”Apă-Canal Chișinău” trebuie să plătească o amendă de aproape 800 de mii de lei
”Apă-Canal Chișinău” trebuie să achite o amendă în valoare de peste 767 de mii de lei pentru că a impus unui agent economic tarif diferențiat pentru serviciul de recepționare în sistemul municipal de canalizare a apelor uzate.
Decizia a fost luată de Consiliul Concurenței după ce o companie a depus o sesizare, în care a menționat că întreprinderea muncipală face abuz de poziția sa dominantă și îi impune tarife ilegale și netransparente.
Mai exact, compania s-a plâns că a fost impusă să achite taxe de preepurare, chiar dacă nu le-a fost prestat acest serviciu. De asemenea, agentul economic a fost deconectat de la rețea, pentru că a refuzat să plătească facturile. Reprezentanții companiei au declarat că ”Apă-Canal Chișinău” le-a cerut să achite tarif diferențiat pentru prestarea serviciilor de preepurare a apelor uzate, asta în circumstanțele în care ”Ivaro” SRL achitase deja plata pentru costul serviciilor de evacuare a apei uzate.
În urma anchetei, desfășurată de autoritatea de concurență, s-a constat că în lipsa clauzelor contractuale din înțelegerea semnată între ”Ivaro” SRL și ”Apă-Canal Chișinău” SA privind indicii normativi (condițiile de deversare), întreprinderea municipală urma să aplice normele din Legea privind plata pentru poluarea mediului, în care este prevăzut în mod expres că plata pentru poluarea mediului se face la bugetul de stat. Însă, contrar acestor prevederi legale ”Apă-Canal Chișinău” a aplicat Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, cu scopul de a încasa în contul său plățile pentru depășirea concentrației maxim admisibilă de poluanți în apele uzate evacuate.
Consiliul Concurenței a constat că au fost încălcate prevederile Legii concurenței, potrivit cărora este interzisă folosirea unei poziţii dominante pe piaţa relevantă în măsura în care aceasta poate afecta concurenţa sau leza interesele colective ale consumatorilor finali. Norma legală mai prevede că impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare poate constitui practică abuzivă.
Astfel, ”Apă-Canal Chișinău” este obligată să achite într-un termen de 60 de zile, la bugetul de stat, o amendă în valoare de 767.048 lei.
bizlaw.md
Expert: Povara prostiei noastre: o lege inutilă golește buzunarele moldovenilor cu 100 milioane de lei

O bună guvernare înseamnă înlăturarea actelor inutile, care sunt o povară pentru cetățeni și aduc doar bătăi de cap. Chiar dacă în ultimii ani se depun eforturi pentru a elimina sute de acte nefolositoare, totuși numărul celor rămase rămâne a fi enorm, iar daunele provocate de existența lor se ridică la sute de milioane de lei.
Azi vreau să atrag atenția asupra unei absurdități: Certificatul de la Fisc privind lipsa datoriilor în cazul unei tranzacții imobiliare. De ce doar de la Fisc? De ce nu și de la: gaz, electricitate, apă, salubritate, asociația de locatari. Ce treabă are fiscul cu relația dintre două persoane care vor să facă o tranzacție? Dorește cumpărătorul să afle datoria care este asupra unui imobil nu are decât, dar pentru ce să condiționezi tranzacția cu existența unei singure datorii?
Ce avem în rezultat. Anual conform datelor de la registru peste 450 mii persoane efectuează operațiuni cu bunurile imobile. Anual 450 mii persoane trebuie să meargă pe drumuri să stea în rând și să obțină un certificat de care nimeni nu are nevoie. Mergeți la un serviciu Fiscal din Chișinău, veți vede că unicul birou unde e coadă este cel care eliberează astfel de Certificate. Fiscul are persoane angajate special pentru aceasta: să elibereze certificate inutile. Statul pierde anual pentru aceste eliberări de certificate circa 10 milioane de lei.
Însă pierderile cetățenilor sunt de 10 ori mai mari. Imaginați-vă 450 mii persoane, anual pierd câte minim jumate de zi de muncă pentru obținerea acestui certificat. Drept rezultat pierderile financiare directe ale cetățenilor se ridică la 100 milioane lei anual, aici includem, ziua pierdută, transport, multiplicarea documentelor inutile. O să râdeți, dar anual numai hârtie se consumă 13,5 tone pentru eliberarea acestui Certificat.
