Noi reguli pentru importul mașinilor vechi! Vameșii vor înregistra datele odometrului și aspectul exterior
Importul mașinilor străine la mâna a doua sau a treia în țară ar putea fi supus unor reguli noi. Organele vamale vor înregistra, la intrarea în țară, datele odometrului mijloacelor de transport și aspectul exterior al acestora. Mașinile noi importate nu vor fi supuse acestei proceduri.În acest sens, în Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă de modificare a Codului Vamal și a Legii cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice.
Înregistrarea acestor date se va efectua de colaboratorii vamali cu dispozitive tehnice speciale.
Autorii proiectului consideră că inițiativa va diminua posibilitatea vânzătorilor de rea-credință de a întoarce odometrele mașinilor în urmă. Totodată, autorii își propun să asigure accesul persoanelor la mașini sigure și calitative.
Producătorii de struguri de masă vor putea beneficia de granturi de la USAID
Un proiect al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a anunţat un apel de granturi pentru practici intensive de producere a strugurilor de masă. Potențialii beneficiari pot prezenta solicitările până pe data de 17 decembrie, transmite MOLDPRES.Granturile sunt destinate producătorilor de struguri de masă care intenționează să introducă și să disemineze tehnologii și practici intensive de producere a strugurilor de masă, precum și organizațiilor de producători agricoli, instituțiilor de cercetare-dezvoltare, prestatorilor de servicii de extensiune agricolă pentru sporirea capacităților consultanților naționali în domeniul sistemelor intensive de producere a strugurilor de masă.
Bugetul total pentru această activitate este de 2,15 milioane de lei, beneficiarii selectați urmând să beneficieze de sume individuale între 300 şi 600 de mii de lei.
Granturile vor fi acordate în special pentru înființarea plantațiilor utilizând sisteme de producere intensive Tendone/Pergola sau Gable; instalarea plasei antigrindină și/sau anti-ploaie în aceste plantații; achiziționarea de mașini și echipamente specializate pentru producerea intensivă de struguri de masă ş.a.
Nucile moldovenesti, vandute in magazinele din Franta. Cat costa un kilogram - FOTO

Nucile moldovenesti au ajuns si in Franta. Pe rafturile magazinelor din Paris, miezul este vandut la un pret mult mai mare, decat in magazinele de la noi din tara.
9,30 de euro, atat costa kilogramul, adica aproximativ 380 de lei.
In tara noastra, un kilogram de miez de nuca ar putea ajunge pana la 80 de lei.
Curtea de Conturi cumpără cinci Iphone X ca telefoane de serviciu
În specificațiile tehnice ale procedurii de cumpărare de Telefoane Mobile GSM, Curtea de Conturi a RM a indicat parametri tehnici ce corespund doar modelului Apple Iphone X de 256 GB. Acest model în magazinele on-line din țară costă între 18999 lei - 29105 lei. Pentru a procura cele cinci telefoane Curtea a prevăzut 96 mii lei, adică cîte 19200 lei per bucată. Procedura de achiziție publică a fost lansată pe 26 noiembrie curent și se desfășoară în mare grabă: pentru clarificari au fost rezervată o singură zi, iar pentru depunerea ofertelor - două zile.Mai aproape de o piele ideală cu scruburi fabricate în Moldova

Un nou producător autohton oferă 3 varietăți de scruburi, 100% naturale, făcute pe bază de grâu și porumb.
Un scrub sau un exfoliant de corp este un produs cosmetic cu acțiuni benefice pentru sănătatea pielii și cu un puternic efect de tonifiere, întinerire și revigorare. Funcția lui este de a îndepărta celulele moarte ale pielii prin exfoliere, de a curăța pielea și de a stimula circulația sângelui. Recent, am descoperit trei varietăți de scrub-uri fabricate în Republica Moldova de către Î.I ”KENACA-Botea” din orașul Ștefan Vodă sub brandul Golden Skrab.
De la prelucrarea cerealelor la fabricarea produselor cosmetice
Întreprinderea a fost fondată în anul 1996, iar activitatea de bază a acesteia este prelucrarea cerealelor (grâu și porumb). Pe parcursul activității sale și în baza experienței acumulate în acest domeniu, a apărut idea de a deschide o linie de produse cosmetice artizanale și naturale. Această idee a fost stimulată și de faptul că întreprinderea lucrează cu soiuri rare, tari de grâu. Anume aceste soiuri conțin Tocoferol, care în combinație cu complexul de vitamine E, B, P, A, K are o acțiune de îngrijire și întinerire a pielii. Din aceste soiuri se formează extractul de tărâțe, care este foarte benefic pentru îngrijirea pielii uscate și sensibile.
