CE banner 1160x100 NEW

1584866151 gettyimages 1212275642 0

De la Roma la New York şi la Paris, 900 de milioane de oameni din lume sunt izolaţi acasă, în acest weekend, în speranţa opririi pandemiei noului cornavirus, care a ucis deja peste 11.400 de persoane şi a zdruncinat economia mondială, relatează AFP preluat de news.ro

În Statele Unite, California, statul New York, New Jersey, Illinois, Pennsylvania şi Nevada au decretat oprirea tuturor activităţilor neesenţiale, în pofida faptului că o izolare totală a teritoriului naţional a fost respinsă de către preşedintele Donald Trump.

Cele trei mari oraşe din ţară – New York, Los Angeles şi Chicago – sunt astfel oprite şi aproximativ 100 de milioane de oameni închişi acasă.

”Suntem cu toţii în carantină”, a rezumat vineri Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, anunţând ”măsura cea mai radicală pe care o putem lua”.

Italia, ţara cea mai afectată în Europa – cu peste 4.032 de morţi – şi prima pe Bătrândul Continent care a ordonat izolarea întregii populaţii, îşi consolidează măsurile în faţa ravagiilor bolii.

Toate parcurile şi grădinile publice italiene sunt închise publicului în acest weekend, înaintea altor măsuri vizând să-i oblige pe italieni să stea cât mai mult acasă.

Coronavirusul a ucis 627 de persoane în 24 de ore în ţară, au anunţat vineri autorităţile – un vârf de la începutul crizei.

Peste 900 de milioane de persoane din aproximativ 35 de ţări sunt chemate să rămână acasă, potrivit unei baze de date AFP.

Majoritatea – aproximativ 600 de milioane de persoane în 23 de ţări – sunt vizate de ordinul de izolare obligatorie – ca în Franţa sau Italia. Celelalte sunt vizate de interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii – ca în Bolivia -, carantine – ca în principalele oraşe din Azerbaidjan şi Kazahstan – sau de apeluri cu caracter neconstrângător de a nu ieşi din locuinţe – ca în Iran.

SERIOŞI CONTRA EGOIŞTI

După descoperirea a 25 de cazuri, în Australia, legate de organizarea unei căsătorii în sudul Sydney, autorităţile au luat măsuri care afectează din plin o înfloritoare industrie a mariajului şi care obligă cupluri de neconsolat la anularea nunţilor.

”Voi nu faceţi decât să anulaţi un eveniment la care oamenii au visat literalmente şi la care s-au gândit neîncetat de zile, de luni”, subliniază Lara Beesley, o organizatoare de căsătorii la Sydney. ”Primim telefoane de la persoane plângând”.

Autorităţile au închis de asemenea, sâmbătă, celebra plajă Bondi Beach de la Sydney, înţesată în pofida interzicerii adunărilor mari.

Pieţe suprapopulate aici, străzi pustii dincolo – să fie oare lumea împărţită în două, între oamenii serioşi care se închid de grija binelui comun şi egoişti care se gândesc doar la propria plăcere?

Nu, există mulţi nehotărâţi, în general majoritari, răspunde Angela Sutan, un profesor de economie comportamentală de la Burgundy School of Business. Aceştia din urmă pot fi ”cei mai periculoşi” – ”dacă percep că alţii nu cooperează, nici ei nu mai cooperează”.

În apărarea pertinenţei măsurilor de izolare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat că Wuhan, epicentrul epidemiei coronavirusului în China, unde niciun caz nou de origine locală nu s-a mai înregistrat de joi, constituie o ”speranţă” pentru lume.

Economia mondială este afectată pe zi ce trece de suspendarea activităţilor.

Angajările la giganţi în domeniul distribuţiei – cu Walmart şi Amazon în frunte, în urma asaltului consumatorilor asupra supermarketurilor sau Internetului, nu compensează distrugerea locurilor de muncă.

În Europa, Uniunea Europeană (UE) a anunţat vineri o suspendare a reglementărilor în disciplina bugetară, o măsură care să le permită statelor membre să depăşească atât cât este necesar, pentru a contracara încetinirea economică.

AMENINŢAREA LOCURILOR DE MUNCĂ

Până la 25 de milioane de locuri de muncă sunt ameninţate, în absenţa unui răspuns coordonat la scară internaţională, a avertizat Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).

În faţa acestei situaţii, o prudenţă extremă domneşte pe pieţele financiare. În urma celei mai rele săptămâni pe bursă de la criza din 2008, ele au încheiat vineri ezitant, Wall Street pe roşu, iar bursele europene în creştere.

