CE banner 1160x100 NEW

18644 large 15680200În ianuarie-martie ale anului 2019 din Fondul de rezervă al Guvernului au fost repartizate, conform deciziilor cabinetului de miniștri, 8, 646,8 mil. lei.

Cele mai multe mijloace financiare au fost oferite Cancelariei de Stat – 1,0 mil. lei, pentru finanțarea cheltuielilor pentru campania de promovare a imaginii țării și mesajul de pace susținut de Ion Lazarenco, reprezentant al diasporei, sportiv înotător în ape deschise.

Totodată, din Fondul de rezervă au fost alocate 716,3 mii lei Ministerului Justiției, pentru plata onorariului biroului de avocați Bukh Law Firm, P.C., New York.

Agenției Proprietății Publice i-au fost alocate 3,9 mil. lei, dintre care 3,43 mil. lei au fost finanțate, pentru acoperirea cheltuielilor aferente procurării acțiunilor nou-emise de banca de importanță sistemică B.C. Moldindconbank S.A.

Primăria municipiului Bălți a primit din Fondul de intervenție 3,0 mil. lei pentru realizarea lucrărilor de reparaţie a acoperişului avariat al Liceului teoretic „Ştefan cel Mare” din municipiul Bălţi.

Conform Legii bugetului de stat pentru anul 2019, Fondul de rezervă al Guvernului constituie 50,0 mil. lei. Totodată, Guvernul dispune și de un Fond de intervenție, aprobat în sumă de 20,0 mil. lei.

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

 

05bd3e21af16f9905f8c45340f48bcb4

În fiecare primăvară avem ocazia să aflăm chiar de la demnitari ce mașini au în posesia lor, uneori chiar cu prețul indicat. Potrivit declarațiilor de avere analizate, cele mai multe mașini le are Ilan Șor, Chiril Gaburici și Vladimir Plahotniuc.

Familia Șor - 7 automobile

Familia Șor deține șapte automobile, dintre care patru au fost dobândite în 2018, potrivit declarației de avere. Printre cele mai luxoase se numără: Mercedes 600 produs în 2005, Mercedes ML 500 4 Matic, produs în 2015, Audi A8, produs în 2017 (toate trei aflate în posesie), Bentley Continental, produs în 2010, care ar fi fost procurat cu 2,5 milioane de lei și Bentley Mulsane Extend, produs în 2017, care ar fi costat 25,7 milioane de ruble (echivalent cu circa 7 milioane de lei) și care, potrivit presei ruse, ar fi mașina lui Jasmin.

Familia Gaburici - 6 automobile

Un alt demnitar cu un număr impunător de mașini este Chiril Gaburici, încă ministrul Economiei și Infrastructurii. Potrivit declarației de avere, familia sa deține șase autovehicule. În 2015, au fost procurate: Mercedes 315 CDI, produs în 2007, la un preț de cinci mii de euro; BMW G650 GS, produs în 2012 - cu opt mii de euro; Hyundai Tucson, produs în 2015, la un preț de 26 de mii de euro. În 2016 a fost procurat un Porsche Cayenne, produs în 2015, cu un preț de 65 200 de euro, iar în 2017, oficialul cumpără Tesla Model S, produs în 2013, în valoare de 30 de mii de euro. Cea mai nouă achiție, este în 2018 - Volkswagen Jetta din 2015, cu un preț de 160 de mii de lei.

Familia Plahotniuc - 4 automobile

Vladimir Plahotniuc este devotat unei singure mărci. Acesta deține patru Mercedesuri, dintre care două au fost procurate în 2018 și anume două Mercedes GLS400, în valoare totală de peste 2,3 milioane de lei. Oficialul mai are două Mercedes S600L, o mașină fiind procurată în 2010, iar alta în 2016, scrie Realitatea.md.

Andrian Candu deține din anul 2014 Toyota Lexus RX 450, produsă în 2010, care ar fi fost cumpărată cu 56 101 lei. Mașina lui Pavel Filip a rămas aceeași din anul 2007 - BMW X5, procurată cu 400 de mii de lei.