Scruburi din ingrediente naturale
Grâul și porumbul sunt ingredientele de bază în producerea scruburilor și sunt 100% naturale. Un alt ingredient important îl reprezintă petalele de gălbenele, care sunt procurate de la alți producători locali, fiind de asemenea 100% naturale. Florile de gălbenele conțin vitamina C, acid malic, săruri minerale si substanţe proteice, iar în combinație cu ingredientele de baza, acestea oferă un efect catifelat chiar de la prima folosire.
Procesul de producere
Producerea scrubului are loc în comuna Purcari din raionul Ștefan-Vodă. Procesul are loc într-un spațiu bine dotat, iar producerea este divizată în două etape: mecanică și manuală. Se utilizează cele mai eficente tehnologii din domeniul cosmeticii moderne. Scruburile au trecut toate testele de laborator și sunt însoțite de certificatele de calitate respective.
Varietatea de produse
La moment compania a scos pe piață trei produse:
Natural Face Skrub: un produs care curăță eficient pielea, o eliberează de murdăria acumulată, exfoliază celulele moarte și stimulează activitatea celulelor vii. Pielea feței devine netedă, catifelată și curată, se îmbunătățește metabolismul, se accelerează regenerarea ei.
Natural Body Skrub: are priorități de înmuiere și hidratare, protejează și netezește pielea, calmează inflamația și ajută la regenerarea celulelor. Scrubul curăță eficient pielea, o eliberează de murdăria acumulată, exfoliază celulele moarte și stimulează activitatea celulelor vii, corectează relieful pielii, îmbunătățește vizibil culoarea acesteia, ajută la reducerea adâncimii ridurilor. Extractul de tărâțe de grâu și complexul de vitamine B din componența scrubului pot compensa funcția Keratinei.
Natural Skrub Cellulite Control: combate semnele vizibile ale celulitei și reprezintă o măsură preventivă împotriva apariției ei, hrănind, hidratând și tonifiind pielea. Particulele de porumb au un efect excelent de exfoliere și curățare, ele îmbunătățesc fluxul sanguin din țesuturi și elimină celulele epiteliale moarte. Scrubul face uniforme și îndepărtează umflăturile nedorite, pielea devenind mult mai netedă. Acesta mai conține particule măcinate de semințe de porumb, un complex de vitamine minerale bogate (B, PP, A, E, și K) săruri anorganice de fier, potasiu, magneziu, calciu, fosfor, amidon, și carotenoizi-antioxidanți cunoscuți ca antocianine capabile de a arde celulele grase.
Scruburile pot fi găsite în magazinul online al întreprinderii: https://goldenskrab.com. Termenul lor de valabilitate este de 6 luni. După deschiderea ambalajului, se recomandă păstrarea la temperatura camerei nu mai mult de 14 zile. Produsele sunt strict interzise persoanelor hipersensibile sau alergice la gluten.
Platforma web pentru informații privind oportunități de dezvoltare și creșterea standardelor de calitate în cadrul acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană (DCFTA)

A fost lansată o nouă platformă web (www.eu4business.md/dcfta) care oferă informații agenților economici și cetățenilor Republicii Moldova cu privire la Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) între Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Platforma web creată de Proiectul finanțat de UE „Vizibilitate și Comunicare pentru AA / DCFTA” include informații specifice și detaliate pentru întreprinderi cu privire la oportunitățile oferite acestora în cadrul Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană pentru a crește competitivitatea afacerilor și pentru a-și dezvolta capacitatea de export.
De asemenea, platforma oferă ghiduri și materiale video pas cu pas pentru a ajuta companiile din Republica Moldova să îndeplinească cerințele DCFTA, să-și crească competitivitatea, să atingă standarde de înaltă calitate și să exporte în țările UE.
Link-urile includ informații suplimentare privind aspecte specifice precum proceduri vamale, cerințe privind siguranța alimentară, standarde și certificare, dar și informații despre sprijinul financiar disponibil pentru întreprinderile din Republica Moldova pentru a le ajuta să valorifice oportunitățile oferite de DCFTA. De asemenea, cele mai frecvente întrebări adresate de companii în cadrul evenimentelor organizate de către Proiectul UE “Vizibilitate și Comunicare pentru AA/DCFTA” sunt soluționate prin răspunsuri directe și detaliate oferite de către specialiști ai instituțiilor guvernamentale responsabile cu implementarea DCFTA.
