Duminică, 13 Aprilie 2014 15:23

Work&Travel în SUA: experiența personală (continuare)

Natalia Fomina (Chișinău), studentă la facultatea de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, România)

Prima parte (începutul)


"Traveling" și "party" pentru studenți


IMG 6524Chiar și o muncă puțin intelectuală și monotonă pe care o oferă angajatorii americani studenților internaționali poate oferi o mulțime de avantaje. Prieteni noi, desigur, reprezintă unul din ele. Lăsați-mă să văd un student care ar fi renunțat la petrecerile zilnice, unde participă mai mult de o sută de persoane, atât americani, cât și cei veniți din Europa de Vest. Fiecare ieșire la un suc sau într-un club de noapte, toate petrecerile, adunau minim 40-50 de persoane. Și cine nu și-ar fi dorit să petreacă ziua de naștere în împrejurare a o sută de străini, care îți cânt, fiecare în felul lui, "Happy Birthday"? Totuși, eu am avut ocazia să trăiesc o astfel de experiență extraordinară..
Întreaga săptămână mi-a fost planificată: luni mergeam cu managerii după aripioare la grătar, miercuri eram la "petrecerile de casă", vineri și sâmbătă – dansuri în cluburi de noapte. Și, cea mai plăcută zi – mult-așteptată ziua de odihnă.
În SUA studenților li se pune la dispoziție o singură zi pentru a se relaxa. Astfel, această sărbătoare îți oferă posibilitatea să găsești multe activități de divertisment. Compania noastră îi permitea angajaților să experimenteze cursele disponibile sau să viziteze aquapark-ul aflat pe teritoriul Casino-ului. La fel, aveai posibilitatea să chemi un prieten, căruia compania îi oferea 10 treceri la curse și o reducere de 50% la 558864 10151925181837953 1350238841 ntobogane. Programul de dimineață al zilei de weekend includea călătoria cu autobuzul (o călătorie costa 1 dolar la prezentarea adeverinței de student) în orașul aflat lângă Seaside Heights în magazin pentru produse alimentare, în restaurant pentru sushi și la shopping. Unul din cele mai ieftine magazine alimentare în partea vestică a SUA este "Aldi". Pentru 30 de dolari îmi cumpăram produse pentru 2-3 săptămâni. Însă, cea mai plăcută aventură au fost călătoriile în orașele mari din apropiere. Pentru mine, acestea au fost Atlantic City și New-York. Fiecare călătorie costa mult – 100 de dolari pentru "Big Apple" (din care 20 de dolari plăteam pentru călătorie într-o direcție – 150 de km) și 50 de dolari pentru "Micul Las-Vegas" (13 dolari pentru 80 de km). Restul sumei venea pentru mâncare și alte cheltuieli minuscule.
IMG 6949Al doilea avantaj important e posibilitatea de a cheltui pentru "nevoi" persoale o parte din salariu. SUA este patria tehnologiilor și hainelor ieftine. Iar cel mai popular magazin este Amazon.com. E foarte ușor să-ți faci comanda pe Amazon. Doar trebuie să ai card de credit american și o zi libera planificată din timp, pentru a primi comanda. Amazon oferă o alegere excelentă de produse electrotehnice, atât noi, cât și cele deja folosite, pe care n-o să le găsești în alte magazine. Iar dacă în offline se va descoperi ceva asemănător, cu siguranță va fi mai scump.
La completarea comenzii trebuie de indicat numele și prenumele, adresa exactă și numărul cardului de credit. E important ca pe card să fie suma necesară de bani, altfel comanda nu va fi acceptată. Coletul vine într-o săptămână. Cardul poate fi făcut în orice bancă la prezentarea pașaportului și a vizei de lucru.
IMG 1233Însă, trebuie să știi cum să folosești cardul bancar. În SUA sunt foarte răspândite fraude cu carduri bancare și e mai bine să-ți plătești cash cumpărăturile din magazin. În ultima mea lună în America eu am observat că de pe cardul meu bancar au dispărut 300 de dolari, iar când am venit la bancă, mi-au arătat că tranzacțiile au fost efectuate în magazinele necunoscute din Philadelphia. Spre fericirea mea, banii nu au fost încă transferați, deaceea ei mi-au fost returnați, iar cardul a fost blocat.
Există și un alt aspect asupra căruia trebuie să atragă atenție fiecare vizitator al Statelor Unite: prețurile sunt indicate fără TVA. Ea se adaugă la plata cumpărăturilor în dependență de suma și tipul produsului.
Cel ma bun stat unde poți să-ți achiziționez un produs electronic (dacă merge vorba de cumpărături mari) este Delaware. Impozite pe vânzări în acest stat sunt de 0% (stadardul ar fi 10%), iar TVA-ul nici nu există. Aici se înregistrează multe companii mari americane.
1375156 695797250448552 1983394098 nHainele în SUA sunt mai ieftine decât, de exemplu, în Moldova sau România. Acest fapt se observă, mai ales, în timpul reducerilor, când o pereche de blugi poți să cumperi cu 7 doalri, o geantă super mișto de la H&M cu 15 dolari, iar cizme de calitate Timberland la un preț de 50 de dolari..
Unele companii mai serioase, care angajează studenți internaționali, organizează pentru ei excursii la prețuri avantajoase. În așa mod, Casino Pier ne-a oferit posibilitatea, la începutul toamnei, să vizităm Castelul Groazei din Philadelphia pentru 25 de dolari (călătoria includea și o excursie prin oraș), Statuia Libertății pentru 40 de dolari și stadionul Yankee ca să asistăm la un meci de baseball după sistemul All Inclusive (hotdoguri, cola și bere cât te ține burta) pentru 75 de dolari.
Cât despre excursii și călătorii individuale... Majoritatea studenților lasă "traveling-ul" la finalul sezonului turistic. În acea perioadă trebuie să lucrezi doar în zilele de weekend, iar alte zile trec cu gânduri despre cum să cheltui banii câștigați.
Din cauza că biletele pentru autobuze și trenuri sunt foarte scumpe, e mai bine să găsești un prieten cu mașina. Combustibilul în State e mai ieftin decât în Europa, și, chiar dacă trebuie să plătești unele drumuri, totuși întreaga călătorie e mai avantajoasă, în special dacă mergi într-o companie.
Hotelurile din centrele orașelor sunt foarte scumpe și e mai bine să rămâi pe noapte în motelurile din suburbii. Prețurile acolo variază de la 35 la 50 de dolari (fără TVA) pentru o cameră cu două persoane.
Există încă o variantă alternativă – excursiile organizate. Cel mai popuar site pentru tinerii din orășelul nostru a fost tours4fun, unde era posibil să comanzi online o excursie pentru 3 zile Washington-Philadelphia-Cascada Niagara (sau Boston) la un preț de 190 de dolari pentru trei persoane. Însă această călătorie are câteva neajunsuri: hoteluri ieftine, unde desevirea e la un nivel scăzut, puțin timp acordat pentru plimbarea prin orașe și mult timp cheltuit în drum.


