CE banner 1160x100 NEW

rich kids

După modelul conturilor de Instagram „Rich Kids of Teheran” sau „Rich Kids of Dubai”, acum mai mult de un an în țara noastră a apărut contul „Rich Kids of Moldova”. Se pare că nu a fost suficient, astfel încât a fost deschis un alt cont - „Rich Moldavian Kids, un „blog despre viața luxoasă a tinerilor din Republica Moldova/ Золотая молодёжь Молдовы!”.

Pe contul de Instagram, prima fotografie a fost postată cu pe 17 ianuarie, adică acum 7 săptămâni. Până astăzi, 13 martie, contul a adunat deja 64 de postări și 908 de urmăritori.

Se pare că acest blog are mai mult succes decât primul cont, care deși are mai mult de un an de existență, contul Rich Kids of Moldova are doar 57 de postări și puțin peste 600 de urmăritori.

bani.md

uli pcheloinventar 22568 4Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova lansează procedura de selectare a crescătorilor de albine care vor benefica de câte 80 de stupi verticali. Utilizarea acestora le va permite crescătorilor de albine să colecteze un volum mai mare de miere.

Activitatea se încadrează în proiectul  implementat cu susținerea Proiectului USAID „Agricultura Performantă în Moldova. În total vor fi distribuiți circa 2000 de stupi verticali către 25 de apicultori din toate regiunile Republicii Moldova.

Adițional, crescătorii de albine  selectați vor fi instruiți cum să gestioneze eficient stupii verticali și vor trebui să comunice, la rândul lor, altor colegi experiența acumulată.

Actualmente, în Republica Moldova activează în jur de 6100 apicultori de diferite categorii profesionale, care îngrijesc circa 195 de mii de familii de albine.

Pentru a participa la concursul de selectare, apicultorii trebuie să prezinte până pe data de 27 martie 2018, orele 17:00, un set de informații și documente confirmative despre experiența lor apicolă.

impacttv.md

81199e5a4d2c42b1b99290767209f271 201609031852România are o performanţă negativă fără precedent la nivel mondial în legătură cu preţul facturilor la energie electrică şi gaze naturale, cu majorări de peste 40%, respectiv 48%, într-un singur an, a afirmat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, într-o conferinţă de specialitate.

‘Factura la energie a Uniunii Europene se ridică la 1,11 miliarde de euro pe zi, adică cea mai scumpă factură la energie din lume, iar noi, spre deosebire de celelalte state membre, avem o performanţă negativă fără precedent la nivel mondial. Am ajuns să înregistrăm o creştere a preţului la gaze naturale cu peste 48% într-un singur an şi la energie electrică cu peste 40%. Este fără precedent într-o ţară care are materii prime cu care îşi poate acoperi consumul intern în proporţie de 98% – şi vorbesc despre gaze naturale. Este o creştere generată strict de procesul de liberalizare. Această creştere se duce direct în afectarea competitivităţii economiei româneşti şi suportabilităţii consumatorilor’, a afirmat Iancu.

Potrivit oficialului, România se află în situaţia în care deţine materii prime, dar care sunt procesate în altă parte, devenind astfel un motor de creştere economică pentru alte ţări.

‘Noi vorbim despre economia circulară care se referă la valorificarea eficientă a resurselor, de orice categorie. Uniunea Europeană depinde de un consum anual de peste 176 milioane de tone materii prime şi doar 30% şi-l acoperă de pe teritoriul ei. Cu alte cuvinte, este într-o dependenţă de ceea ce este de fapt suportul motoarelor economice la nivel mondial. Văzând că nu are un partener de încredere în Rusia, principalul furnizor de materie primă în procent mai mare de 37% din totalul de consum materie primă al Uniunii Europene, şi-a propus măsuri alternative şi să-şi mărească valorificarea eficientă într-un proces de reciclare, de reutilizare, de valorificare a materiilor prime. Unde ne aflăm noi? Suntem în situaţia în care care deţinem materii prime pentru care suntem, la propriu, invidiaţi. Avem, aşadar, peste 10 miliarde de tone de sare, peste trei milioane de tone de lignit, peste un miliard de tone de cupru, peste 0,9 miliarde tone de huilă, 750 milioane de tone de aur şi argint şi peste 100 de milioane de tone de minerale nemetalifere. Noi, însă, facem ceva grav, adică extragem roca, minereul şi îl dăm la export, îl procesează altcineva şi se creează un motor economic în altă parte’, a menţionat deputatul.

