CE banner 1160x100 bej 02

eoliana1Pe un vârf de deal, în preajma satului Șendreni din raionul Nisporeni, a apărut, în toată furmusețea ei, o turbină eoliană, dintre cele care produce, cu ajutorul vântului, energie electrică.

Nu se știe exact când va începe să lucreze, nu se știe nici când oamenii vor beneficia de curent electric și nici la ce preț va fi. Se știe doar că vor beneficia de curentul electric produs de vânt satele Șendreni și Vărzărești.
Potrivit primarului Constantin Ungureanu, turbina a fost adusă și instalată de un antreprenor din Chișinău. Primăria a oferit doar terenul și a contribuit la schimbarea destinației acestuia. ”Este un lucru bun pentru comuna noastră”, a subliniat primarul, după care a adăugat, mai în glumă, mai în serios: ”Acum, reprezintă o atracție turistică, aș zice eu. E foarte înaltă și se vede din toate părțile. E ceva neîntâlnit pe la noi”.

Constantin Ungureanu speră, totuși, că această turbină va contribui la dezvoltarea infrastructurii, că va avea de câștigat și comuna, și locuitorii ei. Potrivit dânsului, urmează să fie stabilit tariful la curentul electric produs de acea turbină, apoi, prin luna mai, va începe să funcționeze.

O turbină eoliană va apărea în scurt timp și pe dealul din preajma satului Mircești din raionul Ungheni.


”De-ar da Dumnezeu să prindă toți la minte și să instaleze sute de astfel turbine pe toate dealurile din Moldova, să nu mai depindem de Rusia, de Ucraina sau de cine știe cine mai furnizează energie electrică”, a declarat din start primarul Gheorghe Filipovici, după care a adăugat: ”Dacă s-a pornit, înseamnă că, în curând, va fi și la noi ca în Oldanda, unde cetățenii de mult timp beneficiază doar de energie generată de vânt”.

Potrivit dânsului, turbina a fost adusă deja în teritoriu și urmează să fie instalată. ”Am înțeles că, pentru instalarea acesteia, a fost adusă o macara din Polonia. Dacă timpul se va menține așa și va fi înghețat, în curând va fi instalată”.


Alte detalii nu a putut să ne furnizeze, dar ne-a direcționat către persoana responsabilă de această turbină.

Cu toate acestea, nu am reușit să aflăm prea multe lucruri. Contactat de ”Expresul”, Victor Aghenie, conducătorul de șantier, nu a putut (sau nu a vrut?) să ofere detalii privind costul unei astfel de turbine, cine este agentul economic căruia îi aparține, când va începe să funcționeze.

La întrebarea dacă nu cumva e vorba de același antreprenor care a instalat turbina eoliană la Șendrenii Nisporenilor, dânsul a răspuns ferm: ”Nu”.

”Nu aș vrea să facem mult fum din aceasta. Peste două sau trei  săptămâni, ne va fi totul clar. Acum, suntem, practic, ”în aer”, nu avem, deocamdată, toate actele necesare”, a făcut o remarcă.

Ceea ce a putut spune Victor Aghenie e faptul că turbina respectivă a fost adusă din Germania, e la mâna a doua, are o înălțime de 80 de metri, puterea maximă e de 1500 kw și va furniza curent electric pentru comuna Boghenii Noi. Când și cum, nu se știe încă.

expresul.md

maxresdefaultcocaAu apărut noi date privind diferenţele de calitate dintre produsele vândute în ţările din estul Europei şi cele din vest. Un raport al Parlamentului European arată că mai multe preparate sunt produse după reţete diferite sau chiar au alte gramaje, în funcţie de ţara pentru care sunt destinate.

Concret, documentul, bazat pe un studiu universitar, arată că unele firme pun pe piaţă produse cu arome şi compoziţii diferite, dar cu acelaşi tip de ambalaj. În alte cazuri, găsim sub aceeaşi etichetă preparate care au altă greutate în ţările din Estul Europei.

Această practică nu se rezumă doar la produsele alimentare, ci şi la alte bunuri de consum - cum ar fi detergenţii sau produsele de igienă.

De multe ori, producătorii adaptează rețetele și găsesc înlocuitori pentru a reduce costurile și a oferi un preț mai mic.

