Curtea Supremă de Justiție a amânat pronunţarea deciziei pe marginea cazului Microinvest - una din cele mai mari companii de microfinanţare din Moldova, care are ca investitori și creditori mai multe fonduri internaționale. Asta după ce a examinat în ședință publică litigiul cu privire la executarea silită a contractelor de investiție încheiate între Microinvest și asociații săi. Deși anterior magistrații au anunțat că pe 8 aprilie vor face publică soluţia pe cauza dată, Curtea Supremă de Justiție a amânat pronunțarea deciziei până pe 29 aprilie curent. Mai multe detalii de la reprezentantul asociatului majoritar al companiei Microinvest - Dl. Clive Moody.
- Dle Moody, Microinvest activează pe piața Republicii Moldova de 12 ani, iar cca 82% din capitalul social al companiei aparține investitorilor străini. Spuneți-ne, vă rog, cum se face că o instanță de judecată din Moldova examinează un litigiu internațional?
Esența problemei este, de fapt, aici .... Totul a început după ce un asociat și fost administrator al Microinvest a depus o cerere de chemare în judecată împotriva companiei la Judecătoria Centru din mun. Chişinău. Asta, în pofida faptului că contractele pe care sunt bazate pretenţiile sale, îl obligau să se adreseze la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pentru soluţionarea disputei.
Instanța de fond din Moldova a admis acţiunea și a pronunţat o hotărîre, care a fost atacată de companie în instanța de apel, care, de asemenea, a decis în defavoarea Microinvest. Ulterior, litigiul a ajuns să fie examinat la CSJ, după ce prin hotărârile adoptate, magistraţii Judecătoriei Centru şi ai Curții de Apel Chișinău și-au atribuit competența de a judeca un litigiu investițional, ignorând atât clauza arbitrală din contractele de investiţie, cât și legislația Marii Britanii, care le guvernează. De asemenea, considerăm că au avut loc mai multe încălcări în procesul de examinare a litigiului care au lezat dreptul Microinvest la un proces echitabil şi principiul egalităţii armelor în proces. Astfel, Curtea de Apel Chişinău a emis o decizie împotriva Microinvest în baza a 37 de documente care niciodată nu au fost menţionate în proces şi despre care compania a aflat abia după ce dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție – instanță, care urmează să se pronunțe asupra recursului nostru.
- Ce solicitări are de la Microinvest asociatul și cât de motivate sunt solicitărileacestuia?
Între toţi asociaţii şi Microinvest au fost semnate câteva contracte de investiţie, care reglementau condiţiile de vărsare în capitalul social a unor investiţii în valoarea totală de cca 92 milioane de lei. Aceste contracte conţineau clauze, care prevăd posibilitatea acordării unei stimulări membrilor echipei manageriale, la decizia şi în condiţiile aprobate de către majoritatea asociaţilor Microinvest.
Deşi este vorba despre un drept al asociaţilor de a motiva managerii companiei, conform schemei de stimulare şi regulilor aprobate de aceştia, care determină cine va fi beneficiarul şi care va fi natura stimulării, fostul administrator încearcă acum să oblige Microinvest să execute forţat acest drept prin intermediul instanţelor judiciare din Moldova.
Doar Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Paris este competentă să examineze conform legii engleze, care guvernează contractele de investiție, dacă pretențiile asociatului Microinvest ce rezultă din aceste contracte sunt sau nu motivate. Curtea Internațională de Arbitraj a emis deja două decizii din 24 noiembrie 2014 și 23 februarie 2015, prin care a confirmat competența sa de a examina disputele privind schema de stimulare a managementului, care rezultă din contractele de investiții și că fostul administrator al Microinvest a încălcat clauza de arbitraj, prin înaintarea pretenţiilor sale în instanța de judecată din Moldova.
Însă, cu părere de rău, contrar competenței jurisdicționale și legii aplicabile contractelor, deja două instanţe de judecată din Moldova s-au expus asupra litigiului în conformitate cu legislaţia moldovenească. În asemenea mod, examinarea cererii fostului asociat Microinvest de către instanțele naționale încalcă mai multe convenții internaționale la care Republica Moldova este parte.