În viziunea lui Iulian Iancu, de 11 ani se discută de Strategia Energetică, un document pentru care, însă, nu s-a dorit sistemic o finalizare.

‘Legat de felul în care ne putem valorifica energia, de 11 ani discutăm despre Strategia Energetică şi spunem că o realizăm. De 11 ani, Strategia Energetică nu se finalizează. Am avut ani de zile impresia că este vorba strict despre lipsa de competenţă, Acum, am convingerea că nu s-a dorit sistematic realizarea acesteia’, a subliniat Iancu.

Marţi, la Palatul Parlamentului, s-a desfăşurat Forumul ‘Managementul Deşeurilor în Economia Circulară’.

money.ro

053422 r0 620Evoluțiile în implementarea proiectului investițional Kaufland în Republica Moldova au fost examinate astăzi, în cadrul unei întrevederi a premierului Pavel Filip cu directorul general al companiei Kaufland România, Marco Hößl și directorul proiectului în Moldova, Dona Răpciugă. Kaufland este una dintre cele mai mari companii de comerț cu amănuntul din Europa, cu peste 1.250 de magazine în șapte țări.

Compania intenționează să investească peste o sută de milioane de euro în primii trei ani de activitate în Republica Moldova. Totodată, vor fi create cel puțin o mie de locuri de muncă în următorii cinci ani. În același timp, în viitor compania planifică să investească câte 30-50 de milioane de euro anual. Reprezentanții Kaufland au menționat că au început construcția primelor trei magazine în municipiul Chișinău, iar ulterior rețeaua va fi extinsă și în afara capitalei.

Prim-ministrul Pavel Filip a încurajat conducerea Kaufland să dezvolte proiectul, accentuând că venirea pe piață a unui investitor atât de important deschide calea și pentru alți investitori străini, dar și sporește competitivitatea operatorilor locali. „Până la urmă are de câștigat cetățeanul. Interesul nostru este ca oamenii sa aibă acces la produse calitative și să fie deserviți la cel mai înalt nivel”, a spus premierul.

Pavel Filip s-a referit și la importanța susținerii inițiativelor de afaceri, subliniind că siguranța și confortul investitorilor este una dintre principalele preocupări ale echipei de guvernare. Premierul a evidențiat acțiunile deja întreprinse pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, printre care reducerea numărului instituțiilor de control, simplificarea procedurilor de raportare, reducerea numărului actelor permisive, punerea în aplicare a conceptului de Ghişeu unic, precum și lansarea reformei legislației muncii.

Reprezentanții Kaufland au salutat măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Totodată, ei au apreciat activitatea platformei Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, care ajută oamenii de afaceri să depășească provocările la nivel procedural și legislativ. În acest sens, premierul a reiterat deschiderea pentru dialog, exprimând convingerea că temele rămase pe agenda investitorilor vor fi soluționate, inclusiv cu susținerea și expertiza Consiliului Economic.

1477664865 28.115 moldoveni sunt judecați în Franța pentru că au furat cel puțin 250 biciclete de lux în anii 2014-2015.

Procesul de judecată a a început astăzi, iar prima ședință va avea loc joi. Suma totală a prejudiciilor aduse, potrivit autorităților din Hexagon, se ridică la aproximativ un milion de euro.

Potrivit informațiilor oferite de poliția franceză, gruparea criminală, formată din moldoveni, a spart aproximativ 60 de magazine de biciclete.  Pentru a nu fi observați, ei tăiau acoperișele cu o freză și intrau în magazine.

Toate biciclete furate erau ulterior dezasamblate și trimise în Moldova, de unde erau distribuite în țările din Europa de Est. În septembrie 2015, poliția franceză, susținută de Europol, a reținut 13 membri ai acestei grupări.

