CE banner 1160x100 NEW

15677072Guvernul a aprobat diminuarea cotei participației proprii inițiale la programul „Prima casă”, de la 10% la 5% din prețul de procurare a locuinței. Concomitent, se majorează limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accede în program: de la 45 ani la 50 de ani, transmite IPN.

Vor fi excluse și condițiile ce țin de lipsa imobilului sau spațiul locuibil deținut în proprietate nu mai mare de 9 m2 per membru de familie. Vor fi acordate posibilității de a accede în program persoanelor fizice care dețin imobil în proprietate, dar intenționează să procure o locuință care depășește ca suprafață proprietatea deținută.

O altă modificare stabilește mecanismul de acordare a compensațiilor (în cuantum de 50% din soldul creditului rămas) persoanelor fizice care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului de stat „Prima casă” și întrunesc criteriile de eligibilitate ale programului.

De asemenea, este mărită compensația pentru familiile cu copii. Astfel beneficiarii părinți/tutori/curatori a 3 și mai mulți copii, în urma aprobării modificărilor respective, vor putea beneficia de o compensație în mărime de 100% din creditul ipotecar (suma principală).

Potrivit vicepremierului și ministrului finanțelor, Sergiu Pușcuța, implementarea modificărilor respective se va solda cu majorarea numărului persoanelor fizice eligibile pentru program.

Pentru anul 2020, în Legea bugetului de stat au fost prevăzuți 90 de milioane de lei pentru implementarea Programului de stat „Prima casă”, dintre care pentru programele de compensare s-au alocat 40 de milioane de lei.

ipn.md

copceac si negru de causeni doua soiuri autohtone de struguri ce vor cunoaste o adevarata renastereDatorită eforturilor Institutului Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare (IȘPHTA), două soiuri autohtone, crescute cu multe secole în urmă, vor reveni din nou în actualitate. Șeful institutului, Victor Bondarciuc susține că soiurile Copceac și Negru de Căușeni au fost găsit în colecția ampelografică a organizației. Aceste soiuri nu mai există în plantațiile viticole din Republica Moldova, cu toate că este posibil să existe câțiva butași pierduți prin gospodăriile oamenilor.

În cadrul instituției, soiurile au fost înmulțite in vitro, acum butașii se dezvoltă, iar odată ce vor fi sădiți în plantația-mamă, aceștia vor putea lua drumul pepinierelor, iar de acolo, toți doritorii vor avea acces la acest material săditor.

Șeful laboratorului instituției susține că vechimea acestor soiuri nu poate fi stabilită cu precizie, dar presupune că, până și Ștefan cel Mare s-ar fi putut delecta cu un pahar de vin produs din struguri de Copceac sau Negru de Căușeni.

Amintim că, datorit eforturilor întreprinse de către IȘPHTA, cu susținerea USAID și Guvernului României, după 20 de ani a început producerea în masă a materialului de înmulțire și săditor viticol de categorii biologice superioare care permit creșterea recoltei și calității strugurilor.

agrobiznes.md

4035 passenger transportation by austrian airlines bigAustria a anunţat că interzice, de joi, 16 iulie, cursele aeriene directe din şi spre Republica Moldova şi alte nouă ţări considerate cu risc de coronavirus. Potrivit Radio Europa Liberă, pe lista austriacă au mai fost incluse România, Bulgaria şi toate statele din Balcanii de Vest.

Din cauza înrăutăţirii situaţiei epidemiologice în R. Moldova, interdicţii de intrare pentru cetăţenii moldoveni au fost anunţate anterior şi de Ungaria, cu precizarea că nu îi vizează pe cei aflaţi în tranzit, în deplasări oficiale sau implicaţi în transportul de mărfuri.