Am numărat literele din această normă absurdă - 112 la număr. Alfabetul nostru este cel mai scump din lume fiecare literă dintr-o lege proastă ne costă UN milion de lei în fiecare an.
Așa și trăim.
P.S. Sper foarte mult că un deputat va înregistra un proiect de lege prin care să anuleze aceste 112 litere absurde.Veaceslav Ioniță
La Donduşeni va fi deschisă o fabrică de textile
Peste 600 de locuri de muncă noi vor fi create în Dondușeni. În două luni, în oraș își va începe activitatea o fabrică de textile. Investițiile se ridică la zeci de milioane de lei și au fost făcute de un agent economic din Turcia.
Fabrica va dispune de hala de producere, depozite și o cantină în care angajații vor putea lua masa, comunică publika.md.
Muncitorii vor lucra pentru branduri europene, precum H&M, Beneton, Zara.
"Noi deja am făcut anunțuri la oficiul forțelor de muncă, la primărie, colectăm CW și în timpul apropiat vom începe interviurile de angajare. Pe parcurs de două luni maxim, o să deschidem ușile și întreprinderii noi din Dondușeni. Lucrările de reconstrucție sunt pe ultima sută de metri, a spus Ludmila Guţuleac, administrator.
Localnicii aşteaptă cu nerăbdare ca fabrica să-şi înceapă activitatea.
"Și eu m-am înscris aici, aștept să se deschidă, poate obțin un post de șofer, de ce-a fi."
"Fabrica de zahăr nu mai lucrează, totul s-a închis. Dacă se vor deschide aceștea va fi bine, vor avea oamenii unde munci."
Președintele raionului Dondușeni promite să-i asigure antreprenorului tot sprijinul său.
"Am asfaltat drumul de acces până la fabrică. O să aibă tot sprijinul nostru pe parcursul activităţii. Din păcate până la acest investitor raionul Dondușeni a stat cel mai prost la capitolul locuri de muncă,am avut zero", a spus Vadim Lesnic, președintele raionului Dondușeni.
Acum două luni, acelaşi om de afaceri turc a deschis o fabrică şi la Bălți, care va avea 800 de angajaţi.
"Sunt foarte mulțumită. Avem la dispoziție echipament nou, în fabrică e luminos, un climat prietenos în colectivul de muncă. Noi me mândrim că putem produce haine pentru piața europeană, nu doar pentru țările în curs de dezvoltare. Coasem aici haine de brend, de o calitate înaltă."
"Condițiile de muncă sunt bune, este posibilitatea de a crește în funcție. Avem un salariu decent. "
Autorităţile de la Chişinău depun eforturi pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini. parlamentul şi Guvernul au adoptat mai multe reforme, care prevăd inclusiv oferirea de condiţii fiscale preferenţiale şi suport bugetar pentru companiile care vor deschide aici noi locuri de muncă.
Dragostea învinge timpul. I-a dăruit soției sale aceeaşi cutie de ciocolate ani la rând

Un cuplu din Statele Unite a înduioşat o lume întreagă. Un bărbat din statul New Mexico i-a dăruit soției sale aceeaşi cutie de ciocolate de 39 de ani la rând. Chiar dacă femeia vieţii sale a fost diagnosticată cu demenție și stă în azil, asta nu l-a făcut să renunţe la acest frumos obicei.
"Salut, dragă! Uite ce ți-am adus de Ziua Sfântului Valentin!"
Cei doi au făcut cunoștință încă în 1979, când Ron Kramer era agent de asigurări și a bătut la ușa Donnei pentru a-și oferi serviciile.
"-Când i-am deschis ușa, eram îmbrăcată doar în halat. Eram foarte sexy atunci. -Îți mai aduci aminte în ce erai încălțată? - În papuci de casă", a spus Donna Krammer, soția lui Ron
La scurt timp, au început să se întâlnească. Înaintea Zilei Îndrăgostiților, Ron a întrebat-o dacă îi plac ciocolatele. Donna i-a spus că îi place o cofetărie locală, așa că el s-a dus acolo și i-a cumpărat o cutie. Vânzătorul i-a propus să păstreze cutia și când va veni la anul, va trebui să plătească doar ca să o umple din nou cu ciocolate. Zis și făcut. Ron păstrează această cutie deja de 39 de ani, iar de Ziua Îndrăgostiților o umple cu ciocolate. Cei doi au fost separați în 2015, când Donna a fost diagnosticată cu demenție.
