Într-o zi însorită am ajuns într-un oraș în care curge lapte și miere, iar clădirile, cafenelele și parcurile îmi aduceau aminte de filmele din Hollywood. Dacă s-o luăm după piesele lui Frank Sinatra, acest oraș nu doarme niciodată și nu lasă pe nimeni indiferent. Așa mă simțeam și eu când am ajuns la stația Port Authority din Manhattan, New York. Lipsa de somn din cauza zborului de 16 ore din București s-a amestecat cu entuziasmul de la priveliștea zdrobitoare ce mi-o deschideau zgârie-norii și străzile zgomotoase, pline de ambuteiajele formate de taxi-urile galbene. Aici mă aștepta autobuzul până la New Jersey, unde eu avea să lucrez și de unde își luau începutul viitoarele mele călătorii.
Ghidul programului Work&Travel pentru începători
De fapt, programul pentru studenți Work&Travel, prin intermediul căruia eu am plecat în America, afectează atât starea financiară, cât și sistemul nervos. O simplă înscriere în program costă 200 de dolari. De aceea, dacă studentul nu este sigur că într-adevăr dorește să lucreze în State, atunci ar fi mai bine să nu aplice. Banii nu se mai întorc.
În ziua în care m-am înscris în program și am încheiat contractul cu agenția, mi-a fost trimis nickname-ul și parola pentru a accesa pagina mea în baza de date, destinată tuturor participanților la proiect (inclusiv angajatorii).
Primul lucru pe care trebuie să-l faci e să completezi CV-ul. Formularul e deja oferit, rămâne doar să răspunzi la întrebări și să apeși butonul Save. Aș putea spune că e primul test de cunoaștere a limbii engleze. Întrebările nu sunt limitate la răspunsurile Da/Nu. Aici apar multe subpuncte, unde trebuie să răspunzi desfășurat, creativ și gramatical corect (doar angajatorul va citi răspunsurile). De exemplu: de ce ai decis să te înscrii în program?; la ce te aștepți plecând în America?; care sunt calitățile tale speciale? Etc.
După, studentul deja poate să acceseze următoarea pagină, unde angajatorii își postează ofertele de muncă. În majoritate, oferă joburi de chelnerițe, menajeri, asistenți de bucătar sau spălători de vase. Toate meseriile, în exclusivitate, sunt asociate cu turismul și par a fi foarte ușoare pentru ca "sărmanii" studenți să nu depună un efort fizic și intelectual suplimentar, lucrând doar din plăcere. Salariu mediu este de $8 pe oră.
Unele întreprinderi oferă locul de trai pentru 80-100 de dolari pe săptămână. Acesta seamănă mai mult cu căminul, unde trăiesc angajații internaționali a câte 2, 3 și chiar 4 persoane într-o cameră.
Studentul are dreptul să aplice simultan pentru trei locuri de muncă. Angajatorul accesează pagina lui și analizează dacă potențialul angajat corespunde cerințelor propuse de întreprinderea lui. Dacă managerul ți-a apreciat calitățile indicate în CV, el organizează cu tine un interviu prin Skype. "Hello, mă cheamă X, doresc să lucrez pentru compania Dvs. Da,eu pot să fac asta și aceea și da, cu siguranță MĂ VOI ÎNTOARCE ACASĂ (!!!)". De fapt dialogul respectiv reprezintă al doilea test de cunoaștere a limbii engleze. Dacă vorbești fluent și înțelegi ce întrebări ți se adresează – ești angajat, altfel mai bine nici nu te înscriai în program.
Reprezentanții unor companii mai mari vin personal în Europa pentru a organiza interviuri tete-a-tete cu studenții. Astfel, eu, împreună cu patru-cinci cunoscuți, am fost la acest tip de interviu. Aici condițiile au fost mai stricte. În afară de un CV bun, eram nevoită să arăt prezentabil, să vorbesc clar și să nu mă pierd în momentul nepotrivit. La fel, trebuia să știu descrierea exactă a postului pentru care aplicam și locația unde urma să ajung, inclusiv denumirea străzii pe care era situată întreprinderea. Avantajele principale au fost răspunsul dat în câteva minute după finisarea interviului și cunoașterea într-un mod personal a viitorului meu manager, astfel eram sigură că "nu voi rămâne pe drumuri" când voi ajunge în State.