Un exemplu este cel al Coca Cola. În România - și în est în general - este folosit un îndulcitor obținut din porumb, pe când în țările occidentale se folosește zahăr. Dar o cutie de Coca Cola într-un supermarket de la noi costă în jur de 2 lei, pe când în Marea Britanie ajunge la 0,6- 0,7 lire sterline, adică aproximativ 3,5 lei.

digi24.ro

18001904 big1520589572.jpgAntreprenorii din Republica Moldova care activează în domeniul eficienței energetice sau dezvoltă tehnologii pentru acest sector pot să-și încerce puterile la nivel european şi să iniţieze un start-up. Cele mai bune start-up-uri vor primi premii în sumă de până la 35 mii de euro. Data limită pentru înscriere la concurs este 15 aprilie, transmite MOLDPRES.

Competiția start-up-urilor din Europa Centrală și de Est, cu genericul "PowerUp!”, a fost lansată recent și este organizată în 24 de țări.

În concurs sunt încurajați să se înscrie întreprinzătorii care dezvoltă produse ce pot schimba viitorul sectorului energetic și cel al mobilității, pot îmbunătăți calitatea aerului sau contribuie la dezvoltarea orașelor și clădirilor. De asemenea, „PowerUp!” este destinat companiilor ce dezvoltă soluții cibernetice sau tehnologii informaţionale pentru companiile energetice și de prestare a serviciilor comunale.

Competiția se va desfășura în câteva etape. Până pe 15 aprilie, antreprenorii trebuie să completeze formularul online, pe www.powerup.innoenergy.com. Ulterior, vor fi organizate competiții naționale sau regionale, în funcție de numărul de participanți eligibili, iar câștigătorii acestora vor concura în marea finală ce se va desfăşura la Praga (Cehia).

Cele mai bune start-up-uri vor primi premii în sumă de până la 35 mii de euro și vor avea acces la serviciile de mentorat ale întreprinzătorilor europeni cu renume. Totodată, companiile vor fi invitate să participe la programele „InnoEnergy Highway Accelerator”, cu acces la investiții de până la 150 mii de euro.

„PowerUp!” este organizată anual de către compania EIT InnoEnergy. În acest an se desfășoară a patra ediție a competiției, iar țara noastră participă în premieră. Punctul național de contact în Republica Moldova al competiției „PowerUp!” este Centrul pentru dezvoltare socio-economică și susținere a antreprenoriatului inovațional.

moldpres.md

biofuel produced in moldova 27094796949 o

Dacă acum un deceniu, producerea biocombustibilului în Moldova era un domeniu de afaceri cu multe necunoscute, astăzi, cu expertiza şi susţinerea financiară a Uniunii Europene, acesta este un sector de mare perspectivă. Întreprinderea „Ecobricheta” SRL, din mun. Bălţi, a demonstrat acest lucru, devenind un producător cunoscut de biocombustibil, care a reuşit să transforme deşeurile într-o sursă ecologică de energie.

Afacerea Ecobricheta din mun. Bălţi este cu adevărat una de familie. Asta pentru că la crearea şi dezvoltarea ei şi-au pus umărul toţi membrii familiei - Ludmila Abramciuc şi soţul ei Ivan Damaschin, precum şi cei trei copii ai lor – Victor, Cristina şi Maxim.
724 551257 img2
Ghidaţi de intuiţie, de simţul afacerii şi încurajaţi de cele văzute în ţările europene, cei doi soţi au învăţat să facă bani din deşeuri agricole şi lemnoase, transformându-le într-o sursă eficientă şi ecologică de energie.

Începutul, în anul 2008, a fost dificil, îşi aminteşte Ludmila Abramciuc, având în vedere că domeniul era unul nou pentru Republica Moldova, iar oamenii priveau cu mare scepticism posibilitatea de a se încălzi cu un alt tip de combustibil, având acces la gaz sau cărbune.

„Iniţial, distribuiam oamenilor pliante despre această nouă posibilitate de a-şi încălzi locuinţele, iar ulterior luam legătura cu persoanele care se arătau interesate, le prezentam produsele noastre şi le explicam care sunt avantajele încălzirii pe bază de biocombustibil în raport cu gazul natural, lemnele sau cărbunele. Treptat, gheaţa s-a spart, oamenii au devenit tot mai interesaţi de aceste produse, iar noi ne-am extins afacerea. Cantitatea de brichete şi peleţi pe care o produceam la început într-o lună, acum o facem într-o zi”, spune administratoarea afacerii.

