoMath este o aplicatie creata pentru programele de operare iOS, Windows Phone si Android, care scaneaza si rezolva ecuatii in timp real, scrie Digital Trends. Varianta pentru Android va aparea in 2015.

Aplicatia recunoaste caracterele, intelege ecuatia si afiseaza rezultatul in scurt timp de la efectuarea scanarii.

Reprezentantii companiei MicroBlink, cea care a dezvoltat aplicatia, spun ca aceasta nu are scopul de a-i ajuta pe elevi si studenti sa fraudeze examenele, fiind doar un instrument ajutator pentru cei aflati in dificultate si care nu pot apela la ajutorul unui profesor.

Dezvoltatorul aplicatiei are ca scop adoptarea ei si in unele institutii financiare, mai ales ca unele banci europene au folosit deja o alta aplicatie produsa recent de MicroBlink pentru a face anumite calcule.

Totusi, e bine de stiut ca PhotoMath are anumite limitari si nu este capabila sa recunoasca scrisul de mana. Aplicatia poate procesa, printre altele, expresii aritmetice, fractii, zecimale, radacini si ecuatii liniare simple. Capacitatea ei de lucru ar putea fi imbunatatita in viitor.

Sursă: ziare.com

Foto: digitaltrends.com

 

EBRDlogoPrime Minister Leancă and President Chakrabarti launch Investment Climate and Governance Initiative

The European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) has agreed a range of activities to support the government of Moldova to reform the business environment, encourage the development of the private sector and promote good governance.

Under a Memorandum of Understanding signed by Moldova’s Prime Minister Iurie Leancă and EBRD President Sir Suma Chakrabarti the two parties will join efforts to enhance the work of the EBRD-backed Economic Council to the Prime Minister; support the establishment of an independent mechanism to address concerns and complaints by businesses about instances of ill-treatment or unfair competition; develop alternative dispute resolution as well as arbitration procedures; and create a single, transparent registry of shares of Moldovan banks. 

The EBRD will also provide additional technical assistance in areas such as public procurement and judicial capacity building. The parties will furthermore work together to improve corporate governance in state-owned enterprises, strengthen the Competition Council and enhance the capacity of Moldovan business associations.

Prime Minister Iurie Leancă said: “In the last few years, under the pro-European governments, Moldova has taken firm steps to a true market democracy and we are very hopeful that these steps will continue after elections. Moldova needs more. More transparency, more anti-corruption measures, more business climate reforms, more jobs, more efficient use of public funds, and, most importantly, more determination in carrying out reforms along these lines. This is what the Memorandum of Understanding is about.”

EBRD President Sir Suma Chakrabarti added: “Challenges in the investment climate and perceptions of corruption are holding Moldova’s economy back. We strongly welcome the authorities’ readiness to confront these issues through concrete action and we stand ready to support this effort. The implementation of this initiative will address issues of transparency, consistency and fairness and create a more level playing field for businesses. An improved investment climate will help Moldova’s economy grow, create good jobs and improve living standards.”

The EBRD is the largest institutional investor in Moldova. The Bank focuses on supporting private sector activity, promoting European standards and regional integration and developing efficient and sustainable public utilities. To date, the EBRD has invested some €900 million in over 100 projects.

EBRD press-release

logoFiscServiciul Fiscal de Stat este un promotor fidel de noi servicii electronice în beneficiul contribuabililor, care să le faciliteze activitatea și să le reducă cheltuielile de gestionare a afacerii, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, anunțând, în cadrul unei ședințe de lucru, că, începând de astăzi, 20 octombrie, și până la 31 decembrie 2014, 1500 de agenți economici neplătitori ai TVA vor fi conectați cu titlu gratuit la serviciile electronice fiscale cu utilizarea semnăturilor electronice de autentificare.

În acest context, Ion Prisăcaru a menționat că, anterior, se acorda în acest sens o atenție sporită doar contribuabililor plătitori ai TVA, ceea ce situa pe poziții inegale agenții economici.

Conectarea primară a agenţilor economici, plătitori de TVA la serviciile electronice fiscale cu utilizarea semnăturilor electronice de autentificare se efectuează, de astăzi, gratuit, agentul economic primind gratuit două semnături electronice de autentificare și abonamentul pentru utilizarea serviciilor fiscale electronice pe o perioadă de cinci ani.

La acelaşi subiect, șeful autorităţii fiscal naţionale a menţionat că SFS va suporta costurile abonării acestor 1500 de contribuabili, în pofida minimului de mijloace financiare fiind identificate posibilități de a realiza proiectul propus. Astfel, cu scopul simplificării raportării fiscale precum şi de procesare rapidă a datelor, a fost creat şi lansat serviciul „Declaraţie electronică”, care vine să susţină activitatea contribuabililor şi să le faciliteze munca de zi cu zi.

