Până la 200 de mii de lei oferă Proiectul Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivității II” microîntreprinderilor, firmelor mici și celor mijlocii pentru sporirea capacității de export. Cu acești bani, antreprenorii vor putea să-și îmbunătățească afacerile și să cucerească piața externă. Printre beneficiarii liniei de granturi sunt 12 agenți economici, iar alte 12 companii se află în proces de examinare și evaluare a dosarelor.
Brandul moldovenesc de haine de damă „Nanetty” ajunge pe piața românească
Unul dintre beneficiari, Benado Prim SRL gestionează două branduri cunoscute în Moldova – covrigăriile „Pretzel” și brandul de haine pentru damă „Nanetty”. Acestea sunt comercializate pe piața internă, însă directorul companiei, Natalia Bolohan, consideră că hainele Nanetty au un potențial bun de export. Astfel, cu sprijinul financiar al Proiectului Ameliorarea Competitivității (PAC II), compania a contractat o companie de consultanță pentru a face un studiu de piață în orașul Iași, fiind studiat gradul de deschidere a consumatorilor față de brandurile moldovenești și în special față de „Nanetty”, și identificată o locație pentru un magazin de firmă în același oraș.
„Grantul de la PAC II este o oportunitate foarte buna pentru antreprenorii locali de a accesa servicii de consultanță. Uneori, costurile acestor servicii sunt destul de mari, iar unii antreprenori nu își permit aceste costuri. Datorită grantului oferit de PAC II putem beneficia de serviciile de consultanță, reducând povara cheltuielilor”, spune Natalia Bolohan. Antreprenoarea precizează că piața românească a fost o alegere firească, ținând cont de apropierea geografică și costurile mici de transport, dar și de preferințele similare în materie de țesătură sau croi. „Avem un grup țintă bine definit - doamnele cu vârsta între 25 – 50 de ani, care au un loc de lucru și cărora le place să arate bine la birou, căci hainele pe care le facem sunt în stil business. Țesăturile utilizate în Moldova și în România sunt asemănătoare, ceea ce ne avantajează”, precizează Natalia Bolohan.
În cadrul aceluiași proiect, finanțat de PAC II, Benado Prim a contractat și alte două servicii – elaborarea unui soft care ar duce la optimizarea costurilor de producere, evidența exactă a stocurilor, transparența evidenței contabile, calcularea cu exactitate a costului produselor, supravegherea de la distanță a vânzărilor în regim online, precum și servicii de elaborare a unui brand book și a unui look book pentru prezentarea produselor Nanetty în afara țării.
Componentele electronice din Moldova sunt utilizate de liderii mondiali ai industriei automotive
Un alt beneficiar al Proiectului vine din zona produselor electronice. Compania Elektromanufacturing SRL, situată în Parcul Industrial „Răut” din Bălți, produce componente și module electronice pe care le livrează în proporție de 100% reprezentanței din România a corporației japoneze Sumida, unul dintre liderii mondiali în componente electronice pentru industria automotive. Pentru imbunatatirea managementului de afaceri, exportul catre piete noi precum si pentru dezvoltarea de noi produse/servicii, Oleg Burlacu, directorul Elektromanufacturing, a decis să-și diversifice piețele de desfacere, apelând la sprijinul financiar al Proiectului Ameliorarea Competitivității.
Pentru a-și ușura promovarea serviciilor, compania a decis să elaboreze un site web la standarde internaționale, care să reprezinte un prim punct de contact cu viitorii clienți. „Astfel, este facilitat si scurtat semnificativ timpul de acces la informatiile relevante despre companie, iar posibilitatea de a fi contactata de noi clienți de pe piața internațională va crește considerabil printr-o comunicare mult înlesnită cu aceștia”, spune Oleg Burlacu.
