Cea mai potrivită formulă este înaintarea unui Guvern tehnocrat de către șeful statului, opinie
Consilierul președintelui Parlamentului, Fadei Nagacevschi, este de părere că cea mai potrivită formulă pentru situația formată după căderea Guvernului condus de Maia Sandu este înaintarea unui executiv tehnocrat de către președintele Igor Dodon, transmite IPN.
„Peste un an avem alegeri prezidențiale. În situații de criză, în multe cazuri se formează Guverne de criză sau tehnocrate când miniștrii nu sunt asociați cu partidele și lucrează în regim „de pompieri”. Toți partenerii de dezvoltare ne spun că reforma justiției trebuie să continue și acest Guvern va trebui să-și asume reforma justiției, nu pur și simplu să asigure securitatea până la alegeri”, a menționat Fadei Nagacevschi în cadrul unei ediții speciale la NTV Moldova.
Fostul viceprim-ministru Alexandru Muravschi spune că viitorul Guvern va fi votat foarte rapid, indiferent dacă va fi sau nu tehnocrat și nimeni dintre partidele politice nu va recurge la alegeri parlamentare anticipate. În plus, socialiștii cu democrații nu vor face niciun fel de coaliție la nivel oficial, nu vor semna niciun acord, dar PDM pur și simplu va vota pentru inițiativele PSRM. „Indiferent dacă va fi tehnocrat sau nu, acesta va fi un Guvern care va lucra până la următoarele alegeri parlamentare”, este de părere Alexandru Muravschi. Potrivit lui, următorul executiv va fi format rapid pentru ca să nu fie criticați socialiștii și democrații că au demis Guvernul Sandu și nu sunt în stare să formeze unul nou. Totodată, în opinia lui, deputații din blocul ACUM vor constitui o opoziție dură în Parlament.
În opinia lui Alexandru Muravschi, șansele creării unei noi coaliții dintre Partidul Socialiștilor și blocul ACUM sunt nule.
Comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere, la fel, că va fi formată o majoritate dintre socialiști și democrați, dar fără ca aceștia să-și oficializeze prin semnături colaborarea. În opinia lui, este absolut normal ca partidul cu cele mai multe mandate în Parlament să-și asume guvernarea. De asemenea, comentatorul susține că în cea mai dificilă situație se află acum unul dintre liderii blocului ACUM, Andrei Năstase, care a rămas și fără funcția de deputat, și fără funcția de ministru, iar alți membri de partid sunt destul de vizibili în spațiul public.
Cabinetul de miniștri în frunte cu premierul Maia Sandu a fost demis ieri, 12 noiembrie, în plenul Parlamentului. Moțiunea de cenzură înaintă de fracțiunea Partidului Socialiștilor a fost votată de 63 de deputați ai PSRM și ai Partidului Democrat. Parlamentarii din fracțiunea Partidului Șor s-au abținut de la vot, iar cei din Blocul ACUM au votat împotrivă.
ipn.md
Roadă bogată de migdale
Agricultorii au strâns, în acest an, o roadă de migdale fără precedent. Productivitatea la hectar a ajuns la două tone, iar campania de cules a durat peste două săptămâni. Fructele sunt depozitate și sortate, pentru a fi livrate, în mare parte, peste hotare.
De pe plantațiile de migdal din satul Drăguşeni, raionul Străşeni, care se întind pe o suprafaţă de 28 de hectare, a fost culeasă o roadă record de 60 de tone.
Livada de migdali din Drăguşeni este printre primele din ţară. Acum 11 ani, a fost plantată de Semion Cerneanu. El cultivă cinci specii. După mai mulţi ani de împrumuturi, experimente de adaptare a culturilor la clima din Moldova, dar şi de testare a îngrășămintelor, livada a început să se răscumpere.
Cultivarea migdalelor depinde, în mare măsură, de condițiile meteo. Plantarea puietului este mai rezonabilă în raioanele de sud ale țării. Cât despre păstrarea fructelor, nu este nevoie de eforturi mari, deoarece pot fi ținute și câte trei ani. Iată de ce, Semion Cerneanu și-a amenajat în apropierea livezii și un depozit dotat cu uscătorie. La 38 de grade, migdalele sunt uscate în coajă și sortate în saci speciali, pentru vânzare.
Anul trecut, Semion Cerneanu a vândut, practic, toată roada pe piața internă, prin rețeaua de supermarket-uri. În acest an, mai mulți producători au format o cooperativă, pentru a forma loturi mai mari pentru export. Primul a și fost livrat peste hotare.
În funcție de soi și de calitate, prețurile angro pentru un kilogram de migdale în coajă variază între 135 și 180 de lei.
NTV Moldova
Unele date din rapoartele financiare ale agenților economici sunt disponibile acum online
Biroul Național de Statistică a anunțat lansarea în regim pilot a serviciului de vizualizare a indicatorilor de bază din rapoartele financiare ale agenților economici și organizațiilor necomerciale.
În sistem pot fi vizualizate următoarele date: veniturile din vânzări, profitul/pierderi până la impozitare și profitul net, activele (pe termen lung și stocurile de bunuri materiale) mărimea capitalului propriu, datoriile curente și pe termen lung, numărul mediu al personalului în perioadele de raportare.
Pentru vizualizarea indicatorilor este nevoie de introdus codul IDNO/fiscal sau codul CUIIO/unic al întreprinderii și organizației, de ales anul de raportare, de introdus codul generat pentru fiecare operațiune de căutare, de accesat butonul ”identificare”. Datele sunt disponibile pentru perioada 2015-2018. Timp de 24 de ore, sunt posibile 20 de căutări ale datelor financiare ale companiilor. Serviciul de vizualizare este accesibil prin linkul: http://webapp.statistica.md/infoRSF/.
Regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole
Cabinetul de miniștri a avizat o inițiativă legislativă care prevede stabilirea unui regim fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole, în special nuci și fructe, transmite IPN.
Ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița, a declarat că inițiativa legislativă vine să soluționeze problemele depistate în cadrul achizițiilor produselor agricole prin stabilirea unor reguli clare pentru persoanele fizice care colectează pe teritoriul Republicii Moldova produse agricole și obiecte ale regnului vegetal.
„Astfel, persoana fizică, colectorul, se va înregistra la Serviciul Fiscal de Stat, va achita contribuțiile de asigurări sociale și medicale, ulterior fiind în drept să activeze într-un regim fiscal simplificat, cu ținerea evidenței achizițiilor doar într-un registru”, a declarat Natalia Gavrilița.
Ministrul a mai spus că proiectul prevede că achitarea impozitului se va face cu reținerea la sursa de plată de către agentul economic care a recepționat produsele de la colector, cu întocmirea actului de achiziție. „Prin urmare, acest regim va avea de fapt un impact de facilitare a achizițiilor de produse agricole și va impulsiona exportul nucilor și al altor obiecte ale regnului vegetal”, a menționat Natalia Gavrilița.
ipn.md
Rezervele valutare ale BNM au depășit 3 miliarde de dolari
La 31 octombrie 2019, activele oficiale de rezervă au constituit 3 014,03 mil. dolari SUA, în creștere cu 72,03 mil. dolari SUA în comparație cu 30 septembrie 2019, când acestea au însumat 2 942,00 mil. dolari SUA.
Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 24,39 mil. dolari SUA;
înregistrarea primei tranșe de împrumut în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova debursată de Comisia Europeană, în numele UE, în cadrul programului de asistență macro-financiară: 22,05 mil. dolari SUA (echivalentul a 19,85 mil EUR);
înregistrarea unor granturi pentru suport bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova din partea Comisiei Europene, în numele UE: 15,94 mil. dolari SUA (echivalentul a 14,35 mil EUR);
intervențiile nete de procurare de valută pe piața internă : 15,00 mil. dolari SUA;
intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 5,02 mil. dolari SUA;
veniturile de la gestionarea rezervelor valutare: 4,05 mil. dolari SUA;
intrările nete în contul Directoratului Liniei de Credit: 3,70 mil. dolari SUA;
înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale: 3,20 mil. dolari SUA;
reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții: 0,76 mil. dolari SUA;
alte intrări nete: 0,20 mil. dolari SUA.
Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:
plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 16,38 mil. dolari SUA;
plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 5,90 mil. dolari SUA.
Moldovagaz și Gazprom vor prelungi în scurt timp contractul de livrare a gazului Moldovei pentru 3 ani – până în 2022 și vor prevedea 3 modalități alternative de transportare a acestuia
Subiectul a fost discutat de președintele Igor Dodon la o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al companiei S.A. ”Moldovagaz”, Vadim Ceban.
Dodon a fost informat că S.A. ,,Moldovagaz” și SAP „Gazprom” au ajuns la o înțelegere și sunt gata să semneze, în cel mai scut timp, anexele la Contractul de furnizare și Contractul de transport de gaze naturale în vigoare. În prezent, experții părților coordonează anexele de prelungire a contractului actual pentru un termen de 3 ani. Prealabil semnării contractului cu SAP ,,Gazprom”, pentru a asigura furnizarea fiabilă a gazelor naturale, S.A. ,,Moldovagaz” are nevoie ca 3 documente importante să fie coordonate, aprobate și semnate de organele ei de conducere: Contractul de furnizare de gaze naturale; Contractul de transportare prin teritoriul Ucrainei a gazelor naturale, care urmează a fi semnat cu transportatorul ucrainean; Contractul de interconexiune (Interconecction Agreement) pentru punctele Alexeevca, Grebeniki, Căușeni pentru operatorul mixt ucrainean și Acordul tehnic pentru balanța mixtă la Stația de Măsurare Gaze SMG Căușeni și SMG Orlovka, între operatorii Ucrainei și ai Republicii Moldova. În perioada septembrie - octombrie 2019, S.A. ,,Moldovagaz” a coordonat cu SAP ,,Gazprom” prelungirea contractului în vigoare pentru perioada 2020-2022. Contractul prevede condițiile furnizării gazelor naturale pentru consumatorii Republicii Moldova prin 3 modalități de alternativă: la hotar cu Federația Rusă și Ucraina (Stația de Măsurare Gaze (SMG Sudja, SMG Valuiki), la hotar cu România și Ucraina (SMG Isaccea și SMG Orlovka), în alte puncte de intrare în sistemul de gaze al Ucrainei, prin culoarul transbalcanic, la hotarul de vest cu țările UE. Pe 12 noiembrie 2019 reprezentanții SA ,,Moldovagaz” împreună cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova se vor deplasa la SMG Isaccea, SMG Orlovka și la Negru Vodă pentru a se întîlni cu partenerii săi din România și Ucraina.
Ceban a menționat că S.A. ,,Moldovagaz” este pregătită să recepționeze circa 12,4 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, după ultimele activități pe care le-a desfășurat în comun cu operatorii de transport gaze din Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova. Partea română și partea ucraineană deja au confirmat oficial despre finalizarea tuturor lucrărilor. În cadrul discuției, Dodon a reiterat că prioritatea noastră de bază este să evităm problemele legate de aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale. În cazul sistării tranzitului gazelor prin teritoriul Ucrainei, începînd cu 1 ianuarie 2020 vor fi examinate și alte variante de transportare. Vadim Ceban a dat asigurări că Republica Moldova nu va avea dificultăți în acest sens. Totodată, mi-am exprimat disponibilitatea de a mă implica la nivel politic și de a purta discuții cu conducerea Federației Ruse, României și a Ucrainei în cazul apariției unor eventuale probleme.
Care sunt cei mai iuți ardei din lume și cum se clasifică. Varietățile de ardei iuți crescuți în Moldova

Ardeiul iute este o plantă care face parte din familia Solanaceae, la fel ca cartofii sau roșiile. Acesta poate fi consumat în formă crudă, în formă de pudră (paprika), poate fi gătit, și, de regulă, este acel ingredient care oferă mai multă savoare bucatelor datorită gustului său iute, scrie madein.md.
Deşi sunt cultivaţi în întreaga lume, patria ardeilor iuţi este Mexicul, însă în prezent India este principalul producător, consumator, dar şi exportator de ardei iuţi.