- Ați cerut CSJ să verifice legalitatea deciziei emise de judecătorii Curții de Apel Chisinau. Care sunt solicitările Microinvest din recursul depus la Curtea Supremă de Justiţie?
Microinvest a cerut CSJ să anuleze hotărârile instanţelor fond și să fie recunoscută imposibilitatea examinării acestui litigiu de instanțele naționale. Aşa cum am spus, în această speţă avem două contracte, ambele guvernate de legile Marii Britanii, pe care judecătorii RM nu le cunosc, iată de ce părțile, au încredințat examinarea tuturor litigiilor unor arbitri internaționali, nu și instanțelor din RM. Una din părțile la procesul de judecată, care este cetățean al RM a ales să încalce această clauză arbitrală şi să se adreseze în instanțele din RM. Noi sperăm că Curtea Supremă de Justiţie va remedia această încălcare şi va pronunţa pe 29 aprilie 2015 o decizie care va desesiza de competență instanțele din RM și va permite arbitrului internațional să soluţioneze acest litigiu, aşa cum iniţial au convenit părţile contractelor.
- Când spunem Microinvest, vorbim despre mai multe fonduri internaționale, investite in Republica Moldova. Cum influențează litigiul climatul investițional din statul nostru?
În acest litigiu este foarte important să fie verificat dacă instanțele din RM recunosc clauzele internaționale arbitrale, fiindcă investitorii străini nu ar investi în cazul în care ar fi supuşi doar sistemului judecătoresc de aici. Totodată, orice investitor străin care decide să investească în Republica Moldova se bazează pe contracte comerciale guvernate de legislația internațională, ceea ce le asigură o claritate şi previzibilitate în modul lor de executare. Acest lucru este valabil nu doar pentru investitorii străini în Republica Moldova, dar pentru investitorii străini în multe țări. De aceea, subiectul dat este unul foarte important pentru climatul investițional, practic reprezentând unul din aspectele cheie în atragerea investițiilor străine în Moldova. Prin urmare, cazul nostru are de asemenea un impact asupra atractivităţii Moldovei pentru investitorii străini.
- Care sunt așteptările investitorilor străini Micorinvest în urma recursului depus la Curtea Supremă de Justiție?
Ne punem mari speranțe în corectitudinea justiției din Moldova. Suntem mulțumiți că am avut posibilitatea să participăm la audierile publice a recursului înaintat de Microinvest și credem că aceasta ar putea spori încrederea în sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Ne exprimăm speranţa că decizia finală a Curții Supreme de Justiţie ne va da certitudinea protecției garantate a investițiilor noastre în RM. De această decizie depinde și posibilitatea de a investi și în viitor în Microinvest și de a facilita contribuția companiei la dezvoltarea întreprinderilor micro, mici și mijlocii de aici din țară. Astfel, decizia finală a Curții Supreme de Justiţie va fi un semnal și pentru noi, investitorii, că instanțele de judecată din RM respectă contractele pe care le încheiem, competența de a soluționa litigiile din aceste contracte, legea pe care o alegem să guverneze executarea acestora și, nu în ultimul rând, să fim protejați ca și asociați că instanța de judecată nu își va asuma rolul organului administrativ al companiei de a decide asupra motivării discreționare a fostului administrator sau a altor chestiuni corporative.
- Cum influențează activitatea Microinvest acest litigiu și care sunt riscurile dacă CSJ nu va admite recursul declarat de Microinvest?
Din păcate, deoarece unii judecători din Republica Moldova și-au recunoscut competența de a examina acest litigiu, compania Microinvest, deja suferă pierderi financiare considerabile, fiindcă ea a fost nevoită să se adreseze la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, ceea ce a atras o multitudine de cheltuieli. Asociații companiei Microinvest au investit în Republica Moldova până în prezent aproximativ 92 milioane de lei, iar din cauza judecării incorecte a litigiului, compania riscă să piardă aproape 16 milioane de lei.