Sâmbătă, 01 Iunie 2019 13:12

Lipsa locurilor de muncă este o provocare pentru moldoveni

bezrabotitsaLocurile de muncă prezintă o provocare pentru populaţia aptă de muncă. Tinerii productivi părăsesc ţara la o rată neobişnuit de rapidă în căutarea muncii şi succesului în străinătate. În ultimele două decenii, Moldova a pierdut deja din populaţia sa şi, cu tendinţele curente, va pierde o cincime din populaţie până în 2050. Deşi acest exod a adus un reflux de remitenţe care sunt printre cele mai mari în Europa, nu se poate de bazat pe acest factor pentru a susţine creşterea în următoarele decenii.

“Moldova, una din cele mai sărace ţări din Europa, a avut o performanţă economică solidă în ultimele trei decenii, însă creşterea economică a încetinit semnificativ după criza financiară globală. Începând cu 2010, în medie, creşterea a atins un nivel respectabil de 4,5%, deşi de la o bază relativ redusă. Totuşi, aceste rezultate au fost substanţial inferioare aspiraţiilor de creştere de 6% stabilite în Strategia Moldova 2020 cu scopul de a permite convergenţa cu standardele europene. Este şi mai îngrijorător că dinamismul economic evident la începutul anilor 2000 pare să fie în declin”, potrivit lui Marcel Chistruga, economist la Banca Mondială, care a prezentat raportul de “Relansare Economică”.

Un element important constă în decelerarea creşterii productivităţii totale a factorilor – modul în care companiile şi economia per ansamblu combină forţa de muncă şi capitalul în vederea utilizării lor mai eficiente. Investigarea tendinţelor în domeniul productivităţii din perspectiva ofertei relevă faptul că, deşi forţa de muncă migrează din agricultură spre activităţi cu o productivitate mai înaltă, creşterea productivităţii în cadrul sectoarelor este redusă, iar productivitatea la nivel de companie asociată de regulă cu inovaţii nu se ameliorează.

O cauză principală constă în faptul că pentru nivelul de venituri colectate, prezenţa statului în economie este neobişnuit de mare în Moldova şi întreprinderile în proprietatea statului (IPS) încă mai domină multe sectoare. IPS manifestă nivele de productivitate şi creştere cu mult mai joase decât omologii lor care nu sunt în proprietatea statului şi sunt prezente în cel puţin 19 sectoare din 303. Mai mult decât atât, această prezenţă mare a statului în economie distorsio­nează un volum mare de resurse din sectorul privat care, în caz contrar, ar putea fi direcţionate spre investiţii private care sporesc productivitatea.

Companiile străine au nivele de productivitate cu 80% mai mari decât IPS, însă reprezintă o proporţie mult mai mică. După ce au atins punctul culminant de 12% din PIB în 2017, fluxurile de investiţii străine directe (ISD) în Moldova s-au redus substanţial începând cu 2009 până la 2% din PIB în 2016. În contextul productivităţii reduse a companiilor, Moldova este mai puţin capabilă să concureze pe pieţele globale şi, prin urmare, deşi comerţul ocupă o cotă substanţială din PIB, exporturile ţării cresc mai încet decât în alte ţări ale Europei de Est.


Concurenţa – motorul productivităţii

Concurenţa poate fi un motor puternic al creşterii productivităţii. Însă doar 41% din pieţele de producţie sunt realmente competitive – sunt monopoluri sau monopoluri de grup. Companiile de pe pieţele cu o intensitate mai joasă de concurenţă au o creştere mai mică a productivităţii, dacă alţi factori rămân neschimbaţi. Cu alte cuvinte, companiile din industriile caracterizate de o concurenţă joasă dispun de stimulente limitate pentru inovare, utilizarea mai eficientă a resurselor sau căutarea unor pieţe noi de export. Dacă marjele de preţ-cost s-ar fi redus cu 10% în sectorul de producţie, estimările sugerează că productivitatea forţei de muncă s-ar fi majorat cu 5,1% (restul rămânând egale).

