Au rămas fără microbuze și marfă

Au rămas fără microbuze și marfă. Doi bărbați au fost sancționați pentru că au vrut să scoată ilegal din țară țigarete și anabolizante
Peste 15 mii de țigarete, de diverse mărci și aproximativ o mie de anabolizante au fost depistate de vameșii de la Cahul, cu ajutorul câinelui specializat al Vămii.
Țigaretele au fost reținute, după ce patrupedul postului vamal a reacționat la tavanul și torpedoul unui microbuz de pasageri și colete, care se îndrepta spre Marea Britanie. În urma demontării acestora, au fost depistate 15.200 de țigarete, marcate cu timbru de acciz al RM.
Tot într-un microbuz de pasageri și bagaje neînsoțite au fost depistate și produsele anabolizante. Substanțele restricționate au fost găsite de câinele Vămii într-un colet care ar fi urmat să ajungă în Italia. Acestea erau camuflate în cutii de cereale. În total, vameșii au numărat 825 de pastile și 149 de fiole cu substanțe anabolizante, de producție autohtonă.
În ambele cazuri, au fost reținute atât mărfurile, cât și vehiculele folosite la transportarea acestora. De asemenea, șoferii unităților de transport urmează să achite și amenzi în mărime de până la 4.500 de lei.
În Moldova subvențiile pentru agricultori, care sunt acordate pe parcursul unui an de subvenţionare, se majorează de la 3 până la 5 milioane de lei

Primii șoferi prinși beți la volan, au trecut instruirea anti-alcool. Cât costă programul
Primii șase șoferi care au rămas fără permis de conducere după ce au urcat la volan în stare de ebrietate au trecut programul probațional obigatoriu. Instruirea anti-alcool se numește sugestiv, ”Drink&Drive” și este organizată de către Inspectoratul Național de Probațiune.
”Drink&Drive” este un program probațional specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite care au fost prinși băuți la volan şi are drept scop prevenirea recidivei. Costul participării la program pentru un beneficiar este de patru mii lei. Banii sunt achitați de șoferi.
Programul are o durată de circa trei luni, este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup. În cadrul sesiunilor, participanții sunt antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale. Primele sesiuni au început la Birourile de Probațiune din mun. Chișinău și Ungheni.
Menționăm că, potrivit normelor legale în vigoare din luna decembrie, persoanele care conduc un autovehicul în stare de ebrietate sunt sancționate cu anularea sau privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, cu ridicarea permisului de conducere. Totodată, legislația prevede că dreptul de a conduce anulat poate fi redobândit în anumite condiții, iar una dintre acestea este frecventarea programului probațional antialcoolic și antidrog obligatoriu, cu suportarea de către beneficiar a cheltuielilor parcurgerii programului probațional.
ANSA a identificat o serie de nereguli în etichetarea produselor alimentare. Agenții economici, obligați să se corecteze
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a luat măsuri de verificare a etichetării produselor alimentare. Unele sortimente de produse au fost retrase din comerț, agenții economici care importau sucuri marcate neconform, fiind obligați să se conformeze prevederilor legislației naționale.
Pe parcursul lunii aprilie, mai multe băuturi, nectaruri și sucuri au fost retrase de pe rafturile magazinelor din țară ca urmare a etichetării neconforme. Despre încălcările de pe etichetele produselor alimentare am scris mai devreme, exemplificând abaterile pe care le-au comis producătorii externi atunci când au livrat produse de tip nectaruri și sucuri în țara noastră.
Articolul integral poate fi citit AICI.
În prezent, agenții economici care livrează produsele pe piața din Republica Moldova, au fost obligați să facă corectările de rigoare, pentru a elimina orice posibilitate de inducere în eroare a consumatorilor.
Radu Musteața, directorul Direcției Supravegherea Unităților de Producere a Alimentelor de Origine Vegetală, a declarat pentru Bani.md că „în cadrul anchetei de serviciu referitoare etichetării neconforme, s-au luat mai multe măsuri. Au fost retrase din comerț mai multe sortimente de produse etichetate neconform. S-au făcut controale, agenții economici au fost informați si obligați sa se conformeze prevederilor legislației naționale. Se discută cu fiecare agent în parte. Aceștia urmează să facă modificările de rigoare”.
De menționat că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a obligat agentul economic să retragă sucurile marca „Soki Ukrainî” din instituțiile de învățământ și spitalicești, unde acestea erau livrate, inclusiv și din comerț. Se întâmplă după ce Asociația Producătorilor de Conserve a atras atenția asupra problemei livrărilor de „sucuri de import neconforme” în instituții de învățământ și spitalicești din țară. Asociația a comandat realizarea unei investigații în cadrul laboratorului Chelab - Institute for Food Analysis din Germania.
