Stepan și Anna Crani se ocupă de execuția unui produs care, atât în sens direct, cât și în cel indirect, zboară mai repede decât vântul. Ei produc cărți poștale cu o notă de artistism în ele – acele cărți, care sunt semnate, la care se lipește marca și care se aruncă în cutie poștală. Imaginile sunt alcătuite și desenate direct de familia de artiști.
De fapt, aceste sunt imaginile ce reprezintă tradițiile și mâncărurile moldovenești. Drept nume pentru mica lor afacere, familia a ales acel cuvând, care simbolizează pasiunea lor pentru cărți poștale – Monstrcard.
“Ceea ce noi facem e mai mult un hobby, decât o afacere. Ne place să desenăm. Stepan a absolvit facultatea de arhitectură și de mic desenează comicsuri. Eu am făcut școala de arte și pictez relativ bine. De ce am decis să producem felicitări? De fapt, îmi plăcea mult să scriu și să primesc scrisori, să semnez și să trimit cărți poștale. Într-o zi am înțeles că în 10 ani am reușit să trimit toate felicitările poștale care există la noi în Moldova. Și am vrut să găsesc anume acea imagine, care să reprezinte modul și stilul de viață al moldovenilor.”, - a povestit pentru mybusiness.md Anna Crani. Apropo, artista face parte din proiectul internațional de postcrossing, care se bazează pe ideea de schimb de felicitări (detaliile pot fi găsite pe internet).
Astfel, am decis să facem cărți poștale care pot fi trimise în alte țări, promovând viața și cultura din Moldova. În aceste scopuri, Anna și Stepan au început să analizeze standardele cărților poștale, să genereze idei creative și să picteze imagini care să corespundă cerințelor.
“Primele carduri au fost inspirate din bucătăria moldovenească tradițională. Pe partea din față a felicitărilor Stepan a desenat rețetele diferitor gustări (mămăligă, izvar, desertul “Cușma lui Guguță”). Rețetele sunt făcute schematic (sunt prezentate ingredientele și etapele de pregătire a mâncărurilor), dar, analizând un pic mai atent felicitarea, oricine (chiar și un străin), va fi capabil să facă acest fel de mâncare.
Am adus primele carduri la iarmarocul ce se desfășura în timpul velohorei de toamnă. Clienții au rămas mulțumiți, mă întrebau dacă vor mai urma felicitări cu alte imagini. Astfel, am început să ne implicăm tot mai mult în ideea de tradiții și sărbători naționale. Au apărut desene cu moldoveni care produc vin, cântă colinzi. Așa ne-a venit și ideea să desenăm harta Moldovei cu obiectivele ei turistice de bază”.
La întrebarea despre problemele care pot să apară în legătură cu privatizarea drepturilor de autor, Anna Crani a răspuns că, pentru moment, e unul din obiectivele de bază să le rezolve cât mai repede, astfel încât “pirateria» și copierea sunt foarte răspândite. “Am decis să renunțăm la printarea logoului pe felicitare. Nu dorim să stricăm imaginea. Mai sunt și alte secrete tehnologice care ne demonstrează drepturile de autor. În acest caz, dacă vom depista actul de piraterie, vom fi capabili ușor să găsim producătorii de imagini contrafăcute”.
Cărțile poștale Monstrcard se vând la iarmarocuri și în unul din magazine din Chișinău, cu care mica firmă a încheiat contractul. Luând în considerare faptul că ele sunt emise în cantități mici, aproape fiecare poate fi considerată unică. Cu toate acestea, Anna Crani a remarcat că felicitările se vând fără cheltuieli suplimentare din timp personal pentru alcătuirea imaginii de autor (peste hotare, imaginea de autor costă aproximativ 50 dolari). Prețul e absolut simbolic – 3 lei 50 bani pentru o bucată.
“Din cauza că, în prezent, e mai ușor să scrii sau să trimiți o felicitare prin e-mail sau rețele de socializare, unde poți să mai adaugi și o imagine, mulți văd în felicitările de hârtie un ecou din trecut. Îmi pare rău că este așa. Doar o felicitare cu o imagine și câteva cuvinte scrise de mâna expeditorului îți oferă sentimente mai speciale”, - a spus Anna Crani.
Iar în ajunul sărbătorilor de iarnă, Monstrcard a emis felicitări cu personajele din calendarul oriental, care sărbătoresc Anul Nou în stil moldovenesc.
Articol pregătit de MyBusiness.md