"A fost nevoită să plece la azil, în august 2015. Acea zi a fost, probabil, cea mai tristă din viața mea. Într-o bună zi, ea mă va uita. Așa că savurați fiecare minut alături de cei dragi cât timp ei vă mai țin minte", a spus Ron Krammer, soțul Donnei.
Totuşi, femeia încă îl ține minte și apreciază tot ce face el pentru ea.
"Ești o femeie norocoasă! -Știu! Și de aceea o să îl păstrez lângă mine, pentru că e al meu. Te iubesc! -Și eu te iubesc, dragă!"
publika.md
MADRM oferă granturi pentru agricultorii care vor să-şi deschidă afaceri cu pomuşoare

Patru granturi, în valoare totală de 110.000 de lei, sunt oferite producătorilor agricoli, din regiunile centru și nord, care doresc să înființeze plantații de arbuști fructiferi și căpșun sau doresc să aplice inovații pe plantațiile deja existente, transmite IPN.
Granturile sunt oferite în cadrul proiectului "Îmbunătățirea productivității și accesul la piață a producătorilor de pomușoare", implementat de Centrul de Consultanță în Afaceri (CCA).
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului anunță în pagina sa electronică că trei granturi, a câte 20 de mii de lei per beneficiar, sunt oferite pentru înființarea perdelelor de protecție a terenurilor plantate cu arbuști fructiferi sau căpșun. Un grant în valoare de 50 de mii de lei va fi acordat pentru aplicarea inovațiilor moderne.
Solicitanții de grant trebuie să reprezinte o întreprindere și să demonstreze o experiență în domeniu de cel puțin un an. La fel, se cere să asigure o co-finanțare de cel puțin 50% din costul materialului săditor pentru înființarea perdelelor de protecție sau 50% din costul inovației aplicate.
Beneficiarul este obligat să procure materialul săditor de la o pepinieră silvică licențiată în Republica Moldova și să îl planteze în jurul plantației, după care Centrul de Consultanță în Afaceri va rambursa cel mult 50% din costul materialului săditor. Beneficiarul va fi obligat să efectueze irigarea fâșiei de protecție în primul an după plantarea butașilor.
Solicitanții de grant vor transmite dosarul pe adresa de email: sau pe adresa poștală: AO Centrul de Consultanță în Afaceri ONG, MD-2004; or. Chișinău, str. Mitropolitul Petru Movilă, 23/9, oficiul 3. Data limită de recepționare a cererilor de cofinanțare este 10 aprilie, iar rezultatele vor fi anunțate până pe 16 aprilie.
Afacerea cu trandafiri de Ziua Îndrăgostiților

În fiecare an, în aceste zile începe marea nebunie de Valentine’s Day. Îndrăgostiții din toate colțurile lumii (și ale Moldovei) sunt gata să dea și ultimii bani pentru mici atenții pe care să le facă unul altuia. Cea mai bună afacere însă este acea cu flori și mai ales cu trandafiri. Sute de mii de lei încasează vânzătorii în aceste zile.
Dar, ceea ce nu conștientizăm este că plătim un preț prea mare pentru aceste flori pe care le cumpărăm de Ziua Îndragostiților. Să vorbim de exemplu despre trandafir. Trandafirii pe care europenii (și implicit moldovenii) le oferă de Ziua Îndrăgostiților nu sunt din Europa. Pe continentul european, aceștia încă nu au flori. Iată de ce trandafirii sunt aduși din zone foarte îndepărte cum ar fi Kenya, Chile, Columbia, India, sau Africa de Sud.
Circa 15.500 de moldoveni au obținut în 2017 cetățenia Federației Ruse
Anul trecut, numărul moldovenilor ce au obținut cetățenia Federației Ruse s-a diminuat cu circa două mii față de anul 2016, când a constituit 17.397, scrie unimedia.info referitor lf mold-street.com.
Potrivit datelor Direcției principale de Migrație din cadrul Ministerului rus de Interne, moldovenii au constituit 6% din numărul total al străinilor ce au obținut în 2017 cetățenia Federației Ruse (circa 257.000).
La acest capitol imigranții din Moldova sunt pe locul șase, după cei din Ucraina (circa o treime din total), Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Armenia.
În același timp în 2017 17.119 de moldoveni au primit un permis de ședere temporară, iar 30.373 locuiesc acolo în baza acestui permis.
Alți peste 8.700 de moldoveni au primit în 2017 permis de ședere, iar 33.325 locuiesc în Rusia în baza acestui permis.
Per total în anul 2017 în Federația Rusă au fost puși la evidența Serviciului Migrațional 542.004 de moldoveni, în timp ce în 2016 aproape 586.000.
Din numărul total al moldovenilor ce s-au pus la evidență doar 227.000 au sosit la muncă, iar 143.566 în vizită privată.
Mi mult citiți pe mold-street.com.
Contrabandă cu drona la frontiera moldo-română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală, cu ajutorul căreia au fost trecute peste frontieră 12.500 ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni.
Aseară, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de responsabilitate, au sesizat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone), care a traversat frontiera dintre Republica Moldova în România.
S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în apropierea frontierei de stat, o dronă artizanală, prăbuşită şi avariată, de care era prins un colet care conținea țigări de proveniență R. Moldova.
În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din ţara vecină despre eveniment, iar aparatul de zbor şi coletul au fost duse la sediul instituției.
În urma inventarierii coletului, de mici dimensiuni, a rezultat cantitatea de 12.500 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în valoare de 2.908 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Sursă: politiadefrontiera.ro
Un taximetrist de ocazie, turnat la Minister. S-a ales cu amendă și fără plăcuțe

Un taximetrist care transporta pasageri de la „bordură” a fost turnat la Ministerul Economiei de către un alt șofer de taxi, angajat al unei firme. Acesta a transmis pe o rețea de socializare poza cu automobilul șoferului, rugând să se facă ordine. La scurt timp, bărbatul a fost oprit în trafic și sancționat.
„Ministerul a fost informat prin intermediul rețelelor de socializare despre un caz de transport ilicit de pasageri, în regim de taxi. Unitatea de transport a fost identificată. La verificarea conducătorului auto, s-a constatat lipsa pachetului de acte pentru desfășurarea activității. Acest fapt a servit drept temei pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale - amendă și ridicarea plăcuțelor. Îndemnăm pe toți conducătorii auto să își desfășoarea activitatea în limitele legii”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Economiei.
today.md
Poliția de Frontieră încurcă socoteala GPS-urilor. A instalat 11 indicatoare rutiere noi
La punctele comune de trecere Briceni - Rossoşani şi Larga - Klementî au fost de curând instalate 11 indicatoare rutiere dinspre căile de acces şi către punctele amintite. Poliţia de Frontieră a argumentat prin traficul adesea intens, ce se întregistrează la punctul de trecere a frontierei Criva - Mămăliga.
Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei de Frontieră, cauza ar fi că sistemul de navigație GPS selectează cel mai apropiat punct de trecere cu Ucraina, dar și faptul că mulți călători nu cunosc căile de acces spre aceste două puncte de trecere.
Astfel, ca urmare a indicațiilor prim-ministrului R. Moldova prvind identificarea soluțiilor în degajarea circulației prin PTF „Criva-Mamaliga”, Poliția de Frontieră a propus Ministerului Economiei și Infrastructurii instalalrea mai multor indicatoare rutiere menite să faciliteze deplasarea călătorilor spre PTF Larga-Kelmențî și PTF Briceni-Rossoșani.
Noile Indicatoare sunt instalate pe următoarele drumuri publice ale R. Moldova:
- M5, frontiera cu Ucraina-Criva-Bălți-Chișinău-Tiraspol-frontiera cu Ucraina – cinci indicatoare;
- R11, frontiera cu Ucraina-Briceni-Ocnița-Otaci-R8 – un indicator;
- G1, R11-Briceni-Cotiujeni-Larga-frontiera cu Ucraina – trei indicatoare;
- G2, M5-Hlina-Cotelea-Larga-G1 – două indicatoare.
Marcajele rutiere se află la distanțe de 17 km, 5 km, 4 km de punctele de trecere a frontierei, fiind montate în intersecțiile care prezintă dificultate în orientare pentru călători.
Activitatea se înscrie în șirul de măsuri întreprinse de Poliția de Frontieră, în cooperare cu alte instituții de resort, şi au menirea de a fluidiza traficul transfrontalier, de a evitare aglomerările și, ca atare, de a reduce timpul de așteptare în punctele de trecere.
deschide.md