Ulterior, în mai 2016, oamenii legii din Hexagon au venit în Moldova, unde, alături de poliția de la noi, au mai reținut încă trei bănuiți.

publika.md

IMG 5420

În perioada 15 - 17 iunie 2018, orașul Brașov din România va găzdui expoziția „Moldova Prezintă”, în cadrul căreia vor fi expuse produsele companiilor autohtone. Totodată, va avea loc un concert cu participarea interpreților din Moldova, o gală de modă și un for de afaceri.

Anunțul a fost făcut astăzi de către reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie. Potrivit acestora, 100 de corturi vor fi amenajate în Piața Sfatului din Brașov pe durata expoziției, susținută de consiliul județean și municipal din Brașov.

piata sfatului panorama

Agenții economici intersați să participe sunt invitați să vină la Camera de Comerț și Industrie din Chișinău până pe 10 mai pentru a depune cereri.

Anterior, expozițiile „Moldova Prezintă” au mai fost organizate în orașele Minsk, Varșovia și Ploiești.

Potrivit datelor statistice, anul trecut orașul Brașov a fost vizitat de circa 1 milion 200 de mii de turiști.

agora.md

Foto: Mybusiness.md, CalinStan.com

sumki iz dereva

Dorinţa de a adăuga un strop de originalitate ţinutelor a inspirat-o pe Mihaela Dvornic, un tânăr designer de la noi, să creeze genţi din lemn.

Pasiunea pentru aceste accesorii mai puţin obişnuite a venit încă de pe băncile facultăţii. Atunci, Mihaela a confecţionat o geantă din lemn cu elemente din piele naturală.

"Am făcut-o pentru mine, pentru că eram pasionată de lemn şi pentru că am văzut câteva exemple pe internet şi am dorit să fac şi pentru mine, pentru că întradevăr era foarte deosebită", a spus designerul Mihaela Dvornic.

Doi ani mai târziu, în cadrul tezei sale de licenţă, a realizat o colecţie de haine pe care le-a asortat cu genţi din lemn.

"Pentru realizarea colecţiei m-a inspirat arhitectura tradiţională rurală, pentru colecţia respectivă am realizat şi gentuţe din lemn. Încercam să preiau elemente tradiţionale sau ornamente tradiţionale stilizându-le", a spus designerul Mihaela Dvornic.

Colecţia i-a adus tinerei mai multe distincţii, printre care premiul la concursul tinerilor designeri Art Podium din Chişinău.

"Am participat la Odesa Fashion Week, unde am obţinut titlul de cel mai bun tânăr designer vestimentar. Am participa la Roma Fashion Week unde a fost un concurs la care au participat foarte mulţi tineri designeri vestimentari, am fost în jur de 140 de designeri, din 30 de ţări", a spus designerul Mihaela Dvornic.

Gentuţele realizate de Mihaela Dvornic îşi găsesc loc în garderobele tinerelor care îşi doresc să iasă din anonimat. Preţul unui accesoriu începe de la 800 de lei şi variază în funcţie de complexitatea, dar şi de materialul din care este confecţionat.

publika.md

leica 600x400

Un aparat de fotografiat marca Leica, produs în 1923, a fost scos la licitaţie, la Viena, pentru o sumă de pornire de 400.000 de euro şi a fost adjudecat, vineri, pentru 2,4 milioane de euro, scrie Mediafax.

Cumpărătorul, un colecţionar de origine asiatică, a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Piesa scoasă la licitaţie face parte dintr-un lot de 25 de prototipuri (dintre care doar trei mai sunt în starea originală) fabricate în anul 1923, cu doi ani înainte ca celebra marcă germană să-şi facă debutul pe piaţă.

Precedentul record pentru un aparat foto a fost stabilit în 2012, tot de un Leica fabricat în 1923, care a fost adjudecat cu 2,16 milioane de euro.

capital.ro

Sâmbătă, 17 Martie 2018 15:47

Un centru comercial de tip nou

 fin 04

La Chișinău se deschide un centru comercial de tip „Totul pentru casă și grădină”, nou pentru țara noastră

Hypermarketuri, care lucrează cu produse ”Totul pentru casă și grădină” și materiale de finisaj, sunt foarte răspândite în Europa și alte țări ale lumii. Acestea oferă o serie de avantaje, comparativ cu magazine de tip ”monovolum”, construite sub formă de hangar cu zona unică pentru comercializarea produselor.