Achiziții mai noi o au președintele Curții de Conturi, Marian Lupu, și unul dintre directorii ANRE, Ștefan Creangă. Potrivit declarațiilor de avere, în 2018, Marian Lupu a cumpărat un Hyundai Tucson cu 205 de mii de lei, iar Ștefan Creangă - Jaguar F-Pace, cu 48 de mii de euro. Mașina guvernatorului Băncii Naționale tot ar putea fi considerată o achiziție nouă. Octavian Armașu a cumpărat în 2017 un Volvo XC60, produs în același an, cu 44 727 de euro.

bani.md

 

credits for youngPotrivit ministerului Finanțelor, beneficiarii provin din 16 raioane ale țării, preponderent din mediul rural, iar cei mai activi sunt tinerii din UTA Găgăuzia, unde au fost acordate 10 împrumuturi în valoare totală de 8.720.000 lei.
 
Aceștia sunt urmați de tinerii din raionul Rîșcani, unde au fost acordate 5 împrumuturi în sumă totală de 2.843.000 lei. Cîte 3 împrumuturi au fost acordate tinerilor din raioanele Anenii Noi, Glodeni, Drochia și Orhei, în valoare totală de 1.265.230 lei, 2.558.000 lei, 826.000 lei și respectiv 700.000 lei. Majoritatea beneficiarilor au investit banii în procurarea de tehnică agricolă (tractoare, combine, semănători), îngrășăminte minerale, sisteme de irigare, etc.
 
Pentru Facilitatea de Creditare a Tinerilor se utilizează mijloacele circulante disponibile în cadrul Liniilor de Credit administrate de Directoratul Liniei de Credit ale Proiectelor Investiționale finanțate din împrumuturile externe de stat pentru dezvoltare acordate Guvernului Republicii Moldova de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă și de Banca Mondială. Aceste fonduri avantajoase pot fi utilizate pentru recreditarea sub-proiectelor private - cât în agricultură, atât și în alte domenii de activitate eligibile pe tot teritoriul țării. Tinerii antreprenori beneficiază de o rată a dobânzii redusă cu 2 puncte procentuale în raport cu rata dobânzii de referință anuală.
 
Principalele condiții de eligibilitate pentru tineri și afacerile finanțate: vârsta beneficiarilor potențiali cuprinsă între 18 și 35 ani, la momentul depunerii cererii de credit la Instituțiile Financiare Participante intermediare; suma maximală a unui sub-împrumut - până la 1.5 mln. lei; activitățile eligibile și scopul cheltuielilor finanțate - mărfuri și servicii, inclusiv capital circulant; tinerii vor deține cel puțin 75 la sută din proprietatea întreprinderii/afacerii; beneficiari pot fi persoane fizice și juridice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.
 
Programul a fost lansat cu scopul promovării și încurajării tinerilor antreprenori, creării a noi locuri de muncă, ținând cont de necesitatea acordării sprijinului suplimentar acestora prin reducerea dobânzilor la creditele noi contractate prin băncile comerciale.
 
 
 

image37120933 0a1617d7d03f6b7692f7d769a75c9673Situație alarmantă pentru apicultorii moldoveni. În ultima săptămâna, peste 2 mii de familii de albini din mai multe prisăci din țară au început să moară pe un capăt. Apicultorii intuiesc că acestea s-au otrăvit, iar sursa contaminării ar putea fi substanțele chimice folosite la stropirea copacilor din livezi, care, în această perioadă sunt în floare. Specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor susţin că în prezent, inspectorii din cadrul instituţiei investighează două cazuri din raioanele Ialoveni şi Ungheni, unde, în ultima săptămână, au murit otrăvite câteva milioane de albinie, comunică publika.md.



17995744 403

In vino veritas - zeci de mii de specialişti şi expozanţi au căutat nu doar adevărul, ci şi contacte noi, la ProWein, cel mai mare târg pentru vinuri şi băuturi spirtoase din lume.

19003361 big1556284908În Republica Moldova vor activa 65 de întreprinderi create prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”. Antreprenorii lucrători-migranți sau rude de gradul I ai acestora vor primi până la 250 mii de lei finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a bugetului de stat în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant, informează MOLDPRES. 

Titularii afacerilor au semnat astăzi la Chișinău contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 16 mln de lei. Directorul general interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Petru Gurgurov, a declarat că proiectele vor genera investiții cumulative în economie de circa 39 mln de lei și vor asigura 135 de locuri de muncă.