Testele au arătat că sucuri de import comercializate cu marca „Soki Ukrainî”, conțin substanțe neconforme.
Rezultatele probelor de laborator pot fi consultate AICI.
„Produsele au fost retrase pe perioada desfășurării anchetei de serviciu. Probele au fost transmise către laboratoarele din țară și urmează a fi transmise și peste hotare, către un laborator acreditat.”, a mai declarat Musteața pentru Bani.md.
Analize privind faptul dacă băuturile din fructe sau legume sunt sau nu sunt falsificate, pot efectua doar câteva laboratoare din întreaga lume. Unul dintre acestea este și Chelab, cel unde au fost efectuate analizele care au prezentat rezultatele îngrijorătoare privind conținutul „sucurilor” Soki Ukrainî.
Președintele Asociației Producătorilor de Conserve, Ștefan Golubciuc, declară că motivul principal pentru care analizele produselor „Soki Ukrainî” au fost efectuate în Germania reprezintă incapacitatea tehnologică și lipsa instrumentelor a laboratoarelor naționale de a efectua tipul de analiză comandat. „Mai multe laboratoare de peste hotare ne-au refuzat. Nu au capacitatea tehnologică și instrumentele necesare pentru efectuarea acestor analize. Am ajuns în Germania unde doar două laboratoare au acceptat să efectueze asemenea teste. La unul dintre acestea ne-am adresat, pentru că ni s-a părut mai performant.”
Potrivit Asociației Producătorilor de Conserve, este vorba despre produsele neconforme, importate în Republica Moldova sub marca „Соки Украины”, aceste băuturi fiind prezentate drept sucuri, dar care de fapt nu corespund standardelor minime naționale. Prin atribuirea băuturilor menționate a unor caracteristici inexistente și prin marcarea (etichetarea) cu numeroase informații false sau înșelătoare cu privire la natura și calitățile esențiale ale produsului, acest producător, intenționat induce în eroare statul și consumatorii.
Datorită utilizării sub nivelul necesar al ingredientelor naturale, dar și înlocuirii acestora cu adaosuri artificiale de diverse zaharuri și alte substanțe pentru ajustarea gustului și aromei, producătorul „Соки Украины”, în mod fraudulos, induce în eroare nu doar consumatorii, dar și autoritățile statului, care l-au desemnat „câștigător” în mai multe licitații de achiziții publice organizate de instituțiile de stat sau municipale, inclusiv de spitale, precum și de Direcția Educație, Tineret și Sport al mun. Chișinău, astfel că aceste băuturi falsificate, prin utilizarea unor intermediari sunt livrate în instituțiile preșcolare, de învățământ și spitalicești.
De menționat că în cazul confirmării de către ANSA a încălcărilor privind neconformitatea produselor, “conform legislației naționale ar trebui suspendate importurile, iar produsele de pe piață să fie retrase”. O declarație în acest sens a fost făcută anterior de şeful de direcţie ANSA, Radu Musteaţa. Detalii AICI.
Carnea și lactatele comercializate pe trotuare, interzise în capitală
Produsele lactate şi carnea care se vând în maşini improvizate pe trotuare nu vor mai putea fi comercializate pe teritoriul municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de către primarul interimar, Ruslan Codreanu, care solicitat pretorilor de sectoare să retragă toate autorizaţiile eliberate în acest sens. Edilul este de părere că prin comercializarea acestor alimente se încalcă legea, întrucât produsele nu sunt certificate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
Ruslan Codreanu a specificat că pe teritoriul municipiului Chișinău este interzisă vânzarea produselor de carne şi lactate din maşini ambulante, conectate la reţele „Lumteh”. Primarul a adăugat că mașinile respective sunt parcate în zonele verzi, pe trotuare sau pe marginea carosabilului și nu au autorizații de activitate.
SUA: Un copil de 5 ani a sunat la 911 pentru a comanda burgeri
Un băiat în vârstă de 5 ani din statul american Michigan, căruia îi era poftă de fast food, a sunat la serviciul de urgenţă 911, la mijlocul lunii aprilie, pentru a plasa o comandă de burgeri, iar poliţiştii au fost înţelegători şi i-au adus la uşă comanda, scrie Mediafax.
Potrivit Fox News, copilul a făcut apelul la 911 în timp ce bunica lui, care îl supraveghea, dormea.
„Puteţi să îmi aduceţi nişte burgeri de la McDonald’s?”, a spus băiatul dispecerului. Acesta, suspicios, a trimis un echipaj de poliţie să vadă dacă micuţul e bine. Pe drum spre casa copilului, agentul Dan Patterson a oprit la un restaurant fast food şi i-a luat ceva de mâncare.