Primul utilaj al întreprinderii a fost procurat din Italia, având o capacitate de producere de doar 100 kg de peleţi. Ulterior, cei doi soţi au devenit beneficiarii Programului de leasing al Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ei au reuşit să-şi procure cu cei 300 mii lei acordaţi din fonduri europene noi echipamente de producere a biocombustibilului. „Acest lucru ne-a ajutat să dezvoltăm afacerea, fiindcă la acea perioadă băncile nu acordau credite avantajoase întreprinderilor, din simplul motiv că nu vedeau perspective în acest domeniu”, afirmă Ludmila Abramciuc.

biofuel produced in moldova 27094797949 o

Dacă până nu demult deşeurile agricole erau o sursă de poluare a mediului înconjurător, având în vedere că acestea erau arse, acum sunt în mare căutare, devenind sursa principală pentru producerea biocombustibilului. Întreprinderea achiziţionează de la producătorii din regiunea de nord a ţării coji de seminţe de floarea soarelui şi alte tipuri de deşeuri agricole. Cu ajutorul utilajului performant, acestea sunt transformate în brichete şi peleţi, folosiţi atât la încălzirea gospodăriilor casnice, cât şi a instituţiilor publice. În prezent, datorită suportului proiectului Energie şi Biomasă în Moldova şi finanţării UE, 206 şcoli, grădiniţe şi instituţii publice au instalate centrale termice pe biomasă şi se încălzesc cu energie verde. Astfel, s-a reuşit atingerea unor duble rezultate – promovarea energiei verzi şi protejarea mediului ambiant de efectele nocive ale arderii deşeurilor, obiectiv intens promovat la nivel european.

Dar planurile Ludmilei nu s-au oprit aici. Ecobricheta a mai arendat recent 65 ha de teren pentru o perioadă de 30 de ani pe care intenţionează să sădească salcie energetică. Drept rezultat, aceasta va asigura o bună parte din materia primă necesară producerii biocombustibilului.

Astăzi, după aproape un deceniu de activitate, întreprinderea poate să producă zilnic 20 tone de biocombustibil, ceea ce ar satisface necesităţile de încălzire a 80 de şcoli. Din cantitatea totală de biocombustibil, 80% este achiziţionat de gospodăriile casnice din nordul Moldovei, iar 20% de instituţiile publice. În prezent, întreprinderea are contracte de asigurare cu biocombustibil a 20 de grădiniţe, primării, obiecte de menire socială.

„Rezultatele obţinute până în prezent nu ar fi fost posibile dacă nu am fi beneficiat de experienţa europeană în domeniul producerii acestui tip de energie. Am participat la mai multe seminare, unde experţii străini ne-au explicat cum trebuie iniţiată şi gestionată o afacere în domeniu. Ulterior, ne-am convins de acest lucru vizitând mai multe întreprinderi din Polonia. Uneori, nu sunt atât de importanţi banii, cât experienţa europeană şi direcţia în care trebuie să te mişti ca să existe satisfacţia lucrului bine făcut”, spune administratoarea afacerii.

Chiar dacă şi-a majorat substanţial producţia de biocombustibil, întreprinderea cu greu face faţă solicitărilor, venite în special din partea consumatorilor casnici, care îşi înlocuiesc cazanele pe gaz cu cele pe biomasă. Asta pentru că pe an ce trece oamenii se conving de faptul că încălzirea pe bază de biocombustibil este mai economă, mai eficientă şi mai ecologică, respectiv, şi cererea este în continuă creştere. „O tonă de brichete costă 2400 lei, fiind suficientă pentru a încălzi o casă timp de câteva luni, în dependenţă de frigul de afară. Astfel, costurile lunare sunt sensibil reduse decât în cazul folosirii gazului, lemnelor şi cărbunelui”, recunoaşte Victor Rusu, din satul Belicenii Vechi, raionul Sângerei, venit la Ecobricheta să cumpere brichete.