După semnarea contractului de angajare ai câteva zile la dispoziție să plătești a doua tranșă în valoare de 775 de dolari pentu obținerea locului de muncă și a asigurării medicale. Odată ce primești contractul poți să te înscrii la ambasadă, astfel mai plătești încă 160 de dolari și, paralel cu toate acestea, să faci rezervarea biletului de avion. În ambasadă sunt analizate notele de la facultate, lipsa/prezența rudelor studentului în America și dacă sunt motive pentru care el s-ar fi înors acasă: studii, meseria, părinții ori ceva asemănător. E foarte important să demonstrezi că te vei întoarce acasă, dar și că știi unde pleci și ce vei face acolo. Răspunsul la cererea pentru deschiderea vizei primești imediat după interviu, iar pașaportul cu ștampila este trimis prin poștă într-o săptămână. Între timp deja trebuie să fie achiziționat biletul de avion – 650-700 de euro.
Și cum e acolo, în America?
Prima impresie este, desigur, pozitivă. Oamenii sunt prietenoși, binevoitori, iar străinii nu sunt considerați a fi persoane terțe. În New York, în căutările mele nereușite a unei zone Wi-Fi (cât de straniu nu ar fi sunat), eu m-am adresat pentru ajutor la un bărbat, care stătea la o intersecție. Și m-a impresionat faptul că în aceeași secundă el mi-a luat valiza, m-a dus în cafeneaua Starbucks din apropiere, mi-a plătit o cafea și a plecat. Doar a menționat că nu e de dorit să străbat străzile Manhattan-ului singură cu valiza în mâini, prea multe se pot întâmpla.
Seara eu am cumpărat bilet pentru autobuzul spre un oraș mic din New Jersey, Toms River, de unde m-a luat cu mașina managerul trimis de angajatorul meu și m-a dus "până acasă". Am fost angajată în calitate de operator în parcul de distracții în localitatea numită Seaside Heights, aflată pe malul Oceanului Atlantic.
Casino Pier – firma, care avea în posesia sa parcul de distracții și pentru care urma să lucrez toată vara, a suferit mult în octombrie 2012 după uraganul Sandy. Cursele au fot distruse. "Am rămas șocat după ce am văzut iubitul meu roller coaster (montagne russe) scufundat în ocean, cu bucăți de fier ce ieșeau din apă de parcă ar fi tentaculele caracatiței", - mi-a povestit într-o zi Steve, unul dintre managerii companiei.
Renovarea digului și a Casino-ului a durat jumătate de an. Și cât de mult am fost dezamăgiți noi, studenții, când în prima zi de lucru am primit în mâini, în loc de uniformă, mături și cârpe și am fost chemați cu delicatețe să facem curat prin zonă. Acesta era adevăratul American Dream? Tuturor angajaților li s-au scutit orele de muncă, respectiv și salariul. Iar cei noi veniți lucrau a câte 5 ore pe zi și timp de o săptămână, luând în calcule plata pentru chirie, primeam 150-200 de dolari (conform contractului, salariul meu a fost de 7.25 dolari pe oră, iar pentru chirie plăteam 90 de dolari). În comparație cu toate cheltuielile suportate pentru a ajunge în State, suma dată mi se părea extrem de mică. Și cum rămânea cu călătoriile? Și hainele noi? Unde îmi era noul iPhone și aparatul foto profesional? Multe persoane au plecat, unele au fost chiar concediate din motive că își exprimau des nemulțumirile față de conducerea firmei.
Majoritatea din cei rămași au găsit al doilea job, unii chiar și al treilea. Angajatorii întotdeauna vor găsi ceva de lucru pentru săracii studenți. Și nu are importanță dacă tu închei contractul la al doilea post de muncă. Dacă există un loc disponibil de muncă, vei fi mai mult ca sigur angajat part-time. Tipul meseriei depinde de nivelul de cunoaștere a limbii engleze: nu o știi – vei fi menajer sau spălător de vase; vorbești bine – atunci ești casier, chelner sau secretară de recepție (deși ultima ofertă e rar întâlnită).
În momentul în care studentul decide să-și găsească al doilea job, el trebuie să memoreze două reguli de bază. În primul rând, e nevoie să fii insistent. Nimeni nu-ți va aduce mai mulți bani de buzunar, de aceea trebuie să vizitezi toate hotelurile, barurile și restaurantele și să întrebi dacă aceștia au nevoe de angajați. Cu cât mai multă încredere și respect vei demonstra că ai pentru tine, cu atât e mai mare posibilitatea că vei fi imediat angajat. Nici un manager nu caută fraieri pentru compania sa.
În al doilea rând, salariul minim în State este de $7.25 pe oră. Abaterea de la regulă le formează joburi de chelnerițe (5-6 dolari) din contul bacșișurilor și, uneori, menajerii, care primesc banii pentru fiecare cameră. Astfel, raportul dintre cheltuielile și veniturile îl determină pe fiecare să lucreze pe măsura posibilităților.