„Declaraţia electronică” include o serie de avantaje, precum timpul scurt de procesare a documentelor, acces rapid la informaţie, excluderea cheltuielilor pentru transport, lipsa necesităţii de deplasare la sediul autorității fiscale fiscal, excluderea necesităţii de imprimare a formularelor pe suport de hârtie etc.

Inițiativa de conectare gratuită a contribuabililor neplătitori ai TVA este în conformitate cu Planul de acţiuni a Guvernului pentru anul 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.164 din 05.03.2014, prin care s-a dispus implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaţionale (e-declaraţii), astfel încît cel puțin 60% din declaraţiile fiscale să fie depuse prin internet.

În acest scop, SFS lansează o acțiune de conectare cu titlu gratuit a agenților economici neplătitori de T.V.A. la serviciile fiscale electronice, care se va desfășura până la finele anului curent.

Sursă: fisc.md

Marți, 21 Octombrie 2014 05:56

Start reality show-ului “Business Factory”

Photo13Află cine sunt eroii care îşi vor transforma ideile de business în realitate.

Primul reality show de business din Republica Moldova, “Business Factory”, (link http://factory.angrybusiness.md/) îşi dă startul pe ecrane în acest weekend, pe 25 octombrie.

7 tineri cu suflet neliniştit, caracter puternic, multă ambiţie şi o idee de afacere, provocaţi de Angry Business şi postul de televiziune MBC, vor să demonstreze că este posibil să lansezi o afacere care să genereze cel puţin 10.000 de lei în doar 2 luni de la apariţia ideii.

Timp de opt săptămâni, sub stricta supraveghere a mentorilor noştri, viitorii Photo14antreprenori vor implementa toate instrumentele necesare ca să pună pe picioare o afacere şi să obţină din ea bani. Săptămână de săptămână le va fi monitorizat fiecare pas, vei urmări cum vin la ore, îşi fac temele pe acasă, trec prin variate încercări, stabilesc întâlniri cu clienţii, îşi vând produsul şi calculează veniturile.

Mai mult, vei fi martorul lansării unor afaceri reale pe piaţa Republicii Moldova din care te vei inspira şi vei putea prelua modele de dezvoltare a propriei idei de business.

Află în prima emisiune câţi curajoşi şi-au dorit să intre în cursă, câţi dintre ei au ajuns la preselecţii şi cine a trecut cu brio de întrebările juriului. Urmăreşte “Business Factory” începând cu 25 octombrie, în fiecare seară de sâmbătă, la ora 20.00, doar la postul de televiziune MBC.

De-ce-retailerii-asteapta-cu-nerabdare-serviciul-Apple-PayRetailerii ar putea fi cei mai incantati de debutul pe piata al serviciului de plata Apple Pay. Serviciul celor de la Apple va permite utilizatorilor de iPhone sa plateasca diversele cumparaturi prin simpla folosire a telefonului.

Cercetatorii stiu deja de cat de mult timp au nevoie clientii sa scoata banii necesari din portofel. Aceasta explica de ce soldurile cartilor de credit au tendinta sa creasca si de ce cazinourile folosesc jetoane in loc de numerare. Este, de asemenea, motivul pentru care unele firme, ca Starbucks, incurajeaza clientii sa nu mai foloseasca numerar, scrie Business Week.

Specialistii au fixat deja un termen pentru aceasta dinamica: decuplarea. Cardurile sau aplicatiile sau jetoanele de cazinou sunt separate mental de utilizator de propriul cont bancar. Citibank a facut un astfel de experiment in 2009 si a constatat ca modalitatea de a plati cu telefonul a aplificat semnificativ atat numarul, cat si volumul tranzactiilor clientilor.

Cumparaturile facute fara numerar sunt mai apreciate. Richard Thaler, specialist in economie comportamentala, a demonstrat ca astfel de tranzactii sunt experiente mai placute. Cei care au folosit serviciile Uber stiu sentimentele. Cu datele cardului de credit introduse in aplicatia folosita, poate fi platit nu numai serviciul cumparat, ci chiar si bacisul - si nu in modul clasic de pana acum.

Intrebarea despre noul serviciu de plata al Apple este daca acesta va fi doar o extindere a distantei de la care se poate face plata cu cardul sau daca va lua locul cardului din plastic in "psihologia cumparaturilor". Apple Pay nu necesita multa implicare fizica din partea utilizatorului. O simpla atingere cu degetul pe "cititorul de amprente" al iPhone-ului si o apropiere de casa de marcat, si plata a fost facuta.

"Acum, plata in magazine se face printr-o miscare naturala," spune Apple in reclama.

Circa 220.000 de magazine sunt pregatite sa accepte acest serviciu de plata, inclusiv Bloomingdale's, Foot Locker, Macy's, McDonald's si PetSmart. Pe lista se regaseste si RadioShack, un retailer care incearca cu disperare sa-si revina. Si alte companii cu probleme, ca J.C. Penney sau Sears, ar face bine sa adopte aceasta modalitate de plata.

Sursa foto: Business Week

http://www.business24.ro/