Cei 5 000 m.p. de spaţiu de producere achiziţionaţi în acest an într-o zonă industrială a mun. Bălţi, permit întreprinderii să ofere un loc de muncă stabil pentru circa 30 de persoane.  „Deşeurile trebuie să aibă o utilizare inteligentă. Prelucrarea lor înseamnă în primul rând o posibilitate pentru ca oamenii să se încălzească mai bine achitând mai puţin, iar în al doilea rând, astfel este protejat mediul înconjurător. Pentru noi, asta înseamnă un loc de muncă, aici, la noi acasă”, este convins angajatul Ecobricheta Alexandru Timoşin.
biofuel produced in moldova 38155980984 o
Ludmila Abramciuc este dispusă să continue să aplice experienţa UE în domeniul energiei verzi în Moldova. „Printre planurile noastre de viitor se numără racordarea la standardele europene la toate capitolele, nu doar în ceea ce priveşte calitatea fabricării brichetelor, care este cheia succesului nostru. Intenţionăm să amenajăm şi să înverzim zona în care se află spaţiile noastre de producere, să plasăm inclusiv mori de vânt, fie chiar şi de dimensiuni mici, baterii solare, aşa cum există în multe ţări din spaţiul comunitar. Planificăm să transformăm această zonă într-o oază de verdeaţă, unde va fi promovată energia verde”, spune administratoarea întreprinderii.

Fiind o fire optimistă şi energică, Ludmila Abramciuc a reuşit să dezvolte o afacere de perspectivă într-un sector nou şi necunoscut pentru Moldova. „Dacă stăm pe loc nimic nu se întâmplă. Trebuie să dăm dovadă de iniţiativă, să gândim pozitiv şi să le oferin celor din jur un exemplu demn de urmat”, este convinsă Ludmila.
 

DIN DOSARUL PROFIT: Întreprinderea Ecobricheta este doar un exemplu cum energia verde poate deveni o afacere de succes. Cu suportul Proiectului UE Energie şi Biomasa au fost create 35 de întreprinderi în Moldova care produc şi exportă biocombustibil. Alte 70 de întreprinderi au fost create independent, fiind inspirate de exemple de succes. În ultimii ani, Uniunea Europeană a alocat mai mult de 100 mii Euro pentru dezvoltarea sectorului de producere biocombustibilului în Republica Moldova şi promovarea a energiei verzi, de care se bucură 174 mii de oameni.

_____________________________________________________________________________________

Acest articol a fost elaborat cu asistenţa Uniunii Europene în cadrul Iniţiativei EU4Energy. Conţinutul este responsabilitatea exclusivă a autorului şi nu reflectă sub nicio formă punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Sursă: profit.md

c32c12541392827a5b2013dfaf96cdb6 1440x

Compania Coca-Cola, cel mai mare producător mondial de băuturi răcoritoare, intenționează să lanseze primul său produs alcoolic. Băutura va apărea în Japonia, unde este cunoscută cu numele de Chu-Hi. Astfel, compania dorește să-şi exploreze potenţialul şi să facă faţă concurenţei din această țară.

Șeful filialei japoneze a Coca-Cola, Jorge Gardugno, a declarat că compania face asta pentru a descoperi noi direcţii. "Acesta este un caz unic în istoria noastră, Coca-Cola s-a concentrat întotdeauna doar pe băuturi nealcoolice", a spus el într-un interviu publicat pe site-ul companiei.

 Totuşi, produsul se va regăsi doar pe piaţa japoneză.

"Nu cred că oamenii din întreaga lume ar trebui să aștepte astfel de lucruri de la Coca-Cola(...) Cred că această cultură este încă unică și specială, astfel încât majoritatea produselor care se nasc acolo, acolo şi rămân, a explicat acesta.

Potrivit Financial Times, vânzările de Coca-Cola sunt în scădere, ca şi multe alte întreprinderi alimentare.

bani.md

275889

Fiica unui cuplu originar din Soroca are o „jucărie” deosebită, creată chiar de tatăl ei.

Panoul pentru joacă care include zeci de obiecte curioase pentru Fetița de doar 11 luni, i-a captat imediat atenția, iar de atunci, zilnic își pentrece timpul util și interesant, informează Observatorul de Nord.

Tînăra mămică are grijă de fiica lor, iar tatăl iubește să meșterească tot felul de lucruri în timpul liber. Ideea de a crea un panou este inspirată din internet, dar bărbatul a decis să creeze un panou mai mare și mai complex, înzestrîndu-l cu zeci de obiecte curioase pentru un copil, care abia cunoaște lumea: calculator, șireturi, roți, prize, cîteva zăvoare și tot felul de obiecte care se rotesc, se sucesc sau își schimbă poziția, captînd atenția copilului. Acestea sînt fixate bine de panou, astfel încît nu prezintă niciun pericol.

