CE banner 1160x100 NEW

5dbb0ecd4780e36ac2e1f60532a5a6bbBucuria celor care au crezut că au scăpat de tarabe și gherete nu va ține mult. În locul lor ar putea apărea ...rulote și tonete. Anunțul a fost făcut de către primarul interimar, Ruslan Codreanu. Potrivit lui, autoritățile municipale au posibilitatea să-și creeze propriile gherete pe care să le dea în arenda comercianților în perioada estivală.

Tonetele ar putea să aibă brandul „Chișinău” sau „Primăria municipiului Chișinău”, acestea urmează să fie de aceeași culoare, dimensiune și metraj.

„Aici noi am avea de câștigat ca venituri pentru municipiul Chișinău și ca urbanism, toate ar fi la fel, toate ar avea coșuri de gunoi alături, toate ar fi conectate la rețeaua electrică, totul ar merge pe alb,” susține Ruslan Codreanu, primarul interimar al Capitalei.

Deși proiectul este încă la nivel de discuție, oamenii au păreri împărțite față de intenția autorităților.

„Dacă îmi trebuie apă îmi iau într-o sticlă de jumătate de litru și o pun în geantă și beau dacă îmi este sete. Nu are niciun sens fiindcă odată ce este magazin specializat și acolo permanent este apă este de tot felul și-ți cumperi de care ai gust și dulce, și gazoasă, și plată.”

„A venit altă mătură o măturat și vor să pună a lor. Propriile gherete le-a avut și domnul Chirtoacă, avea la fiecare pas a lui gheretă, cu cafea cu toate celea.”

„- E Normal.
– De ce?
– Este mai econom decât să te duci la magazin, le ei de afară deodată.”

Potrivit şefului Direcţiei generale Comerţ, în acest an unitățile de comercializare a apei și înghețatei în parcuri încă nu au fost instalate. Până acum, la primărie au fost depuse 58 de cereri din partea a 18 agenți economici pentru a li se permite amplasarea gheretelor în parcurile din capitală.

„Parcul „Ștefan cel Mare” avem două zone, în parcul „Grădina Catedralei” avem două zone, în parcul „Valea Morilor” au fost stabilite patru zone, parcul „Râșcani” trei zone și una pentru deservire, „La izvor” – 3 zone, „Valea Trandafirilor” – 5 zone, parcul „Alunelul – o zonă”,” susține Marcel Zamboțchi, șeful direcția Comerț, Primăria Chișinău.

Gheretele agenților economici vor fi autorizate să activeze până pe 1 octombrie.

apart bitcoinO agenţie imobiliară din România a introdus metoda de plată cu bani virtuali pentru locuințe. Acum două luni s-a făcut şi prima tranzacţie cu bitcoin.

Pentru un apartament de 60 de metri pătraţi, care costa 76 de mii de euro, echivalentul în moneda virtuală este de 7 bitcoini.

Cristina Leaşcu, agent imobiliar: Este un apartament clasic, cu două camere, decomandat, bucătăria este închisă, la living are un balcon suficient de generos, se predă finisat, la cheie, gresie, faianţă, parchet, uşi de interior, toate finisajele sunt la alegerea clientului dintr-o gamă pe care noi o punem la dispoziție.

Tranzacţia se face cu bitcoinul jos, iar preţul în moneda virtuală creşte în funcţie de cererea de pe piaţă.

Crisina Leaşcu, agent imobiliar: Da, am avut acum două luni o tranzacţie în bitcoini, un apartament tot în bloc nou şi tranzacţia a fost la momentul respectiv 4 bitcoini. S-au tranzacţionat două şi au mai fost în discuţii destul de avansate înca două, doar că am prins fix scăderea bitcoinului și clienții au zis că mai așteaptă puțin.

Este ceva nou, aşa că mulţi sunt sceptici cu privire la concept.

Bărbat: Pentru mine este o metodă de plată neobișnuită, majoritatea populaţiei nu are prea multă tangenţă cu acest tip de plată şi la noi tranzacţiile astea cred că sunt destul de reduse cu bitcoinul.

Bărbat: Interesantă, e de noutate, însă eu personal nu aş investi într-o astfel de monedă, mi se pare foarte riscant .

Femeie: La noi e foarte greu de realizat pentru că oamenii nu au încredere.

