Joi, 18 Februarie 2021 12:52

Codul silvic şi un testament sub care ne lăsăm semnătura

padurePe 10 februarie curent, în agenda Comisiei Economie, Buget şi Finanţe a legislativului a fost inclus spre dezbatere şi avizare proiectul Codului silvic. Nu este un document elaborat de la A la Z, ci o reactualizare cerută ca urmare a constatării unor discrepanţe între legislaţie şi realitate.

Da, realitatea pare să fie o copie a unor situaţii pe care le-am trăit şi ieri, şi acum câţiva ani, însă asemănările sunt doar o aparenţă. Iar aparenţa respectivă poate avea costuri foarte şi foarte mari. Mai grav, aceste costuri ar putea depăşi capacitatea noastră de “plată” şi de restabilire a unui echilibru de care avem nevoie pentru a putea trăi între liniile şerpuitoare ale acestei ţări.

La etapa aprobării de către guvern a acestui proiect, cei care au venit cu acest document în faţa miniştrilor îşi justificau punctul de vedere prin nevoia de ajustare a Codului silvic la noile cerinţe şi provocări cu care se confruntă domeniul forestier, un alt motiv fiind legat de revederea unor prevederi pe care se pot sprijini obiectivele gestionării durabile a pădurilor.

Nu putem anticipa, odată cu aprobarea Codului silvic, o învio­rare a procesului de extindere a suprafeţelor împădurite, dar recăpătăm certitudinea cel puţin a păstrării pădurilor pe care le avem.

Aşa cum înţeleg autorii documentului, acesta are scopul de a asigura continuitatea pădurilor şi biodiversităţii în corelaţie cu condiţiile de creştere a influenţei activităţii antropice şi a schimbărilor climatice. Iar noile reglementări, împreună cu cele actualizate, au drept ţintă valorificarea raţională a produselor pădurii.

Dat fiind faptul că pădurile nu sunt un simplu loc în care facem poze în poiene cu dediţei, se pune în faţă rolul primordial al acestor zone pentru a beneficia constant şi în volum deplin de funcţiile lor de bază – funcţia ecologică şi cea social-economică care trebuie să răspundă clar intereselor cetăţenilor şi care insistă în perspectiva respectării unui drept de necontestat – dreptul la un mediu sănătos de viaţă.

Sarcina respectivă este la fel de obligatorie pentru toţi actorii care au o anumită relaţie cu pădurea. La ora actuală există trei forme de proprietate asupra pădurilor – fond forestier proprietate publică a statului, fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi fond forestier proprietate privată. Cu unele mici diferenţe, drepturile şi obligaţii­le sunt practic aceleaşi. Doar că proprietatea privată nu se poate genera din contul celorlalte forme de proprietate, ci doar ca urmare a împăduririi unor terenuri deja deţinute în proprietate, dar şi aici cu respectarea unui cadrul specific acestui domeniu şi în condiţiile legii.

Autorii documentului au insistat să atragă atenţia la prezentarea lui, că „implementarea acestui proiect prevede majorarea suprafeţei terenurilor împădurite, prin promovarea unei noi practici de gestionare durabilă a pădurilor. Intenţionăm ca suprafeţele împădurite să fie majorate până la 15% din teritoriul ţării. Alte prevederi importante ale proiectului ţin de stoparea degradării biodiversităţii forestiere, prin promovarea tipului natural de pădure şi asigurarea diversităţii biologice a pădurii, interzicerea fragmentării terenurilor fondului forestier, a construcţiilor şi arendarea neautorizată”.

Este mai greu de înţeles din contul căror terenuri se poate produce creşterea suprafeţelor, în condiţiile în care pământurile Moldovei îşi au deja stăpânii identificaţi. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că plantările desfăşurate în cadrul tradiţionalelor zile de înverzire a plaiului aproape că nu au influenţat suprafeţele existente în sensul creşterii lor. De cele mai multe ori ne-am ales doar cu poze uitate prin albume şi cu mijloace trecute de pe un cont pe altul pentru procurarea puieţilor.

Partea însemnată a Codului silvic o reprezintă mai puţin reformarea termenilor şi a situaţiilor şi mai mult cele 17 anexe care stabilesc instrumentariul de gospodărire şi de protecţie a fondului silvic. Marele pericol al pădurilor este până la urmă omul prin intervenţiile sale fie determinate de un redus grad de conştientizare a consecinţelor, fie determinate de interesul strict material al acestuia. Da, este vorba despre daune aduse florei şi faunei, este vorba despre tăierile neautorizate, despre popularea unor zone legitimate prin acte permisive care lasă loc de interpretări – toate cumulând un prejudiciu greu de recuperat, dar care, luate separat, totuşi prezintă grade diferite de pericol. Nu este treaba noastră să dăm aprecieri sau să facem topuri ale fenomenelor în funcţie de pericolul pe care îl prezintă un fenomen sau altul, o încălcare sau alta, dar, credem, există totuşi o mare diferenţă între nişte stupi rămaşi în pădure câteva zile peste termenul stabilit în biletul forestier şi cât de legal este drumul parcurs de către camionul cu lemn de foc de la pădure până pe strada Cheiului din capitală.

Un exerciţiu de sinceritate ne dă curajul să spunem că este oarecum hazliu ca în lista penalităţilor şi plăţilor percepute de la proprietarii de ovine, cabaline şi bovine, în cazul în care aceştia intră cu turma sau cireada în pădure, să găsim şi albinele. Înţelegem că albinarii fac, până la urmă, un ban din mierea lor şi că ar fi de unde scoate o amendă, însă poate totuşi ne sprijinim în deciziile noastre pe alte principii decât cele de ordin financiar. Cu atât mai mult cu cât nu vedem cum ar putea albinele consuma ceva sau cum ar duce la epuizare anumite volume.

În plus, efortul silvicultorilor de a măsura dauna pe care o aduc albinele, poate fi orientat bunăoară spre a aduce claritate cât lemn de foc pleacă din pădure ca să ajungă la soba ţăranului trecând în mod obligatoriu prin contabilitate. Sau, la fel de important: cine totuşi încasează partea cea mai mare de bani – pădurea sau intermediarii care cresc preţul lemnului de foc fără ca nivelul de trai al cetăţeanului, mărimea pensiei sau a salariului minim din ţară să le genereze insomnii.

Asta ar fi doar una din multele întrebări la care este chemat să răspundă Codul silvic aprobat relativ recent de către guvern şi văzut pe coridoarele Parlamentului Republicii Moldova.

În principiu, documentul aduce explicaţii într-un limbaj păzit de ambiguităţi şi neologisme ale căror înţelesuri nu le-ar prinde pădurarii dintr-o singură lectură, inclusiv când li se explică ce înseamnă dezvoltarea durabilă a pădurilor: “administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să-şi menţină şi să-şi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme”. Există însă un limbaj şi mai simplu: păstrarea pădurilor cel puţin în starea în care o găsim în amintirile noastre şi în tinereţea bunicilor, aşa cum ar trebui să fie pentru a întâlni pe poteci căprioare, aşa cum ar trebui să fie pentru a ne trezi cu ghiocei lângă buza papucilor, aşa cum ar trebui să fie pentru a o putea lăsa moştenire într-un testament imaginar sub care să-şi pună semnătura toţi oamenii acestui pământ.

Da, e un limbaj mai puţin propriu creaţiei legislative, dar care ar putea garanta respectarea întocmai a legii.

capital.market.md

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика