Evghenia Burlacenco prietenește și „se luptă” cu lutul de la vârsta de cinci ani.

„Prietenește”, deoarece părinții Evgheniei au lucrat și continuă să lucreze la Fabrica de ceramică din Ungheni (astăzi – „Ceramica Ungheni” SA). Iar, în copilăria fetei, plastilina era înlocuită cu lutul, care necesită reguli de utilizare totalmente diferite.

Cât despre „luptă”... Evghenia a încercat de câteva ori să ocolească soartă. „Nu vroiam să devin ceramist, - își amintește Evghenia. – De la această muncă ai mereu pielea uscată pe mâini, unghiile se tot rup și multe alte momente mai puțin plăcute. Însă, încă din copilărie, tot timpul făceam ceva din lut. Am încercat să-mi schimb hobby-ul: m-am înscris la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, la secția de ceramică, unde am învățat o jumătate de an, iar apoi m-am transferat la tapiserie.

Am realizat faptul că nu pot să mă ocup de altceva, decât de ceramică. M-am conformat cu această idee și de atunci activez în acest domeniu”.

Aici, însă, un rol important în destinul Evgheniei l-a jucat macroeconomia. În anii 2000, Evghenia Burlacenco dispunea de un propriu atelier în Chișinău, în care lucrau opt pictori, doi meșteri. Erau două cuptoare.

„Produceam mult, iar și mai mult experimentam, - spune doamna Burlacenco. – Am încercat să lucrăm cu porțelanul, argila roșie, pictura overglaze...”.

În acea perioadă, vârful de realizări a fost reprezentat prin comanda primită din partea Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei pentru realizarea unei vaze (compusă din patru elemente, cu utilizarea de aur), care urma să fie oferită drept cadou Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii, Alexei P., care a vizitat Moldova în anul 2005.

Atelierul primea materia primă din România. Iar după aderarea acesteia la UE, în anul 2007, au început să apară dificultăți la vamă, au crescut costurile de producție. Apoi a urmat criza economică, care a cauzat o micșorare bruscă a puterii de cumpărare a populației și toate aceste fenomene având loc în timp ce exista o ceramică de masă, ieftină, importată din China. Drept urmare, atelierul a fost închis.

Evghenia a început să se ocupe de domeniul handmade. A încercat diverse direcții. Aici, însă, soarta din nou a avut ceva de spus: Burlacenco și-a rupt piciorul și timp de jumătate de an s-a aflat în starea de „capacitate limitată de muncă”. Pur și smplu s-a văzut nevoită să se concentreze pe creație.

În aceste circumstanțe s-a născut și stilul, în care, astăzi, activează pictorul-ceramist: vaze și veioze, acoperite sau ornamentate, cu desene voluminoase.

Încercarea de a afla mai multe despre materialul, pe care în utilizează Evghenia Burlacenco pentru realizarea vazelor, nu a fost una reușită, dat fiind faptul că răspunsul ar fi conținut niște explicații mult prea lungi. De aceea am rămas la ideea că la baza acestui material se află argila albă.

O altă încercare nereușită a fost cea de a încerca de a defini stilul.

O persoană care are cunoștințe în domeniu, ar fi foarte interesată de astfel de discuții. Deoarece un meșteșugar știe cu siguranță în ce stil lucrează și ce materiale utilizează. Iar un artist este cel care singur își creează regulile.

Într-o anumită etapă, Evghenia a hotărât să confecționeze lămpi. „Un timp îndelungat am tot umblat după bărbații cunoscuți, pentru ca aceștia să îmi explice „de unde apare electricitatea?”, - zâmbește ceramista cu păr bălai. – Apoi am renunțat la această idee și am rugat Internetul să mă ajute. Pe YouTube am găsit o instrucțiune cât se poate de detaliată, cu privire la montarea cartușului, conectarea de plus și minus, protecția etc. Iar acum pot determina calitatea unui cablu, pipăindu-l”.

Gama de prețuri pentru articolele Evgheniei Burlacenco este destul de incomodă, pentru ziua de azi – este medie: pentru vaze, sfeșnice, veioze prețuri lariază între 300-450 lei. Articolele mai scumpe sunt și mai puțin solicitate (ea realizează și lămpi de podea cu înălțimea de 70-120 cm, cu 3-4 lămpi).

Astăzi oamenii cumpără sau ceva foarte ieftin, sau foarte scump, „de brand”.

Dar ce înseamnă acel „brand”? Este articolul unui meșter talentat, în promovarea căruia au fost investite sume foarte mari. În realizate, însă, prea puți oameni ar putea diferenția o operă de artă de la un kitsch. Brandingul îi ajută. Însă, în Moldova contemporană nu prea putem vorbi despre un astfel de mod de promovare.

Evghenia nu-și pierde optimismul. Se pare că ea, pur și simplu, nu știe cum e să fii fără el. Există un job preferat, este fiul Chiril, care își ajută mama în atelier și, deja, încearcă să confecționeze câte ceva și singur. Iar timpurile? Nu întotdeauna se schimbă în direcția rea!