Unii experţi se tem de faptul că criza economică cauzată de pandemie ar putea fi mai rea decât cea a “subprime” din 2008, mai ales dacă se prelungeşte izolarea.

Alte ţări s-au adăugat, la sfârşitul săptămânii, listei celor care au ales această măsură drastică. Izolarea urmează să fie gneralizată în Tunisia duminică, iar în Columbia începând de marţi. Aici, aproape jumătate din populaţie a început de vineri un mare test.

Fără să meargă până aici, Regatul Unit şi-a consolidat drastic, vineri, riposta faţă de pandemie, ordonând închiderea puburilor, restaurantelor, cinematografelor şi sălilor de sport.

IZOLARE FĂRĂ PRECEDENT

Elveţia şi-a înăsprit şi ea măsurile, interzicând orice adunare de peste cinci persoane, însă a respins orice izolare, apreciind că este vorba despre un ”show politic”.

Închişi în locuinţe de aproximativ zece zile, unii italieni încep să dea semne de neastâmpăr. Peste 53.000 dintre ei au fost mustraţi din cauza unor ieşiri nejustificate.

La Banjul, în Gambia, autorităţile căutau vineri 14 persoane care au ”evadat” din hotelul în care au fost plasate în carantină.

Însă măsurile de precauţie sunt dificil de aplicat în locuri foarte vulnerabile, precum imensele cartiere asiatice de periferie sau în închisori suprapopulate şi depăşite moral peste tot pe glob.

Trei miliarde de persoane nu au nici măcar armele cele mai de bază împotriva virusului – apă cutentă şi săpun, au tras un semnal de alarmă experţi de la ONU, care se tem de pierderea unor ”milioane” de vieţi.

La San Salvador, teama de a fi copleşiţi este atât de mare, potrivit primarului, încât groparii sau săpat deja 118 morminte, gata să fie folosite.

money.ro

20002533 big1584798038

În legătură cu recomandările referitor la situația excepțională creată de răspândirea virusului COVID-19, colecțiile și expozițiile Muzeului Național de Artă al Moldovei pot fi vizionate online în format 3D pe site-ul instituției, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul muzeului, Tudor Zbârnea a menționat că evenimentele programate anterior au fost anulate. ”Cu informații suplimentare vom reveni în zilele următoare”, a precizat Tudor Zbârnea.

Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost fondat la 26 noiembrie 1939 și este situat în centrul orașului Chișinău, în trei edificii, importante monumente de arhitectură de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX: Casa Hertza, Casa Kligman și sediul central Dadiani.

În sediul Dadiani, în ultimele decenii, muzeul păstrează o mare parte din colecții și desfășoară întreaga activitate expozițională. Patrimoniul muzeului înglobează o gamă largă de valori culturale, peste 39 mii de piese, sistematizate în colecții: artă antică (sculptură, artă decorativă, numismatică) din secolele IV-I î. H.– II d.H.; artă medievală târzie și populară (constituită în mare parte din icoane, obiecte de cult, carte veche, textile, costum tradițional); artă națională modernă și contemporană (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, secolele XIX-XXI); artă rusă (icoane, pictură, grafică și miniatură); artă universală vest-europeană: pictură, grafică, sculptură și artă decorativă (Italia, Franța, Germania, Spania, Olanda, secolele XVII-XX ); numismatică și medalii (Egipt, Grecia, Germania, Spania, Belgia, Danemarca, Anglia, Irlanda, Suedia ș.a., secolele XVI-XX); artă orientală (Japonia, China, Tibet, secolele XVIII-XX).

moldpres.md

3C13AE47 5E92 4101 ACB7 9AD02DEA2DCD cx0 cy6 cw0 w1023 r1 sVladimir Plahotniuc se află pe teritoriul SUA și în prezent se întreprind măsurile necesare pentru a fi deportat. Informația a fost prezentată de Ambasada SUA la Chișinău, la solicitarea TV8.

„Vladimir Plahotniuc este în prezent în Statele Unite. La moment, este supus procedurilor administrative de deportare. Asemenea proceduri, inclusiv căile permisibile de revizuire judiciară, pot dura perioade semnificative de timp”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Chișinău.

Anterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că Plahotniuc nu poate fi extrădat acum, pentru că nu există un acord de asistență juridică între R. Moldova și SUA.

