Sâmbătă, 05 Decembrie 2015 14:59

PAC II: Suport pentru cei care vor să exporte

IMG 2014Proiectele Băncii Mondiale de sporire a competitivității întreprinderilor moldovenești, PAC I și PAC II, își propun drept scop susținerea întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova pentru a putea accesa piețe noi pentru export.

Primul proiect, PAC I, a fost implementat în Moldova din februarie 2006 și până în luna iunie a anului 2013. Bugetul proiectului era de 38.3 mln dolari, alocați de către Banca Mondială (BM) și guvernul Japoniei.

Rezultatele activității acestuia au fost cât se poate de reușite. Ca rezultat, în anul 2015 a fost lansat proiectul PAC II, cu un buget de 45 mln dolari, dintre care 15 mln au fost alocate de către BM, iar 30 mln – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).

Principalele direcții de activitate a proiectului și descrierea concretă a suportului acordat unei anumite întreprinderi și segmentului Businessului mic si mijlociu în general, au fost subiectele discutate cu directorul executiv al unității de implementare a proiectului (UIPAC), în cadrul Ministerului Economiei RM, Aureliu Casian.

Care sunt principalele direcții de activitate ale proiectului PAC II?

Proiectul dispune de câteva direcții, înstă toate sunt îndreptate „spre export”. Noi pornim de la faptul că piața internă a Moldovei este destul de mică, de aceea, pentru dezvoltare, multe companii au nevoie de ieșirea pe piața externă. Planurile unor întreprinderi sunt frânate de către limitele la nivel legislativ, iar altele încă nu sunt pregătite pentru acest pas. Conform estimărilor noastre, actualmente, în țară există cel puțin 300 de companii care și-ar putea exporta producția, însă nu o fac. Scopul nostru constă în a le ajuta.

Din cele enunțate mai sus rezultă două componente principale ale proiectului nostru. Prima – crearea unui mediu de afaceri potrivit. A doua – suportul financiar acordat anumitor întreprinderi, prin granturi și credite preferențiale.

Pentru prima direcție se preconizează facilitarea accesului la piețele de export prin reducerea și simplificarea procedurilor existente: primirea de licențe, acorduri, certificate etc. Conform calculelor existente, blocajul principal al acestui tip de proceduri numără aproximativ 30 de componente. 20% dintre acestea, care pot fi atribuite categoriei de proceduri obligatorii, generează pentru afacere cheltuieli anuale de aproximativ 140 milioane de lei. Noi considerăm că aceste cheltuieli pot fi reduse minim cu 60 milioane. Nu doar prin reducerea plăților directe, ci și a cheltuielilor indirecte: pentru plata salariilor angajaților, care se ocupă de obținerea acestor adeverințe; pentru pierderea timpului de lucru ș.a.

O companie de consulting din SUA și câteva firme moldovenești au început să lucreze la dezvoltarea unui studiu de fezabilitate cu privire la aceste propuneri. Nu este un lucru ușor și sperăm ca, până la finalul anului 2016, o să avem dezvoltate o serie de recomandări pentru introducerea modificărilor în legislație. Și noi, prin Ministerul Economiei, le vom prezenta Guvernului RM pentru inițiative legislative.

Deja este clar faptul că una dintre idei va consta în crearea unei platforme unice, care va reduce la maxim sau va exclude în totalitate contactul direct dintre antreprenor și funcționarii publici. Pe baza dezvoltărilor existente de eGov – guvernare electronică, se propune reglarea interconectării dintre bazele de date ale diverselor ministere și agenții, pentru ca omul de afaceri să poată cere în regim online un anumit certificat, evitând astfel dublarea informației din diverse surse.

O altă direcție importantă constă în consolidarea Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ODIMM, și promovarea exportului și atragerea investițiilor MIEPO. Pe moment, suntem în proces de dezvoltare a planului de dezvoltare instituțională pentru aceste organizații, care are drept scop combinarea capacităților lor și acordarea suportului unei companii de la etapa de startup și până la cea de exportator. Consider că aceasta este ocazia în care poate interveni efectul de sinergie și 1+1 nu va fi egal cu 2, ci cu 3 și mai mult.

În ce forme există suportul financiar acordat întreprinderilor?

În primul rând, noi alocăm granturi, care compensează până la 50% din cheltuielile întreprinderii pentru serviciile de consulting și de promovare a produselor pe piața externă, dar nu mai mult de 200 mii lei.

Uneori ne ciocnim de o astfel de opinie: „de ce aș avea nevoie de consulting?”. Eu răspund: „Doriți să exportați produse sau servicii într-o anumită țară. Sunteți conștienți de piața pe care veți lucra? De cerințele acesteia, concurenții existenți, nivelul prețurilor, puterea de cumpărare a populației?”. Studierea unei piețe potențiale reprezintă consultingul. Crearea de produse promoționale, suport la nivel de publicitate – reprezintă consulting. Sfaturile cu privire la adaptarea produsului la cerințele unei anumite piețe – de asemenea, reprezintă consulting și fără un astfel de suport o companie, pur și simplu, nu va putea avea succes pe piețele diverselor țări.

Pentru aceste scopuri am rezervat 3 milioane de dolari. În acest mod, ne propunem să acordăm suport pentru aproximativ 250 de întreprinderi mici și mijlocii din țară.

Deja a fost realizată examinarea primului proiect și a fost alocat un grant de 185 mii de lei pentru compania „Electromanufacturing” SRL (Bălți). Alte șase cereri se află în etapa de examinare și aprobare.

Pentru programul de credite preferențiale am alocat 29.4 milioane de dolari. Liniile de credite, în lei moldovenești, cu rata dobânzii (incluzând comisionul de la bancă) de 12-13% anual, sunt deschise în patru bănci din Moldova: BC„Mobiasbancă – Groupe Societe Generale”, BC „Procreditbank”, BC „Comertbank” și BC „Fincombank”. Beneficiarii acestora pot fi companiile private (cu o cotă a capitalului privat de cel puțin 75%) care sunt înregistrate de cel puțin 2 ani. Creditele se oferă și în euro sau dolari, în dependență de necesitățile entității economice.

Suma maximă a creditului este echivalentul a 800 mii dolari pentru proiecte de investiții și 500 mii – pentru capitalul circulant sau pentru procurarea de materie primă.

În jur de 6 milioane de dolari au fost deja alocate pentru creditele destinare unui număr de 30 de beneficiari.

Acestea sunt direcțiile principale ale proiectului PAC II, care vor fi implementate în Moldova până în anul 2019.



Articol pregătit de MyBusiness.md