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a declarat la eveniment că autoritățile sunt permanent în căutarea noilor instrumente și oportunități care să ajute atât cetățenii din țară, cât și din diasporă să-și deschidă acasă afaceri profitabile. Oficialul a îndemnat beneficiarii programului să aplice și la alte proiecte de susținere a mediului de afaceri lansate în țara noastră. 

Iva Stamenova, manager proiect Agricultură și Dezvoltare Durabilă, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a reconfirmat sprijinul blocului comunitar european pentru dezvoltarea și modernizarea unei economii sustenabile a Republicii Moldova.

Din numărul total de 65 de solicitanți de susținere financiară nerambursabilă, 46 activează în agricultură, alte 12 afaceri se vor desfășura în domeniul prestării serviciilor și șapte în industrie. Ideile de afaceri propuse de migranți vor fi realizate în 26 raioane ale țării, iar alți 9 beneficiari ai Programului sunt din municipiul Chișinău. Beneficiarii vor investi remitențele provenite din 15 state: Australia, Federația Rusă, Franța, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania și SUA.

moldpres.md

 

 

19003267 big1556109056Republica Moldova are peste 2,2 milioane de terenuri agricole, dintre care 22,5 mii de terenuri irigate, potrivit Cadastrului funciar aprobat de guvern în ședința de astăzi. Potrivit documentului, la situaţia de la 1 ianuarie 2019, suprafața totală a Republicii Moldova era de 3 milioane 384,7 mii de hectare, informează MOLDPRES.

Vineri, 26 Aprilie 2019 05:58

Au rămas fără microbuze și marfă

7b34307c c861 41bd b7d6 6ca87d4f2243

Au rămas fără microbuze și marfă. Doi bărbați au fost sancționați pentru că au vrut să scoată ilegal din țară țigarete și anabolizante

Peste 15 mii de țigarete, de diverse mărci și aproximativ o mie de anabolizante au fost depistate de vameșii de la Cahul, cu ajutorul câinelui specializat al Vămii.

Țigaretele au fost reținute, după ce patrupedul postului vamal a reacționat la tavanul și torpedoul unui microbuz de pasageri și colete, care se îndrepta spre Marea Britanie. În urma demontării acestora, au fost depistate 15.200 de țigarete, marcate cu timbru de acciz al RM.

Tot într-un microbuz de pasageri și bagaje neînsoțite au fost depistate și produsele anabolizante. Substanțele restricționate au fost găsite de câinele Vămii într-un colet care ar fi urmat să ajungă în Italia. Acestea erau camuflate în cutii de cereale. În total, vameșii au numărat 825 de pastile și 149 de fiole cu substanțe anabolizante, de producție autohtonă.

În ambele cazuri, au fost reținute atât mărfurile, cât și vehiculele folosite la transportarea acestora. De asemenea, șoferii unităților de transport urmează să achite și amenzi în mărime de până la 4.500 de lei.

customs.gov.md

 

original суббб
Noile prevederi referitoare la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural au fost aprobate de Guvern.
 
Ediția anterioară a documentului stipula că valoarea ajutorului financiar acordat unui producător agricol în termen de un an de la acordarea subvențiilor, în ansamblu pentru toate măsurile de sprijin, nu trebuie să depășească 3 milioane lei pe beneficiar, iar pentru grupurile de producători 4,5 milioane lei. În același timp, noua formulare a acestui paragraf, aprobată de Cabinetul de Miniștri, prevede că valoarea ajutorului financiar acordat unui producător agricol în termen de 1 an de subvenționare, în ansamblu pentru toate măsurile de sprijin, nu trebuie să depășească 5 milioane lei pe beneficiar, iar pentru grupurile de producători valoarea ajutorului financiar crește cu 50% din costul unei subvenții autorizate. Modificările au fost adoptate la insistența multor beneficiari de subvenții și asociații profesionale.
 
Astfel, producătorii agricoli din Moldova vor putea primi mai multe subvenții de la stat. Modificările vizează asigurarea unei utilizări mai eficiente a resurselor financiare de către agricultori, direcționându-le către zone cu valoare adăugată mare. Creșterea valorii maxime a sprijinului acordat unui producător agricol sau unui grup de producători agricoli va crea premisele necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii prelucrării post-recoltare și va spori oportunitățile de acces pe piețele de desfacere noi. Modificările vor contribui, de asemenea, la consolidarea grupurilor de producători agricoli, motivarea creării de noi grupuri de producători agricoli, stimularea exporturilor, precum și îmbunătățirea calității produselor. Proiectul mai propune majorări a subvenţiilor în ramurile cu un impact sporit în agricultură.
 
