Însă nu a putut profita de această oportunitate, deoarece, în anul 2005, salariul pe care i-l propuneau pentru lucrul după specialitate era de 600 lei. Ar fi fost imposibil să trăiești pe acești bani. Acea sumă arăta destul de ciudat, în comparație cu cei 1000 de lei, pe care Ștefan îi câștiga zilnic, în cadrul practicii, fiind student în anul patru în Anglia.
Pe baza unei vize studențești, Sandic a plecat din nou în Marea Britanie, să studieze engleza la colegiu, iar ulterior s-a adresat la o agenție de ocupare a forței de muncă. I-a fost propus să lucreze ca operator pe o linie de producție a alimentelor într-o companie mare. Ștefan spune cu mândrie că el a fost unicul lucrător de acolo care avea pașaport moldovenesc (nu românesc), plătea impozite, interacționa cu sindicatul – cu alte cuvinte, a fost pe picior de egalitate cu toți. În decursul a cinci ani, a înaintat în carieră până la postul de manager.
„- Nu planificam să rămân acolo. Vroiam să mă însor, să-mi cumpăr casă, „masă", să am bani. În anul 2010 mi-am atins scopurile și m-am întors acasă. În Moldova, am căutat de lucru după specialitate jumătate de an, timp în care eram într-un șoc continuu. Având un CV bun, eram deseori invitat la interviuri, unde întrebam de durata zilei de muncă, salariu, condițiile de muncă etc. Mi se răspundea că oficiul meu va fi o mașină, iar restul elementelor arătau mult prea vag. În asemenea condiții, am început să mă gândesc la deschiderea unei afaceri proprii și, totodată, am înțeles că îmi pot permite să studiez la doctorat în cadrul Academiei de Științe a Moldovei (am absolvit anul trecut). Astfel, în luna august a anului 2010, am înregistrat Făguraș de Aur SRL, căci tatăl și bunicul meu au fost apicultori. În căutarea unui sprijin financiar, am ajuns pe site-ul ODIMM (Organizația pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii). Acolo am urmat niște cursuri pentru antreprenorii începători, care mi-au fost de un mare folos", - își amintește Ștefan Sandic.
Prima finanțare a primit-o prin proiectul PNAET (din linia de creditare a Ministerului de Finanțe), precedată de un proces birocratic lung și anevoios. După ce i s-a zis la Ministerul de Finanțe că nu se află pe listele cu beneficiari, Ștefan a hotărât să emigreze cu familia sa în Canada. Însă, în aceeași zi i-a fost dat un telefon din bancă și i s-a comunicat faptul că banii au fost alocați în cont – 300 mii lei. După ce a plătit partea de credit din această sumă – 180 mii lei, 120 de mii i-au fost lăsate în calitate de grant. Totodată, Ștefan a devenit primul beneficiar al grantului de 200 mii lei în cadrul proiectului destinat lucrătorilor migranți PARE 1+1. Aceste fonduri, inclusiv și cele personale, au fost direcționate pentru achiziționarea stupilor de albine și echipamente. Actualmente, Făguraș de Aur SRL dispune de 1000 de stupi.
Treptat, Ștefan a început să aibă încredere în stat și să fie sigur de faptul că în Moldova te poți ocupa de business. Datorită acestui fapt, el și-a convins fratele, Iulian, care lucra la construcții în Cehia, să se întoarcă în Moldova. Iulian și-a creat o întreprindere proprie și a primit un grant de la PARE 1+1. I-au urmat exemplul și alți prieteni, care lucrau în străinătate. Ei, de asemenea, și-au deschis întreprinderi în domeniul apiculturii. Toate cele cinci entități de afaceri intenționează să formeze un grup de producători, fapt care le-ar permite să primească o finanțare suplimentară prin programele de granturi și să-și soluționeze mai ușor problemele legate de afacere.
Următorul proiect de donații a fost Hilfswerk Austria în Moldova, programul „Remitențele dezvoltă comunitățile din Republica Moldova". Printre cei șapte beneficiari, care au câștigat concursul, a fost și Ștefan Sandic. În opinia lui, acesta a fost cel mai bun proiect de donații, deoarece consultanții Hilfswerk se implică mai activ în colaborarea cu beneficiarii de finanțare. Ei au organizat cursuri de instruire până la distribuția de granturi și apoi au reglat feedbak-ul, continuând să contacteze cu „discipolii" săi, ajutându-i.
„- În acea situație, aveam nevoie de investiții pentru dotarea tehnică. Vroiam să implementez ceva inovator pentru apicultura autohtonă, pentru ca, în primul rând, să le arăt colegilor mei și să le dau un exemplu spre care să tindă, iar în al doilea rând, pentru ca utilajul să poată fi utilizat și de către alți apicultori. Cu un grant de 15 mii euro, Hilfswerk a procurat un laborator mobil cu echipamente destinate extragerii de miere. Productivitatea lui este de 300 kg/oră, fiind, de asemenea, destinat colectării și altor produse din apicultură. Am reușit să îl și testăm vara trecută. Ne sună mulți apicultori și ne pun diverse întrebări legate de laborator și apoi vin să-l vadă.