O prioritate finală de a redresa creşterea redusă a productivităţii este capitalul uman. În 2017 poziţia Moldovei în Indicele capitalului uman al Băncii Mondiale a fost mai înaltă decât s-ar fi putut prezice ţinând cont de veniturile sale şi ţara a manifestat ameliorări uşoare în ultimii ani. Totuşi, companiile raportează o neconcordanţă între cerinţele privind locurile de muncă şi dezvoltarea abilităţilor. În acelaşi timp, sistemul de învăţământ superior din Moldova este în criză. În ultimul deceniu el a pierdut jumătate de înmatriculări, acesta fiind un rezultat combinat al îmbătrânirii populaţiei şi fluxului mare de emigrare, şi depune eforturi să recruteze profesori tineri şi să atragă studenţi care să achite taxe. Acest aspect nu a fost niciodată o prioritate în agenda de inovare a guvernului, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în alte ţări care îşi doresc să dezvolte economia lor de cunoaştere, cum ar fi ţările din Nordul Europei şi Asia de Est. Spre deosebire de educaţia generală şi instruirea vocaţională şi tehnică, învăţământul superior este unicul sector de educaţie fără schimbări structurale semnificative şi sprijin pentru reforme, spre deosebire de educaţia generală şi educaţia şi instruirea vocaţională şi tehnică.

“Politicile de impulsionare urmează să se concentreze pe declanşarea dezvoltării întreprinderilor private şi modificarea stimulentelor de încurajare a productivităţii întreprinderilor. Modificarea organizării industriale – reducerea rolului întreprinderilor de stat mai puţin productive şi consolidarea rolului companiilor private mai productive, în special al investiţiilor străine – este o prioritate.

A doua prioritate este modificarea stimulentelor din exteriorul companiilor care dirijează productivitatea. Dintre acestea, după cum s-a descris mai sus, concurenţa şi regimul fiscal sunt deosebit de importante. Mai mult decât atât, politicile fiscale necesită o revizuire sistematică a întregului sistem pentru a asigura că veniturile generale nu sunt în scădere.

A treia prioritate, pentru o ţară ca Moldova, cu resurse naturale limitate şi o piaţă mică, este de a consolida contribuţia sistemului de învăţământ superior la diversificarea şi creşterea economică. Provocarea politicilor constă în îmbunătăţirea contribuţiei învăţământului superior la dezvoltarea abilităţilor şi transferul tehnologic şi punerea în aplicare a unei strategii de finanţare durabile pe termen lung. În cele din urmă, indicatorii referitori la guvernanţă s-au deteriorat, iar corupţia este citată drept constrângerea principală în desfăşurarea afacerilor. Prin urmare, soluţionarea provocărilor referitoare la guvernanţă rămâne o prioritate”, susţine Chistruga.


Republica Moldova, vulnerabilă la şocurile externe

Potrivit datelor Băncii Mondiale, remitenţele continuă să rămână una din principalele surse de venit ale moldovenilor. Dar pe fundalul unui volum redus de remiteri şi cererii externe şi interne mai slabe, creşterea economică va încetini în 2019- 2021, ajungând sub valorile istorice. Măsurile expansioniste ale politicilor fiscale adoptate în 2018 – reducerea impozitelor, majorarea salariilor şi transferurile publice – şi creşterea continuă a activităţii de intermediere financiară vor sprijini creşterea în 2019. În acelaşi timp, creşterea mai redusă a remiterilor şi inflaţia mai înal­tă care va eroda venitul disponibil vor încetini creşterea până la 3,4%. Odată cu disiparea impactului stimulentelor fiscale după alegeri, încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri, împreună cu continua normalizare a condiţiilor financiare, vor susţine consumul şi investiţiile private pe termen mediu. În condiţiile reducerii nivelelor de productivitate, a finanţării externe reduse şi a deficienţelor structurale existente, Moldova rămâne extrem de vulnerabilă în faţa şocurilor. Incertitudinea politică şi interesele individuale subminează agenda de reforme şi procesul investiţional. Cota mare a statului în economie, împreună cu instituţiile slabe şi provocările referitoare la guvernanţă, inclusiv în sectorul financiar, prezintă riscuri adiţionale.
Victor URSU
 

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика