
Parcările sunt amenajate în cartierul aflat pe adrese de pe străzile Belgrad și Constantin Brâncuși. Acesta este al doilea proiect de amenajare a parcărilor ecologice în sectorul Botanica, a anunțat vicepretorul Iuri Vitneanski.
"Am discutat cu locatarii unde anume să amenajăm aceste parcări. De ce? Pentru ca proprietarii automobilelor să nu le creeze impedimente oamenilor care nu utilizează mașina. De aceea, amenajăm parcările ca să fie satisfăcuți toți locatarii", a spus Vitneanski.
De la începutul anului, în sectorul Botanica au fost amenajate, în total, aproximativ 2.000 de locuri de parcare. Alte aproximativ 1.000 urmează să apară până la sfârșitul anului, a precizat reprezentantul preturii, Vasile Moroi.
"Lucrările date urmează să fie, maximum, într-o lună, trebuie să fie finalizate. După cum vedeți, e pavaj ecologic, după care va fi amenajat cu pământ și oamenii singuri au ieșit cu propunerea să sădească iarbă. Dacă dovedim anul ăsta mai avem încă trei curți, unde trebuie să amenajăm parcaje. Dacă nu, la anul următor cum ne permite timpul intervenim neapărat", a precizat Vasile Moroi.
Locatarii acestor blocuri susțin că este pentru prima dată în ultimii 20 de ani, când au loc lucrări de amenajare.
Pentru amenajarea celor 300 de locuri de parcare au fost alocate 600 de mii de lei.