Duminică, 23 Februarie 2014 14:40

Strategia pașilor mărunți de la Victor Zmuncilă

Datorită ei Victor a deschis o afacere și i-a convins pe copiii lui să nu plece din Moldova.

Zmun1Unul din cei șapte beneficiari ai subvențiilor pentru dezvoltarea afacerii în limitele programului "Remitențele Dezvoltă Comunitățile din Moldova", organizat de proiectul Hilfswerk Austria în Moldova a fost Victor Zmuncilă din satul Negureni, raionul Telenești. În conformitate cu regulamentul concursului, pentru a primi finanțarea în mărime de 15 mii de euro, a fost necesar de a investi în afacerea proprie banii câștigați de peste hotare de solicitantul sau de rudele apropiate ale acestuia.
Înainte să devină antreprenor, Victor Zmuncilă timp de doi ani executa tablouri la comandă (a studiat la școala de arte), nouă ani a condus fanfara din satul natal, dezvoltându-se după profesia studiată la facultatea din Soroca; începând cu anul 2002 a fost plecat pe parcursul a trei veri consecutive în Rusia, lucând în domeniul construcțiilor din Moscova. Prima experiență în afaceri a obținut din cultivarea răsadurilor și a legumelor într-o seră mică din apropierea casei. Iar când se ocupa de construcția casei pentru familie, pretindea să facă cât mai multă muncă într-un mod individual pentru a economisi resursele financiare. În procesul execuției ușii de la subsol, Victor a împrumutat de la un vecin aparatul de sudură. Ușa respectivă, de fapt, i-a deschis calea spre o afacere nouă și mult îndrăgită.
- Mi-a plăcut să lucrez cu metalul încă în Rusia. Iar aici oamenii îmi spun că am talent. Am achiziționat aparatul de sudură și am început să execut comenzi pentru mai mulți consăteni, am prins gustul meseriei și mi-am pus drept scop să deschid un atelier de producere a obiectelor din metal. Însă nu aveam cum să-mi realizez ideea din banii proprii. Aici m-a ajutat fratele mei Leonid, care lucrează în Italia. Nu am avut curaj să închei contractul cu banca deoarece procentul pentru creditul este foarte înalt și atunci nu știam cum se va dezvolta afacerea. Am cumpărat încăperea fostei cazangerii, am făcut o mică reparație Zmun2pentru a o transforma în atelier. Multe instrumente și utilaje au fost create de mine. Abea atunci când a apărut problema lipsei de bani pentru achiziționarea unei mașini de debitat metale, am aflat de proiectul Hilfswerk și de concursul unde am câștigat banii de finanțare. Deși nu mi-au dat suma necesară în mâini, totuși datorită acestui fapt am reușit să cumpăr utilaje de care aveam nevoie - mașina de debitat pentru tăierea metalelor reci în 15 forme posibile, încă un utilaj, două compresoare și mai multe instrumente. În total am investit un milion de lei, care încă nu s-au răscumpărat. Fiind proprietar, muncesc mult, în jur de 16-18 ore pe zi, fără să am salariu, - povestește antreprenorul.
Studiile artistice și dragostea pentru pictură îl ajută pe directorul firmei să vadă metalul dintr-un punct de vedere creativ. Victor Zmuncilă alcătuiește într-un mod individual desenele pe portițe, garduri și diferite elemente ale construcțiilor. Uneori admiratorilor nu le vine a crede că frunzele, floricelele și cerculețele executate minuțios sunt din metal. Cea mai bună publicitate o constituie recomandările de la clienți, deaceea Zmuvinadorvic-Metal are cereri pentru comenzi planificate cu o lună înainte. Unul din clienții lui Victor Zmuncilă este primăria comunei Negureni care a ales întreprinderea respectivă în baza licitației pentru construcția pavilionului pentru grădinița locală. Oferta din partea Zmuvinadorvic-Metal a fost proclamată cea mai reușită din punctul de vedere al prețurilor și timpului de execuție. Pentru ca grădinița să-și înceapă activitatea în data planificată, Victor și angajații săi lucrau toată noaptea în ajunul deschiderii , deoarece dacă el a promis ceva, o va face fără ezitare.
Zmun4În prezent, în atelier lucrează patru oameni. În primăvară vor fi chemați încă trei-patru persoane. Însă aici e nevoie de investiții, astfel încât locurile de muncă trebuie să fie amenajate: documentele necesare, electricitatea etc. Desigur, ar fi vrut să se dezvolte mai repede, să achiziționeze utilajele performante, însă Victor e de părere că un risc minim necesită o mișcare lentă. Ei se vor dezvolta în măsura în care vor permite resursele financiare. Și trebuie de luat în considerare faptul că el plătește un salariu curat personalului, - ceea ce e foarte important pentru siguranța lor socială – aproximativ 3-4 mii de lei în perioada caldă a anului (din cauza că iarna încăperea nu este încălzită, oamenii lucrează jumătate de zi). Însă un fapt mult mai important e decizia copiilor lui Victor să rămână în Moldova, ei se văd succesorii afacerii tatălui.
- Atunci când omul lucrează acolo unde s-a născut și a crescut, el se simte mai bine decât într-o țară străină, - admite interlocutorul. – Cum mi-am convins copii să rămână acasă? A fost foarte simplu: le-am explicat următoarele: pentru a deschide o afacere într-o țară străină, copiii mei ar trebui să înceapă munca "de la zero", însă aici businessul este deja conceput. Ei au nevoie doar de dorința de a învăța, dar și de ambiții pentru atingerea scopurilor propuse.
Fiica Dorina a studiat contabilitatea și deja face calcule contabile pentru întreprinderea, în prezent învață la masterat legile afacerilor. Astfel, firma lui Victor în curând va avea în posesia sa și un avocat. Fiul Victor – elev în clasa a șasea, se ocupă de tâmplărie, desenează, își petrece serile de vară în atelier. Soția Nadejda, fiind profesor de matematică în liceu, îi acordă susținerea și inspirația necesare.
- Eu am multe idei pentru a îmbunătăți viața oamenilor din satul și din regiunea noastră. De exemplu, avem o tradiție specială - să creștem legume. Dacă voi găsi suport din partea unui proiect de finanțare, atunci probabil vom începe să producem utilaje pentru irigarea prin picurare. Vom înlocui echipamentul importat și îl vom vinde cumpărătorilor la prețuri mai accesibile, - visează Victor Zmuncilă.


Articol pregătit de MyBusiness.md