Ardeiul iute are un conținut caloric scăzut, însă este bogat în antioxidanți, vitamine și minerale. El conține calciu, fier, magneziu, potasiu, sodiu, vitamina C, vitamina B6, folat (forma naturala de vitamina B9), plus niacină, tiamină și riboflavină, substanțe active ce au rolul de antioxidant.
Un component important al ardeiului este capsaicina, substanța responsabilă pentru gustul său iute. Capsaicina este un alcaloid, care numeroase efecte benefice asupra organismului, în special asupra sistemului muscular și cardiovascular. Capsaicina acționează ca antioxidant, vasodilatator, poate crește cantitatea de suc gastric, are efect antibacterian și poate diminua ușor cantitatea de colesterol și tensiunea arterială. Este utilizată în diverse creme pentru uz extern în scopul de a reduce durerea în anumite zone ale corpului, în special a durerea reumatică. Această substanță mai diminuează pofta de mâncare și crește arderile organismului pentru 30 de minute după ce a fost consumată.
Clasificarea ardeilor iuți
SHU (Scoville Heat Unit) este unitatea de măsură utilizată pentru a măsura iuțeala unui ardei, care este proporţională cu cantitatea de capsaicină conţinută de acesta. De exemplu un ardei gras nu conţine capsaicină, el fiind cotat pe scara Scoville cu 0 SHU.
La moment cel mai iute ardei din lume se numește Carolina Reaper, o încrucişare între Pakistani Naga şi Red Habanero. Ele este cotat cu 2,2 milioane SHU.
Interesant este că spray-urile iritante utilizate de forţele de ordine, sunt și ele marcate în unităţi SHU. Acestea au un echivalent de capsaicină cuprins între 1.5 şi 2 milioane SHU.
În imaginea de mai jos sunt enumerați o parte din cei mai populari ardei iuți din lume și clasificarea lor conform scării Scoville:

Ardeii iuți mai diferă în funcție de culoare, ele pot fi roșii, verzi sau galbene.
Ardeii iuți roșii
Ardeiul de Cayenne este o specie exotică și cel mai des îl regăsim sub forma de pudră. Are un gust înțepător și iute.
Ardeiul Anaheim are o culoare portocaliu-roșcată când se coace, însa este bun și în stare verde. Are coaja groasă și este potrivit pentru copt sau gătit deoarece nu se rupe ușor. Este comercializat în stare uscată si utilizat în pudra de chili.
Ardeiui Scotch Bonnet este ingredientul principal din bucatele tradiționale jamaicane. Este considerat unul din cei mai iuți din lume, însă în aroma lui se resimt și note dulci.
Ardeii iuți galbeni
Ardeiul Habanero se cultivă în America de Sud și are note florale. Este utilizat în rețetele de salsa și în marinade. Pe scara Scoville are între 100.000 și 350.000 de unități.
Ardeiul Thai Chili sau Bird’s Eye îl găsim în bucătăria asiatică. Se consumă în stare crudă sau sunt utilizați în sosurile de pește, în salate sau pasați în pastele de curry.
Ardeiul Fatalii este de origine africană și are aceiași iuțeală ca și Habanero. Are aromă de citrice, iar coaja subțire îl face perfect în rețetele de salsa sau în sosurile fierbinți.
Ardeii iuți verzi
Ardeiul Poblano este din Mexic, fiind ingredientul principal în rețeta de ardei iuți umpluți cu carne și prăjiți pane (chile rellenos).
Ardeiul Jalapeno crește în Spania și Mexic, are o textură cărnoasă, asemănătoare ardeilor grași. Este utilizat în diverse bucate tradiționale, în special în salate.
Ardeiul Serrano este și el din Mexic și este mai iute decât jalapeno. Se consumă atât în formă crudă, cât și în diverse bucate.
Cultivarea ardeilor iuți în Moldova
La noi în țară, ardeii iuți sunt cultivați, în special în gospodăriile oamenilor și pot fi procurați în piețele agricole din țară. Avem și un producător care crește în jur de 200 de varietăți de ardei iute, colectate de pe tot mapamondul. E vorba de Sergiu Țurcanu din Chișinău, care cu șapte ani în urmă a decis să cultive ardei ornamentali la ghiveci și în seră. Are în colecția sa soiuri de ardei de toate formele și culorile.