„M-am gândit că dacă tot trec pe lângă un restaurant McDonald’s, să-i iau ceva”, a spus agentul.
Guvernul României a blocat procesul de acordare a cetățeniei române
Procedura de acordare a cetățenie române a fost blocată de către autoritățile de la București.Producătorii de struguri și prune ar putea beneficia de granturi de 2,7 milioane de lei
Până la patru granturi în valoare de circa 2,7 milioane de lei vor fi acordate de USAID producătorilor și exportatorilor de prune și struguri de masă în cadrul proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM). Acesta are drept scop implementarea tehnologiilor avansate post-recoltă care vor facilita conformarea cu cerințele specifice ale importatorilor din piața Uniunii Europene și vor contribui la creșterea exporturilor de prune și struguri de masă către această piață.
Astfel în urma implementării noilor tehnologii, agricultorii ar putea beneficia de linii și echipamente specializate pentru ambalarea produselor conform specificațiilor importatorilor, precum:
-Linii de producere a lăzilor de lemn cu bară orizontală;
-Instalații și echipamente necesare integrării în sistemele de tip pooling a lăzilor returnabile de plastic (IFCO, Europool, etc.).
Totodată, sunt acceptate alte tehnologii post-recoltă complementare care pot contribui la sporirea exporturilor de prune și struguri de masă către UE și alte piețe noi, precum pungi MAP, covorașe de absorbție a etilenei, echipamente de înregistrare a temperaturii și umidității relative, etc.
Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Sud, beneficiarii selectați vor primi sume individuale între șase sute de mii de lei și nouă sute de mii de lei. Pentru a demonstra angajamentul față de activitate, solicitantul trebuie să contribuie cu minim 50 la sută din suma totală a activități de grant.
De asemenea cel puțin un grant este rezervat pentru solicitanții din UTA Găgăuzia, Taraclia și localități din raioanele adiacente de-a lungul Drumului European E584, cu condiția corespunderii propunerii cu obiectivele acestei solicitări și a recomandărilor „Studiului de fezabilitate privind necesitățile de modernizare a infrastructurii post-recoltare în UTA Gagauzia și Taraclia” efectuat de către Proiectul APM.
Proiectul regional EU4Climate va sprijini Moldova în eforturile de a combate amenințarea directă și existențială a schimbărilor climatice

Pe 23 aprilie 2019 a avut loc lansarea proiectului regional EU4Climate în Moldova. Inițiativa va sprijini șase țări din cadrul Parteneriatului Estic în eforturile de atenuare și adaptare la schimbările climatice și dezvoltarea acestora spre o economie cu emisii reduse și rezilientă la schimbările climatice, în conformitate cu Acordul de la Paris. Proiectul EU4Climate este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, comunică mybusiness.md.
EU4Climate, cu o durată de patru ani, 2019-2022, va sprijini Republica Moldova să adopte măsuri concrete împotriva schimbărilor climatice prin implementarea Acordului de la Paris și să îmbunătățească politicile și legislația din domeniul climei. Ambiția sa este de a limita impactul negativ al schimbărilor climatice asupra vieții cetățenilor și de a face societatea mai rezistentă la acestea.
Evenimentul de lansare națională a proiectului a oferit o oportunitate pentru oficialii guvernamentali și reprezentanții părților interesate de a discuta despre prioritățile și următorii pași ai implementării proiectului EU4Climate în Moldova.
