„Avem nevoie de o viziune, de un plan care să nu fie focusat doar pe termen scurt, dar de un plan anticriză ambițios, orientat pe termen mediu și lung, susținut de o politică macroeconomică activă, ambițioasă și o politică monetară relaxată”. Declarația aparține directorului executiv Expert-Grup, Adrian Lupușor și a fost făcută publică în cadrul dezbaterilor publice „De ce nu cedează COVID-19? Cine și ce are de făcut?” organizate de Agenția de presă IPN.
Pe lângă un plan bine pus la punct, expertul este de părerea că guvernarea trebuie să întreprindă un pachet de măsuri anticriză în mod urgent, însă nu trebuie să susțină sectorul privat cu prețul sănătății oamenilor.
„Nu trebuie să resuscităm sectorul privat prin eliminarea restricțiilor atunci când nu am luat sub control virusul. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă acum. Nu trebuie privită eliminarea restricțiilor ca măsură de susținere a sectorului privat. Guvernul trebuie să simplifice reglementările comerțului electronic. Aici avem multe neclarități din punct de vedere al tratamentului fiscal, al tratamentului regulatoriu. Sunt multe aspect care necesită a fi clarificate pentru a încuraja comerțul electronic”, a menționat Adrian Lupușor.
Din punct de vedere economic, un aspect important ține de discuția autorităților cu reprezentanții mediului de afaceri, în special Întreprinderile Mici și Mijlocii. „Este important să fie pus accent și pe dialog și consultanță cu ÎMM. Noi observăm că se comunică foarte mult cu companiile mari, cu asociațiile de producători mari, dar să nu uităm că 98 la sută din sectorul privat este reprezentat de ÎMM și anume ele sunt cele mai vulnerabile în această criză. Trebuie să asigurăm antreprenorii și cu consultanță, cu suport informațional pentru ai ajuta să-și restructureze afacerile, începând cu cele mai elementare lucruri”, a spus expertul.
Guvernul nu trebuie să uite de mediul de afaceri nici după pandemie, executivul trebuie să ofere garanții bancare și subvenții pentru a încuraja companiile să iasă din criză, să-și relanseze afacerile și să-și restructureze afacerile cât mai rapid, susține Adrian Lupușor.
ipn.md
Vineri, 12 Iunie 2020 05:18
Expert-Grup: Eliminarea restricțiilor nu este măsură de susținere a sectorului privat
Publicat în
Business Noutăţi