Prin urmare, statul îi va sprijini financiar pe cei care vor dezvolta afaceri în sectorul pomicol și viticol, oferind astfel mai multe oportunități pentru tinerii antreprenori de a investi în afaceri în localitățile rurale. Sunt încurajate și investițiile în dezvoltarea sectorului zootehnic pentru creșterea cantitativă, dar și calitativă a volumului de lapte produs în Republica Moldova, precum și pentru obținerea dreptului de a exporta în Uniunea Europeană carne, ouă de pasăre, dar și produse avicole. Astfel, documentul stipulează condițiile în care producătorii agricoli pot primi subvenții, majorate cu 2,5 mii lei pe hectar, în cazul creării de plantații de struguri și fructe.
 
Pentru a stimula mecanismul de asigurare a riscurilor în agricultură, limita maximă a fost diversificată, care anterior a fost limitată la 400 mii lei. Noua dimensiune a subvenției în cazul asigurării a fost stabilită în funcție de cultură și zonă și poate ajunge la 1,5 milioane lei. În cazul investițiilor în prelucrarea primară, ambalarea, răcirea, înghețarea și depozitarea cărnii, prelucrarea, ambalarea și depozitarea laptelui, precum și analizarea mierei de albine, va fi posibilă obținerea unei subvenții de până la 5 milioane lei, în timp ce mărimea sa până în prezent nu putea depăși 2 milioane de lei.
 
De asemenea, s-a convenit ca valoarea subvenției să fie calculată ca o compensație în valoare de 50%, dar nu mai mult de 5 milioane lei pe beneficiar din costul echipamentului instalat și al materialelor de construcție pentru investițiile efectuate în scopul prelucrării primare / finale, ambalării, procesării și depozitării laptelui și a cărnii și miere, inclusiv echipamente destinate analizării acestor produse. De asemenea, s-a propus subvenționarea cultivării de lavandă, care va permite Moldovei să crească producția de uleiuri esențiale, costul căruia, de exemplu, în Bulgaria, variază de la 100 la 120 de euro pe litru. În general, schimbarea distribuției fondurilor din Fondul Național pentru Agricultură și
 
Dezvoltare Rurală s-a datorat necesității de a adapta politicile de subvenționare în agricultură și zonele rurale la nevoile economiei naționale și ale locuitorilor țării, precum și importanța asigurării eficienței ajutorului. Modificările vizează sprijinirea ramurilor cu creștere rapidă a horticulturii și vinificației, astfel încât tinerii antreprenori care vin din străinătate să poată investi în plantarea plantațiilor perene ale acestor culturi. În plus, au fost propuse amendamente pentru a respecta cerințele UE privind igiena și siguranța produselor. Acest lucru va simplifica procesul de certificare ISO 22000, inclusiv produsele BIO.
 
 
 

0036 1 768x511Primii șase șoferi care au rămas fără permis de conducere după ce au urcat la volan în stare de ebrietate au trecut programul probațional obigatoriu. Instruirea anti-alcool se numește sugestiv, ”Drink&Drive” și este organizată de către Inspectoratul Național de Probațiune.

”Drink&Drive” este un program probațional specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite care au fost prinși băuți la volan şi are drept scop prevenirea recidivei. Costul participării la program pentru un beneficiar este de patru mii lei. Banii sunt achitați de șoferi.

Programul are o durată de circa trei luni, este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup. În cadrul sesiunilor, participanții sunt antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale. Primele sesiuni au început la Birourile de Probațiune din mun. Chișinău și Ungheni.

Menționăm că, potrivit normelor legale în vigoare din luna decembrie, persoanele care conduc un autovehicul în stare de ebrietate sunt sancționate cu anularea sau privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, cu ridicarea permisului de conducere. Totodată, legislația prevede că dreptul de a conduce anulat poate fi redobândit în anumite condiții, iar una dintre acestea este frecventarea programului probațional antialcoolic și antidrog obligatoriu, cu suportarea de către beneficiar a cheltuielilor parcurgerii programului probațional.