CE banner 1160x100 NEW

Vineri, 03 Aprilie 2020 14:44

10 apicultori vor produce miere ecologică

392882 blackangel 3840x240010 apicultori din țara noastră vor produce miere ecologică. Ei au fost supuși verificărilor, care au confirmat că producția lor corespunde standardelor europene. Fiecare producător a obținut certificat din partea unei companii internaționale. Volumul produsului ecologic din acest an va ajunge la 50 de tone, spun prisăcarii.

Până la obținerea documentelor care confirmă că produc miere ecologică, apicultorii au fost monitorizați, timp de mai mulți ani, de către o companie internațională de certificare. Aceasta a urmărit ca stupii să fie construiți dintr-o anumită specie de arbori, iar albinele să fie tratate doar cu medicamente pe bază de ierburi. Unul dintre prisăcarii care a obținut certificat de producere a mierii ecologice este Mircea Botnaru din satul Zăbriceni, raionul Edineț. El spune că produsul său este cu până la 30 la sută mai scump, față de media pe piață, din cauza cheltuielilor mai mari.

Inițiativa de a certifica mierea ecologică din țara noastră îi aparține unei companii de ambalare. Vicedirectorul acesteia, Cornel Kalmîș, ne-a spus că, pe piața internațională, cererea pentru mierea ecologică este în continuă creștere.

Până acum, doar o companie din țara noastră producea miere ecologică. Peste un an, de acest drept vor beneficia încă 13 apicultori. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2018, producția de miere în Republica Moldova a ajuns la aproximativ 5.000 de tone, dintre care peste 4.100 tone, în valoare de 11,7 milioane de dolari, au fost exportate.

NTV Moldova

30180 soc.lDespre aceasta a anunțat ministrul Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, vineri, la un briefing de presă.

Potrivit agenției INFOTAG, ea a menţionat că, potrivit legii adoptate de Guvern prin angajarea răspunderii, dreptul de a beneficia de ajutor de şomaj îl au toţi cetăţenii, indiferent dacă au sau nu stagiu de muncă pe teritoriul republicii.

„Dreptul la ajutor de șomaj se stabileşte în baza unei cereri depuse la unitățile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Ajutorul este de 2775 lei și corespunde salariului minim garantat în sectorul real al economiei. Indemnizaţiile pentru cei care primesc deja ajutor, dar este mai mic de 2,7 mii lei, vor fi majorate la nivelul general”, a dat asigurări ministrul.

Potrivit directorului ANOFM, Raisa Dogaru, formularul de cerere pentru acordarea dreptului la ajutor de șomaj poate fi descărcat de pe site-ul agenției, apoi completat și trimis la reprezentanța teritorială în conformitate cu locul de reședință.

„La cerere trebuie anexată copia buletinului de identitate, precum și documente privind studiile sau calificările. În plus, fiecare persoană trebuie să anexeze la pachetul de documente declarația privind lipsa unui loc de muncă şi a veniturilor. După ce s-a înregistrat în calitate de șomer, persoana trebuie să depună o altă cerere pentru obţinerea ajutorului”, a explicat ea.

Directorul a spus că există două categorii de beneficiari ai ajutorului de șomaj: cei care nu au experiență de muncă și cei cu experiență de muncă.

„Indemnizația de șomaj pentru cel de-al doilea tip de cetățeni este acordată în conformitate cu o altă lege, adoptată în 2018. Dacă persoana are experiență de muncă, atunci i se stabileşte o indemnizaţie în mărime de 40-50% din salariul său mediu. Dacă acestei persoane i se stabileşte o indemnizație mai mică de 2,7 mii lei, atunci diferența este compensată”, a subliniat ea.

Noile prevederi reprezintă măsuri de susţinere a populației în perioada stării de urgență.

infotag.md

articles.73092.m

În parcul „La izvor” din Chișinău au început lucrările de amenajare a două stadioane multifuncţionale, cu o capacitate de 1100 de locuri. În parc se va putea juca fotbal, vor fi amenajate corturi de tenis, piste pentru alergători și biciclişti şi mai multe zone cu foişoare, a comunicat primarul general, Ion Ceban, la o conferință de presă, transmite IPN.

Potrivit edilului, în zonă va fi amenajată și o parcare pentru cel puțin 400 de mașini. Șoferii care vor intra neautorizat cu mașina pe teritoriul parcului vor fi amendați.

