CE banner 1160x100 NEW

кишиневский аэропорт

Începând cu 15 iunie de pe Aeroportul din Chișinău ar urma să se reia zborurile regulate, anulate în totalitate după 17 martie.

În acest sens, reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au venit cu o serie de recomandări pentru călători pentru a preveni riscul de infecției cu noul coronavirus, transmite Știri.md.

Instituția menționează că persoanele care nu vor respecta regulile de siguranță riscă să nu li se permită călătoria.

La momentul sosirii pe aeroport călătorilor le este recomandat:

- Asigurați-vă că sunteți echipat corespunzător cu echipament individual de protecție (măști medicale, dezinfectanți);

- Numai pasagerilor care poartă măști medicale de protecție li se va permise trecerea în terminalul aeroportului. Purtarea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți pasagerii și persoanele de pe aeroport din momentul în care intră în clădirea aeroportului până la părăsirea clădirii terminale a aeroportului de destinație;

- Măștile ar trebui înlocuite, de obicei, după ce au fost folosite timp de 4 ore. În acest sens, pasagerii trebuie să se asigure cu o aprovizionare adecvată de măști pe toată durata călătoriei.

- Respectați distanța socială (1,5 - 2 metri), marcajele speciale și barierele stabilite pentru distanța corespunzătoare;

- Pasagerii vor fi supuși controlului temperaturii. Persoanele cu o temperatură de 38°C sau mai mare nu vor fi permise în clădirea terminalului de pasageri din aeroport;

- Spălați-vă regulat pe mâini cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde. De asemenea, folosiți un produs de igienizare pe bază de alcool;

- Când strângeți sau tușiți, acoperiți gura și nasul cu un țesut sau în pliul cotului;

- Limitați contactul direct cu suprafețele și oamenii;

-În terminalul aeroportului este permisă doar trecerea călătorilor care au zboruri (o excepție este pentru cei care însoțesc sau ridică un pasager care are nevoie de ajutor, persoanele cu mobilitate redusă sau minori neînsoțiți).

Amintim că începând cu 15 iunie, de pe Aeroportul din Chișinău ar urma să se reia zborurile regulate, anulate în totalitate după 17 martie.

775X517 singleNews 1591778820 9Xg8q4Lbp3dXPDQwGIge0Ku6AjW3lXSSPWQkDFxg.jpeg

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică continuă examinarea cererilor pentru confirmarea statutului de producător eligibil depuse pentru instalațiile electrice, care produc/urmează să producă energie electrică pe baza energiei solare, utilizând panouri fotovoltaice. Astfel, în cadrul ședinței ordinare, au fost examinate 21 de dosare ale potențialilor producători eligibili, scrie mybusiness.md.

În rezultatul ședinței, Consiliul de Administrație a hotărât confirmarea statutului de producător eligibil pentru 13 solicitanți, cu o capacitate sumară egală cu 10,349 MW. Drept urmare a verificărilor efectuate cu ajutorul instituțiilor publice specializate, Agenția Servicii Publice, Centrul Național Anticorupție și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în privința a 8 solicitanți au fost stabilite un șir de neconformități la cadrul legal existent, ceea ce a determinat respingerea lor.

Este de menționat că producătorii eligibili desemnați sunt obligați să achite garanția de bună execuție în mărime de 2% în 15 zile lucrătoare de la recepționarea înștiințării de la ANRE. În caz contrar, capacitățile vor fi repartizate următorilor solicitanți. La epuizarea capacităților dosarele solicitanților vor fi restituite.

Totodată, vă informăm că ANRE continuă recepționarea cererilor până la epuizarea cotelor gestionate de Agenție, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 689/2018.

Astfel, până la sfârșitul anului 2020, ANRE urmează să confirme statutul de producător eligibil pentru o capacitate sumară de 55 MW, separat pe fiecare tip de tehnologie de producere după cum urmează:

instalații eoliene capacitatea maximă disponibilă este de 20 MW cu o limită de capacitate de 4 MW;
instalații solare/fotovoltaice -15 MW, cu o limită de capacitate de 1 MW;
instalații de cogenerare pe biogaz – 12 MW, cu o limită de capacitate de 1 MW;
instalații de cogenerare pe biomasă solidă – 5 MW, cu o limită de capacitate de 1 MW;
instalații hidrologice – 3 MW, cu o limită de capacitate de 1 MW.

BNMGuvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a spus că în primul trimestru, soldul brut al creditelor a constituit 45,4 % din totalul activelor băncilor licențiate în Moldova sau 42 de miliarde de lei. Împrumuturile s-au majorat pe parcursul perioadei de pandemie, cu 4,1 % (1,7 miliarde de lei).

Totodată, volumul creditelor noi acordate pe parcursul trimestrului I al anului 2020 s-a majorat cu 3,5 % față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cele mai mari creșteri ale portofoliului de credite au fost consemnate la creditele acordate comerțului – cu 4,6 % (438,3 milioane de lei) și la creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului – cu 5,5 % (340,9 milioane de lei).

„Avem bănci bine capitalizate și reziliente, bine pregătite pentru a face față provocărilor, cu planuri strategice corelate cu toate tipurile de riscuri la care se pot expune. În ultimii ani, sectorul bancar a dat semnale de stabilitate și transparentizare”, a spus guvernatorul BNM.

diez.md

4791d12c5610763a191f488c768e67e3„Avem nevoie de o viziune, de un plan care să nu fie focusat doar pe termen scurt, dar de un plan anticriză ambițios, orientat pe termen mediu și lung, susținut de o politică macroeconomică activă, ambițioasă și o politică monetară relaxată”. Declarația aparține directorului executiv Expert-Grup, Adrian Lupușor și a fost făcută publică în cadrul dezbaterilor publice „De ce nu cedează COVID-19? Cine și ce are de făcut?” organizate de Agenția de presă IPN.

Pe lângă un plan bine pus la punct, expertul este de părerea că guvernarea trebuie să întreprindă un pachet de măsuri anticriză în mod urgent, însă nu trebuie să susțină sectorul privat cu prețul sănătății oamenilor.

„Nu trebuie să resuscităm sectorul privat prin eliminarea restricțiilor atunci când nu am luat sub control virusul. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă acum. Nu trebuie privită eliminarea restricțiilor ca măsură de susținere a sectorului privat. Guvernul trebuie să simplifice reglementările comerțului electronic. Aici avem multe neclarități din punct de vedere al tratamentului fiscal, al tratamentului regulatoriu. Sunt multe aspect care necesită a fi clarificate pentru a încuraja comerțul electronic”, a menționat Adrian Lupușor.

Din punct de vedere economic, un aspect important ține de discuția autorităților cu reprezentanții mediului de afaceri, în special Întreprinderile Mici și Mijlocii. „Este important să fie pus accent și pe dialog și consultanță cu ÎMM. Noi observăm că se comunică foarte mult cu companiile mari, cu asociațiile de producători mari, dar să nu uităm că 98 la sută din sectorul privat este reprezentat de ÎMM și anume ele sunt cele mai vulnerabile în această criză. Trebuie să asigurăm antreprenorii și cu consultanță, cu suport informațional pentru ai ajuta să-și restructureze afacerile, începând cu cele mai elementare lucruri”, a spus expertul.

Guvernul nu trebuie să uite de mediul de afaceri nici după pandemie, executivul trebuie să ofere garanții bancare și subvenții pentru a încuraja companiile să iasă din criză, să-și relanseze afacerile și să-și restructureze afacerile cât mai rapid, susține Adrian Lupușor.

ipn.md

20004714 big1591882225Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) prognozează în acest an, la nivel de ţară, o recoltă de grâu de până la 600 mii de tone, a estimat ministrul de resort Ion Perju, în cadrul unei şedinţe privind situația în sector, în contextul secetei hidrologice înregistrate, convocate de prim-ministrul Ion Chicu, transmite MOLDPRES.