Părinții nu s-au așteptat ca interesul fetiței să dureze atît de mult, aceștia credeam că în maximum două zile aceasta se va plictisi. Fetița se joacă în fiecare zi, iar picii mai mari care vin în ospeție sînt la fel de curioși. Dacă această idee vi se pare interesantă, nu ezitați să o împrumutați.

img 275889 0865858001520325647

noi.md

ecoproduseTotodată, se planifică elaborarea registrului electronic al producătorilor ecologici şi producţia acestora, implementarea programului de subvenţionare a producătorilor, prelucrătorilor şi exportatorilor de producţie agricolă ecologică, inclusiv, de origine animală, precum şi dezvoltarea marketingului „verde” la nivel local, contribuirea la promovarea produselor ecologice pe pieţe, în magazine şi restaurante.

De asemenea, este planificată asistarea producătorilor agricoli în procesul de trecere la producția ecologică prin mecanisme specifice de sprijin, precum și asigurarea cererii de produse ecologice (încă necertificate) din cantinele instituțiilor publice. Acestea și alte măsuri vor fi luate în cadrul Programului aprobat de Guvern pentru promovarea economiei "verzi" în Moldova pentru anii 2018-2020, în care una din principalele sarcini este extinderea terenurilor agricole utilizate pentru agricultura ecologică, aproximativ 20%. Potrivit ministerului Agriculturii, cererea de produse ecologice pe piețele internaționale este în creștere, iar prețurile pentru acestea cresc, astfel că agricultorii ecologici din țară trebuie să fie sprijiniți, în conformitate cu standardele de producție naționale și internaționale.

Ministerul subliniază că pentru a crește proporția de agricultura ecologică este planificată extinderea suprafeței de teren agricol cu produse ecologice și numărul fermierilor ecologici, precum și de a dezvolta programe educaționale în domeniul agriculturii ecologice pentru producerea și prelucrarea ecologică a produselor agricole de origine animală şi vegetală. În același timp, sunt planificate: organizarea de seminare, emisiuni TV, expoziții și spoturi de televiziune pentru promovarea agriculturii ecologice; informarea consumatorilor cu privire la valoarea adăugată a produselor agricole ecologice, organizarea de evenimente de informare în școli etc.

InfoMarket

1 2примэрия кишинева

Întreprinderea municipală „Lumteh” promite că va continua și în acest an lucrările de iluminare a trecerilor pietonale din capitală. De asemenea, mai multe parcuri și scuaruri din oraș vor fi iluminate. Noul director al instituției, Nicolae Buț a prezentat astăzi, în cadrul ședinței operative de la Primărie, un plan de investiții pentru anul 2018.

Potrivit funcționarului pentru serviciul de întreținere a sistemului de iluminat public pentru anul 2018 în bugetul municipal al primăriei Chișinău au fost alocate 21 milioane lei. De asemenea, autoritățile își propun să facă investiții în sensul modernizării parcurilor și scuarelor.

„Pentru confortul locuitorilor orașului Chișinău, dar și a oaspeților capitalei ne propunem să acordăm  o atenție deosebită iluminatului public în parcurile și scuarurile orașului. Conform planului, vor fi reabilitate rețelele de iluminat în următoarele parcuri: „La Izvor”, „Râșcani”, „Valea Morilor” și „Valea Trandafirilor””, a declarat Veaceslav Buț.

O altă noutate este că pe străzile principale vor apărea becuri LED. Potrivit șefului de la „Lumteh”, acestea sunt mai econome și sunt mai durabile.

Aproximativ 1500 de lămpi de tip LED vor fi instalate pe strada Ciuflea, pe viaduct, pe strada Calea Ieșilor, pe strada Alba Iulia, pe bulevardul Moscovei, bulevardul Kiev, pe strada Mircea cel Bătrân și în Piața Marii Adunări Naționale.

agora.md

congaz e1517901954837Procuratura Anticorupţie, de comun cu Direcţia Operaţiuni Speciale a INI al IGP al MAI, anunţă despre reţinerea a şapte persoane învinuite de spălare de bani, iar în privinţa unei persoane se întreprind acţiuni pentru identificarea locului aflării acesteia.