Italia a restricţionat călătoriile neesenţiale ale cetăţenilor R. Moldova, ca cele turistice sau vizitarea rudelor, în timp ce Grecia a spus că permite doar intrarea moldovenilor care au contracte de muncă pe teritoriul său, sunt studenţi la o universitate greacă sau au permis de şedere, mai transmite sursa citată.

epochtimes-romania.com

2b4255c5ead60eb214b89a5d14d6fc58După ce a emis câteva ordine provizorii de înghețare, o instanță din Cipru a respins cererea soției lui Vlad Plahotniuc, Oxana Childescu, de a fi desemnată singura beneficiară a unor venituri din vânzarea unui iaht și a unei proprietăți spaniole. În timpul examinării, Curtea a considerat că litigiul nu intră în sfera sa de competență, chiar dacă printre inculpați se regăsesc și doi cetățeni ai Ciprului.

Potrivit mondaq.com, doamna Chilidescu, care era rezidentă în Statele Unite ale Americii, a dat în judecată doi cetățeni români, rezidenți din Dubai, pentru că ar fi încercat împreună cu alte persoane fizice și juridice, șase la număr, de a o priva în mod fraudulos de bunurile sale, un iaht și o proprietate spaniolă.

În afară de cei doi cetățeni români, Chilidescu a acționat în judecată o companie din Spania, o companie din Cipru, un rezident cipriot, o companie înregistrată în Hong Kong și o companie înregistrată în Seychelles.

Potrivit avocaților, problema din această procedură a fost finalizarea sau anularea ordinelor emise care au dus la înghețarea unor conturi în Emiratele Arabe de peste 62 milioane de euro, precum și emiterea sau respingerea celorlalte ordine solicitate. Mai exact, Childescu a solicitat următoarele hotărâri declarative:

1. Ea este proprietarul final al tuturor acțiunilor din capitalul companiei spaniole, cipriote, a celei din Hong Kong și din Seychelles și a bunurilor acestora;

2. Cetățenii români au conspirat între ei sau cu alte persoane din Cipru și din alte părți, în scopul de a provoca daune financiare reclamantului, care este soția lui Vlad Plahotniuc.

Judecătorii din Cipru au respins solicitările lui Childescu pentru că au considerat că nu este de competența instanțelor din Cipru de a examina o cauză la baza căreia stă o cerere de desemnare a dreptului la proprietate asupra unei proprietății spaniole înregistrată pe numele unei companii spaniole, deținută în cele din urmă de o companie din Seychelles.

Cât privește solicitarea de a institui un ordin Quia Timet (decizie prin care se împiedică acțiunile greșite care sunt iminente, dar care încă nu au început) în legătură cu riscul ca pârâții ciprioti să ajute, intenționat sau nu, la înstrăinarea proprietății spaniole nu a fost suficient pentru a oferi o bază jurisdicțională.

Potrivit magistratului, nu a existat nici o afirmație sau dovadă potrivit căreia inculpații ciprioți au fost implicați în vreun fel în acte ilegale sau conspirații împotriva reclamantului.

Astfel, Curtea a adoptat poziția avocaților potrivit căreia emiterea unui ordin de tip Quia Timet presupunea că principalul litigiu privind dreptul de proprietate a fost deja decis. De asemenea, a fost adoptată și presupunerea apărării precum că includerea pârâților din Cipru a fost o încercare de a găsi competență în instanța cipriotă.

Potrivit Rise Moldova, Oxana Chlidescu este fiica pictorului și sculptorului Emil Childescu și soția lui Vladimir Plahotniuc, ex-liderul Partidului Democrat din Moldova. Cei doi s-au căsătorit și au divorțat de mai multe ori, ultima separare oficială fiind înregistrată în anul 2009. Childescu și Plahotniuc au împreună doi copii, Timofei și Inochentie.