„Prealabil am avut mai multe întâlniri cu ambasadorul SUA în Moldova și am discutat acest subiect. Totul trebuie să fie realizat prin încheierea acordului de colaborare între SUA și R. Moldova. Noi nu avem în prezent un acord de asistență juridică cu SUA și realizarea problemei de extrădare a dl Plahotniuc este problematică la timpul actual”, spunea Stoianoglo.

tv8.md

20002453 big1584605319Procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ general, profesional și universitar rămâne a fi suspendat până la data de 31 martie inclusiv, cu revizuirea ulterioară a termenului indicat, în funcție de situația epidemiologică din ţară. Decizia a fost luată pe 18 martie de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit Comisiei, în perioada în care este restricționată desfășurarea procesului educațional în incinta instituțiilor de învățământ, studiile de toate nivelurile vor fi organizate la distanță, prin utilizarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale.

În zilele următoare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va prezenta Metodologia privind asigurarea continuității procesului educațional la distanță în perioada de carantină, în scopul coordonării acestui proces.

Preşcolarii, elevii şi studenţii din ţară sunt în regim de carantină de pe data de 11 martie. Odată cu suspendarea procesului de studii, mai multe instituţii de învăţământ şi profesori au lansat cursuri online de predare, o atenţie deosebită fiind acordată disciplinelor care vor fi incluse în examenele naţionale.

moldpres.md

ChicuÎncepând cu săptămâna viitoare vor fi reluate mai multe tipuri de comerț. Este vorba despre unități comerciale separate, care vând produse de igienă, furaje, semințe, precum și piese pentru unitățile de transport. O decizie în acest sens a fost adoptată la ședința Comisiei extraordinare pentru sănătate publică, convocată miercuri seara, 18 martie, la Guvern, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, premierul Ion Chicu a declarat că s-a decis ca de luni, 23 martie, să fie reluată activitatea de comerț cu amănuntul a articolelor igienico-sanitare în unitățile comerciale specializate. Potrivit premierului, este vorba despre magazine separate, care prestează doar acest gen de comerț. De asemenea, va fi reluat comerțul în magazinele agricole, în care sunt vândute semințe, produse de uz fitosanitar, furaje, dar și alte produse necesare în procesul tehnologic și operațional al producătorilor agricoli, al companiilor din industria agro-alimentară etc.

Tot de luni, va fi reluat, în magazinele specializate, comerțul cu amănuntul al pieselor de schimb și altor produse conexe serviciilor de deservire tehnică a unităților de transport. „Deci, sunt activități care, reieșind din acest sezon agricol, sunt absolut necesare, dar sunt prestate cu maximă securizare în unități comerciale separate și specializate”, a notat premierul.

Începând cu 16 martie, autoritățile au sistat activitatea tuturor punctelor de comerț din țară, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare și a benzinăriilor. De asemenea, au fost închise toate piețele, indiferent de tipul de mărfuri pe care le comercializează.

ipn.md

342648Pe parcursul anului 2019, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă ce țin de diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor și primelor de asigurare obligatorie. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a adoptat 406 decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, în rezultatul cărora au fost calculate suplimentar la bugetul de stat obligații aferente plăților salariale în sumă totală de 23,2 mil. lei, dintre care au fost achitate 15,3 mil. lei. Datele sunt prezentate în Raportul general al activităților de minimizare a practicii de achitare a „salariilor în plic” și a muncii „la negru” realizate de grupurile multidisciplinare pentru anul 2019, scrie monitorul.fisc.md.

În scopul menținerii acțiunilor de conformare voluntară și informare a cetățenilor privind riscurile fenomenului „salariului în plic” și „muncii la negru” SFS a aprobat, prin Decizia Colegiului SFS nr.3 din 17 ianuarie 2019, Planul de acțiuni privind implementarea acțiunilor de prevenire și combatere a fenomenului muncii nedeclarate „Declară și Achită Legal Salariul”.

Astfel, în corespundere cu Planul, acțiunile de conformare voluntară și control fiscal au cuprins trei eșantioane semnificative de contribuabili care își desfășoară activitatea în domeniul HoReCa (111 entități), construcții (119 întreprinderi) și transport (102 contribuabili).

Potrivit Raportului, pentru monitorizarea acestora, SFS a întreprins acțiuni de conformare voluntară. Astfel, au fost:
• efectuate 1465 de vizite fiscale,
• convocate 341 ședințe cu participarea angajatorilor din sectoarele cu risc sporit
• transmise 469 de scrisori angajatorilor
• organizate 169 seminare pentru angajatori și angajați din sectoarele cu risc sporit.

Reamintim că, în componența echipelor multidisciplinare sunt incluși reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Inspectoratului de Stat al Muncii, Ministerului Afacerilor Interne și Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

monitorul.fisc.md

427300Luni dimineața, 16 martie, după intrarea în vigoare a noilor măsuri pentru responsabilizarea persoanelor în vederea răspândirii virusului COVID-19, a fost sancționat un agent economic din Chișinău, care nu s-a conformat noilor restricții impuse pentru protejarea populației și a comis abateri de la lege, comunică realitatea.md.