Important: returnarea impozitelor


1010970 696266770401600 149588449 nAnul trecut, în noiembrie, ziarele moldovenești au anunțat că un administrator al firmei, care se ocupa de trimiterea studenților în Statele Unite ale Americii prin programul Work&Travel, a fost reținut de angajații Centrului de Anticorupție. Bărbatul era suspectat în organizarea schemelor pentru spălarea de bani. La 168 de studenți, care au lucrat vara în SUA în 2012, li s-au furat 2 milioane de lei (mai mult de $ 150 mii) prin realizarea unor fraude cu carduri bancare, pe care Serviciul Fiscal al SUA trebuia să depună impozitele.
Returnarea impozitelor, preluați de statul american din banii câștigați în SUA, reprezintă o procedură destul de dificilă. În primul rând, cererea pentru returnarea impozitelor se depune în prima lună după reîntoarcerea studentului din state. Odată cu cererea, se prezintă ultimul pay-check (acolo e indicată suma pe care Serviciul Fiscal al SUA trebuie să o returneze), biletul de avion, care atestă faptul că studentul a părăsit teritoriul Statelor Unite, copiile după pașaport și viză. Aceste documente trebuie să fie prezentate într-o stare ideală. Iar impozitele sunt returnate abia în primăvară. Serviciul Fiscal anunță prin poșta electronică faptul că documentele sunt procesate și cere să-i fie trimis numărul cardului bancar. Și deja studentul rămâne să ghicească care ar fi acea etapă în care managerul autohton poate trișa cu impozitele lui.

2012 – uraganul, 2013 – incendiul, 2014 - ?


091213 funtown2Eu deja am povestit că în anul 2012 statul New-Jersey, unde se afla orășelul Seaside Heights, a fost deteriorat din cauza uraganului Sandy. Reconstrucția regiunii a costat autorităților 37 miliarde de dolari.
În noaptea de 12 spre 13 septembrie 2013, Casino Pier din Seaside Heights a ajuns, din nou, pe pagina de știri a CNN: a pornit un incendiu, care a distruz aproximativ 50 de clădiri și o parte din dig, care a fost restaurat abia în mai.
Nu mai știu cine au sosit primii: pompierii sau jurnaliștii, dar atât unii cât și ceilalți au fost prea mulți prin zonă. Totuși, nimeni nici nu a încercat să ne evacueze, deși situația a stârnit multă panică printre studenți. După, s-a depistat că focul a fost cu mult mai mic decât se descria în poveștile de groază pe care ne povesteau atunci. Iar noi... Noi următoarea zi am mers din nou să spălăm cursele, însă de data aceasta – de funingine și scrum. .
Astfel, la aventurile "planificate" s-au mai adăugat și cele "neplanificate", care i-au îngrijorat mult pe părinții și pe cei apropiați.


To be continued...

Articol este scris pentru MyBusiness.md

Seaside Park boardwalk fire: http://abclocal.go.com/