„Am avut mai multe ședințe de lucru cu producătorii și cercetătorii din domeniu, inclusiv în cadrul vizitelor din teritoriu, cu care am discutat situația din agricultură, generată de seceta severă din toamna – primăvara anului agricol 2019 – 2020, calamitățile meteorologice, precum și măsurile de redresare ce se impun. Conform datelor prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, la începutul lunii mai, pe întreg teritoriul țării au căzut precipitații în medie până la 80 mm, cu depășirea mediei lunare multianuale. Astfel, situația pe terenurile însămânțate s-a ameliorat, atât datorită ploilor, cât și a măsurilor agrotehnice efectuate de producători. O parte însemnată a semănăturilor își revin integral sau parțial, fapt ce permite revizuirea prognozei de recoltă globală până la o variantă optimistă de 600 mii de tone”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Totodată, Perju a informat despre faptul că în anul agricol 2019–2020 au fost însămânțate cu culturi de toamnă circa 415 mii de hectare. Seceta și înghețurile de primăvară au afectat circa 215 mii ha: în proporție de 25% în nord și până la 60-80% în centru și sud, conform datelor oferite de direcțiile raionale pentru agricultură și alimentație. De asemenea, circa 19 mii ha de terenuri au fost puternic afectate, dintre care 10,3 mii ha de grâu au fost reînsămânțate.

Cu referire la sub-sectorul horticol, oficialul a menţionat că înghețurile de primăvară au afectat până la 80% din suprafețe: cais - 70-80%; piersic - 50%; cireș - 40-50%; măr - 25%. Conform prognozelor, recolta globală de fructe, inclusiv recolta de struguri, în acest an va fi diminuată cu 15-20%, comparativ cu media ultimilor trei ani. Recolta globală de legume va fi la nivelul ultimilor ani, cu un spor semnificativ a producției pe teren protejat, reieșind din specificul că aceste suprafețe de obicei sunt irigate.

În cadrul ședinței a fost discutată şi necesitatea creării unui mecanism viabil și accesibil de asigurări în agricultură, posibilitatea eșalonării plăților pentru proiectele de susținere în agricultură, recuperarea TVA, subvenționarea dobânzilor la credite oferite de instituțiile bancare și cele non-bancare, posibilitatea de a folosi apele subterane pentru irigarea prin picurare, precum și introducerea unor abordări noi în modelele de subvenționare în agricultură. În context, Ion Perju a precizat că MADRM a elaborat un Plan de acțiuni cu propuneri concrete de atenuare a consecințelor calamităților naturale și susținere a agenților economici din sector, cu solicitarea de implicare a tuturor instituțiilor statului ce au tangență.

La rândul său, prim-ministrul a anunțat intenția Guvernului de a susține crearea unui mecanism accesibil de asigurare în agricultură și propunerile de a subvenționa, din fondurile Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, proiecte bazate pe tehnologii moderne în agricultură.

„Am elaborat și am aprobat un set de măsuri menite să susțină afacerile, inclusiv în agricultură. Subvenționarea dobânzilor pentru credite și recuperarea TVA sunt unele din ele. Rog MADRM și Ministerul Finanțelor să organizeze sesiuni de instruiri în regiunile țării pentru a informa agricultorii cum pot beneficia de instrumentele existente și cele în proces de elaborare. Susțin ideea creării fondului semincer de rezervă și cred că trebuie să dezvoltăm capacitățile de producere a semințelor autohtone”, a relevat Ion Chicu.

Sectorul agricol din Republica Moldova a fost afectat de secetă, care s-a înregistrat încă din toamna anului trecut, precum şi de lipsa zăpezii, iarna. De asemenea, mare parte din primăvara curentă a fost determinată de Cod Galben de secetă hidrologică.

moldpres.md

covvvidEfectele coronacrizei au un impact major asupra activităţii economice a Republicii Moldova. Or, pe lângă businessul care este în cădere, efectele se văd şi pe piaţa valutară în numerar, care în luna aprilie s-a redus cu 42% faţă de luna martie şi cu 60% comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei.

Volumul total al pieţei valutare în numerar (cumpărări şi vânzări) a constituit echivalentul a 148,5 milioane USD în aprilie. Cea mai mare pondere în totalul rulajului a avut-o moneda unică europeană – 72,3%.

În luna aprilie, moldovenii au vândut la casele de schimb valutar 16,6 milioane USD, cu 30% mai puţin faţă de luna precedentă, în timp ce vânzările de euro s-au redus cu 45,2%, până la echivalentul a 78,8 milioane USD. O reducere a vânzărilor au avut-o şi rublele ruseşti – 50%, echivalentul a 2,5 milioane USD.

În acelaşi timp s-au redus şi cumpărările de valută ale populaţiei de la casele de schimb valutar, care în luna aprilie s-au comprimat cu 45%, până la echivalentul a 39,2 mil. USD. Astfel, moldovenii au cumpărat în aprilie doar 8 mil. USD, euro – echivalentul a 28,6 mil. USD. Cumpărările de ruble ruseşti şi hrivne ucrainene au fost sub un milion USD.

Reducerea pieţei valutare s-a început din luna martie a anului curent după instituirea carantinei, când rulajul pieţei valutare a constituit 255,7 mil. USD, cu 15% mai puţin comparativ cu luna precedentă. Estimările arată o reducere în continuare a vânzărilor şi cumpărărilor de valută din partea populaţiei până la ridicarea restricţiilor şi reabilitarea economiei.

Scade consumul

“Un alt element care explică volumul scăzut al vânzărilor de valută este că populaţia nu a avut consum în lunile martie-aprilie. Aici avem două explicaţii: nu au lucrat majoritatea unităţilor de comerţ nealimentare, ori aceste bunuri reprezintă peste 40% din cheltuielile populaţiei. A doua explicaţie este că pe timp de criză populaţia îşi schimbă brusc comportamentul. Un detaliu este scăderea de două ori a vânzărilor de automobile noi. Oamenii care au un venit stabil se dezic de acest lucru, deoarece suntem în criză şi nu le arde de maşini. Asta după ce am avut câţiva ani în care procurările de automobile întreceau cu mult media europeană”, susţine economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.

Aparent, transferurile ar arăta volumul total al intrărilor de valută în R. Moldova, însă o pate dintre moldoveni aduc bani în ţară şi pe căi neoficiale: când revin acasă sau prin intermediul curselor de microbuz. Astfel, volumul transferurilor de valută în ţară se ridică la 1,3 miliarde USD, iar vânzările la 1,2 miliarde USD. Diferenţa sunt banii aduşi neoficial în Republica Moldova.

Datele BNM relevă că, în raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a redus cu 22,8 milioane USD (-23,6%), iar cererea netă de valută din partea agenţilor economici – cu 111,7 milioane USD (-49,3%). În patru luni ale anului oferta netă de valută a persoanelor fizice s-a comprimat cu 16%, până la 486,4 mil. USD, iar gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 64,3%, comparativ cu 42,7% în luna martie. Drept rezultat, BNM a intervenit prin vânzări nete de valută în sumă de 59,9 milioane USD.

Ca urmare a ofertei mai mici de valută din partea populaţiei, în luna aprilie 2020, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 2,4% în raport cu dolarul SUA, până la 18,1541 USD/MDL, comparativ cu 17,7209 USD/MDL în luna martie 2020. Potrivit valorilor de la finele lunii aprilie, leul s-a apreciat cu 1,5% în raport cu dolarul SUA.

“Per total, anual, deficitul pieţei valutare a fost de 195 mil. USD. A existat o perioadă când oferta era mai mare decât cererea, iar acum cererea a scăzut deoarece încetineşte economia. Or, deficitul de valută a fost unul din factorii care a dus la deprecierea leului în luna martie. Menţionăm că în acest an BNM a fost nevoită să vândă 180 mil. USD ca să menţină cursul valutar. Am avut o intervenţie a FMI fără precedent prin oferirea unui împrumut de 238 mil. USD. Acest lucru a ridicat nivelul rezervelor valutare la cel mai mare nivel – 3,1 miliarde USD. Astfel, BNM are toate instrumentele pentru a menţine cursul valutar. Problema este dacă e nevoie să-l menţii”, a mai explicat Ioniţă.

Dar un leu puternic în exces nu este benefic pentru agenţii economici, care, de altfel, nu-şi pot exporta producţia şi nu pot concura cu statele din regiune precum Turcia şi Ucraina. Cele două ţări sunt principalii exportatori de mărfuri şi produse în R. Moldova. Potrivit lui Ioniţă, de exemplu, moneda naţională faţă de hrivna ucraineană s-a apreciat cu aproape 9%, iar faţă de lira turcească leul a fost cu 10% mai puternic. Acest lucru înseamnă că producţia turcească şi ucraineană au fost mai ieftine în R. Moldova. Am luat aceste ţări, deoarece sunt principalii furnizori de producţie pe piaţa locală. Iar producătorii locali nu pot face faţă concurenţei locale, deoarece doar cursul valutar face ca producţia autohtonă să fie mai scumpă comparativ cu ţările vecine.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că în primul trimestru al anului 2020, exporturile moldoveneşti au început să scadă. Exporturile moldoveneşti, după 1,5 ani de stagnare, în primul trimestru al anului 2020, conform datelor oficiale ale Biroului Naţional de Statistică, au înregistrat o scădere evidentă cu 60 de milioane de dolari în valori anuale.

De doi ani exporturile moldoveneşti s-au plafonat la nivel de 2,7 miliarde de dolari şi se află într-o stagnare profundă. R. Moldova şi-a epuizat toţi factorii de creştere a exporturilor, iar criza provocată de COVID-19 de fapt ne-a prins într-o criză mult mai profundă, lipsită de dezvoltare economică şi de posibilitatea identificării noilor potenţialuri de export.

Datele BNS arată că în ianuarie-martie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2019, cel mai mult s-au diminuat exporturile de maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (-21,7%), seminţe şi fructe oleaginoase (-32,8%), produse medicinale şi farmaceutice (-55,0%), îmbrăcăminte şi accesorii (-11,8%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (-63,5%), tutun brut şi prelucrat (-33,0%), mobilă şi părţile ei (-5,0%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-53,7%), produse lactate şi ouă de păsări (-50,6%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (-30,0%).

Transferuri mai mici cu 11,5%

În luna aprilie 2020, prin intermediul băncilor licenţiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace băneşti în valoare netă de 92,06 mil. USD (în scădere cu 11,5 la sută comparativ cu aprilie 2019).

Conform provenienţei geografice, transferurile în favoarea persoanelor fizice provin din următoarele trei zone: din UE – o pondere de 52,0 la sută, din CSI – o pondere de 13,8 la sută şi din restul lumii – o pondere de 34,2 la sută. Transferurile din UE în favoarea persoanelor fizice au constituit 47,85 mil. USD, în creştere cu 1,6 la sută comparativ cu aprilie 2019. Din cauza Brexit, volumul transferurilor din UE în aprilie 2020 a fost cu 6,11 mil. USD mai mic, iar cel al transferurilor din grupul “alte state” s-a majorat cu suma respectivă.

În structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice prin sistemele de remitere de bani, transferurilor în euro le-a revenit ponderea de 58,1 la sută (în creştere cu 4,0 p.p. comparativ cu aprilie 2019), urmate de transferurile în dolari SUA – 40,0 la sută (în descreştere cu 1,2 p.p.) şi cele în ruble ruseşti – 1,9 la sută (în descreştere cu 2,8 p.p.).

Victor Ursu

capital.market.md

31511e33332d294f13580a57d16b2a08

O instanță din Thailanda i-a condamnat pe cei doi proprietari ai unui restaurant la câte 1.446 de ani de închisoare pentru fraudarea clienților.

Anul trecut, restaurantul cu fructe de mare „Laemgate” a lansat o promoție online cu plata în avans. Aproximativ 20.000 de persoane au achiziționat vouchere în valoare de 50 de milioane de baht thailandezi, aproximativ 1,5 milioane de euro, potrivit presei thailandeze citate de BBC NEWS.

Ulterior, proprietarii au anunțat că nu pot ține pasul cu valul de cereri și au închis restaurantul. Apichart Bowornbancharak și Prapassorn Bowornbancha au fost arestați după ce sute de persoane au depus plângeri.

Nu este neobișnuit ca cei găsiți vinovați de fraudă în Thailanda să fie condamnați la o pedeapsă foarte mare, din cauza numărului mare de plângeri, însă legislația thailandeză limitează închisoarea pentru această faptă la 20 de ani.
Oferta lansată de proprietarii restaurantului

Restaurantul cu fructe de mare „Laemgate” a lansat, în 2019, o ofertă tentantă cu plata în avans. Astfel, erau vândute meniuri cu fructe de mare pentru 10 persoane cu suma de aproximativ 25 de euro, un preț mult mai scăzut decât cel normal.

Primii clienți care au cumpărat voucherele chiar au beneficiat de ofertă, dar ulterior s-a făcut o listă de așteptare care s-a întins pe o perioadă de mai multe luni.

Însă, în luna martie, proprietarii au anunțat închiderea restaurantului, pe motiv că nu se puteau aproviziona cu fructe de mare suficiente pentru onorarea cererilor. După ce au început să curgă plângerile împotriva lor, patronii au înapoiat o parte din sumele încasate, însă cei mai mulți dintre cei care i-au reclamat nu și-au primit banii.

Astfel, Apichart Bowornbancharak și Prapassorn Bowornbancha au fost arestați pentru fraudă prin promoții false. Miercuri, aceștia au fost găsiți vinovați pentru 723 de fapte și au fost condamnați la câte 1.446 de ani de închisoare.

Pentru că și-au recunoscut faptele, sentințele lor au fost reduse la jumătate - adică la 723 de ani -, dar, până la urmă, vor sta după gratii doar 20.

În 2017, o instanță thailandeză a condamnat o altă persoană vinovată de fraudă la peste 13.000 de ani de închisoare.

digi24.ro

laptop plah pompeo

Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-a adresat unei instanțe din SUA pentru a contesta decizia prin care el și familia sa a fost declarați neeligibili pentru viză. El cere ca aceasta să fie declarată neconstituțională. Procesul de judecată ar urma să aibă loc mâine.

În cerere, se menționează că Plahotniuc a ajuns în SUA pe 15 iunie 2019, după ce cu o zi înainte a fugit din R. Moldova temându-se de persecuție și amenințări cu violență.

Ulterior, în septembrie 2019, Plahotniuc a solicitat azil politic în SUA, dar la 10 ianuarie 2020 Serviciul de Imigrări a emis o notificare în care afirmă că nu l-a găsit pe Vladimir Plahotniuc eligibil pentru azil, cererea acestuia fiind trimisă spre reexaminare la o altă instanță.

Ulterior atât fostul lider al PDM, cât și membrii familiei sale, au fost declarați neeligibili pentru viză după o decizie luată de secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo.

Potrivit legislaţiei americane, odată ce secretarul de stat ia o astfel de decizie în privinţa funcţionarilor guvernelor străine pentru implicarea lor, direct sau indirect, în acte de corupţie semnificativă, persoanele respective şi membrii familiei lor imediate sunt neeligibili pentru vizele în Statele Unite.

În acest context, Plahotniuc susține că prin decizia lui Pompeo a fost lipsit de procesul pendinte privind procedurile de azil și, prin urmare, i-a fost pusă viața și libertatea în pericol. Tot acolo se menționează că, prin decizia lui Pompeo, fostul democrat nu a avut parte de un proces echitabil.

Astfel, acesta solicită instanței să fie emisă o hotărâre judecătorească conform căreia sancțiunea aplicată lui Vladimir Plahotniuc este neconstituțională, iar desemnarea lui ca neeligibil pentru viză a fost o încălcare a drepturilor sale.

În instanță, Plahotniuc este reprezentat de avocatul Irina Shpigel care este fondatoarea companiei Shpigel & Associates, P.C. Potrivit thetop100magazine.com, Shpigel este un avocat care își concentrează practica pe litigii de afaceri și parteneriate, litigii comerciale, litigii civile și negocieri contractuale. Printre a soluționat cazuri în care s-au pretins daune de milioane de dolari. De exemplu, a asigurat soluționare confidențială pre-răspuns în numele unui fondator al unei companii majore de telecomunicații la Curtea Supremă din New York, într-un caz care s-au pretins daune de 100 de milioane de dolari. Ea a ajutat, de asemenea, să asigure o soluționare de 1,1 milioane de dolari în numele investitorilor, care au fost dublați ca urmare a unei scheme Ponzi, într-un litigiu civil RICO (Racketeer Influenced Corrupt Organization) din Curtea Federală din New York.

tv8.md

dd354c0ea6e733a3a8f75e56ff6c3d4fReprezentanții agențiilor de turism afirmă că vacanța la mare din acest an va depinde de numărul bolnavilor de coronavirus înregistrați în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Majoritatea agențiilor de turism din Republica Moldova așteaptă ridicarea sancțiunilor de călătorie existente la frontiera Uniunii Europene. ”Partenerii noștri din Bulgaria și Grecia studiază situația epidemiologică existentă la noi în țară. Toate firmele de turism din lume fac acest lucru, nimeni nu își dorește o explozie de coronavirus provocată de turiști”, a spus Olga Sabovschi, administratorul unei agenții de turism din Chișinău.

Sabovschi a declarat că agenția de turism pe care o reprezintă a început să facă rezervări în Grecia și Bulgaria doar după data de 1 iulie. “Grecia, Bulgaria și Turcia își vor deschide granițele pentru cetățenii moldoveni doar după 1 iulie”, a menționat aceasta.

În același timp, Sabovschi a atenționat că, în acest an, pachetele turistice vor fi mai scumpe cu 15-20 la sută, deoarece hotelurile au majorat preţurile. De asemenea, unele companii hoteliere au anunţat că, pentru a se evita aglomerația, se va renunţa la sistemul all-inclusive, aplicându-se sistemul a la carte.

Reprezentantul agenției de turism a adăugat că, cel mai probabil, majoritatea plecărilor organizate către Bulgaria și Grecia vor fi efectuate cu autocarul și că agențiile sunt pregătite să asigure respectarea normelor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

moldpres.md

ChicuPână la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook. Oficialul a precizat că fără reluarea, treptată, a activităților economice, țara va intra în colaps financiar și bugetar.

„După 15 mai am fost nevoiți să relaxăm mai multe activități economice. Poate, dacă niște iresponsabili politici nu blocau fără niciun temei plauzibil, din motive exclusiv geopolitice, circa 4,2 miliarde de lei din creditul rusesc, identificam posibilități de a menține carantina încă pe o perioadă (acei bani ne permiteau să mai finanțăm unele măsuri suplimentare de suport pentru populație și business). Fără reluarea treptată a activităților economice, țara intra în colaps financiar și bugetar. Iar lăsarea oamenilor fără salarii și pensii ar avea efecte cumulative, inclusiv asupra sănătății cetățenilor, cu mult mai grave”, a declarat Chicu.

Totodată, premierul a precizat că din data apariției primului caz de COVID-19 în țara noastră, din cauza acestei maladii au decedat, zilnic, în medie patru persoane. Mai mult de 90% din ele au avut și alte boli grave. Raportat la numărul total de decese zilnice, această cifră constituie circa 3%.

„În această perioadă, de zeci de ori mai mulți oameni au decedat de boli cardio-vasculare sau alte maladii grele (în mediu avem circa 110 decese zilnic). Ocuparea locurilor din spitale aproape exclusiv cu bolnavi de acest virus limitează posibilitățile de tratament de alte maladii, care iau cu mult mai multe vieți”, a mai scris oficialul.

Premierul i-a îndemnat pe moldoveni să respecte normele de securitate epidemiologică și le-a mulțumit medicilor pentru activitate.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 10.321 cazuri.

agora.md