În primele 2-3 săptămâni, când am înțeles că primul meu job nu-mi va aduce mult venit, m-am angajat în calitate de menajeră într-un hotel. Plăteau 6 dolari pentru o cameră. Era greu? Da. Îmi plăcea munca? Nu! După 2-3 ore de lucru în care oboseam mult, reușeam să câștig 15-18 dolari. Așa că am plecat din hotel, iar peste o săptămână m-au angajat într-un supermarket la vitrina cu mezeluri. Aici îmi plăteau 7.25 în zile lucrătoare și 8 dolari în weekenduri. Însă apăruse o altă problemă – ziua mea lucrătoare începea la ora 6 dimineața, terminam la 11, iar la 2 mergeam la Casino Pier să fac curat la curse.
Desigur, nu-mi imaginam începutul fișei de muncă în "țara dolarilor" să fie atât de sumbru.
E greu să înveți și ușor să lucrezi? De obicei, așa pare să fie regula pe care o aplicăm la școală. Dar în ce s-ar fi transformat anii de studenție dacă nu am fi avut ultimul popas înainte să pășim în viața de adulți, unde ne confruntăm cu dezamăgiri mult mai seriose?
De la început, studenții cu nota zece de la lecții de limba engleză, care lucrau pentru Casino Pier, aveau aceleași probleme ca și cei ce nu cunoșteau limba deloc. Cursele s-au deschis la sfîrșitul lunii iulie.
Vai, cât de repede a început totul să mișune în fața ochilor mei. Fiind operator, ai de îndeplinit anumite sarcini. Fiecare primea sub control un obiect, unde era obligat să stea o zi întreagă. La apariția clientului, operatorul îi lua biletul, îi arăta locul unde trebuia să se așeze, verifica securitatea, pornea cursa, iar după ce totul se termina, deschidea portița de la ieșire și îl mulțumea pentru atenție. Condiția impusă tuturor angajaților era să poarte mereu un zâmbet pe buze. Dacă nu ai salutat clientul, nu i-ai dorit o zi frumoasă în continuare și nu i-ai explicat unde este toaletă ori un fast-food prin apropiere, momentan te trezeai față-n față cu managerul care îți făcea o observație ori chiar îți alcătuia și o pedeapsă.
Și aici mi-a fost de ajutor acea notă de 10 de la lecții de engleză. Americanii sunt obișnuiți cu serviciile de calitate și orice cuvânt sau chiar și tăcerea cu un zâmbet politicos pe buze putea fi interpretat drept ofensă sau lipsa de respect. Și, din cauza că America este o țară profund democratică, fiecare avea dreptul să se apropie de o persoană de la conducere și să depună o plângere pentru unul din angajații firmei. Cea mai cruntă pedeapsă a fost lucrul la curse pentru cei mici. Copiii americani sunt foarte alintați, iar părinții le satisfac orice capriciu. Și noi, cei veniți din Europa de Est și educați prin toate metodele posibile, nu știam cum să ne obișnuim cu acest mod nou de gândire. Oare cum poți să explici părinților că copilul este prea mic sau prea mare pentru o anumită cursă, că el trebuie să fie fixat prin centura de siguranță, că el nu are voie să sară din cursă fără confirmare din partea operatorului și că părintele este obligat să-și procure un bilet dacă vrea să fie alături de copilul său? E o sarcină complicată. Și un nivel înalt de engleză mi-a fost de folos, chiar și pentru calmarea copiilor destrăbălați.
Drept promovare, din contra, era considerată activitatea la cele mai tari curse, unde nu ai cum să întâlnești un copil de 4 ani. Cursele mici cereau o singură persoană responsabilă, cele pentru adulți – de la doi la patru, ceea ce simplifica mult sarcina operatorului.
Este foarte greu să lucrezi în America. Îți cer foarte multe și ți se pare că ai să primești un salariu prea mic pentru efortul depus. Să ai două joburi nu e atât de simplu. Dormi puțin, în pauzele de masă consumi mâncarea nesănătoasă, cum ar fi pizza rece sau hamburger. Însă faptul cel mai neplăcut e că depui același efort care se transformă deja în rutină, de la care rămâne numai o oboseală copleșitoare fără o satisfacție spiritual. Și e doar o singură zi de odihnă pe săptămână. Aparent, nu mai rămân avantaje pe care poți să le vezi în munca de peste hotare. Dar, la sfârșitul verii eu am reușit nu numai să-mi recuperez cheltuielile, ci să și obțin un profit financiar, însă eram mereu nervoasă și obosită. Atunci de ce atât de multe persoane tind să vină înapoi în State? Și de ce eu vreau înapoi în Seaside Hights, pe malul Oceanului Atlantic?
Articol este scris pentru MyBusiness.md
Foto: Seaside Heights după uraganul Sandy - David Gard.
Fotografie panoramică din Casino Pier - http://dkingphotography.wordpress.com