La sfârșitul anilor ’90 Oxana Childescu a figurat asociat majoritar la Minor SRL, prima denumire a Finpar Invest SRL, cea mai veche companie a familiei Plahotniuc. Tot ea a apărut drept beneficiar final a Axecorp Trading LTD, companie cipriotă asociată în Sigmateli LTD, o altă companie cipriotă care figurează în acte, conform datelor cadastrale din România și Franța, proprietara a două vile și a unei cabane montane.

tv8.md

9a28c012b767dac44bb7ec69af5bf10bSprijinul financiar al UE, la fel ca și alte aspecte ale integrării europene, constituie o parte din măduva discursului opoziției de la Chișinău, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

Debursarea celei de-a doua tranșe din asistență macro-financiară a UE a fost acompaniată de aprecierea, dozată, a Comisarului European pentru Economie, Paolo Gentiloni, despre “eforturile de reformă” ale Guvernului Chicu în domenii problematice, precum reforma justiției și lupta împotriva corupției, punctează politologul.

Aceste declarații ale Comisarului european, alături de decizia de a aloca asistența UE, contrazice totalmente evaluările făcute de către reprezentații PAS și cei ai Platformei DA (Sergiu Litvinenco și respectiv Igor Munteanu), consideră Dionis Cenușa.

El amintește că la mijlocul lunii iunie, reprezentanții opoziției au acuzat Guvernul de îndeplinirea incompletă a pre-condițiilor politice, în particular a celor din domeniul justiției.

De asemenea, contrar aprecierilor satisfăcătoare ale Comisiei Europene, cu o zi înainte ca UE să anunțe aprobarea alocării de asistență (30 milioane EUR), principalul lider al opoziției Maia Sandu a blamat guvernarea pentru neobținerea celei de-a treia și finală tranșă – de 40 milioane EUR, evidențiază Dionis Cenușa.

El menționează că ex-premierul Maia Sandu a accentuat faptul că tranșa a treia a fost “anulată” de UE din cauza “iresponsabilității și lenii” guvernării. Politologul însă explică că, din punct de vedere tehnic, UE nu a “anulat” a treia tranșă, ci termenul limită al acordului de finanțare expiră în iulie 2020.

Discrepanțele între viziunea UE și cea a opoziției de la Chișinău are la bază cel puțin trei explicații, opinează Dionis Cenușa.

Potrivit primei ipoteze, lansată de către politolog, UE nu a reușit să colecteze informația detaliată despre progresul adevărat al reformelor, inclusiv din cauza blocării frontierelor. Această ipoteză este puțin probabilă, deoarece Comisia punctează că în decizia sa a reieșit din evaluările interimare din luna februarie.

A doua ipoteză, articulată de Dionis Cenușa, ține de faptul că opoziția are o abordare mai strictă decât cea a UE, iar uneori această abordare conține și o doză de subiectivism.

Iar cea din urmă ipoteză a politologului este că UE este la curent cu imperfecțiunea și caracterul parțial al anumitor reforme, dar optează pentru decizii de(geo-)politizate și constructive, sprijinind cheltuielile urgente de ordin socio-economic.

Banii europeni par să aibă o dublă importanță. Aceștia completează bugetul cu care urmează să opereze Guvernul. Totodată, asistența UE poate avea o conotație politică și să descurajeze planurile unei părți din opoziție de a termina mandatul actualului guvern, concluzionează politologul.

4a4e5ab120d858ea2b1e188ce87b7e40

Conducerea Grădinii Botanice Naţionale din Capitală a semnat un ordin prin care a fost stabilit un set de restricții pentru vizitatori.

Potrivit ordinului, restricțiile au scopul de a menţine ordinea publică şi curăţenia pe întreg teritoriul Grădinii Botanice, transmite Știri.md.

