CE banner 1160x100 NEW

dspost 54621c72905265 27708133Alune moldovenești în ciocolatele produse în Italia. 15 producători din țară au semnat deja contracte cu importatorii din peninsulă și spun că străinii apreciază gustul fructelor strânse de pe plantațiile din Moldova.

Ivan Guci s-a lansat în afaceri în 2002, cu o plantație mică de alune. Acum, aceasta a început să rodească, iar agricultorul a căutat o piață de peste hotare.
În vara lui 2015, alături de alți asociați, a făcut un export de probă în Italia. Italienilor le-au plăcut alunele moldovenești, așa că în acest an, a fost semnat primul contract. Un kilogram de alune este vândut cu doi euro. Totuși, până a cuceri piețele altor țări mai este mult de muncă.

"Unite toate împreună, aceste alune reprezintă o masă mai puțin importantă pentru procesare, deoarece aceasta trebuie calibrată suplimentar, pentru a obține acele miezuri care sunt pretabile pentru industrie. După cum vedem, aici vedem toate formele posibile din alun, toate dimensiunile", a menţionat Ivan Guci.

Pentru a dezvolta potențialul, Asociația Producătorilor de Alune urmează să sădească noi plantații, cu arbuști aduși din Italia. Și agricultorii sunt gata să investească, mai ales că această cultură are o productivitate de cel puțin o sută de procente.

"Planificăm să înființăm plantații noi și, în decurs de zece ani, să ajungem la o cifră cât mai mare în plantații, 10, 20, 30 de mii de hectare", a declarat Denis Roibui,  președintele Asociației Producătorilor de Alune.

În prezent, în Moldova sunt 400 de hectare de arbuști de alune.

publika.md

1385240931 the three graces 1639Femeile cu forme, riscă să-şi îndrăgească ţinuta la superlativ dacă apelează la culori. Designerii autohtoni menţionează că femeile noastre au nevoie de mai multă încredere în sine, de aceea pentru a crea colecţii rubensienelor, au pretins să folosească mai multe culori.

Zis şi făcut! Brandurile Georgette şi Sekana au asortat maiestuos culorile pe corpurile voluptuos sculptate ale modelelor. Vorbim de un roşu îndrăzneţ, de un verde smarald ispititor, de accesorii şi desigur de tocuri. Da, da! Nu doar culoarea neagră diminuează din forme.

Zvelte ca nişte adevărate zeiţe, modelele s-au lăsat admirate într-un defileu plus size. Şi-au luat lecţia de stil de la Georgeta Mira şi Natalia Melnic, designeri ce au decis să vină în ajutor femeilor cu forme.

Natalia Melnic, creatoarea brandului Sekana, știe câteva secrete. Pe unele din ele ni le-a divulgat și nouă. „Fiecare femeie îşi doreşte să arate bine, mai ales atunci când are forme rotunjite, iar pentru asta apelați la o ţinută corect asortată, ce v-ar scoate în vileag atuurile.
- Dacă partea de sus este mai proeminentă decât cea de jos, atunci accentuați-o. De obicei aici în ajutor vă vine decolteul în formă de triunghi care lungește figura. De asemenea și accesoriile lungi, de gen mărgele, au aceeași funcție!
- Pentru partea de jos folosiți piese monocromatice. Multitudinea de culori pentru această zonă, poate juca împotriva dumnevoastră.
- Ținuta aleasă nu ar trebui să fie strânsă pe corp, hainele trebuie să se așeze liber, din simplul considerent că nu arată frumos!”

Îmbrăcați pe deasupra un zâmbet și păşiți încrezute în orice ați purta!



madein.md

1516885695 2

Un moldovean din sudul țării nu a fost de acord cu ideea că doar automobilele pot fi modificate prin diverse programe de tuning. De aceea, a decis să-și personalizeze tractorul, cu surse și forțe proprii.

Având acasă una dintre versiunile renumitului tractor T-40, produs acum câteva decenii în URSS, proprietarul i-a făcut un „look” care atrage toate privirile celor din jur.

Pe lângă o improvizată bară de protecție frontală cu niște corpuri de iluminat suplimentare și o grilă modificată a pseudo-radiatorului cu un animăluț ciudat în frunte, tractorul mai are niște apărătoare imense de noroi și o caroserie fără urme semnificative de rugină, revopsită în propria gospodărie.