„Țara noastră a recunoscut importanța problematicii complexe a fenomenului schimbărilor climatice în context global și şi-a asumat angajamente ca țară în curs de dezvoltare. Prin prima sa Contribuție Națională Determinată din 2015, Republica Moldova s-a angajat să atingă către anul 2030 ținta necondiționată de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 64% comparativ cu nivelul anului 1990. Angajamentul de reducere respectiv ar putea crește în mod condiționat până la 78%, în cazul oferirii de resurse financiare cu costuri reduse, transferului de tehnologii și cooperării tehnice cu țările industrial dezvoltate, în măsură corespunzătoare cu provocările schimbărilor globale ale climei", a declarat Valentina Țapiș, secretară de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
„Uniunea Europeană este lideră în promovarea durabilității mediului și abordarea schimbărilor climatice. Comisia Europeană și-a publicat recent viziunea, potrivit căreia UE va fi prima economie majoră din lume care să devină neutră din punct de vedere al climei până în anul 2050. Totodată, Parteneriatul Estic are un rol important în eforturile noastre comune de a obține o dezvoltare durabilă verde și de lungă durată. În ultimul deceniu, Uniunea Europeană a alocat aproximativ 580 de milioane de euro pentru acțiuni legate de mediu, climă, eficiență energetică și energie regenerabilă pentru țările Parteneriatului Estic. Sunt mândru să anunț că UE investește încă 8,8 milioane de euro în proiectul EU4Climate, ceea ce va permite Republicii Moldova să se alăture eforturilor noastre de a crea un viitor mai bun și un mediu mai curat pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare”, a subliniat Peter Michalko, șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
„PNUD este un avocat neobosit pentru susținerea proiectelor de mediu și de combatere a efectelor schimbării climatice, având în vedere impactul nefast asupra oamenilor, comunităților, țărilor și durabilității planetei. Având zeci de ani de experiență la nivel mondial, regional și național, PNUD sprijină țările să pună în aplicare măsuri ambițioase privind schimbările climatice și să depună eforturi pentru un viitor rezilient, incluziv și durabil pentru toți, în conformitate cu Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, Cadrul de la Sendai și Acordul de la Paris. Din anul 2008, PNUD a investit în regiunea Europei și CSI peste 278 de milioane de dolari în domeniul schimbărilor climatice", a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova. „Lansarea proiectului EU4Climate oferă un imbold și deschide noi oportunități de acțiuni climatice în regiune. Este un proiect important și de mare valoare pentru țările din Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova", a declarat Dima Al-Khatib.
Proiectul EU4Climate va contribui la ajustarea legislației naționale la standardele UE în domeniul climei, inclusiv la Tratatul Energetic, la integrarea climei în politicile sectoriale și la implementarea cadrelor juridice și de politici din domeniul schimbărilor climatice, adoptate în ultimii cinci ani. EU4Climate va susține implementarea unui sistem riguros de raportare a volumului redus de emisii de gaze cu efect de seră, în condițiile în care schimbările climatice pot provoca daune grave economiei, business-ului și agriculturii.
Inițiativa va mai sprijini fortificarea capacităților de mobilizare de fonduri pentru sectorul climatic de la partenerii de dezvoltare, fondurile globale de mediu și schimbări climatice și alte surse. Proiectul va efectua o analiză a cheltuielilor publice în câteva instituții publice, pentru vedea în ce măsură acestea contribuie la combaterea schimbărilor climatice.
Proiectul EU4Climate (cu un buget total de 8,8 milioane de euro) include Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.
EU4Climate mizează pe realizările programelor anterioare de cooperare, cum ar fi Programul UE ClimaEast, care a sprijinit atenuarea și adaptarea la schimbările climatice în țările din Parteneriatul Estic, precum și pe proiectele, parteneriatele și inițiativele în derulare, pe expertiza UE și PNUD la nivel regional în elaborarea politicilor climatice și guvernanța de mediu.
Republica Moldova a semnat Acordul de la Paris în 2016 și l-a ratificat în 2017. Moldova s-a angajat ca până în anul 2030 să reducă emisiile de gaze cu cel puțin 64% față de anul 1990. Pentru a realiza acest lucru, Moldova trebuie să mobilizeze peste 8,6 miliarde USD până în anul 2030. În Moldova, energia, transportul, clădirile, industria, deșeurile și agricultura sunt sectoarele care generează cele mai multe emisii.
Intră în vigoare noile prevederi privind parcarea pe trotuare
Oprirea sau staționarea unităților de transport cu intrarea parțială sau în întregime pe trotuar este admisă doar în locurile special amenajate, marcate prin indicatorul rutier „Parcare” sau „Parcare rezervată”. De asemenea, și prin marcajul rutier „Linia îngustă continuă”. De luni, 22 aprilie, intră în vigoare prevederea care obligă șoferii să respecte o distanță minimă de 1,5 metri pe trotuar pentru circulația pietonilor, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, oprirea sau staționarea mijloacelor de transport pe alte porțiuni de drum, care nu sunt marcate corespunzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, este interzisă. Sancțiunea pe care o riscă șoferii care opresc sau staționează neregulamentar este amendă de până la 1500 de lei și patru puncte de penalizare.
Vehiculele staționate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu cerințe speciale.
O analiză a INP arată că majoritatea conducătorilor auto obișnuiesc să oprească, staționeze sau să parcheze în locurile unde le este comod, în fața magazinului, în intersecții, pe trecerile pietonale, dar practic și pe scările blocului unde locuiesc sau lucrează. Aceasta creează obstacole pentru accesul pompierilor, ambulanțelor și polițiștilor, atunci când fiecare minut contează pentru salvarea unei vieți, pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și părinții cu copiii în cărucioare, care sunt nevoiți să circule pe partea carosabilă punându-și viața în pericol.



