Prima – cea mai simplă: de a vinde mierea prin metode ”sălbatice”, la litru, pe străzi, la iarmarocuri, prin cunoscuți. Cu toate acestea, valoarea adăugată va fi foarte joasă. A doua - exportul prin turnare. Mierea peste hotare se vinde la un preț mai ridicat, decât în cadrul țării. Dar e nevoie de rezultatele analizalor costisitoare referitoare la calitatea produsului, lipsa antibioticelor ș.a.
A treia metodă presupune ambalarea. A patra, la care se obține cea mai înaltă valoare adăugată, recomandă transferarea mierii în categoria produselor farmaceutice, crearea mixurilor, ambalarea mică, reputația incontestabilă a producătorului, publicitatea activă.
Astfel de metodă este utilizată de nou-deschisa companie de producere a mierii din Orhei Raxinfarm Grup SRL, care are propriile stupuri, dar și propria linia de ambalare, care produce mierea sub marca comercială Kenvetov. (Directorul companiei Ion Coșneanu a renunțat categoric să deschidă secretul provenienței acestei mărci comerciale).
În schimb a menționat că distributorul produselor în Moldova este compania Dita Estfarm, care administrează rețeaua Farmacia Familiei.
Alături de mierea de tei, Raxinfarm Grup ambalează mierea cu polen, cu mentă, cu scorțișoară, cu mix de semințe, cu sorb negru, cu oprea, cu piper, cu afine.
Dacă achiziționezi direct de la întreprinzător, o sticlă de 100 de grame va costa 20 de lei, cu adaosuri – 25 de lei, cu nuci – 30 de lei. În farmacii atfel de produse sunt mai scumpe.