Nu în ultimul rând, special îl mai fac perdelele cu buline din spatele lunetei, dar și o plăcuță cu cifra 350 care ar indica câți CP consideră bărbatul că are sau cel puțin câți și-ar dori să vadă sub capotă :)

Tractorul a fost surprins pe o stradă din orașul Comrat și se pare că este folosit pentru transportul apei potabile.

autoblog.md

1317583098 6

Compania Purcari se pregătește să ajungă la cota Bursei de Valori București, scrie profit.ro. Producătorul de vinuri lansează de luni o ofertă publică de vânzare pentru 49% din acțiunile proprii și vine pe piață, conform nivelurilor indicate în intervalul de preț al operațiunii de listare ca o companie cu o valoare de piață de 81,44 milioane euro sau 120,02 milioane euro.

Perioada de subscriere a ofertei intermediată de Raiffeisen Bank și Swiss Capital se încheie pe data de 8 februarie.

Cele 9,80 milioane acțiuni puse în vânzare la prețuri între 19,00 roni/acțiune și 28,00 roni/acțiune, conform prospectului aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ceea ce ar urma să ridice valoarea operațiunii de piață la 186,20 milioane lei românești (39,90 milioane euro) și 274,40 milioane lei românești (58,81 milioane euro).

Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie și patru platforme de producție în România și Moldova, fiind cel mai premiat producator de vin din Europa Centrală și de Est la Decanter London în perioada 2015-2016. Purcari deține două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală în acest segment de 26%, potrivit Nielsen1.

Compania arată investitorilor că beneficiază de o baza de cheltuieli reduse și de o oferta abundentă de struguri de calitate, pentru a desfasura o afacere extrem de profitabilă. Marja EBITDA pe primele 9 luni 2017 a fost de 33%, în timp ce marja de profit net a crescut la 23%, crescând cu 29%, respectiv 55%, față de aceeași perioadă din 2016.

agora.md

104428.19218 300În perioada 16 – 26 ianuarie curent, INP a desfășurat acțiuni de depistare a șoferilor care au instalate la autovehicul dispozitive de iluminare exterioară, faruri de tip xenon.

Astfel, în 10 zile, peste 560 șoferi au fost documentați.

Inspectoratul Național de Patrulare menționează că este interzisă circulația automobilelor care au instalat ilegal faruri de tip xenon, excepție fiind doar pentru cele instalate de producătorul auto în fabrică.

Pentru instalarea luminilor xenon, șoferii se sancționează cu amendă de la 150 la 300 de lei, conform art.228 al Codului Contravențional al RM.

noi.md

MK3 2787Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, a lansat proiectul “Reconceptualizarea orientării profesionale și consilierii în carieră (REVOCC 2)”.


Bugetul proiectului este estimat la circa 900000 Euro și va fi implementat până în 2021. REVOCC 2 reprezintă o continuitate a proiectului REVOCC 1, care a fost implementat în perioada 1 Decembrie 2014 – 30 Noiembrie 2017.
 
În cadrul proiectului REVOCC 1 a fost elaborat modulul ”Dezvoltarea personală și proiectarea carierei”, care se predă acum în toate instituțiile de învățământ. De asemenea, în cadrul proiectului au fost create 4 Centre de Ghidare în Carieră în incinta structurilor teritoriale ANOFM din Soroca, Cahul și Chișinău, de serviciile cărora au beneficiat deja peste 10 000 de tineri.

Noul proiect, REVOCC 2, va continua aceste intervenții. În particular, profesorii din sistemul de învățământ vor beneficia de instruiri privind ghidarea tinerilor în carieră. De asemenea, proiectul va sprijini îmbunătățirea serviciilor de ghidare la nivel local și va susține deschiderea altor 4 centre de ghidare în carieră la nivel local. Pentru tineri vor fi organizate internshipuri, activități de master class, vizite la întreprinderi, forumuri ale profesiilor, mese rotunde, școli de vară, etc. Persoanele în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de instruire profesională și suport în angajare.

Pentru femei vor fi organizate instruiri privind inițierea unei afaceri și, în baza unui concurs, o parte din ele vor primi granturi mici pentru inițiarea afacerii, servicii de consiliere și mentoring.

„Proiectul își propune să sprijine tinerii din Republica Moldova în deciziile de carieră, pentru ca ele să se bazeze pe necesitățile pieței muncii și, ca rezultat, să crească rata angajării și a productivității muncii în economia națională”, a declarat Sofia Șuleanschi, director CEDA. Ea a subliniat că aceste eforturi sunt realizate împreună cu partenerii strategici ai proiectului, ANOMF și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dar și cu autoritățile locale, ca tinerii să aibă parte de un viitor mai bun, acasă.
IMG 5316
Numărul beneficiarilor direcți ai proiectului REVOCC 2 se estimează la circa 3000 de persoane, iar indirecți – aproximativ la 358,000 de persoane.

articles.60649.mRepublica Moldova are unul dintre cele mai ridicate niveluri de offshorizare a activității economice, sociale și politice. Declarația a fost făcută de Veaceslav Negruță, expert Transparency International, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Potrivit lui, în Republica Moldova, pe lângă faptul că tot ce înseamnă achiziție publică, începând de la farmaceutice, birotică sunt contracte cu companii care au în spate beneficiari din zone offshore, o bună parte din clădiri au în spate persoane offshorizate și e vorba de valoare enorm de mare. „Este adevărat că multe lucruri care s-au întâmplat în sectorul financiar și bancar nu era să aibă loc dacă erau eliminate aceste companii offshore care au participat”, spune Veaceslav Negruță.

