Duminică, 26 Iulie 2015 12:31

În parcul industrial Tracom s-a deschis incubator de inovare

IMG 1337 1Compania de inginerie An de An, administratorul incubatorului de inovare Media Garage, a devenit al patruzecilea rezident al parcului industrial Tracom.

Fondatorii An de An sunt companiile Legal Solutions și Consaltus Magnus din Moldova și Lituania, respectiv. Ambele firme sunt juridice, fiind specializate în consultanță în afaceri (business lawyers).

“Incubatorul creat de noi în anul 2014 este de tip cluster, - povestește directorul Legal Solutions Cornel Cibotaru. – Republica aici e reprezentată de Universitățile de Medicină și de Agricultură ale Moldovei. La fel incubatorul negociază cu Universitatea Tehnică și ASEM. Printre instituțiile lituanene se numără universitățile tehnică și de medicină ale Lituaniei, se mai planifică includerea universității agrare. A mai fost integrat în cluster parcul lituanian Visoriai (Vilnius), fiind unul din cele mai mari parcuri de tehnologii informaționale din Europa Centrală și de Est. Experiența căpătată de acesta se presupune a fi aplicată și în regiunea noastră.

Experiența, la rândul ei, este una interesantă. Parcul și-a început activitatea în aceleași condiții, în care se află la momentul actual tipul dat de afacere în Moldova. În prezent Visoriai poate deja să se mândrească cu un număr impresionant de dezvoltări implementate. Despre două dintre ele voi povest mai detailat, astfel încât în realizarea acestora au fost luate mai multe decizii netradiționale.

Prima – producția bateriilor solare pe bază de fotocelule. Produsele, realizate în Lituania, sunt cel mai des exportate în Germania și Țările Nordice. În același timp au început deja construcții de uzine pentru dezvoltarea tehnologiei date în Coreea de Sud și Malaezia.  

A doua dezvoltare – noile tipuri de sisteme medicale de unica folosință (perfuzii). Spre deosebire de cele pe care le folosim, acestea permit  programarea regimului de picurare: 30, 10, 3 sau o picătură pe minut. 75% din producție totală e achiziționată de SUA.

Astfel, în primul caz pentru producție a fost reprofilată o uzină de realizare a produselor moral învechite - CD-uri. S-a dovedit că firma utiliza 9 din cele 12 elemente necesare în executarea bateriilor solare.

În al doilea caz statul a reușit să compenseze doar 10% din cheltuielile inițiale ale start-up-ului. Au fost reparate depozitele abandonate, fiind după date în arendă. Resursele financiare câștigate erau investite în dezvoltarea producției. În prezent atelierele ocupă mai mult din jumătatea suprafețelor date.

Proiectul de investiții An de An presupune alocări în valoare de 6 mil. timp de trei ani. Am început cu arendare a 350 m.p. ce aparțin unui din rezidenții parcului Tracom. În continuare ne vom extinde în baza reparațiilor și reconstrucțiilor noilor încăperi. Spre sfârșitul anului proiectul prognozează mărirea teritoriului până la 700 m.p. Pe viitor se planifică implementare a 1000 m.p. în plus pentru lucrări de cercetare și pentru utilaje de creare și de testare a prototipurilor.

În prezent în cadrul incubatorului Media Garage activează trei companii-rezidente. Spre sfârșitul anului se așteaptă alăturare a încă 7 firme și toamna vom prezenta deja primele dezvoltări”.



Articol pregătit de MyBusiness.md