În concret, unul dintre învinuiţi, deţinând cota de participare de 60% în cadrul unei firme, specializate în distribuţia combustibilului, de comun cu alţi şapte complici, folosindu-se de situaţia de serviciu, concomitent, având calitate de director al altui agent economic, cu acelaşi gen de activitate şi utilizând resursele financiare şi administrative ale întreprinderii pe care o gestiona, acţionând concertat prin intermediul persoanelor interpuse, a convertit şi a transferat bunurile de la un agent economic la altul, de facto, participând la asociere prin acordarea de asistenţă şi ajutor în vederea comiterii acţiunilor de spălare de bani.

Procurorii Anticorupţie au stabilit că persoanele implicate, în perioada anilor 2012 - prezent, urmăreau scopul obţinerii controlului şi în unele cazuri dobândirea proprietăţii asupra staţiilor PECO ce aparţineau unei întreprinderi mixte cu capital străin. Toate aceste acţiuni erau întreprinse în vederea organizării activităţii neîntrerupte, utilizând surse financiare, provenienţa cărora fiind necunoscută, deşi prezumată rezonabil ca una ilegală, intenţionând tăinuirea şi deghizarea naturii şi originii proprietăţii reale ale acestora, le-au reînregistrat de pe compania cu capital străin pe alte companii afiliate bănuiţilor.

Ulterior, companiile pe care erau reînregistrare proprietăţile reale au încheiat cu o altă firmă special creată în acest sens, contracte potrivit cărora staţiile PECO, care anterior au aparţinut unei companii, sunt utilizate pentru comercializarea produselor petroliere şi altor mărfuri de consum, sub o altă marcă comercială.

Este de menţionat că deşi pentru doi ani consecutiv firma unuia dintre bănuiţi a declarat venituri de peste 940 milioane lei, valoarea impozitelor achitate la buget, au constituit puţin peste 7 milioane lei adică doar 0,7%.

Procurorii Anticorupţie împreună cu angajaţii DOS a INI al IGP al MAI au  efectuat peste 30 percheziţii in diferite locaţii – domiciliu,  automobile, birouri. În cadrul percheziţiilor au fost ridicate 309 500 lei, 57 700 euro, 41000 dolari, 50000 lire sterline, un pistol şi o armă de vânătoare asupra cărora nu au putut fi prezentate documente de port armă, documente contabile şi alte bunuri ce au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.

Cauza penală este în gestiunea Procuraturii Anticorupţie, care este asistată de angajaţii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul INI al IGP al MAI.

Sursă: procuratura.md

tyulpany cvety klumba narcissy vesna 33467 1920x1440În ajun de 8 martie înfloresc afacerile cu lalele şi narcise. Crescătorii spun că de la an la an creşte concurenţa printre producători, iar asta îi mobilizează să muncească mai bine şi calitativ. În aceste zile este mare agitaţie în serele din ţară. Proprietarii au deja comenzi şi se pregătesc să livreze mii de flori clienţilor fideli sau în pieţele din ţară.

Familia Luchiţa este cunoscută în satul Bardar, raionul Ialoveni, pentru afacerea cu flori pe care o gestionează mai bine de 20 de ani. Spun că secretul bussinesului constă în multă muncă, întrucât plantele necestă o îngrijire specială.

"Lucrul este încontinuă. Pentru 8 martie plantăm undeva din luna ianuarie, după este munca cu încălzirea serelor", a spus fermierul, Gheorghe Luchiţa.

Fermierul produce şi bulbi pentru înmulţirea florilor. Bărbatul susţine că, în acest an, cumpărătorii preferă lalelele galbene.

"Încercăm să ne menţinem propria producţie de cepe, aceasta permite mai multe posibilităţi de a lucra cu preţul, avem posibilitate de a vinde mai ieftin", a spus fermierul, Gheorghe Luchiţa.

În sera familiei Luchiţa cresc şi peste 10 mii de narcise.

"Narcise avem undeva 40 de variații. Este o plantă care nu necesită multă îngrijire, nu are practic dăunători şi nici şoarecii nu o prea mânâncă pentru că bulbul este otrăvitor", a spus fermierul, Gheorghe Luchiţa.

Florile care au fost tăiate sunt depozitate în frigider, iar acum îşi aşteaptă cumpărătorii.

"Avem peste trei mii de flori, cam aşa rată o cantitate tăiată şi împachetată timp de două zile de mine", a spus fermierul, Gheorghe Luchiţa.

Lalelele sunt vândute cu şapte lei floarea, iar narcisele cu cinci lei. La pieţele din Capitală, preţul este însă de două ori mai mare.

publika.md