Ion Ceban a mai declarat că şi în parcurile din alte sectoare sunt prevăzute acțiuni similare. În sectorul Buiucani al capitalei, în acest an, vor fi amenajate piste de 5-6 km pentru plimbări, dar și pentru cei care aleargă sau merg cu bicicleta.

ipn.md

Vineri, 03 Aprilie 2020 05:01

Bani pentru eficiență energetică

1585816372 5 52Toate grădinițele, școlile și instituțiile medicale din țară vor fi asigurate cu izolare termică. Pentru implementarea proiectului de eficiență energetică, țara noastră va împrumuta câte 30 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. De asemenea, 15 milioane de euro, fonduri nerambursabile, urmează a fi obținute de la Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene. Un proiect de hotărâre care prevede inițierea negocierilor pentru semnarea contractului de finanțare a fost aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.

Lucrările vor începe în al treilea trimestru al acestui an, iar pentru inițierea proiectului din bugetul de stat pentru 2020 au fost alocate 22,5 milioane de lei, a precizat ministrul Economiei, Sergiu Railean.

"Proiectul hotărârii are ca scop inițierea negocierilor proiectului contractului de finanțare, care prevede acordarea unui împrumut Republicii Moldova din partea Băncii Europene de Investiții, în valoare de 30 de milioane de euro, pentru implementarea proiectului ”Eficiență energetică în Republica Moldova”, care este orientat pentru crearea unui instrument financiar necesar pentru reabilitarea energetică a fondului imobiliar al Republicii Moldova, ce cuprinde clădiri publice deținute de autoritățile publice centrale, în mare parte, instituții spitalicești de importanță națională, cât și cele deținute de autoritățile publice locale", a spus el.

Premierul Ion Chicu a menționat că astfel de proiecte sunt vitale pentru țara noastră:"Eficiența energetică rămâne prioritate, indiferent de evoluția prețurilor la carburanți și petrol. Noi ne gândim și la protejarea climei".

Finalizarea proiectului este preconizată în trimestrul trei al anului 2024.

NTV Moldova

1072611 5e84a636d5bd0Guvernul a amânat cu un an punerea în aplicare a articolului care interzice expunerea vizibilă a produselor din tutun şi a produselor conexe în spațiile comerciale accesibile publicului.

Interdicția urma să fie aplicată din 20 mai anul curent. Prin proiectul de lege pentru care Guvernul și-a angajat astăzi, 1 aprilie, răspunderea, a fost modificat articolul 25 alineatul (5) din Legea privind controlul tutunului, prin substituirea anului „2020” cu „2021”, transmite IPN.

Pe lângă interzicerea expunerii vizibile a produselor din tutun şi a produselor conexe în spațiile comerciale accesibile publicului, articolul menționat prevede ca „lista produselor din tutun şi a produselor conexe disponibile pentru comercializare, cu indicarea prețurilor acestora, imprimată pe hârtie albă cu caractere negre, să se prezinte de către vânzător la solicitarea cumpărătorilor adulți”.

ipn.md

crizisCriza economică este inevitabilă. Aceasta va afecta şi piaţa valutară, care în prezent este în mare parte dependentă de exportatori şi remitenţele moldovenilor, care muncesc în străinătate. Previziunile privind piaţa valutară sunt sumbre. Economiştii estimează o depreciere a leului moldovenesc faţă de principalele valute de referinţă, scrie capital.market.md.

În luna februarie 2020, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 95,7%, comparativ cu 96,9% în luna ianuarie, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei. În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice s-a diminuat cu 27,8 milioane USD (-16,2%), iar cererea netă de valută din partea agenţilor economici – cu 26,9 milioane USD (-15,2%). Timp de 13 luni cererea anuală de valută a fost mai mare decât oferta, dar în luna februarie 2020 piaţa a intrat în echilibru, iar oferta în valori anuale a depăşit cererea cu 40 milioane USD. Astfel, cererea s-a redus până la 2,11 miliarde USD, iar oferta în valori anuale a crescut până la 2,15 miliarde USD.

Economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă, spune că, în perioada ianuarie 2019-ianuarie 2020, deficitul de valută pe piaţa valutară a constituit 138 milioane USD. Iar deficitul de valută are o trăsătură strict electorală. Altfel spus, cererea de valută creşte în preajma alegerilor parlamentare.

În acelaşi timp, BNM a intrat în această zonă de deficit valutar foarte bine pregătită cu rezerve valutare de 3,065 miliarde USD, recordul absolut atins în decembrie 2019.

În 2020, piaţa valutară va fi afectată de doi factori: alegeri şi criza economică, care se face din ce în ce mai simţită. Oferta de valută va scădea puternic în acest an, iar cererea va rămâne relativ stabilă cu tendinţe de scădere. Anticipăm creşterea deficitului de valută în următoarele luni, ceea ce va pune presiune pe leul moldovenesc.