Astfel, vizitatorii au interdicţia pentru:

- Circulaţia cu bicicleta a persoanelor cu vârsta mai mare de 10 ani;

- Vânatul, pescuitul în lacuri şi capturarea animalelor;

- Distrugerea şi/sau deteriorarea arborilor, puieţilor, lăstărişului sau a seminţişului;

- Vânatul de păsări şi animale sălbatice, distrugerea muşuroaielor de furnici, vizuinilor, cuiburilor, ascunzişurilor, altor sălaşe de animale;

- Culegerea şi colectarea neautorizată a plantelor medicinale, a florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, seminţelor, frunzelor;

- Deplasarea cu mijloacele de transport în afara drumurilor publice sau a terenurilor special amenajate;

- Spălarea mijloacelor de transport;

- Deplasarea fără autorizaţie a persoanelor străine în zonele interzise;

- Deplasarea pe teritoriul GBNI, cu animale de companie (câini, pisici etc.), indiferent de mărimea si vârsta animalului;

- Alte activităţi care contravin regimului special de protecţie şi celui de pază.

Persoanele care vor încălca aceste reguli riscă să fie sancționate.

știri.md

Luni, 13 Iulie 2020 06:28

Dezmințire

articles.60003.m

În data de 04.08.2018, revista online MyBusiness.md a republicat informația apărută pe unul din site-urile de știri din Republica Moldova, unde, făcând referire la Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova, se afirma că, «Pe 19 decembrie 2017, [Fostul director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”] Valentin Bodiul a fost reținut și apoi eliberat sub control judiciar».

Într-un comunicat de presă, publicat în data de 19.12.2017, pe site-ul Procuraturii Generale a Republicii Moldova, era menționat că: «Fostul Director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” anunțat în căutare, iar conducătorul unui agent economic, reținuți pentru abuz de serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu» (http://www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/7349/).

În cadrul comunicatului oferit pentru agenția de presă IPN, avocatul domnului         Valentin Bodiul, domnul Anatolie Donciu, a afirmat următoarele: «În perioada anilor 2017-2018, în privința lui Valentin Bodiul, precum și a mai multor persoane de la combinatul „Cricova”, au fost inițiate un șir de dosare penale. În ultima instanță, acestea au fost clasate pe motiv că lipsesc elementele infracțiunii.

Pe 19 decembrie 2017, ziua în care s-a anunțat despre reținerea lui Bodiul, dânsul nici nu se afla în Republica Moldova, iar pentru a evita arestarea, pe care o considera ilegală, a fost nevoit să rămână o perioadă de timp în străinătate. După schimbarea puterii, Valentin Bodiul a declarat că dorește să colaboreze cu organele de urmărire penală și imediat a depus mărturiile de rigoare. Ca rezultat al investigațiilor de urmărire penală, inclusiv a procedurilor repetate de audit și a expertizelor judiciar-contabile, absolut nici o situație faptică cu caracter presupus penal nu   s-a confirmat și toate dosarele, în privința tuturor persoanelor urmărite penal pe nedrept, inclusiv în privința dlui Bodiul, au fost clasate», se spune în comunicat. (https://www.ipn.md/ro/avocatul-ex-directorului-cricova-a-fost-hartuit-pe-nedrept-7967_1074250.html#ixzz6QZRnJZOO).

Odată ce dosarele penale pornite în privința domnului Valentin Bodiul au fost clasate, Procuratura Generală a Republicii Moldova a venit cu o reacție în acest sens. Astfel, în data de 18.06.2020, prin comunicatul de presă, publicat pe site-ul  Procuraturii Generale a Republicii, instituția a recunoscut existența abaterilor grave, admise de procurori la instrumentarea cauzelor penale, fapt pentru care și-a cerut public scuze pentru acțiunile ilegale ale fostei conduceri a Procuraturii Anticorupție, la care a fost supus domnul Valentin Bodiul, timp de aproximativ 3 ani. (http://www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/8354/)

În această situație, MyBusiness.md, involuntar, și-a indus cititorii în eroare.

Revista MyBusiness.md își cere scuze față de domnul Valentin Bodiul pentru publicarea informației defăimătoare.

MyBusiness.md apreciază la un nivel înalt aportul adus de domnul Valentin Bodiul în dezvoltarea industriei vinicole în Republica Moldova. La fel, ne exprimăm speranța că, celebrul vinificator va continua să promoveze acest produs autohton, renumit în toată lumea. 