92079 fin.lFiica grupului financiar italian Intesa Sanpaolo Bank în Moldova, Eximbank, şi-a schimba vineri denumirea oficială. Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova a eliberat un certificat în care denumirea instituției financiare este indicată ca „Banca comercială Eximbank” S.A. Această bancă moldovenească se numără printre cele șase bănci pe care Banca Națională le-a definit drept „instituții financiare de sistem ale Moldovei”.

Anterior, guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a declarat că, datorită modificării operative a legislației Republicii Moldova în interesul investitorilor strategici străini, Eximbank este gestionată după standardele instituției europene Sanpaolo Bank. Eximbank are cel mai mare capital social din sistemul bancar din Moldova, cu un volum de 1,25 mlrd. lei.

infotag.md

pod 605x343

Turcia va construi cel mai lung pod suspendat din lume până în 2023.

Podul Canakkale 1915  va lega Marea Egee de Marea Marmara pe deasupra strâmtorii Dardanele. Podul se află în prezent în construcţie şi va fi gata în 2023 când va fi celebrat centenarul Republicii Turcia. Podul va avea şase benzi de circulaţie şi va costa 2,7 miliarde de dolari.

Lungimea podului va fi de 3.869 metri. Intervalul central al podului va măsura 2.023 de metri, făcând din acesta cel mai mare pod suspendat din lume, devansând podul japonez Akashi Kaikyo, care măsoară 1.991 de metri între pilonii principali.

La acest proiect colaborează companiile sud-coreene SK şi Daelim şi firmele turceşti Limak şi Yapi Merkezi.

09b69630d14eabad4d98687a29d75e11O turbina eoliana inalta de 80 de metri si grea de peste 200 de tone a fost instalata in satul Saiti, raionul Causeni. Este prima de acest fel din localitate, iar oamenii au ramas uimiti sa o vada la ei. Proprietarul spune ca in cateva zile, eoliana va incepe sa funcioneze.

Turbina eoliana a fost procurata din Germania de catre acesti doi frati. Desi originari din Edinet, spun ca au ales sa o instaleze in satul Saiti pentrui ca acolo conditiile meteo sunt mai favorabile.

Pentru a fi instalata, proprietarii au procurat un lot de pamant de la un satean. Turbina eoliana are o inaltime de 80 de metri si o greutate de peste 200 de tone. 

“Permite sa prelucreze peste 1500 de kw pe ora, in dependenta de timp.”

Astazi, turbina eoliana a fost inaugurata in prezenta satenilor, dar si a mai multor oficiali.

Nicolae GORBAN, PRESEDINTELE RAIONULUI CAUSENI: “Eu ca orice investitie in raionul Causeni, dar si in Republica Moldova este bine venita, dar mai ales atunci cand noi vrem sa fim mai deschisi fata de cei care investesc.”

 Turbina va incepe sa functioneze in cateva zile, sustint proprietarii. Localnicii au ramas uimiti sa vada instalatia la ei in sat si spun ca este binevenita aceasta.

“Este o energie electrica curata, ea nu arde gaz si nu arunca in aer dioxid de carbon. ”

Prima turbina eoliana in tara noastra a fost instalata in 2013 la Edinet.

Sursa: PRO TV

141ba37872d7ed1d98e0bddb08355bad 0x0wFirme mici și mijlocii (IMM) și startupuri IT din Republica Moldova se pot înscrie într-un incubator de afaceri european unde  vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 100.000 de euro fiecare.

Propunerile de soluții pot fi înscrise la European Data Incubator (EDI) online, AICI, până pe 27 iunie 2018. Antreprenori din întreaga Uniune Europeană, inclusiv H2020 Associated countries, vor concura astfel pentru a intra în incubatorul de afaceri dotat cu fonduri totale de 5 milioane de euro.

În program se pot înscrie firme mici și mijlocii (IMM) precum și echipe de 2-4 persoane, în 3 pași:

1. Antreprenorii își aleg dintr-un catalog o provocare din domeniile:

  • Smart cities,
  • Energie și mediu,
  • Internet & Media,
  • Industrii 4.0
  • Comerț.

2. Antreprenorii își aleg seturi de date dintr-un catalog, ”se joacă cu datele” și analizează posibilitățile.

3. Își înscriu propunerea de soluție pe platforma F6S, până pe 27 iunie 2018.

Maximum 45 de solicitanți vor fi acceptați în incubatorul de afaceri și vor avea acces la tehnologie și facilități de cercetare la Bilbao, Spania, puse la dispoziție de Universitatea Deusto.  