El povestește că moldovenii cultivă doar o singură specie de ardei, Capsicum Annum, el însă este primul care crește exclusiv alte patru specii, noi pentru țara noastră: Capsicum Baccatum, din care fac parte soiuri de ardei foarte gustoși, cum ar fi, de exemplu, Bishops Hat; Capsicum Chinense, specie caracterizată prin ardei foarte iuți, precum Habanero și Carolina Reaper. A treia specie este Capsicum Pubescense, ardei din munții Anzi, rezistenți la frig, cu fructe mai mari, mai suculente și mai iuți decât alte specii și Capsicum Florescence, din care cel mai popular este ardeiul Tabasco.
Sergiu Țurcanu lucrează și la încrucișarea ardeilor și a reușit să obțină un soi nou, certificat în Moldova. Este vorba de „ecoVazon Sangria”, o plantă perenă decorativă care formează fructe conice subțiri ce se maturizează din violet sau verde-violet în portocaliu și, spre final, devin roșii.
Antreprenorul crește ardei proaspeți la ghiveci, prepară și uleiuri, praf iute și conserve din aceste plante. Produsele lui le puteți găsi la târgul EcoLocal, care se desfășoară în fiecare sâmbătă în capitală.
A scăpat de o factură de peste 16 mii de lei, trimisă de Red Union Fenosa. Ce au stabilit magistrații
Un bărbat a reușit să scape de obligația de a achita o factură la energia electrică în sumă de peste 16 mii de lei. Decizia a fost luată recent de magistrații de la Curtea Supremă de Justiție.
Potrivit deciziei instanței, în urma unui control efectuat în 2012, reprezentanții companiei Red Union Fenosa au depistat intervenții în schema de funcționare a echipamentului de măsurare a energiei electrice consumate. Pentru încălcarea prevederilor contractuale, compania a întocmit o factură în sumă de 16.405,98 lei. Bărbatul a refuzat să achite datoria impusă.
Peste cinci ani, Red Union Fenosa a transmis o somație de achitare a datoriei, care nu a fost satisfăcută. Cazul a ajuns pe masa magistraților. Primele două instanțe au decis că bărbatul trebuie să achite suma solicitată de furnizorul de energie electrică. Deciziile acestora au fost, însă, casate de magistrații de la Curtea Supremă de Justiție.
Judecătorii de la instanța supremă au stabilit că datoria a devenit prescrisă la expirarea termenului de prescripție general de trei ani prevăzut de lege, adică încă în anul 2015. Totodată, nu au fost prezentate probe care ar demonstra că în această perioadă au fost efectuate plăți benevole de stingere a datoriei sau că Red Union Fenosa s-ar fi adresat în instanță, în perioada termenului de prescripție extinctivă, pentru a solicita încasarea forțată a banilor.
Astfel, instanța a spus că Red Union Fenosa a pierdut posibilitatea de a cere executarea silită a plății, iar debitorului nu i se poate imputa achitarea benevolă a datoriei prescrise pentru consumul energiei electrice. Prin urmare, datoria invocată a fost anulată.
Decizia Curții Supreme de Justiție este irevocabilă.
Parcări ecologice și gratuite în Capitală
Peste 300 de locuri de parcare gratuite vor apărea într-un cartier din sectorul Botanica. Lucrările de amenajare a acestora au început acum câteva zile și se vor încheia în, cel mult, o lună. Spațiul este amenajat cu pavaj ecologic în curțile blocurilor. Inițiativa le aparține consilierilor municipali socialiști din fosta componență a forului local și face parte din programul cu destinație specială ”Curte amenajată”.Parcările sunt amenajate în cartierul aflat pe adrese de pe străzile Belgrad și Constantin Brâncuși. Acesta este al doilea proiect de amenajare a parcărilor ecologice în sectorul Botanica, a anunțat vicepretorul Iuri Vitneanski.