Expertul susține că în Moldova sunt trei instituții care au în competența lor monitorizarea a tot ce se cheamă activități cu astfel de companii - Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională pentru Piața Financiară și Consiliul Național Anticorupție. „Toate aceste trei instituții au liste proprii care în dependență de domeniul lor de activitate includ țări cu risc sporit de astfel de tranzacții cu offshore”, a adăugat Veaceslav Negruță.

Potrivit lui, în Republica Moldova au existat cel puțin trei încercări într-o perioadă relativ scurtă de a face regulă în domeniul ce ține de offshorizarea tranzacțiilor, în special în ceea ce privește tranzacțiile cu bani publici. Toate încercările de a deoffshoriza tranzacțiile în Republica Moldova care vizau banul public au eșuat.

În opinia expertului, pentru cercurile politice și ale autorităților din Republica Moldova sensibilitatea este extrem de mare când se pune problema de deoffshorizare. „Modificarea legislației este necesară astfel ca să satisfacem interesele de aici și banul care este produs în Moldova din activități economice ulterior să fie reinvestit aici, dar nu să fie extras în zone offshore, banul public care cu greu este adunat sub formă de impozite să nu fie prin scheme și licitații trucate scos din nou în zone offshore și să nu avem impresia că investițiile străine care vin în Moldova 60-70% de fapt sunt bani anterior extrași tot din Republica Moldova, ci să vină investiții adevărate, veritabile care aduc cu sine și tehnologii, și servicii noi”, a afirmat expertul Transparency International.

ipn.md

ne bucuram de zapada cu sanii din rattan fabricate in moldova

Compania Rotang SK și-a inceput activitatea în anul 2013, fiind cel mai mare producător de mobilă din rattan sintetic în Moldova. Acesta este un material plastic creat după o tehnologie unică de compania Rotang SK, iar toate produsele confecționate din acest material sunt durabile și fiabile. Un analog al acestui material practic nu există.

Rattanul rezistă la temperaturi de la -40° C până la + 45° C, menținându-și aspectul inițial, dar și proprietățile practice, iar spre deosebire de mobilierul din plastic obișnuit, acesta nu se contractă și nu crapă.

În anul 2015 producătorul a lansat pe piață un produs unic - săniile din rattan. Acestea sunt destul de trainice, având o carcasă din metal cu o grosime de 1,5 mm, care oferă produsului o rezistență destul de mare. Astfel săniile din rattan „made in Moldova” sunt concepute în așa fel încât să servească timp îndelungat.

De asemenea aceste sănii au o serie de avantaje: ele sunt uşoare, construcţia împletită se adaptează la corpul copilului și datorită bazei sale elastice, asigură confortul şi comoditatea pe toată durata plimbării de iarnă.

Prețul unei astfel de sanii este de 1000 de lei.

madein.md

transoil jurdjulPotrivit serviciului de presă al companiei, datele au fost prezentate în cadrul totalurilor preventive pentru rezultatele activității grupului în perioada iulie – decembrie 2017. Grupul începe anul financiar – economic din 1 iulie şi îl încheie în data de 30 iunie a anului următor.

La întâlnirea conducătorilor tuturor subdiviziunilor Grupului companiilor TRANS OIL s-a subliniat că, pe parcursul a doi ani consecutiv, în Moldova s-a atestat o recoltă destul de înaltă a culturilor cerealiere. Acest lucru s-a reflectat pozitiv şi asupra rezultatelor activității subdiviziunilor Grupului. În iulie – decembrie 2017, toate cele 15 elevatoare ale Grupului companiilor TRANS OIL, amenajate pe tot teritoriul Moldovei, au fost încărcate cu culturi cerealiere în proporție de 100%.

În sezonul 2017, în iulie, pentru prima dată a fost lansată platforma electronică pentru producătorii agricoli www.transoilmarket.com, unde orice fermier şi-a putut lăsa oferta pentru vânzarea cerealelor, la prețul indicat de Grupul companiilor TRANS OIL. Prin intermediul acestei platforme, în 2017 au fost achiziționate direct, fără intermediari, peste 150 mii tone de cereale. Astfel, fermierii au putut câștiga pentru producția lor mai mulți bani, iar companiile Grupului au putut atrage mai mulţi producători agricoli, inclusiv mici, care anterior erau impuși să-şi vândă producția angrosiștilor. În plin sezon întotdeauna se atestă un anumit deficit de transport marfar. Pentru soluționarea acestei probleme, în premieră a fost lansată platforma electronică pentru transportatorii de încărcături. Acest lucru a permis stabilizarea prețurilor şi atragerea pentru cooperare a întreprinderilor mici şi individuale din domeniul serviciilor de transport. Cea mai mare parte a cerealelor acumulate în elevatoare a fost direcționată spre export.