BNM va interveni activ prin vânzări de valută, dar totuşi va admite o uşoară depreciere a monedei naţionale, pentru a asigura competitivitatea economiei naţionale, pe de o parte, şi protejarea populaţiei de creşterea preţurilor, pe de altă parte.

Anul 2020 este văzut ca anul când valutele ţărilor în curs de dezvoltare vor avea tendinţe puternice de depreciere. Însă datorită alegerilor din toamnă, acest proces în Republica Moldova va fi mult mai lent decât în ţările din regiune. Acest echilibru atins pe piaţa valutară riscă să fie cel mai scurt în istoria noastră, iar piaţa în 2-3 luni va intra iarăşi în zona de deficit valutar.

În perioada ianuarie 2019-ianuarie 2020, deficitul de valută pe piaţa valutară a constituit 138 milioane USD.

“În perioada 16-22 martie 2020, toate valutele din IVM-10 (evoluţia a 10 valute de bază relevante pentru Moldova) ale partenerilor comerciali ai Moldovei s-au depreciat faţă de dolarul american. Cea mai mică depreciere a fost înregistrată de leul moldovenesc (-1,95%), iar cea mai mare depreciere a fost înregistrată de zlotul polonez (-7,26). De la începutul anului, toate valutele din IVM-10 au înregistrat deprecieri faţă de dolarul american. Cel mai puţin s-a depreciat yuanul chinezesc (-1,10%), urmat de euro (-2,27%) şi de leul moldovenesc (-3,41%). Cel mai mult, de la începutul anului, s-a depreciat faţă de dolarul american, rubla rusească (-25,27%), urmată de rubla belarusă (-16,67) şi hrivna ucraineană (-14,40%)”, a mai spus Ioniţă.

Previziuni dramatice. Remiterile se duc la vale

Remitenţele, care constituie una din sursele de valută pentru Republica Moldova, vor cunoaşte o reducere dramatică. Acest lucru se întâmplă pe fundalul creşterii şomajului în UE şi revenirii moldovenilor acasă. Piaţa valutară va fi sub presiune, iar BNM va fi nevoită să intervină cu vânzări de valută. Economiştii estimează o reducere a transferurilor din străinătate cu jumătate de miliard de USD. Economiştii sunt de părere că remitenţele vor scădea cu 30-40%. Respectiv, va creşte deficitul contului curent de la actualele 10% la 20%. Şomajul poate să atingă 30% din cei 1,2 milioane de moldoveni încadraţi astăzi în câmpul muncii.

Ultimele date ale BNM relevă că în luna februarie moldovenii care muncesc în străinătate au trimis acasă 94,64 mil. USD, cu 7% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. Cei mai mulţi bani au venit din UE – o pondere de 42,8 la sută, din CSI – o pondere de 17,8 la sută şi din restul lumii – o pondere de 39,4 la sută. Transferurile din UE în favoarea persoanelor fizice au constituit 40,52 mil. USD, în creştere cu 2,6 la sută comparativ cu februarie 2019. Din cauza Brexit, volumul transferurilor din UE în februarie 2020 a fost cu 7,42 mil. USD mai mic, iar cel al transferurilor din grupul “alte state” s-a majorat cu aceiaşi sumă.

În distribuţia pe state a provenienţei transferurilor în favoarea persoanelor fizice sunt de remarcat transferurile din Israel cu o pondere de 20,6 la sută (19,46 mil. USD) din total (în creştere cu 5,1 puncte procentuale comparativ cu februarie 2019). De asemenea, sunt de menţionat transferurile din Rusia cu o pondere de 16,8 la sută (15,85 mil. USD) din total (în scădere cu 13,4 la sută, precum şi cu 4,0 puncte procentuale comparativ cu februarie 2019).

Exportatorii aducători de valută – la pământ

Pandemia care a închis majoritatea afacerilor va avea un impact negativ asupra businessului şi exportatorilor, care aduceau valută în ţară. Analiştii avertizează că situaţia poate deveni critică când companiile vor fi nevoi­te să reducă din personal sau să-şi sisteze activitatea. Printre cele mai afectate domenii sunt turismul, transporturile şi domeniul ospitalităţii şi restaurantelor. Principalele efecte pe care le simt antreprenorii, ca urmare a pandemiei de coronavirus sunt: scăderea vânzărilor, suspendarea temporară a activităţii, disponibilizările, restrângerea activităţii, întârzierile la plata furnizorilor. Această criză are două componente: atât componenta de consum, care scade mult pentru că oamenii nu mai ies din casă, sunt speriaţi, dar scade şi partea de furnizare pentru că se aşteaptă ca, pe termen lung, poate doi ani, o mare parte din populaţie, în cazul cel mai rău, în care nu se va găsi un vaccin, va fi afectată de acest coronavirus şi va lipsi de la muncă.

