Un număr de 97 de femei din Republica Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 12,35 mln de lei. Granturile vor fi acordate în cadrul programului „Femei în afaceri”. Proiectele investiționale au fost aprobate spre finanțare de către Comitetul de supraveghere al Programului, transmite MOLDPRES.
Potrivit estimărilor Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), finanțarea celor 97 de companii gestionate de femei va stimula investiții de circa 18 mln de lei în economia națională, va crea circa 230 noi locuri de muncă și va menține alți 158 de salariați.
Circa 49% dintre proiectele investiționale aprobate sunt din industria prelucrătoare, alte 41% dintre companii își vor desfășura activitatea în domeniul prestări servicii, iar 10 la sută sunt din agricultură.
Directorul general al ODIMM, Iulia Costin, a subliniat că Programul este o pistă de lansare pentru femeile care își doresc să dezvolte un business, dar nu au suficiente resurse financiare și abilități antreprenoriale. Totodată, susținerea femeilor în desfășurarea unui business contribuie la reducerea șomajului și la implicarea activă a acestora în dezvoltarea comunității, a precizat Costin.
Până în prezent, prin intermediul Programului Femei în Afaceri au fost selectate spre finanțare la Componenta de granturi mici 379 de proiecte investiționale. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în cadrul acestei componente este de 165 mii lei per beneficiar. Banii pot fi utilizați pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii.
Miercuri, 01 Ianuarie 2020 11:38
Circa 100 de femei din R. Moldova vor beneficia de granturi în valoare totală de peste 12 mln lei
Publicat în
Business Noutăţi