"Am discutat cu locatarii unde anume să amenajăm aceste parcări. De ce? Pentru ca proprietarii automobilelor să nu le creeze impedimente oamenilor care nu utilizează mașina. De aceea, amenajăm parcările ca să fie satisfăcuți toți locatarii", a spus Vitneanski.
De la începutul anului, în sectorul Botanica au fost amenajate, în total, aproximativ 2.000 de locuri de parcare. Alte aproximativ 1.000 urmează să apară până la sfârșitul anului, a precizat reprezentantul preturii, Vasile Moroi.
"Lucrările date urmează să fie, maximum, într-o lună, trebuie să fie finalizate. După cum vedeți, e pavaj ecologic, după care va fi amenajat cu pământ și oamenii singuri au ieșit cu propunerea să sădească iarbă. Dacă dovedim anul ăsta mai avem încă trei curți, unde trebuie să amenajăm parcaje. Dacă nu, la anul următor cum ne permite timpul intervenim neapărat", a precizat Vasile Moroi.
Locatarii acestor blocuri susțin că este pentru prima dată în ultimii 20 de ani, când au loc lucrări de amenajare.
Pentru amenajarea celor 300 de locuri de parcare au fost alocate 600 de mii de lei.
Aproximativ 100 de familii au cumpărat apartamente în Capitală, dar nu au primit acte sau chei
Riscă să rămână şi fără apartamente, şi fără bani. Aproximativ 100 de familii au cumpărat apartamente în sectoarele Botanica şi Râşcani din Capitală, dar nici după un an de la darea în exploatare nu au primit cheile şi actele. Compania susţine că sunt probleme cu actele de proprietate, care ar fi fost falsificate.
Alexandru Boiarinov a vândut un apartament în oraşul Cimişlia pentru a-şi procura altul în Chişinău. Acum stă în chirie şi nu are nici acte, nici chei de la noul apartament.
"Fostul director al companiei mi-a vândut investiţia sa, a investit 250 de mii de lei, iar eu am cumpărat cu 15.500 euro. Acum problema e că firma susţine că fostul director, care era şi fondatorul companiei, nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile când a cumpărat apartamentul. A cumpărat, a falsificat actele şi s-a trecut pe el, iar pe acest fapt a fost iniţiată anchetă", a spus proprietarul, Alexandru Boiarinov.
Într-o situaţie asemănătoare sunt şi alţi cumpărători. Ghenadie Osoianu spune că în 2018, fiul său a dat 300 de mii de lei pentru un apartament cu două camere. S-au mutat în locuinţă, dar nu au acte de proprietate.
"La început totul era bine, nicio problemă, anul trecut am primit şi cheile de la apartament, astfel încât să ne apucăm de reparaţie. Am primit două rânduri de chei, dar conform contractului, ei trebuiau să ne anunţe că la o lună după ce locuinţa este dată în exploatare, putem lua actele ca să le depunem la cadastru. Asta, însă, nu s-a întâmplat", a afirmat proprietarul, Ghenadie Osoianu.
Pentru a clarifica situaţia, cei doi au apelat la un avocat. Acesta susţine că numărul cumpărătorilor fără acte de proprietate e mult mai mare şi că mai sunt astfel de cazuri şi la un alt bloc construit de aceeaşi companie imobiliară.
"Din declaraţiile mai multor oameni, în asemenea situaţie s-ar afla 100, 120 de persoane, inclusiv de pe strada Sarmizegetusa 23, cât şi Gheorghe Madam. Acolo ar fi aproape 86 de persoane, aici aproape 40/60. Multe persoane sunt duse în eroare, li se promite că mâine, poimâine vor primi actele. Altele care au vrut să facă declaraţii la televiziuni au fost ameninţate", a comunicat avocatul, Alexandru Mărginean.
Am încercat sa obţinem o reacţie de la administratorul firmei, dar acesta a refuzat să vorbească în fata camerei. El ne-a sugerat să luăm legătura cu avocatul companiei care ar avea date clare despre numărul de proprietari care nu au primit actele sau cheile şi despre stadiul anchetei. Apelurile reporterului postului nostru de televiziune au rămas însă fără răspuns.
publika.md