Dumitru Vicol, strategist, Banca americană, Londra, Marea Britanie, citat de IPRE, a menţionat că: „Este important să înţelegem că, spre deosebire de criza din 2008, care a fost rezolvată cu bani, această criză nu poate fi soluţionată cu bani. Drept efect, în cazul optimist va fi foarte grav, iar în cazul pesimist va fi dezastruos. Însă, sunt totuşi câteva lecţii pe care le-am învăţat din criza anterioară. Lecţia principală este că după ce şomajul creşte enorm, revenirea economiei este foarte anevoioasă. Reacţia guvernelor şi băncilor la moment este destul de tranşantă, pentru că ei vor să păstreze şomajul cât mai mic. Sunt trei soluţii. O soluţie este oferirea lichidităţilor practic nelimitate, cum a fost aplicată în ţările mari, dar şi în Cehia sau România. Alte două soluţii sunt flexibilitate din punct de vedere fiscal şi măsuri de protejare a locurilor de muncă. Astfel, Guvernul trebuie să vină cu soluţii, care să ofere posibilitatea de readaptare la noile realităţi. Eu sunt de părere că job-ul actual al Guvernului este să păstreze locurile de muncă la nivelul actual, aproape de costuri, care nu pot fi calculate la moment, pentru că atunci când se distruge capitalul productiv este mult mai dificil să îţi revii. Mai mult va conta momentul revenirii, decât criza de acum. Deci, sunt importante aceste două elemente: gestionarea crizei şi forţa revenirii de după criză”.

Victor Ursu

capital.market.md

1470000001 aprilie 2020, Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de Lege cu privire la unele măsuri de susținere a populației pe durata stării de urgență, elaborat în scopul susţinerii populaţiei în perioada stării de urgenţă, instituită de către Parlamentul Republicii Moldova, la data de 17 martie 2020, în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi apariţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID-19.
 
Conform acestei Legi, în perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare, înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2775 lei, chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de ajutor de șomaj, conform legislației în vigoare.
 
Scopul acestor prevederi constă în susținerea populației fără un loc demuncă în perioada stării de urgență.
 
Șomerii care deja beneficiază de ajutor de șomaj sau au obținut dreptul la ajutorul de șomaj în perioada stării de urgență, în cuantum mai mic decât 2775 lei, vor beneficia de compensarea diferenței dintre cuantumul ajutorului de șomaj acordat și suma de 2775 lei, începînd cu data intrării în vigoare a Legii și pînă la ridicarea stării de urgență.
 
Pentru a beneficia de ajutor de şomaj, persoanele care nu au statut de şomer urmează să se înregistreze la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa, pentru obţinerea statutului de şomer, conform legislaţiei în vigoare și solicitarea ajutorului de șomaj.
 
Persoanele care au statut de șomer dar nu beneficiază de ajutor de şomaj urmează să depună la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa o cerere de solicitare a ajutorului de şomaj în cuantum de 2775 lei.
 
Șomerilor care deja beneficiază de ajutor de șomaj în cuantum mai mic decît suma de 2775 lei, li se compensează din oficiu diferența respectivă, fără necesitatea depunerii unei cereri suplimentare.
 
Pentru a beneficia de dreptul de ajutor de şomaj, persoanele sunt rugate să depună cereri de solicitare la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, prin poștă sau în format electronic, expediate la distanță, la adresa de e-mail a subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă (STOFM), în a cărei rază îşi au domiciliul sau reşedinţa. Adresele electronice şi lista telefoanelor de contact ale STOFM (se anexează).
 
Cererea de solicitare a statutului de șomer și/sau a ajutorului de șomaj urmează a fi depusă după intrarea în vigoare a legii și va fi însoțită de copiile buletinului de identitate, actelor care confirmă studiile și/sau calificarea deținută și o declarație pe propria răspundere, conform modelelor care pot fi descărcate aici:
·        cererea de solicitare a statutului de șomer;
·        cererea de solicitare a ajutorului de șomaj;
·        declarație pe propria răspundere.
 
Ajutorul de șomaj se plătește lunar de către Casa Națională de Asigurări Sociale în baza informațiilor prezentate de către subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
 
După ridicarea stării de urgență, ajutorul de șomaj pentru toți șomerii se va acorda în condițiile Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurare de șomaj.
 
