1.760 de moldoveni au înregistrat, în 2018, venituri oficiale de peste un milion de lei. Asta reiese din declarațiile cu privire la impozitul pe venit prezentate la Serviciul Fiscal de Stat. Cel mai tânăr milionar are doar 21 de ani, iar cel vârstnic – 90 de ani.
Venitul total înregistrat de cele 1.760 de persoane fizice ajunge la peste șase miliarde de lei. În calcul au fost incluse atât câștigurile salariale, cât și cele cu regimuri speciale, precum dividende, câștiguri din darea în locațiune a proprietății etc. În total, milionarii au achitat impozite pe venit în sumă de aproape 480 de milioane de lei.
Venitul maxim care a fost obținut de o persoană fizică, în 2018, este de peste 83 de milioane de lei, ceea ce presupune un câștig de aproape șapte milioane de lei pe lună. Majoritatea milionarilor au vârstele cuprinse între 40-49 de ani (548 de persoane) și 50-59 de ani (451 de persoane). Cel mai tânăr milionar are doar 21 de ani, iar cel mai vârstnic – 90 de ani, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.