MyBusiness.md

Foto: vedomosti.md

врачи молдAcest lucru este prevăzut de un proiect de lege, votat de parlament în prima lectură.

Se consideră personal medical care participă în acțiuni medicale împotriva COVID-19 medicii, surorile medicale, farmaciștii, felcerii, infirmierii și șoferii din sistemul medical prespitalicesc. Indemnizațiile vor fi plătite urmașilor acestora din bugetul de stat dacă decesul întreținătorului a survenit în urma infectării în timpul activității medicale de combatere a COVID-19. De dreptul la indemnizație vor beneficia soțul supraviețuitor pentru o perioadă de 5 ani de la data decesului întreținătorului, copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate și superior) – până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani.

În cazul în care nu există urmași din categoria celor menționați mai sus, indemnizația se acordă unuia dintre părinți. Baza pentru calcularea indemnizației va fi venitul mediu lunar pentru ultimele 12 luni calendaristice precedente decesului.

Cuantumul indemnizației se stabilește în funcție de categoria de urmași. Astfel, pentru soțul supraviețuitor – în mărime de 50% din baza de calcul; pentru copii – în mărime de 75% pentru fiecare urmaș; pentru părinți – în mărime de 50% din baza de calcul. Totodată, proiectul prevede că cuantumul indemnizației calculate nu poate fi mai mic de 50% din mărimea salariului mediu lunar din economia națională la data calculării indemnizației. Modul de solicitare a indemnizației va fi stabilit de guvern. Mărimea indemnizației va fi indexată, iar achitarea se va face lunar. În cazul decesului beneficiarului, suma nesolicitată nu va fi plătită altei persoane. 

InfoMarket

452034

Primele șase locomotive noi, procurate de către Calea Ferată din Moldova cu finanțarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și Uniunii Europene (UE), au ajuns în Republica Moldova. Deocamdată acestea au fost tractate până la Ocnița, urmând că ajungă în scurt timp și la Chișinău.

În total, din banii BERD, BEI și UE urmează a fi achiziționate 12 locomotive diesel noi. Potrivit CFM, locomotivele au fost produse de către General Electric, la fabrica din Kazahstan. GE a fost contractată de către CFM în rezultatului tenderului desfășurat în 2018 conform standardelor BERD pentru achiziții publice.

Administrația CFM susține că achiziția era extrem de necesară, în condițiile în care cele peste 50 de unități pe care le are Calea Ferată, au o vechime de cel puțin 40 de ani.

În această dimineață, cele șase locomotive noi au fost surprinse de publicația EDIT-Ocnița în Gara Feroviară Ocnița.

realitatea.md

af0e190b68792b57b019543b864cc735

Cluburile de noapte și barurile din Tokyo vor primi aproape 5.000 de dolari pentru a rămâne închise, după ce capitala Japoniei a înregistrat joi 224 de cazuri de coronavirus, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei, scrie The Guardian.

Autoritățile au refuzat anterior să ofere sprijin economic acestor întreprinderi, în timpul pandemiei, dar și-au schimbat abordarea după ce 80% din infecțiile raportate joi au fost printre persoane tinere care au frecventat districtele de divertisment din Tokyo, inclusiv Shinjuku și Ikebukuro, transmite Digi24.ro.

Kaori Koga, un reprezentant al Asociației Afacerilor din sectorul de divertisment, a declarat că „numeroasele cazuri de infecție confirmate pot cauza probleme și în alte domenii de activitate, lucru pentru care ne pare rău, dar încercăm să luăm precauții pentru prevenirea infecțiilor în unitățile noastre".

„Mulți oameni din industria noastră trebuie să muncească pentru a supraviețui, așa că rugăm autoritățile să ne sprijine”, a adăugat ea.

Guvernatorul de la Tokyo, Yuriko Koike, a anunțat că nu are în vedere să solicite altor companii să închidă din nou, în ciuda creșterii numărului de cazuri în această săptămână.