Pentru mai multe informații contactați Centrul de apel al ANOFM tel: 0 8000 1000, de luni pînă vineri. 

anofm.md

Miercuri, 01 Aprilie 2020 14:28

Export de mere în regim normal

1585728121 iablEpidemia de coronavirus nu a afectat exporturile de mere. Potrivit Asociației ”Moldova Fruct”, livrările peste hotare decurg fără niciun fel de restricții. Fructele culese în 2019 sunt păstrate în frigidere și ajung, preponderent, pe piața Federației Ruse.

Potrivit directorului executiv al Asociației ”Moldova Fruct”, în depozitele frigorifice din țară sunt păstrate aproximativ 100 de mii de tone de mere din roada anului trecut, care urmează a fi exportate pe parcursul următoarelor luni.

Asociația ”Moldova Fruct” a primit asigurări din partea companiilor ruse că importul de mere moldovenești vor continua.

Potrivit Asociației ”Moldova Fruct”, din octombrie până în martie, țara noastră a exportat aproximativ 100 de mii de tone de mere, iar 90 la sută din producție a ajuns în Federația Rusă. De asemenea, merele moldovenești au fost livrate în România, Belarus și Mongolia.

NTV Moldova

Marți, 31 Martie 2020 05:37

Cursul valutar BNM pentru 31 martie

430392Leul moldovenesc continuă să se deprecieze față de dolar și față de euro. Astfel, pe parcursul unei zile el a mai cedat dolarului american mai mult de 8 bani, iar monedei unice europene – mai mult de 20 bani, transmite Noi.md.

Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 31 martie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,1709 lei pentru un dolar (+8,32 bani) și 20,1152 lei pentru un euro (+20,34 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 18,0877 lei pentru un dolar şi, respectiv, 19,9118 lei pentru un euro.

Rata oficială de schimb valutar pentru alte monede, pentru 31 martie, constituie: 0,6473 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,1658 lei pentru 1 leu românesc și 0,2275 lei pentru 1 rublă rusească.

noi.md

7796 fin.lTendinţa persoanelor fizice şi juridice de a schimba leii liberi în valută creează un deficit de valută nejustificat. De această opinie sunt dealerilor valutari ai băncilor cu care a discutat luni corespondentul agenției INFOTAG.

„Participanții profesioniști ai pieţei sperau că rata monedei naționale se va apropia mult de pragul de 18,00 MDL:$1, dar că nu va depăși acest prag psihologic important. Însă dorința nejustificată a populației și a multor agenţi economici de a converti resursele libere în euro și dolari americani crește cererea de valută, care devine din ce în ce mai dificil de satisfăcut, și, prin urmare, cursul leului scade constant”, a spus interlocutorul agenţiei.

Dealerii recunosc cu regret faptul că unii deponenți reziliază anticipat contractele de depozit, schimbând leii în dolari și euro.

„În cazul persoanelor juridice se atestă o vânzare anticipată pe piața secundară a valorilor mobiliare de stat, pentru ca din banii obținuţi să reuşească să cumpere valută ieftină”, spun participanții pieţei.

Încercând să prognozeze situația cursului leului în perspectiva a două-trei săptămâni, dealerii spun că deprecierea monedei naționale se va opri atunci când cei ajunşi în panică vor rămâne fără lei pe care să-i convertească în valută.

„Este greu să spunem când se va întâmpla acest lucru cu siguranță, dar neapărat va fi şi atunci leul își va recăpăta pozițiile pe care le-a pierdut ca urmare a cererii artificiale de euro și dolari”, spun participanții pieţei.

Ei regretă că demnitarii ţării „vorbesc cu ușurință despre faptul că rata de schimb a monedei naționale se va deprecia puţin din cauza pandemiei de COVID-19”, lucru care întotdeauna este perceput într-un mod specific de populație și agenții economici”.

Întrebați în ce măsură situația este influenţată de intervențiile Băncii Naționale (BNM), dealerii spun că, în ultimul timp, banca iese pe piață peste o zi, vânzând volume mari de valută.

„De exemplu, luni, BNM a vândut valută în echivalentul a $20 mil., lăsând nesatisfăcute cererile unor bănci de a cumpăra dolari la cursul de 18,18 MDL:$1”, spun interlocutorii, care presupun că curba cursului de schimb al leului își va schimba în curând traiectoria.

INFOTAG precizează: Pentru luni, 30 martie, BNM a stabilit următorul curs oficial al leului în raport cu dolarul american și moneda unică europeană – 18.0877 MDL:$1și 19.9118 MDL: 1 euro.

infotag.md