UPDATE: Primăria a anunțat că Piața Centrală se va închide începând de luni, 16 martie.
Piața Centrală și cantinele sociale își vor sista activitatea pe o perioadă nedeterminată. O dispoziție în acest sens va fi semnată astăzi de primarul general, Ion Ceban, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă că este o măsură pentru a preveni răspândirea coronaviruslui.
„Activitatea Pieței Centrale va fi sistată și cei care sunt în preajma Pieței Centrale rog să se conformeze legii. Astăzi va fi emisă dispoziția în acest sens. La fel, cantinele sociale vor fi închise. Am discutat cu direcția de profil ca oamenii care beneficiau de acest serviciu să fie asigurați cu hrană prin intermediul asistenților sociali”, a declarat Ion Ceban.
Pe de altă parte, președintele R. Moldova, Igor Dodon, a declarat în cadrul platformei „Președintele Răspunde” că piețele din țară nu se vor închide.
„Vom lua decizie în timpul apropiat, ce ține de reglementare, ce facem cu piețele. Să le închidem complet nu este real. Să fim sinceri – acolo oamenii își procură o parte din produsele agroalimentare. De aceea, o să ne gândim cum să avem măsuri suplimentare de protecție și în acest sens”, a declarat Igor Dodon.
Vineri, 13 Martie 2020 13:50
Piața Centrală și cantinele sociale vor fi închise, pentru a preveni răspândirea coronavirusului
Publicat în
Business Noutăţi