Agentul economic s-a ales cu o amendă de 75 de mii de lei, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.

Amintim că poliția va aplica sancțiuni contravenționale și penale pentru persoanele care nu vor respecta măsurile stabilite de autorități în vederea prevenirii și combaterii virusului COVID-19.

realitatea.md

large 11 compressed 51Comunicat de presă emis de către Asociația Patronală a Industriei Ușoare din Republica Moldova

În contextul numeroaselor petiții parvenite din partea agenților economici în adresa Asociației Patronale a Industriei Ușoară, s-a constatat faptul că fabricile de textile din Republica Moldova se confruntă cu deficiente bugetare serioase urmare a efectelor negative ale epidemiei cu virusul COVID-19 apărute în lanț la nivel mondial și național.
În acest sens, Asociația Patronală a Industriei Ușoare din Republica Moldova a remis un set de propuneri spre examinare în adresa Președinției, Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova.

Începând cu luna martie, comenzile din sectorul industriei textile s-au redus substanțial cu până la 35-60%, în special comerțul cu bunuri destinate piețelor de desfacere din România, Italia, Spania și Franța. Multe fabrici din sectorul industriei ușoare au întârzieri de livrări, ceea ce a redus substanțial volumul de producție, iar productivitatea deja a fost afectată cu cel puțin 15-30%. Chiriile pentru comerțul cu bunuri din sectorul industriei ușoare sunt destul de costisitoare, iar în contextul stopării definitive a producției, companiile nu vor avea capacitatea să onoreze aceste costuri.

Chiar dacă peste o lună-două, o parte din angajatori ar putea reveni la serviciu, afacerile autohtone mici, start-up-urile, designerii moldoveni, businessurile de producție „Made in Moldova” („Fabricat in Moldova”), vor fi primele printre cele mai lovite, poate până la lichidarea lor completă, deoarece vor ajunge la incapacitate de plată a salariilor, taxelor și chiriilor magazinelor, confruntându-se timp de o perioadă îndelungată cu o scădere severă a vânzărilor, deoarece colecțiile de primăvară au fost fabricate într-o cantitate mult mai mică, iar întârzierile în furnizarea de țesături și accesorii (în special din China și Italia) și, ulterior, închiderea hotarelor și sistarea activității de producere au împiedicat fabricile să îndeplinească contractele de fabricație la timp.
Urmare a acestor efecte în lanț, numeroase afaceri vor ajunge să se confrunte cu probleme de cashflow, iar riscul de concedieri, insolvente și falimente va crește semnificativ începând cu lunile mai-iunie ale anului curent. În lipsa unui sprijin real din partea statului, acest scenariu de apocalipsă economică și financiar-bancară va crea efecte în cascadă, care ne va afecta pe termen mediu și lung.
Fără îndoială, prioritatea numărul unu în această perioadă tensionată trebuie să rămână diminuarea propagării COVID-ului-19 și protejarea cetățenilor noștri, dar în același timp Guvernul Republicii Moldova ar trebui să acționeze rapid, examinând adoptarea unui plan de măsuri urgente în domeniul economic-fiscal, contribuind la prevenirea unei eventuale crize economice in Republica Moldova.
În acest context, Asociația Patronală a Industriei Ușoare din Republica Moldova propune spre examinare adoptarea unui set de măsuri compensatorii precum:
1. Acordarea unor ajutoare de stat pentru taxele salariale pentru firmele aflate în dificultate din sectorul industriei ușoare prin crearea unui fond de stat special, prin accesarea asistenței financiare oferite din partea BERD-ului și a partenerilor de dezvoltare sau, utilizarea unor mijloace financiare din Fondul de rezervă a statului.
2. Scutirea de plată a tuturor taxelor aferente achitării concediilor angajaților pentru un termen de 3 luni, sau reeșalonarea impozitelor aferente plăților salariale pentru perioada de carantină;
3. Îndemnizația pentru fiecare zi liberă este de maximum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie pentru unul din părinți care este nevoit să stea acasă cu copiii pe parcursul perioadei de carantină.
4. Amânarea termenului de plată a impozitelor, minim 60 de zile din data declarării sau reeșalonarea plăților și a impozitului pe venit;
5. Amânarea la plată a creditelor bancare pentru persoane juridice afectate de criza pe un termen de 60 de zile.
6. Băncile ar trebui să ofere instrumente prin care clienții afectați de scăderea dramatică a vânzărilor să beneficieze de o reeșalonare a împrumuturilor, iar achitarea creditelor să înceapă peste o perioadă de timp. Astfel s-ar evita apariția unui nou vârf al insolvențelor, deoarece companiile nu vor avea de ales pentru a recurge la o astfel de operațiune.
7. Furnizorii majori de utilități – apa, gaze și telefonie mobilă – trebuie să ofere anumite instrumente facilitare prin care plățile să se efectueze pe perioade mai lungi de timp, în cazul în care un client (persoana juridică) realizează scăderea vânzărilor.
8. Agenții economici care reușesc să achite taxele și impozitele lunare la timp sau acei furnizori economici care fac angajări suplimentare sau atrag investiții străine în perioada de criză economică trebuie stimulați, acordându-le reduceri fiscale importante;
9. Companiile care nu vor concedia personalul trebuie să beneficieze de credite fiscale până plătesc ratele și impozitele de stat, care ar trebui calculate în această perioadă fără dobânzi și penalități.
10. Acordarea de împrumuturi pentru companiile care au fost incluse într-o listă a celor furnizori economici afectați cu dobânda zero pentru întreprinderile aflate în dificultate și garantate prin evaluările ODIMM;
11. Solicităm respectuos prelungirea termenului de depunere a declarațiilor pe venit și bilanțurilor contabile până la sfârșitul lunii aprilie.
12. Propunem crearea unei comisii consultative pe lângă Ministerul Economiei și Infrastructurii, a Ministerului de Finanțe și a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru din care să facă parte reprezentanții asociațiilor patronale, a celor de business și reprezentanții ministerelor de profil care să examineze și să demonstreze pierderile reale aduse economiei naționale, ceea ce ar servi drept bază pentru argumentarea propunerilor în termeni economici justificativi, sugerând conducerii Guvernului măsuri compensatorii adiționale privind redresarea economică a țării in situațiile de stare de urgență la nivel național.
13. Solicităm decretarea „stării de urgență naționale”, care ar putea fi utilizată de către producătorul autohton în favoarea sa, în relațiile contractuale cu companiile străine, față de care nu poate onora obligațiunile la timp, aplicând clauza de salvgardare din sistemul mondial de comerț.

