Miercuri, 12 Aprilie 2017 08:04

PAC II a aprobat alte opt dosare pentru finanțare

fructe moldova

Servicii de turism, produse din oțel inoxidabil, legume, fructe proaspete și congelate sunt ofertele beneficiarilor Proiectului Băncii Mondiale Ameliorarea Competitivității PAC II pentru export.

Printre noii beneficiari se numără două companii vinicole: Sălcuța și Crama Domnească.  În prezent, vinurile ”Sălcuta” sunt exportate în Germania, Polonia, Cehia, Belgia, Slovacia, România, Africa, Kazahstan, Belarus, Ucraina, China, dar managerii întreprinderii și-au propus să cucerească noi consumatori de vinuri de calitate. Cu susținerea PAC Granturi, întreprinderea va implementa Standardul internațional ISO 22000:2005 și va moderniza procesul de îmbuteliere. Potrivit responsabililor companiei, aplicarea standardului internațional prin îmbunătățirea proceselor interne va facilita păstrarea poziției de piață și va cuceri noi consumatori, va îmbunătăți imaginea companiei și va crește încrederea partenerilor de afaceri. 

Compania ”Crama Domnească” va pune pe masa consumatorilor din Germania, Austria și Letonia vinurile cu marca ”Equinox”. Cu susținerea Proiectului Ameliorarea Competitivității (PAC II), întreprinderea va contracta experți care vor efectua studii de piața, va elabora etichete și ambalaje noi si va iniția o campanie de promovare a vinurilor moldovenești pe piața europeană. 

Alți trei beneficiari ai Proiectului vor exporta legume și fructe moldovenești pe piața Uniunii Europene. Este vorba despre companiile ”Pro Organic Fruct”, ”Agroparc Management” și ”Rikardel”. În timp ce primele două întreprinderi vor ieși pe piața europeană cu fructe proaspete, ”Rikardel” va oferi legume și fructe congelate după tehnologia șoc. Pentru a face față concurenței pe piața europeană, companiile își vor îmbunătăți procesele și produsele apelând  la servicii de consultanță de calitate.  Întreprinderea Pro Organic Fructdin raionul Florești va contracta expert în tehnologii frigorifice și un tehnolog în păstrarea fructelor. De asemenea va apela la  servicii de consultanță în anul 2017 și de certificare în anul 2018 pentru a corespunde sistemului de management al calității Global GAP pe segmentul horticol. Cu susținenerea PAC II, „Agroparc Managementdin raionul Vulcăneşti va beneficia de consultanță la elaborarea proiectului tehnic pentru construcția unui frigider și a unui proiect tehnic de construcție a unui depozit.

”Considerăm că un management performant și un produs de calitate nu poate avea deplin succes fără un web site și respectiv, logo. Aceste aspecte vor contribui direct la promovarea produselor pe piața UE și posibilitatea companiei de a participa la expoziții internaționale”, susțin managerii întreprinderii ”Agroparc Management”, care vor contracta și expeți pentru elaborarea siteului și logoului. ”Rikardel” intenționează să se lanseze pe piața din România. Pentru a-și atinge scopul, compania, cu susținerea PAC Granturi va îmbunătăți website-ul, va realiza campanii de marketing și promovare, inclusiv online.  

Tot cu susținerea Proiectului, ”Ilistur” își va îmbunătăți procesul de prestare a serviciilor, a managementului și a produselor oferite de companie, astfel încât să atragă mai mulți turiști de peste hotare pentru vizitarea obiectivelor culturale și istorice din țara noastră. Întreprinderea va apela la experți care vor elabora un brand book, spot video, o pagină web și alte materiale promoționale. De asemenea compania va implementa standardul internațional ISO 9001:2008.  

"MOLINART Grup", companie care produce o gamă largă de obiecte din oțel inoxidabil,  intenționează să se extindă prin creșterea exportului de servicii atât în Europa, cât și în spațiul CSI. „Piața evoluează, clienții devin mai prețențioși, mai selectivi și trebuie să vii cu oferte nu doar avantajoase și să fii un prestator foarte profesional. De aceea ne-am propus să examinăm toată activitatea companiei pentru a spori competitivitatea la export și am constatat că avem nevoie de schimbări majore ca să ne adaptăm conform cerințelor impuse de concurență în lupta pentru clientul final. Pentru aceasta ne-am propus să implementăm mai multe activități care vor contribui nemijlocit la sporirea competitivității la export, va susține extinderea afacerii și va ajuta compania ”MOLINART GRUP” să-și dezvolte și să-și îmbunătățească performanțele”, consideră managerii companiei. Cu susținerea PAC Granturi, întreprinderea va contracta experți care vor elabora un nou logotip, manualul de brand,  un website nou multifuncțional și vor iniția o campanie de promovare în mediul online. De asemenea, întreprinderea și-a propus să implementeze  standardele internaţionale ISO 9001. 

Până în prezent PAC II a aprobat 80 de dosare, alte 10 sunt în examinare. Suma granturilor aprobate este de aproximativ 13,5 milioane de lei.