Portalul web oferă un calendar de evenimente și cursuri pentru întreprinderi, detalii despre programele de sprijin oferite de partenerii proiectului, cum ar fi ODIMM și Agenția de Investiții a Repblicii Moldova, sprijinul acordat de organizațiile de afaceri precum Camera de Comerț și Industrie și asistența disponibilă în cadrul programelor finanțate de UE.
Toate informațiile de pe portalul web sunt disponibile în limbile română și rusă.
Parcări cu plată, baterii solare și zone speciale pentru a descărca marfa: Piața Centrală se va moderniza
Zonă specială pentru automobilele ce descarcă marfă, circa 180-190 de locuri de parcare cu plată și baterii solare. Astfel de renovări urmează să apară în Piața Centrală din Chișinău.
Directorul interimar al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, Octavian Bivol, a prezentat astăzi, la ședința operativă a Primăriei Chișinău, un plan de dezvoltare a Pieții.
Astfel, în zona Pieţei Centrale din Chişinău, pe marginea străzilor adiacente, Armenească, Mitropolit Varlaam şi Tighina vor fi fi amenajate aproximativ 190 de locuri de parcare, care vor fi cu plată.
De asemenea, pe strada Mitropolit Varlaam va fi amenajată o zonă specială pentru automobilele ce va descărca marfa în piaţă și transportarea acesteia în zonele necesare.
Octavian Bivol a mai spus că conform planului la intrarea în piață, dinspre strada Tighina, urmează a fi acoperită cu baterii solare, iar gheretele vechi vor fi schimbate cu altele noi.
Urmează ca Institutul Municipal de Proiectări „Chișinău Proiect” să realizeze o schiță de proiect, să se calculeze bugetul necesar și să fie înaintat pentru aprobarea Consiliului Municipal Chișinău.
Iulia Costin: Ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova în PIB-ul ţării este de doar 31%
Acest lucru a fost declarat de secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii la cea de-a XI-a Conferință Internațională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii.Producerea și exportul mierii în Moldova în 2018
Apicultorii moldoveni au produs anul acesta aproximativ 5000 tone de miere de albine. Productivitatea la o familie de albine a constituit în medie 23 kg, cu două kilograme mai puțin decât în anul 2017, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informează MOLDPRES.Contactat de agenție, Mihail Dobrojan, șef al Serviciului supraveghere zootehnică din cadrul ANSA, a specificat că responsabili din cadrul instituției au evaluat situația în domeniul apiculturii înainte de începutul sezonului rece. Ca rezultat, s-a constatat că majoritatea stupinelor sunt amplasate corespunzător cerințelor, au o cantitate suficientă de hrană și sunt pregătite pentru iernat. Starea albinelor este satisfăcătoare-bună, au constatat responsabilii.
Cea mai mare parte a mierii produse în țara noastră este exportată. Astfel, exportul de miere din Republica Moldova a crescut de la 245 tone în anul 2006 la 3440 tone în 2017. Apicultorii moldoveni vând mierea preponderent în Uniunea Europeană, aceasta fiind unul dintre puținele produse de origine animală admise spre export pe piața europeană. În patru ani de implementare a Acordului de Liber schimb cu UE, exportul de miere spre UE a crescut de 2,2 ori, potrivit datelor unui studiu realizat de Expert Grup.
De la începutul acestui an, apicultorii moldoveni au exportat în total circa 2700 tone de miere. Alexandru Donica, șef al Serviciului coordonarea posturilor sanitar-veterinare și fitosanitare din cadrul ANSA, a comunicat pentru MOLDPRES că cea mai multă miere moldovenească a fost exportată în România - 492 tone, Italia - 465 tone, Franța - 357, Germania - 319, Polonia și Slovacia - câte 300 tone.
Termenul patentei de întreprinzător va fi prelungit până la 31 decembrie 2019
Termenul patentei de întreprinzător pentru comerțul cu amănuntul va fi prelungit până la 31 decembrie 2019, potrivit unor modificări legislative adoptate astăzi în lectură finală de către parlament, transmite MOLDPRES.Conform documentului, patenta de întreprinzător pentru comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioşcuri (gherete), pavilioane şi din autovehicule va fi extins până la 31 decembrie anul viitor.
Noile modificări se referă și la comerțul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiţia respectării cerinţelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea şi comercializarea lor.
Se va extinde termenul patentei doar la titularii, care la data de 31 decembrie curent vor deține patente pentru aceste activități. În prezent, mai sunt valabile circa 9400 patente în comerţul cu amănuntul.