În numele celor peste 120 de companii membre ale Asociației Patronale din Industria Ușoară a Republicii Moldova, ne exprimăm convingerea în identificarea unor soluții reciproc avantajoase și surmontarea rapidă, cu repercusiuni minore, a situației de criză economică la nivel național și mondial.

ChicuDupă ședința pe care a avut-o cu președintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu a ieșit în fața presei și a vorbit, în special, despre situația economică cu care se va confrunta R. Moldova, urmare a pandemiei COVID-19, scrie noi.md.

„Sîntem îngrijorați de domeniul economic în urma acestei pandemii. Am pregătit un set de măsuri prin care vom sprijini mediul de afaceri. Ca orice stat noi nu putem acoperi toate pierderile oamenilor de afaceri. Situația este excepțională. Vom vorbi cu reprezentanții băncilor comerciale și le vom propune să amîne ratele bancare/plățile pentru creditele ipotecare pentru cîteva luni ca în această perioadă oamenii să nu simtă această presiune”, a declarat Ion Chicu.

La moment, 23 de moldoveni sînt infectați cu virusul COVID-19, unul dintre ei fiind în stare extrem de gravă, potrivit ministerului Sînîtății, Muncii și Protecției Sociale.

noi.md

cf61821df3509b346e23d771bc240dd5UPDATE: Primăria a anunțat că Piața Centrală se va închide începând de luni, 16 martie.

Piața Centrală și cantinele sociale își vor sista activitatea pe o perioadă nedeterminată. O dispoziție în acest sens va fi semnată astăzi de primarul general, Ion Ceban, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă că este o măsură pentru a preveni răspândirea coronaviruslui.

„Activitatea Pieței Centrale va fi sistată și cei care sunt în preajma Pieței Centrale rog să se conformeze legii. Astăzi va fi emisă dispoziția în acest sens. La fel, cantinele sociale vor fi închise. Am discutat cu direcția de profil ca oamenii care beneficiau de acest serviciu să fie asigurați cu hrană prin intermediul asistenților sociali”, a declarat Ion Ceban.

Pe de altă parte, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a declarat în cadrul platformei „Președintele Răspunde” că piețele din țară nu se vor închide.

„Vom lua decizie în timpul apropiat, ce ține de reglementare, ce facem cu piețele. Să le închidem complet nu este real. Să fim sinceri – acolo oamenii își procură o parte din produsele agroalimentare. De aceea, o să ne gândim cum să avem măsuri suplimentare de protecție și în acest sens”, a declarat Igor Dodon.

agora.md