Ce nou aduce Centru comercial Construct Depo?

Pentru consumatori:

În primul rînd, centrul oferă o gamă largă de produse și deservirea calitativă. Construct Depo este alcătuit din 5 000 de metri pătrați de buticuri. În fiecare lucrează vînzători special instruiți, care pot să răspundă la toate întrebările consumatorului. Acesta nu va mai fi nevoit să caute ”consultanți”, care într-un magazin de materiale de construcții lucrează o zi în secția de produse electronice, iar în alta – consultă în privința vopselelor sau amestecurilor de finisaj.

În al doilea rând, este vorba de amplasare. Centrul comercial Construct Depo poate fi găsit la ieșire din capitală, pe șoseaua Balcani. În drum spre Construct Depo consumatorii vor putea să evite străzile aglomerate ale Chișinăului, ocolindu-le prin sectorul Buiucani sau Durlești. Iar locuitorii din regiuni, pentru a-și procura cele necesare pentru reparația sau decorarea casei, apartamentului sau vilei, nici nu vor mai fi nevoiți să intre în oraș.

În fața Centrului comercial a fost construită parcare cu o capacitate de peste 300 de locuri.

Iar cei, care preferă transportul public, pot să ajungă până la Construct Depo cu rutiera 129. Stația ei terminus a fost deja mutată acolo.

În al treilea rând, Construct Depo este un centru comercial, unde poți să faci cumărături împreună cu toată familia. Aici mai mult de 1000 m.p. au fost alocați pentru spații de interes public: bancă, farmacie, reprezentantul operatorului de telefonie mobilă. La fel, se planifică construcția supermarketului, food court-ului și locurilor de odihnă. Aici puteți veni pe întreaga zi, nu veți avea timp să vă plictisiți.  

Pentru antreprenori:

Centrul comercial Construct Depo este orientat spre colaborare, proeminent, cu antreprenorii din domeniul afacerilor mici și mijlocii.

După cum a fost menționat mai sus, în țările dezvoltate au fost găsite soluții pentru întreprinderile mici și mijlocii, ca acestea să poată concura pe picior de egalitate cu rețele comerciale transnaționale.

Afacerile mici asigură consumatorii cu un sortiment mai larg de produse și o deservire mai calitativă. Însă micile întreprinderi, producători sau importatori nu au posibilitate financiară să-și deschidă un magazin în locuri aglomerate. La fel, ei nu sunt în stare să desfășoare o campanie de publicitate pe scară largă, etc. Toate acestea au fost deja testate de producătorii autohtoni de haine, încălțăminte, accesorii și alte produse similare, care arendează și răscumpără buticurile în centre comerciale de mai bine de 20 de ani. Acum a sosit timpul pentru produse de tip ”Totul pentru casă și grădină”, inclusiv pentru design interior și altele.  

Astfel, pentru a oferi un mediu confortabil și eficient, a fost creată o companie de administrare unificată, care pune la dispoziție următoarele:  

- O platformă Web cu oportunități largi pentru atragerea clienților;

- Întreținerea și deservirea tehnică a obiectului;

- Organizarea iarmarocurilor și evenimentelor de sezon sau de sărbători;

- Promovarea profesională a întregului obiect prin platforme de publicitate eficiente, inclusiv publicitatea outdoor, televiziune și internet.

Fiecare încăpere comercială dispune de o intrare separată; se permite organizarea liberă a spațiului; există posibilitatea combinării a câtorva încăperi, vitrinelor și multe altele.

Recent Republica Moldova a fost bulversată de posibilitatea apariției pe piață a rețelei mari de hypermarketuri de construcții din România Dedeman. Sortimentul magazinelor acestei rețele este mult mai larg, comparativ cu marketuri de construcții standarde pentru țara noastră. Totuși, ieșirea companiei pe piață a fost stopată, și anume din cauza alegerii greșite a locului amplasării hypermarketului - în centrul orașului.