Urmând calea inovației, în cadrul proiectului Ministerului Economiei, care include grantul Guvernului Japonez (40% din finanțare), am procurat în leasing un trike destinat serviciilor pentru protecția plantelor. El pulverizează substanțele de protecție pe un hectar de teren timp de o secundă. Pentru mine, ca apicultor, este foarte convenabil acest fapt, pentru că voi controla tratamentul chimic acolo unde se află stupinele mele, pentru a închide la timp albinele și a le proteja, astfel, de la intoxicare. Este convenabil pentru agricultori, deoarece aceste cheltuieli nu vor depăși sumele plătite pentru serviciile de pulverizare cu ajutorul unui tractor, dar eficacitatea mai fi mult mai ridicată, căci, uneori, măsurile de protecție trebuie să fie luate într-un termen foarte scurt. În plus, vorbim de o calitate mai bună a pulverizării.
În momentul de față, de la începutul anului 2014, colaborez cu proiectul suedez Private Sector Development, care finanțează SIDA. Acest proiect (destinat pe termen de un an) îmi place pentru faptul că învață să te ocupi de o afacere nu doar pentru tine, ci aceasta să fie benefică pentru toți. În Suedia este dezvoltat pe larg Parteneriatul Public-Privat (PPP). Statul caută domenii promițătoare pentru dezvoltare, creează condiții și invită antreprenorii să coopereze. În țara noastră încă nu avem exemple de PPP în domeniul afacerilor. În cadrul acestui proiect, vreau să mă axez mai mult pe satul meu, creând un parteneriat dintre un grup de antreprenori și primăria. Le-am spus consilierilor din consiliul local că, înafară de noi înșine, nimeni nu va face nimic pentru noi. Există proiecte care furnizează bani, dar noi înșine trebuie să lucrăm. Avem un plan, conform căruia, primăria și câțiva agenți economici, inclusiv întreprinderea mea, ne vom uni forțele pentru a contribui la dezvoltarea satului nostru - Șipca, în primul rând infrastructura lui. Pe lângă aceasta, intenționăm să dezvoltăm în regiunea noastră diverse direcții în agricultură, pentru a crea un lanț agroindustrial.
Pentru oamenii care locuiesc în zonele rurale, este foarte necesară educația antreprenorială, pentru ca ei să-și poată deschide o afacere. În sat este mult de lucru, însă, dacă omul își deschide acolo o afacere proprie, el nu pornește de la zero, ci de la minus 20, deoarece, de regulă, nu știe cum să o administreze. Îi este complicat să găsească forțe tinere de muncă (90% dintre lucrătorii buni pleacă în străinătate), ele trebuie să fie instruite și, în plus, încă nu poate fi vorba despre încredere între oameni și răbdare pentru atingerea scopului propus. În aceste condiții, este foarte complicat să pui afacerea pe picioare.
Le-am spus multor donatori că ar fi bine ca pe viitor finanțarea să fie însoțită de consulting, intructori. Nu contează atât de mult câte întreprinderi au primit finanțare, ci câte dintre ele își continuă activitatea după o anumită perioadă de timp, căci multe start up-uri se închid peste un an-doi. Dacă în cazul întreprinderilor mari există un personal larg de diverși specialiști, atunci oamenii de afaceri mici trebuie să fie universali în cunoștințele sale, fapt care este imposibil, iată de ce ei comit multe greșeli.
La început, nu avem cultură antreprenorială. Trebuie să investim fonduri, în primul rând, în mentalitatea oamenilor. De exemplu, pentru exportul de miere trebuie să fie adunată o partidă de 20 tone. Niciun producător nu poate face aceasta individual. Dar se găsește un oarecare moș Ion cu o tonă de miere, a cărei calitate nu corespunde standardelor europene. El crede că nu are prea multă miere, drept urmare, întreaga partida va trece. Dar nu va trece de control, unde indicatorii de calitate și siguranță se determină până la sutimi! Această încredere în „poate va trece, va funcționa" se întâlnește în toate domeniile economiei noastre.
Actualmente, multe proiecte de donare, plus subvențiile guvernamentale, ne oferă șansa să activăm în domeniul rural. Însă, unii oameni spun că nu știu cu ce să se ocupe. Astăzi Moldova reprezintă „un câmp nearat" pentru oamenii cu inițiativă. Este de lucru pentru toți. Cu toate acestea, nu tot ce zboară, face miere – nu oricine poate fi antreprenor, dar lucrători buni trebuiesc oricând", - consideră Ștefan Sandic.

Articol pregătit de MyBusiness.md