Antreprenorii acceptați în programul de incubare vor fi anunțați în 22-25 iulie 2018. Apoi din septembrie 2018 până în aprilie 2019 în programul de incubare ideile de business vor trece prin 3 faze:

  • explorare - se primesc premii de câte 5.000 euro,
  • experimentare - ideile pot fi premiate cu până la 80.000 euro fiecare,
  • evoluție - până la 15.000 euro.  

Fondurile provin din programul de cercetare și inovare al Comisiei Europene, Orizont 2020.

Pentru mai multe detalii vizitați site-ul oficial al incubatorului de afaceri și citiți cu atenție Ghidul de aplicare:

Ghid Aplicatie Big Data by Claudiu on Scribd

IMG 3639

5 milioane. Atâția oameni diagnosticați cu cancer ar putea fi salvați anual, dacă boala ar fi depistată precoce. Din cauza evoluției asimptomatice, maladiile oncologice reprezintă a doua cauză de deces la nivel mondial, inclusiv în Moldova, unde anul trecut aproape 5 mii de persoane au aflat că suferă de cancer în fază terminală – prea târziu pentru ca medicii să-i poată salva. Se întâmplă pentru că moldovenii nu au cultura sanitară, dar și pentru că aparatele de imagistică convențională nu întotdeauna pot „vedea” tumoarea proaspăt formată, chiar dacă simptomele indică boli neoplazice. În premieră pentru Moldova, investigația PET-CT – cea mai avansată tehnologie în diagnosticarea timpurie a cancerului, care a revoluționat oncologia mondială – este accesibilă acum și la Spitalul Internațional Medpark.

Ion Cararuș, medic imagist, Medpark:Investigația PET-CT are potențialul de a salva mii de vieți în țara noastră, fiind capabilă să depisteze formațiuni patologice subcentimetrice. La ora actuală în Republica Moldova nu există un aparat la fel de performant pentru diagnosticarea, dar și pentru urmărirea evoluției bolilor oncologice. Până acum, pacienții susceptibili de cancer, dar și cei care au urmat o terapie anticancer, erau nevoiți să se adreseze la un spital specializat de peste hotare, pentru a confirma sau infirma fie diagnosticul, fie remisia. De acum încolo, ei vor avea acces la această tehnologie revoluționară acasă.”

Proiectat să efectueze scanări rapide de mare acuratețe, cu doze foarte mici de radiații, PET-CT poate stabili boala canceroasă la nivel molecular, înainte ca ea să fie vizibilă la RMN sau tomografia computerizată clasică. Sensibilitatea fără precedent a aparatului se datorează combinării computerului tomograf (CT) cu scanerul PET (tomografia cu emisie pozitronică), care analizează țesuturile la nivel metabolic. Se știe că celulele afectate de cancer consumă mai multă glucoză decât cele sănătoase. Acest nutrient, marcat cu un izotop radioactiv, este injectat intravenos în organismul pacientului înainte de examinare. După 60 de minute de repaus, începe investigația propriu-zisă. PET-CT are nevoie de 40 de minute pentru a arată locul unde are loc captarea excesivă a substanței – acesta este focarul tumorii încă invizibile din punct de vedere anatomic.

Ion Cararuș, medic imagist, Medpark: „Identificând tumoarea la această etapă, pacientul câștigă, practic, câteva luni sau chiar ani, timp în care are șanse colosal de mari de a o învinge definitiv, urmând un tratament adecvat, pe care medicul are posibilitatea să-l ofere prompt. La Medpark, diagnosticul „cancer” nu mai este o sentință.”

Scanarea de tip PET-CT este cea mai sigură investigație și pentru pacienții deja diagnosticați cu boli oncologice, care trebuie să monitorizeze continuu stadiul tumorii și să evalueze eficiența tratamentului prescris. Tehnologia permite diagnosticarea precoce a recidivelor, a metastazelor greu detectabile, precum și depistarea primelor semne ale remisiei, fapt ce presupune ajustarea terapiei. Avantajele evidente ale PET-CT elimină necesitatea efectuării unor proceduri invazive dureroase (biopsia) și a unui șir de teste costisitoare. Astfel, diagnosticarea precisă și rapidă a maladiilor oncologice economisește bani, timp și, cel mai important, salvează VIEȚI.

vinurile purcari afaceri mai mari cu 21 la un profit in crestere cu 18 45461

Producătorul de vinuri Purcari, compania din R. Moldova listată recent la Bucureşti, a raportat pentru primul trimestru un profit net de 5,9 milioane de lei, mai mare cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce veniturile au urcat cu 21%, la 33,9 mil. lei, scrie Ziarul Financiar.