Pe de altă parte, cei, care consideră că Dedeman (Praktiker sau altă rețea analogică) vor vinde produse la prețuri ”extrem de scăzute”, greșesc.

Acest lucru este imposibil: prețurile direct depind de dimensiunile pieței, puterea de cumpărare a populației, sistemul de taxe și impozite. De aceea, în METRO (venirea căruia, după cum afirmau scepticii, amenința ruinarea rețeleie de retail din Moldova) din Germania prețurile sunt mult mai joase comparativ cu cele din România. Iar în România produsele din hypermarket sunt mai ieftine, comparativ cu cele din Moldova.  

În aceste condiții supraviețuiesc doar cei, care pot contracara puterea financiară a rețelelor internaționale prin solidaritate și coeziune. Toate acestea oferă clienților săi Centrul comercial Construct Depo.

constructdepo.md

oreh2 170În perioada 1 ianuarie-15 martie 2018, Republica Moldova a exportat peste patru mii de tone de miez de nucă, în valoarea de peste 520 de milioane de lei. Cantitatea exportată de la începutul anului reprezintă o creștere cu 26%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în prezent peste 90 de tone de miez de nucă sunt recunoscute în calitate de corp delict în cadrul unor cauze penale. Datele au fost prezentate la ședința de din 16 martie a Parlamentului, la „Ora Guvernului” de către conducerea Serviciului Vamal, după ce deputatul socialist, Oleg Lipskii, a adresat o întrebare cu privire la blocarea exportului de miez de nucă, transmite IPN.

Parlamentarul PSRM a declarat că are o adresare semnată de către reprezentanţii a nouă companii exportatoare de miez de nucă care semnalează că se confruntă cu probleme la export.

Potrivit statisticilor vamale, în domeniul exportului de nucă activează în jur de 20-25 de companii. Vicedirectorul Serviciului Vamal, Grigore Ionițov, a declarat că din numărul total, niciunui agent economic nu i-a fost blocată activitatea, ci în cazul unor neconformități, s-a refuzat o anumită tranzacție. Or, companiilor căror li s-a refuzat o tranzacție, au venit în perioada imediat următoare cu alte cereri de solicitare a certificatului de origine preferențială la exportul mărfurilor. Vicedirectorul a dat asigurări că toate companiile care respectă norma legală şi normele internaționale, la care Republica Moldova este parte, nu se confruntă cu restricții la export.

Grigore Ionițov a menţionat că pe parcursul anilor 2016-2018, Serviciul a recepționat mai multe cereri din partea organelor vamale din Franța, Italia, Austria, Marea Britanie, Turcia, Belgia, în vederea verificării ulterioare a certificatelor de origine preferențială, eliberate de către Vamă pentru exportul de nuci. Astfel, în cadrul verificărilor suplimentare a documentelor justificative, care au stat la baza eliberării certificatelor, au fost identificate numeroase riscuri.

Printre riscuri se numără figurarea persoanelor decedate sau aflate peste hotare la momentul perfectării actelor de achiziții. Totodată, s-a depistat că în unele acte de achiziții figurau minori sau persoane care nu confirmă participarea la tranzacția de vânzare-cumpărare. Potrivit lui Grigore Ionițov, după ce s-a verificat legalitatea mai multor acte, s-au confirmat majoritatea riscurilor şi anume trecerea mărfurilor cu folosirea frauduloasă a actelor vamale.

În aceeași perioadă, 2016-2018, Serviciul Vamal a documentat cazuri de contrabandă cu miez de nucă din Ucraina, unde miezul este mai ieftin, adus în Republica Moldova prin zona verde şi pe segmentul transnistrean. Aceste mărfuri urmau să ajungă pe piața europeană cu originea Republica Moldova. Potrivit conducerii Serviciului Vamal, atâta timp cât prețurile la miez în țara vecină sunt mai mici, există tentația de a-l aduce în ţară prin contrabandă, iar apoi să fie obținut certificatul de origine şi exportat pe piața europeană ca produs  moldovenesc.

ipn.md