Potrivit acestuia, planul strategic al întreprinderii prevede extinderea continuă a producției și îmbunătățirea continua a proceselor din cadrul companie, precum si extinderea pe piața componentelor electronice destinate industriei automotive. Astfel, pe lângă Sistemul de Management al Calității conform EN ISO 9001:2008, implementat și certificat în anul 2014, Elektromanufacturing a inițiat, cu sprijinul PAC II, implementarea SR ISO / TS 16949:2009, standard aplicabil în industria de automotive și instruirea auditorilor interni pentru sistemul de management al calității în baza acestui standard. Toate acestea sunt co-finanțate din grantul PAC II.
În paralel, întreprinderea planifică să-și extindă capacitatea de producție, pina la o suprafață de aproximativ 4000m2, dintre care aproximativ 2730 m2 sunt destinați procesului de producție, restul spațiului fiind folosit pentru activitatea administrativă, inclusiv birouri, săli de conferințe si de școlarizare, spatii pentru servirea mesei, magazie de materii prime si de produse finite, vestiare, grupuri sanitare, etc. De la începutul activității, în 2013, Elektromanufacturing și-a lărgit gama de produse de la un număr de 3 repere la 43 repere produse, iar serviciile de consultanță în implementarea și certificarea sistemelor de management a calității sunt de neînlocuit, având în vedere cerințele internaționale față de calitate în domeniul automotive.
Cum poți beneficia de granturi de la Proiectul Ameliorarea Competitivității II
Proiectul Ameliorarea Competitivității II acordă finanțări nerambursabile în valoare de 50% din valoarea serviciilor de consultanță, dar nu mai mult de 200 de mii de lei. La această componentă a Proiectului, în valoare de 3 milioane de dolari, au prioritate companiile din domeniile: IT, agroalimentar, industria ușoară și fabricarea echipamentelor electrice și electronice. De altfel, aceste sectoare deja reprezintă partea leului din oferta la export a Moldovei și sunt cele mai pregătite să exporte. Totuși, PAC II va accepta să finanțeze și servicii de consultanță pentru companii din alte domenii, dacă acestea vor avea un plan de afaceri argumentat și vor demonstra că vor avea valoare adăugată la export. Obiectivul componentei este co-finanțarea unui număr de cca. 250 agenți economici autohtoni.
„Prin această componentă urmărim scopul nu doar de a oferi finanțare nerambursabilă, dar și de a induce agenților economici înțelegerea faptului că serviciile de consultanță reprezintă nu „o irosire de bani” pentru lucruri pe care le cunosc sau le pot face singuri, ci o investiție pe termen mediu și lung, care le va crește valoarea adăugată a afacerii”, spune Aureliu Casian, directorul Unității de implementare a PAC-II. Potrivit acestuia, cca 80% din beneficiarii de granturi ai primei etape a proiectului și-au crescut vânzările și volumul de export, astfel, serviciile de dezvoltare a afacerii, co-finanțate de PAC-II au impact important asupra evoluției întreprinderilor.
Printre serviciile ce pot fi acoperite de către PAC II se numără dezvoltarea unui plan de afaceri, studiu de piață sau de promovare, elaborarea strategiei de export și pregătirea documentației pentru comerțul internațional. Pentru a putea fi competitive la export, întreprinderile mici vor primi finanțare și pentru elaborarea de mărci comerciale (design logo) și a identității corporative, a brandului de produs, catalogului de produse, paginii web sau a unui magazin on-line. Totodată, operatorii economici pot beneficia de instruiri pentru îmbunătățirea abilităților de prezentare, comunicare și a tehnicilor de organizare vânzări.
„Proiectul Ameliorarea Competitivității II vine să sprijine IMM–urile din Moldova. Pe de o parte, experții programului identifică, prin studiile pe care le efectuează, problemele majore cu care se confruntă antreprenorii moldoveni și vin cu recomandări la nivel legislativ. Pe de altă parte, Proiectul vine cu susținere financiară pentru antreprenorii care vor să-și îmbunătățească afacerile și să cucerească piețele externe de desfacere, spune directorul Unității de implementare a proiectului Băncii Mondiale ”Ameliorarea Competitivității”, Aureliu Casian.
Poze: mybusiness.md, PAC II, ea.md