Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 94

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Sâmbătă, 07 Iulie 2012 15:49

Cum poate fi depăşită criza?

Ministerul Economiei a solicitat administraţiei fabricii «Ionel» să organizeze un seminar pentru conducătorii întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniul confecţiilor pentru a le relata cum s-a reuşit obţinerea unui asemenea succes

Cum poate fi depăşită criza?În anul 2009, SA «Ionel» a înregistrat pierderi în mărime de 9 milioane de lei. În anul 2010, pierderile s-aumicşorat până la 118 mii de lei, iar anul 2011 a adus un profit de 8,1 milioane de lei.

Ministerul Economiei a solicitat administraţiei fabricii să organizeze un seminar pentru conducătorii întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniul confecţiilor pentru a le relata cum s-areuşit obţinerea unui asemenea succes. «În anul 2009, Europa a fost afectată de criză economică. Mulţi dintre clienţii noştri permanenţi au micşorat volumele, iar alţii în genere au falimentat», a menţionat directorul general al SA «Ionel», Tamara Luchian. «În primul rând, am început să căutăm clienţi noi. Mergeam la toate expoziţiile, expediam scrisori, telefonam. Astfel am reuşit să ne creăm o reţea de clienţi noi. Acest lucru continuă până în prezent. Anul trecut, lista clienţilor a fost completată cu asemenea branduri mondiale ca „Otto Bauer“, „Eugen Klein“, „Fortunato Uomo“ şi „Team Fashion“.

În aceşti trei ani am revăzut de şapte ori structura şi orarul de muncă al întreprinderii. Până la urmă, au rămas 1000 de angajaţi, însă salariul mediu, către anul 2012, a atins 3,5 mii de lei. Am introdus şapte programe diferite pentru sporirea eficienţei de producţie. Unul din programe este destinat tehnologilor, pentru reducerea timpului pentru lansarea producţiei. Un program similar pentru constructori (am preluat experienţa ucraineană) a redus cheltuielile de timp cu 50%.

În cadrul proiectului „MoSEFF“, finanţat de BERD, am primit un credit în mărime de 420 de mii de euro pentru sporirea eficienţei energetice. Cu aceşti bani au fost procurate 37 de unităţi de utilaj, inclusiv 27 de maşini de cusut moderne, cu consum redus de energie. De asemenea, am procurat o maşină de croit automat care acum efectuează 80% din lucrările unui schimb de muncă (anterior, nu ne ajungeau nici trei schimburi). Am achiziţionat şi un cazan pe gaze economicos, am schimbat o parte din ferestre cu termopane, a fost introdusă evidenţa consumului de energie termică şi electrică pentru fiecare încăpere aparte. Realizarea cu succes a tuturor proiectelor a permis ca fabrica să obţină de la „MoSEFF“ un grant în mărime de 80 de mii de euro. Specialiştii invitaţii în cadrul proiectului USAID CEED II au elaborat pentru „Ionel“ două branduri noi: în anul 2010 — „Giovanni Primo“ pentru bărbaţi, iar în anul 2011 — „Bella Prima“ pentru femei. Respectiv, au fost deschise două magazine noi cu o suprafaţă de 360 şi 420 de metri pătraţi. Drept rezultat, volumul vânzărilor pe piaţa internă (cu valoare adăugată înaltă), în anul 2011, a constituit 4 milioane de lei, iar volumul total — 61 de milioane de lei». În prezent, întreprinderea dezvoltă o reţea de magazine proprii pe întreg teritoriul Moldovei. Deocamdată, în raioane sunt deschise 11 magazine ale SA «Ionel».

În imagine: prim-vicepremierul,ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, şi directorul general al SA «Ionel», Tamara Luchian, în magazinul de firmă al fabricii.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md