Prin terminalele cerealiere ale Grupului din Portul liber internațional Giurgiuleşti, în perioada iulie – decembrie 2017, au fost încărcate 485 mii tone. Capacitatea de producere a terminalelor din port a constituit peste 1,2 mil tone pe an. În total, în Moldova au fost recoltate, potrivit datelor preventive, 1 milion 160 mii tone doar de grâu. Pe viitor se planifică organizarea periodică a acestui forum internaţional anume în Moldova. Astfel, va fi promovat brandul de ţară în calitate de jucător serios pe piaţa exportului de culturi cerealiere şi producător de ulei de floarea soarelui, recomandat printr-o calitate înaltă. La întrevederea cu conducătorii subdiviziunilor Grupului de companii TRANS OIL, preşedintele Vaja Jhashi a declarat că, Moldova, în calitate de ţară cu o agricultură riscantă, se ciocneşte periodic cu probleme climaterice, alternând anii cu recoltă bună şi nu prea. Însă, datorită implementării în agricultură a tehnologiilor moderne, de câţiva ani recolta în ţară este destul de înaltă. Potrivit oficialului, Grupul de companii le acordă agricultorilor posibilitatea de a-şi realiza producţia la preţuri convenabile, asigurând şi păstrarea calitativă şi pe termen lung a acesteia. Totodată, Grupul oferă toată logistica pentru exportul cerealelor din Moldova, asigurând ţării încasări valutare şi fiscale.

„Obiectivul pentru al doilea semestru este pregătirea pentru noul sezon, care potrivit prognozelor preventive, nu va fi mai rău din punct de vedere al recoltei decât 2017. Este foarte importată continuarea practicii de contact direct cu producătorii agricoli, chiar şi cu cei mai mici, pentru a le oferi posibilitatea să-şi realizeze producţia direct, fără intermediari, ca într-un final aceştia să beneficieze de un câştig decent pentru munca lor”, a spus Vaja Jhashi.

În perioada de raport, rezultate bune a înregistrat SA Floarea Soarelui, care face parte din Grupul de companii. Compania a trecut cu succes prin rebrandigul mărcii sale populare a uleiului de floarea soarelui – FLORIS, pe care a făcut-o mai modernă, care atrage atenția cumpărătorilor. Pentru prima dată în Moldova, o întreprindere specializată în produse alimentare, a trecut certificarea specială la standardul ISO 22000 – standard mondial al securității alimentare. La începutul anului 2018, la fabrică este planificată lansarea unei linii noi şi moderne de extragere a uleiului.

Cât ţine de comerțul pe piețele internaționale, în special a fost accentuat rolul SA Floarea Soarelui, care a câștigat licitația ministerului Comerţului din Irak şi a semnat un contract de livrare a uleiului de floarea soarelui în această ţară, în sumă de 25 milioane USD pe an. Activitatea intensă a acestei companii a contribuit la includerea SA Floarea Soarelui în TOP-10 cele mai mari întreprinderi din Moldova, la finele anului 2016.

InfoMarket

Piotr aliiEste tânăr şi neliniştit, are doar 23 de ani, dar a reuşit deja să îşi facă un nume printre designerii autohtoni. Este vorba despre Piotr Alii, care de curând a făcut o colecţie inedită pentru femei de toate vârstele.

Originar din satul Sagaidac, Cimișlia, Piotr Alii a locuit în Siberia împreună cu familia sa mai mult de 15 ani. Însă, acum 8 ani, a revenit în Moldova şi tot aici şi-a făcut studiile în design vestimentar.

Spune că natura îl inspiră cel mai mult, dar şi oamenii din jur. Iar împreună cu designerul Cristina Plăcintă, a decis să facă o colecţie pentru femei de toate vârstele.

Deşi creaţiile sale sunt realizate într-un stil minimalist, designerul le-a oferit o alură mistică, astfel că hainele nu sunt destinate pentru ţinute de zi cu zi.

Ambiţios de fire, tânărul vrea să revoluţioneze lumea modei de la noi şi să schimbe percepţia oamenilor despre arta modernă.

Pentru viitor şi-a propus să lanseze o colecţie universală, potrivită pentru orice ocazii. Succes şi inspiraţie!

prime.md