Piaţa din România a avut o pondere de 43% în vân­zările Purcari, urmată de cea din Republica Moldova, po­trivit companiei. Vânzările din cele două ţări au reprezentat 63% din businessul Purcari pe primul trimestru, adică circa 21 mil. lei.

Cel mai ridicat ritm de creştere al afacerilor a fost în­registrat în Republica Moldova, de 48%, potrivit companiei. Spre comparaţie creşterea din România a fost de 32%. În funcţie de branduri, vinul Purcari reprezintă 37% din totalul vânzărilor, urmat de Bostavan. Compania menţionează că cel din urmă a avut o evoluţie sub aşteptări ca urmare a livrărilor mai mici către Slovacia.

Pentru 2018 Purcari anticipează o marjă EBITDA de 33-36% şi o marjă de profit net de 23-26%. Spre comparaţie în primul trimestru din 2018 marja de profit net a fost de 17%.

agora.md

a fost lansat primul vin spumant fara alcool din moldova

Pentru prima data în istoria Republicii Moldova, combinatul de vinuri “Cricova” a lansat pe piaţă un vin spumant fără alcool. Cricova Alcohol Free este un produs exclusivist, obţinut dintr-un cupaj inedit de struguri albi, culeşi cu grijă din vii selecţionate provenite din zona de Centru şi Sud a Republicii Moldova.

Produsul captivează prin culoarea sa strălucitoare, buchetul puternic fructat şi perlajul persistent. Este un vin spumant de o delicateţe rară, graţios, catifelat şi revigorant.

Combinatul de vinuri “Cricova” întotdeauna s-a afirmat printr-o tendință de inovație continuă, utilizând cele mai sofisticate tehnologii din lume în domeniul vinificației și oferind cele mai diverse tipuri de vinuri și spumante.

Ana ChiritaCum ar fi ca elevii să poată explora spațiul cosmic prin realitatea virtuală? Să descopere că matematica poate fi chiar distractivă? Să învețe să construiască roboți, să creeze aplicații mobile sau să gândească de mici ca adevărații antreprenori? Toate acestea vor fi posibile în curând prin TwentyTu – cel mai ambițios proiect educațional din Moldova, lansat de Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, care vine tocmai să răspundă necesităților de cunoaștere a copiilor și adolescenților de astăzi. Astfel, până în anul 2022, elevii vor avea posibilitatea să participe la cursuri interactive, care le vor oferi abilități practice și aplicabile în peste 10 domenii ale viitorului. Iar pentru ca școala să devină mai atractivă, și 2200 de profesori vor beneficia de instruire despre cum să aplice metodele moderne la predarea materiilor. Despre ambițiile proiectului TwentyTu de a transforma educația din Moldova și cum puteți contribui la dezvoltarea acestuia aflați din interviul cu Ana Chirița, director executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (ATIC), implementator al proiectului.

Cum a apărut ideea proiectului?

Ideea proiectului a apărut ca urmare a activităților pe care le desfășurăm la „Tekwill” și prin prisma convingerilor că fiecare copil are dreptul la șanse mai bune în viață, or multe dintre abilitățile necesare nu se regăsesc în materialele școlare. Pentru noi, echipa de la „Tekwill”, acest fapt a fost reconfirmat de numărul în creștere al elevilor care își doresc să frecventeze cursurile organizate de noi – peste 700 de copii lunar, pentru care „Tekwill” începea să devină neîncăpător. Am văzut curiozitate. Am văzut pasiunea pentru cunoștințe. Și am văzut dorința părinților care își doresc mai mult pentru copii lor. Acesta a fost semnalul că avem o generație ambițioasă și plină de vise, iar noi trebui să le creăm oportunități de dezvoltare. Un alt argument pentru noi este faptul cert că domeniul educației în RM întâmpină diverse dificultăți, iar studiile adaptate cerințelor practice de pe piața muncii lipsesc. Mai mult, la nivel mondial, aproximativ 65% dintre joburile care vor fi solicitate în următorii ani vor necesita cu totul alte abilități decât cele care sunt studiate în prezent în școli. Urmând propriile concluzii din experiențele anterioare, înțelegem că nu putem rămâne indiferenți și că e nevoie să acționăm, iar pentru asta am lansat TwentyTu – un proiect care nu substituie programele școlare, ci vine să completeze sistemul educațional actual, pentru a oferi copiilor și profesorilor noi posibilități de cunoaștere.

