Clanul lui Mihai Ghimpu (liderul Partidului Liberal – „I.”) acaparează în mod ilegal satul Colonița, consideră primarul localităţii, Angela Zaporojan.
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la agenția INFOTAG, ea a remarcat că „rudele lui Ghimpu intenționează să privatizeze 5 hectare de teren care aparține primăriei”.
„Atunci când i-am refuzat, ei au încercat să rezolve această problemă altfel. Prin instanță m-au obligat să transfer acest teren în proprietatea lor. Însă eu am decis să lupt până la urmă. Cazul a ajuns la Curtea de Apel, care a confirmat legalitatea deciziei mele. Litigiul judecătoresc însă continuă și, astfel, primarul ales legitim nu îşi poate exercita obligațiunile, ci este impus să alerge prin diferite instanțe”, a spus primarul.
Potrivit ei, presiunea se face și prin numeroase controale, în anul trecut fiind tocmai zece astfel de controale.
„Pentru a demonstra intențiile clanului Ghimpu, voi aduce drept exemplu pe una dintre rudele lui, Dumitru, care ocupă funcția de consilier local. Având un salariu de 2400 de lei, el este proprietarul a circa 13 hectare de teren, a cinci case și a unui crossover de model Toyota. Oare poate un funcționar onest să-și permită un asemenea lux?”, se indignează primarul.
Ea afirmă că, „din cauza acțiunilor clanului Ghimpu, nicidecum nu se poate finaliza construirea unei grădinițe, care, în ciuda dorinței clanului de a privatiza clădirea, totuși a rămas în proprietatea administrației locale”.
Consilierul Ion Cheptene a remarcat că rudele lui Ghimpu deseori îl presează și consideră că „el îi este dator Partidului Liberal pentru faptul că ocupă funcția de consilier”.
„Acțiunile lor au distrus satul cândva prosper. Ei au trecut prin Colonița ca o furtună”, a spus el.
Frații Dumitru și Viorel Ghimp, prezenți la conferință, au acuzat primarul de fals în declaraţii, considerând că acesta se face vinovat de toate problemele localității.
infotag.md
Joi, 22 Martie 2018 07:06
Clanul Ghimpu acaparează satul Colonița
Publicat în
Business Noutăţi