Ce cursuri vor fi predate în cadrul proiectului TwentyTu?

Cursurile absolut GRATUITE vor fi divizate pe categorii de vârstă (7-12 și 13-19 ani) și vor fi orientate pe învățarea practică, dezvoltarea creativității și logicii, a comunicării interpersonale, cultivarea spiritului de echipă, dar și alfabetizarea digitală. Acestea le vor dezvolta abilitățile necesare pentru a aplica într-un mod practic și interactiv concepte științifice și inginerești. Discutând aproape zilnic cu angajatorii din sector, înțelegem că anume acestea vor fi importante în viitor. Cursurile vor acoperi domenii precum robotică, programare interactivă, aplicații mobile, astronomia VR (prin realitatea virtuală), inteligență artificială, antreprenoriat, dezvoltare personală etc. și se vor desfășura în perioada ianuarie 2019 – mai 2022. Puteți afla mai multe pe twentytu.md.

Cum au fost selectate cursurile?

Curriculumul inovativ TwentyTu se bazează pe o cercetare minuțioasă. Am chestionat aproximativ 250 de elevi și profesori, pentru a reconfirma așteptările lor. Mai mult, am creat și un Consiliu Consultativ alcătuit din 44 de persoane notorii din diasporă și din țară, care activează în domenii precum educație, IT, business, organizații internaționale și alte domenii relevante, iar experiența lor a reprezentat un suport foarte important pentru dezvoltarea proiectului. Am încercat să identificăm oameni cât mai diverși, dar care cred într-un scop comun și își aduc aportul pentru comunitate zi de zi. Cunoașteți-i pe http://twentytu.md/consiliul.html

Cine va putea participa și cum vor fi selectați participanții?

Oricine are un calculator și conexiune la Internet va putea urma cursurile online, absolut gratuit. Ele vor fi oferite în 30 de sesiuni separate, a câte 15 minute fiecare. Fiecare curs va presupune și o lecție publică offline. Altfel spus, echipa de instructori se va deplasa în 6 regiuni ale țării, pentru a fi cât mai aproape de beneficiari.

TwentyTu este cel mai ambițios proiect educațional din țara noastră. De când va începe transformarea educației, iar elevii vor putea studia materiile într-un mod interactiv?

TwentyTu este următorul proiect ambițios după „Tekwill”, prin care ne-am demonstrat nouă înșine că lucrurile mari sunt posibile, de aceea ne propunem ca, începând cu ianuarie 2019, cursurile extracurriculare în cele 10 domenii ale viitorului să fie deja accesibile pentru elevi și adolescenți. Pentru ca acest lucru să fie posibil, iar un număr cât mai mare de tineri să aibă acces la educație de calitate, în prezent desfășurăm o amplă campanie de colectare a fondurilor. Este o misiune despre care mulți spun că e practic imposibilă, dar noi credem în puterea transformatoare a educației și credem în puterea comunității de a realiza lucruri importante împreună. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii iulie să adunăm resursele preconizate pentru dezvoltarea cursurilor, a programului de studiu și pentru instruirea profesorilor. Astfel, începând cu luna august 2018 până în martie 2019 vom definitiva curriculumul și vom începe partea de implementare propriu-zisă a proiectului TwentyTu.

31530851 236339313610026 4491381394601148416 n

Care sunt costurile proiectului?

Transformarea educației este o misiune ambițioasă, iar acest angajament comun este suma eforturilor de echipă ale întregii comunități. De aceea, ne propunem să colectăm în următoarele 3 luni jumătate de milion de euro, cu ajutorul cetățenilor din țară și de peste hotare, al companiilor private și al donatorilor internaționali. Toate acestea – pentru a oferi educație în domeniile viitorului pentru cca 80.000 de elevi și 2200 de profesori. Campania de colectare de fonduri e în continuă desfășurare și mizăm foarte mult pe suportul tuturor, iar fiecare contribuție, oricare ar fi suma, reconfirmă necesitatea acestui proiect ambițios pentru viitorul tinerilor din țara noastră. Până pe 22 iulie, îi invităm pe toți să contribuie la transformarea educației din Moldova pe platforma www.twentytu.md